Selecția "Formula AS"

Adriana Bittel
* George Saunders, "Lincoln între vieți", tra­ducere de Radu Paraschivescu, Editura Humanitas fiction (tel. 021/311.23.30), 360 p.

Vă recomand azi un roman pe cât de uimitor pe atât de lizibil. Uimitoare e inventivitatea lui George Saunders în a trata subiectul cel mai dramatic, moar­tea, țesând în jurul ei, în mod inteligent și spi­ritual, temele romanești clasice - iubirea, vinovăția, barierele sociale și rasiale, aspirațiile, cruzimea, ura, solidaritatea etc. În original, titlul cărții e "Lincoln în The Bardo", Bardo fiind, în "Cartea morților tibetană", un fel de stare intermediară între lumea celor vii și cea de dincolo, un purga­to­riu în care zăbovesc cei ce nu se pot încă desprinde de ce au lăsat în urmă. Nu citisem până acum nimic de acest scriitor american atât de bine cotat în­cât - scrie pe clapeta volumului - "a fost in­clus de publicația «Time» printre cele mai influente 100 de personalități din lu­me". Biografia lui George Saunders (n. 1958) e tipică scriitorului de peste Ocean: s-a întreținut din slujbe necalificate până și-a luat o diplomă universitară, a lucrat ca geofizician, apoi s-a consacrat jurnalismului și literaturii de ficțiune, volumele lui de proză scurtă având mare succes. Lincoln... e primul lui roman, apărut în 2017 și distins cu cel mai important premiu literar din aria anglofonă, Man Booker Prize. Numele din titlu nu e al lui Abraham (cel de al 16-lea președinte ame­rican, cel ce a abolit sclavia, a provocat Războiul de Secesiune și a fost asasinat de un fanatic sudist în 1865), deși apare și acesta ca personaj, ci al fiu­lui său, Willie, mort de febră tifoidă la 11 ani, pe data de 25 februarie 1862. Sunt și alte repere isto­rice reale în textul lui Saunders (textus în latină în­semna țesătură, împletitură, lucru făcut din mai multe bucăți unite) ce alătură voci din toate cate­goriile sociale americane de la mijlocul sec. 19, fiecare cu limbajul ei specific (o provocare pentru traducător, pe care Radu Paraschivescu o învinge strălucit, cum puțini ar fi reușit). Rezidenții acestui spațiu dintre lumi în care intră copilul Willie nu pot accepta că trebuie să se rupă definitiv de viața lor pământeană, își păstrează poveștile, amintirile, cu­noștințele, speranțele, dar și hainele și înfățișarea, încă nu intră în disoluție, deși au dobândit însușiri noi, precum cea de a pătrunde în trupul și mintea altora, influențându-le gândurile, inclusiv celor vii. De fapt, locuitorii din Bardo nu știu că sunt morți, își cred existența întreruptă de un soi de boală vin­decabilă, după care își vor putea regăsi drumul spre casă. Cel care le relevă ireversibilul si­tuației e chiar copilul văzut de toți ca o speranță de întoarcere la viață. Dintre numeroasele spectre care-l urmăresc pe Willie, trei sunt mai active în mâinile păpușarului ventriloc Saunders: Hans Volman - tipograful bătrâior, ce n-a mai apucat să se bucure de tine­rețea celei de a doua soții, Roger Be­vins III - un tânăr gay care, respins de familia ono­rabilă, s-a sinucis și reverendul Thomas, care are îndoieli cu privire la răsplata virtuții în viața de apoi. Toate celelalte voci, în monologuri, dialoguri, coruri, alternate cu fragmente din documente de epocă (nu știu câte reale și câte inventate), aparțin unor servitori și stăpâni, soldați și ofițeri, prosti­tuate și cucoane, analfabeți și savanți, negri și albi, nordiști și sudiști - pradă cu toții unor sentimente ce fac parte din condiția umană, de la președinte la ultimul cerșetor. Tot așa cum face parte și nevoia omului de a fi acceptat, dacă nu și iubit de ceilalți, de a fi înțeles, de a aparține unor comunități (ex­clușii se umplu de furie și ură).