Suicidul "onorabil"
În tradiția japoneză, sinuciderea era o metodă de a-ți păstra onoarea în fața unui eșec social, profesional, familial, metoda practicată fiind seppuku, o tehnică botezată "sinucidere onorabilă". "Rușinea", dezonorarea familiei și pătarea reputației erau inacceptabile. Se poate spune că acest obicei, adânc înrădăcinat în Japonia, se continuă și în ziua de azi. Numărul adolescenților, chiar și al copiilor sinucigași este în creștere, cutumele vechi fiind preluate și transmise mai departe de către părinți. Există însă și o violență socială, la fel de periculoasă. Copiii care provin din familii sărace, care sunt prea timizi sau au anumite defecte fizice sunt ostracizați de către colegii de școală, așa-numiții "copii-bully", ce ajung deseori mult mai cruzi decât un adult. Bullying-ul (umilirea, abuzul fizic/psihic la școală sau la locul de muncă) este unul dintre principalii cauzatori de depresie în rândul tinerilor. 1 Septembrie, prima zi de școală, e numită "ziua neagră" în Japonia. În această zi, numărul de sinucideri ale adolescenților și copiilor atinge rate incredibile, datorită sentimentului copleșitor de teamă de a se întoarce iarăși în același mediu abuziv.
Cum apare depresia într-o țară atât de prosperă, cu o tehnologie, artă, modă, cultură avansate? Cea mai logică explicație dată de sociologi este perfecționismul. Nevoia de a fi o persoană fără cusur. Japonezii sunt oamenii care muncesc cel mai mult din lume. Ei sunt în stare să își dedice toată viața muncii. Statutul social și profesional sunt foarte importante.
Deși lumea privește asiaticii cu admirație pentru nivelul lor de disciplină, inteligență și pentru tradiția adânc însămânțată în cultura lor, mulți ignoră răul care roade la rădăcină: perfecțiunea distruge. Nevoia de a fi acceptat de societate și poziția pe scară socială pot fi un blestem asupra psihicului uman, mulți ajungând dependenți de laude, atenție și admirație. Aceste presiuni perfecționiste sunt exacerbate în Japonia. Unii oameni rezistă, alții nu pot rezista și intră în depresie, din cauza rușinii sau inabilității de a se potrivi cu restul lumii. "Tinerii japonezi sunt forțați să se muleze într-o cutiuță foarte mică în societate. Nu au niciun mod de a-și exprima sentimentele", declară Wataru Nishida, psiholog la Universitatea Temple din Tokyo. După crizele financiare din 1998 și 2008, angajatorii oferă contracte pe termene din ce în ce mai mici, lăsându-i pe angajați într-o stare constantă de anxietate față de viitorul lor. Acest lucru este criminalul nr. 1, când vine vorba despre suicid în rândul bărbaților cu vârste situate între 20 și 44 de ani. Nishida explică: "Japonia nu are creștinismul în istorie, suicidul nu este un păcat. Unii chiar văd acest act ca pe ceva onorabil de a scăpa de responsabilități. Neavând idee cum să vorbească despre problemele lor, oamenii nu mai văd altă soluție. Dacă se simt puși sub presiune de către șeful lor și intră în depresie, unii simt că singura scăpare este moartea".
Hikkikomori - clanul celor izolați
O altă problemă în rândul japonezilor este izolarea - practicată, adeseori, înadins. Oamenii care se izolează de societate se numesc hikkikomori, oameni care refuză să își părăsească casa și se izolează în locuințe pe perioade ce depășesc 6 luni. În 2010, guvernul japonez a publicat un număr al acestor persoane - 700.000 - media de vârstă fiind 31 de ani. Psihologul Nishida spune că internetul e o cauză a acestui fenomen, interacțiunea virtuală fiind mai ușor de realizat decât cea față în față. Anumite statistici arată că mare parte din bărbații între 25 și 29 de ani nu sunt interesați de relații sexuale și emoționale, 30% dintre ei neavând parteneri. "Tinerii noștri sunt foarte inteligenți", susține Nishida. "Dar nu au experiență de viață. Au uitat cum e să atingi o persoană. Când se gândesc la sex, au crize de anxietate și nu știu cum să abordeze situația". Cei care își conștientizează propria izolare, nu știu de unde să ceară ajutor. Boli mintale, precum depresia, sunt un tabu în Japonia, nu există un sistem de combatere bine stabilit al acestor afecțiuni grave. Nu sunt destui psihiatri și cei bolnavi sunt tratați de multe ori doar cu medicamente psihotrope foarte puternice.
