Despre cauzele emoționale ale bolilor, cu Psih. ADA VĂDUVA: "Boala comunică prin corp durerea netrăită și negândită"

Dia Radu
Bunica șobolan și mirosul de cireșe

- Azi, tot mai mulți specialiști afirmă că bolile își au rădăcina nu în neputințele fizice, ci chiar în psihicul omului. Cum vede lucrurile un psi­ho­log?

- Corpul, mintea și emoțiile au fost dintot­deauna un tot unitar, lucru pe care vindecătorii de altădată îl cunoșteau prea bine. Întrebarea e mai de­grabă de ce de-a lungul vremii medicina le-a sepa­rat. Parcă pe măsură ce ne-am dezvoltat prin știință, am devalorizat emoția, ca și cum ele nu ar merge mână-n mână. Din fericire, cercetările știin­țifice confirmă azi nu doar că boala își poate avea sursa în propria sufe­rință emoțională, ci și că ea poate fi un ecou al unei suferințe sau trau­me trans­mise de la părinți sau bu­nici.

- Pare greu de crezut. Cum se explică asta?

- Așa cum informațiile privi­toare la culoarea ochilor sau culoa­rea părului se transmit prin ADN, și informațiile emoționale ale familiei ajung la noi printr-un așa-zis «ADN emoțional». S-au făcut chiar expe­rimente de laborator. Într-unul din­tre ele, asupra bunicii șobolan s-au aplicat șocuri electrice, de fiecare dată când era expusă la miros de cireșe. Ur­marea a fost că nepoțelul șobolan, care nu fusese prezent la chinurile bunicii, trăia totuși stări de angoasă și anxietate uriașe (măsurabile cu aparate) de fiecare dată când simțea și el mirosul. Mentalul lui păstra memoria traumei. Revenind la oameni, unele suferințe sunt atât de mari, încât psihicul nu le poate duce singur. Și atunci corpul le trăiește alături de el.

- Ne-ai putea da niște exemple?

- Sunt femei înșelate sau care după ce au tra­versat un divorț s-au trezit cu un diagnostic de cancer sau cu alte afecțiuni ale ovarelor și uterului (simboluri feminine), ca o pedeapsă pe care și-au aplicat-o inconștient, că nu au fost soții destul de bune. În alte cazuri, în care o femeie suferă timp îndelungat din relația cu copiii sau cu propria mamă, pot apărea probleme ale sânilor (repre­zen­tanții corporali ai maternajului). Am mai observat, de pildă, că unele femei în poziție de autoritate dez­voltă, adesea, boli renale sau ginecologice, care le pun în situația ca altcineva (doctorii) să acorde gri­jă și atenție părților lor femeiești. Femininul igno­rat își comunică nevoia de atenție, e ca și cum ar vrea să spună "Dar sunt și femeie, nu doar un lider puternic!"

"O răceală apare uneori ca o nevoie de îngrijire sau de odihnă pe care nu știm să le cerem sau să le primim altfel"

- Când o persoană vine în terapie cu o sufe­rință fizică, cum îți dai seama unde își are sursa?

- Suferința fizică e bine să fie investigată în primul rând medical. Apoi, atât în cabinetul psiho­logului, cât și acasă, cele mai importante întrebări sunt "De ce acum?", "De ce e afectat organul ăsta și nu altul?", "Cum se manifestă și ce beneficiu ascuns aduce?". Întrebări care pot părea stranii și contraintuitive și-i pot irita pe cei în cauză: "Cum adică? Boala nu-mi aduce niciun beneficiu, normal că vreau să fiu sănătos". Dar dacă suntem sinceri cu noi, putem recunoaște că o răceală apare uneori ca o nevoie de îngrijire sau de odihnă pe care nu știm să le cerem sau să le primim altfel. La fel ca acneea, care ne poate ține în izolare, feriți de inti­mitate, tocmai pentru că în trecut intimitatea a venit abuziv. Pe de-o parte, avem nevoie de iubire, pe de alta, vrem să fim în siguranță, așa că perechea psihic-corp găsește o soluție de compromis: o piele respingătoare, care ne ține de­par­te de intimitate, dar ne face totuși să stârnim grija celor din jur.

"Toate suferințele reprimate, care nu sunt trăite sau conștientizate, au nevoie să iasă la suprafață"

- Există o hartă secretă a cor­pului uman, care să ne în­vețe și pe noi să ne interpretăm semnele?