Prieteni artificiali
"Societatea nu face destul pentru a rezolva problema singurătății din Japonia și oamenii nu vor să recunoască cât de nefericiți sunt", declara anul trecut psihologul Junko Okamoto, pentru publicația "Financial Times". Singurătatea a devenit deja un flagel social, într-o țară locuită de 127 de milioane de oameni, 18.4 milioane de adulți (dublu față de acum 30 de ani) trăiesc singuri, din care 6.24 milioane au peste 65 de ani. Studiile prezic că 40% din locuitori vor trăi singuri în anul 2040. O mare problemă sunt bătrânii. Actual, se estimează că 30.000 de vârstnici mor singuri, anual, fenomen numit "kodokushi" (moarte în completă singurătate). Specialiștii caută remedii. S-a descoperit recent că însăși tehnologia poate fi folosită și pentru a îndrepta răul. Japonezii au dezvoltat o gamă variată de roboți, androizi sau mașinării create special pentru a-i ajuta pe cei care ies la pensie și nu mai pot munci. Astfel, în 2015 a apărut noul robot-companion Pepper, realizat de Softbank Robotics. Pentru Rieko Kawachi, o bunicuță prietenoască și plină de energie, în vârstă de 66 de ani, "nepoata" ei e doar o plăsmuire din plastic și silicon. Neavând nepoți de crescut, un cuplu de bătrâni, soții Kawachi, s-a decis să-și umple viața cu un robot. "Noi, japonezii vârstnici, nu prea mai avem despre ce să vorbim după ce se mută copiii la casa lor. Cu Pepper ne simțim ca și cum am avea iarăși un copil cu noi". Printre acești companioni artificiali se mai afla și Paro, un pui de focă robotic care are un efect calmant asupra pacienților din spitale sau din aziluri, folosit și în cazul bătrânilor care suferă de demență sau al copiilor cu autism. În unitatea de îngrijire a persoanelor vârstnice "Silver Wing" din Tokyo, aceste foci-jucărie sunt folosite pentru terapie. Bătrânii vorbesc cu ele, cântă, le mângâie, declarând că focile "le umplu un gol din suflet".
Anul trecut a apărut pe piață robotul "Gatebox" - un dispozitiv folosit pentru a controla cu comenzi vocale diferite utilități din casă: reglarea temperaturii, a luminilor... În interiorul acestui robot "locuiește" un personaj virtual numit Azuma Hikari, o hologramă făcută să arate în stilul desenelor animate japoneze. Compania care a creat Gatebox zice că intenția lor a fost de a inventa ceva mai mult decât un asistent personal, au dorit să facă un companion aproape "real"! Dar Gatebox nu e singur. Holograma Hikari este concepută să se comporte ca o pseudo-soție/iubită. Îmbrăcată futuristic, cu o siluetă slăbuță și două codițe lungi de culoare albastră te trezește dimineața cu o voce subțire și blândă și te întreabă dacă ai dormit bine. Dacă prognozele meteo arată că în acea zi va fi ploaie, ea îți va spune cu drag să îți iei o umbrelă la tine. În cursul zilei, îți trimite mesaje pe telefon, cum ar face și o persoană apropiată, adevarată: "Să te întorci acasă mai devreme", "Mi-e dor de tine"... La întoarcere, te așteapta o casă încălzită, cu luminile aprinse, și un "Bine-ai venit acasă!", călduros și tandru. Japonezul obosit și singuratic vrea doar să știe că îl așteaptă cineva când se întoarce de la muncă, indiferent dacă e ființă vie sau robot.
Folosirea unui robot pentru a ameliora singurătatea este un subiect sensibil, deoarece oamenii pot folosi aceste invenții pentru a evita interacțiunile cu semeni de-ai lor reali, mult mai intimidante. Creatorii acestor ființe robotice insistă totuși că scopul principal nu este doar de a înlocui contactul uman, ci încurajarea comunicării cu alții. Psihologul Puihan Joyce Chao, care tratează oameni care suferă de singuratate extremă, este de acord cu faptul că roboții pot să ajute, dar insistă că trebuie să fie inclus și un element uman. "Oamenii au nevoie de interacțiune umană. Ideal ar fi ca orice soluție tehnologică să fie folosită împreună cu pauze de comunicare cu oameni reali".