- Se vorbește adesea de o simbolistică a corpu­lui. Durerile de spate pot transmite ceva legat de verticalitatea noastră, că nu reușim să ne sus­ținem un punct de vedere într-o situa­ție, că ducem în spate prea mult sau că ne luăm răspun­derea pentru toți cei din jur. Răgușeala poate fi teama de a ne spune părerea sau de a ri­posta. Alteori, corpul poate pune în scenă o neputință psihică, într-un mod cu totul individual. De pildă, unei pa­ciente i-a înțepenit încheie­tura mâinii; ținea palma aple­cată mereu în jos de durere. Și-a fă­cut investigații medicale, mâna părea perfect sănătoasă, dar dure­rea persista. Până la urmă, în terapie a reieșit faptul că în ziua declanșării simptomului fusese certată de șeful ei pe ne­drept și într-un mod umilitor. Fiindcă nu a îndrăznit să-și ia apărarea, corpul a pus în scenă durerea de "a i se da peste mână", cum deseori pățesc copiii când fac prostii. În mod sur­prinzător, imediat ce a conștien­tizat cauza, mâna s-a dezmorțit de la sine. Fiecare poveste capătă sens în comunicarea dintre pacient și terapeut, de aceea cred că cel mai important e să nu luăm de-a gata o simbolistică prestabilită. Miza e mai degrabă să înțelegem cum se manifestă simp­tomul, cum mă face să mă comport față de cum m-aș comporta dacă aș fi sănătos, ce anume cer in­con­știent, ce durere evit, ce "nu" am lăsat nespus.

- Există suferințe emoționale mai predispuse să degenereze în boală fizică?

- Toate suferințele reprimate, care nu sunt trăite sau conștientizate, au nevoie să iasă la suprafață la un moment dat. De asemenea, suferințele prea mari, greu de dus de unul singur, cum sunt abuzul, abandonul, trădarea, ajung să se manifeste și în corp, chiar dacă sunt conștientizate.

"Când nu putem să ne punem emoțiile în cuvinte, le punem în corp"

- Cum știi ca terapeut dacă suferința celui din fața ta are o cauză psihică sau mai degrabă una pur organică? Există un anumit tip de simptom?

- De cele mai multe ori, nu e ori - ori, ci și - și, mai ales când e vorba de boli grave. Corpul are niște predispoziții individuale, dar și o memorie a traumelor prin care a trecut. Iar asta se reflectă în cum se prezintă un om în lume. Deseori, o persoa­nă supraponderală a trăit o formă de abuz fizic sau emoțional și se apără inconștient de repetarea tre­cutului. O persoană cu umerii căzuți, care se așază ca și cum și-ar cere scuze că există, poate să fi fost un copil nedorit, neglijat sau abandonat. Și așa mai departe. Fizicul nostru spune o poveste despre tre­cutul și traumele noastre. Când nu putem să ne punem emoțiile în cuvinte, le punem în corp.

- Am putea deduce că persoanele cerebrale sunt mai predispuse din punctul ăsta de vedere la boală?

- Asta e o observație excelentă! Cu cât obiș­nuim să intelectualizăm mai mult, cu atât suntem mai separați de corpul nostru. Când ne protejăm de dinamica asta tulburătoare a emoțiilor și rămânem la nivel intelectual, emoțiile ajung să se facă sim­țite în corp. De exemplu, unei femei i-a murit bu­nica pe care o iubea foarte mult și care o crescuse. La înmor­mântare, nu a vărsat nicio la­crimă, dar la două zile după, s-a internat în spital cu un chist ovarian spart. Aici, boala a comunicat prin corp durerea negândită și netrăită.

- Am putea învăța corpul să se vindece singur, desco­perind toate aceste cauze as­cunse ale boli­lor?

- Nu trebuie să ne învățăm corpul să se vinde­ce, trebuie doar să-l ajutăm, eliberându-l de tensiu­nea acumulată, de emoțiile reprimate, de sufe­rința pe care am blocat-o în el. Se și spune că o cură de psi­hoterapie, în special psihanalitică, făcută așa cum trebuie, ne face mai sănătoși. Emoțiile trebuie puse în cuvinte, să fie simțite și gândite, ca să nu se mai manifeste prin corp. Avem nevoie să fim văzuți. Ascultați. Iubiți. Până la urmă, tot iubirea e cea care vindecă.


Psih. Ada Văduva poate fi contactată la [email protected] sau 0742/01.36.83.