Cafeneaua cu tandrețe
Ocupația: Dormit. Locație: Akihabara, Japonia. Vârsta: Liceu și până la 30 ani. Plata: 3.500 yen/oră (32$). Pentru 6.000 yen (55$) poți dormi o oră, complet platonic, împreună cu o fată aleasă de tine din Soine-ya, o cafenea specializată în îmbrățișări și dormit din Japonia. Vrei să o mângâi pe cap? 10$. Vrei să vă priviți în ochi în timp ce adormiți? Se mai adaugă 10$. Într-o țară în care din ce în ce mai mulți bărbați și femei nu își mai permit să piardă timp cu relații interumane adevărate, serviciile de acest gen sunt o cale de a livra afecțiune în stilul fast-food. Vârsta clienților variază, de la 20 ani în sus, toți neavând experiență la femei. Mulți vin din nevoia disperată de a schimba o vorbă cu o ființă într-un mediu relaxat. Dar nu doar în Japonia nevoia de atingere umană devine o problemă. Global, în lumea modernă, lipsa de afecțiune este în creștere.
"Pădurea Sinucigașilor" Aokigahara
În 2003, în pădurea Aokigahara s-au sinucis 105 persoane, majoritatea prin spânzurare. Poliția a refuzat să mai publice statisticile în următorii ani, dar se bănuiește că numărul de sinucideri ar fi crescut. La intrarea în această pădure se află indicatoare puse pentru a descuraja intențiile suicidare: "Viața ta este un lucru prețios oferit de părinții tăi", "Gândește-te la părinții tăi, frați, surori și copii". Cu copaci mulți, foarte deși și faună aproape inexistentă, pădurea Aokigahara are o anumită aură macabră, prin lipsa de lumină și tăcerea care domnește în ea. Încă din secolul al 19-lea, când nu erau destule resurse pentru a hrăni mai multe guri, în familiile japoneze se practica "ubasute" - abandonarea unei persoane în vârstă într-un loc izolat, pentru a muri de foame, oboseală și deshidratare. Situată la baza muntelui Fuji, cu copacii ei care aproape se împletesc unul cu celălalt, pădurea Aokigahara era perfectă, fiind foarte ușor să te pierzi în ea dacă ești dus destul de adânc. A devenit populară în anii '60, în urma publicării unui roman al lui Seich? Matsumoto, în care mai multe persoane se sinucid în pădurea Aokigahara. În 1993, scriitorul Wataru Tsurumi scoate un "manual" pentru tehnici de suicid, în care se află și deja faimoasa pădure, cu detalii despre toate colțurile ei, parcă anume create pentru acest act extrem. Anual, încă din 1970, se fac căutări de către polițiști, voluntari și jurnaliști, pentru a găsi corpurile celor care și-au luat viața în acest loc.
Familii de închiriat
Kazushige Nishida își așteaptă soția și fiica să ajungă acasă. Este prima dată când le vede în persoană, ele fiind doar niște actrițe angajate la o firmă specializată în închirieri de rude, "Family Romance". După moartea soției lui adevărate și plecarea de acasă a fiicei sale de 22 de ani, Nishida se simțea singur, abandonat, până când a văzut o reclamă la televizor cu aceste servicii și s-a decis să încerce. "Family Romance" are aproximativ 20 de actori, pregătiți să joace roluri de soții, soți, părinți, fiice, fii, prieteni și, în special, oaspeți la nunți, ele aducând 70% din profitul acumulat de această afacere. Ishii Yuichi, fondatorul "Family Romance", a jucat și el rolul de soț pentru cel puțin o sută de femei, din care multe au vrut să transforme relația client-actor în ceva adevărat. Fiindcă cetățeanul japonez se simte din ce în ce mai singur, aceste servicii pot fi, uneori, și o tehnică de psihoterapie. De altfel, comerțul "rudă de împrumut" înflorește... Surogatele sentimentale explodează pe mapamond.
ANDRA ȘERBAN