OLIVER MERCE - "Din respect pentru cei fotografiați, a trebuit să las aparatul foto deoparte, pentru ca cele văzute să rămână amintiri doar pentru mine"

La mai puțin de trei ani de la albumul său de debut, Oliver Merce revine cu o nouă car­te de fotografie, o adevărată perfor­man­ță în peisajul, mai degrabă sărăcăcios, al foto­gra­fiei românești.

Remarcabil este și faptul că pro­iectul are un scop caritabil: prin intermediul cărții sale, autorul adună fonduri pentru eroii fotogra­fii­lor lui.
Bihorean de origine, Oliver locuiește de ani buni la Timișoara, unde lucrează ca inginer silvic, dar pasiunea pentru fotografie este, de zece ani, o constantă a vieții sale. "Mi-a plăcut de la început să fotografiez oamenii în ipostaze naturale, fără să fie conștienți de prezența mea, fără să îmi pozeze. Cred că, în mod firesc, următorul pas s-a îndreptat către fotografia documentară. Am căutat și cum­părat albumele unor mari fotografi, ce ating su­biecte dure, de natură socială. Am dorit și eu să gă­sesc astfel de subiecte, să le documentez la mo­dul cel mai serios, să fac fotografii care să aibă un im­pact, să atingă o coardă sensibilă a privito­ru­lui", spune Oliver. Pentru primul lui album, "Ana­tomia decăderii", el a străbătut mii de kilometri pe dru­murile spre Anina, acolo unde a fotografiat co­mu­nitatea ce trăiește printre ruinele unei foste ter­mocentrale închise. Pentru noul proiect, Oliver a rămas acasă, în Timișoara. Trecând zi de zi pe dru­mul spre serviciu, pe lângă sediul Fundației "Pen­tru voi", singura fundație timișoreană ce se ocupă de persoanele adulte cu dizabilități intelectuale, Oli­ver i-a trecut într-o bună zi pragul. Vechi amin­tiri i-au revenit în minte. "Mama mea a fost asistentă medicală la un spital de neuropsihiatrie, iar pe vremea aceea statul nu făcea diferențiere între persoane cu dizabilități intelectuale și cele cu afecțiuni psihice, îngrămădindu-le pe toate în ace­leași spitale. Îmi amintesc că glumeau cu mine, atunci când o vizitam pe mama la muncă, și de multe ori am întrebat de ce sunt internați acolo, pen­tru că în acea perioadă a vieții mele, nu ve­deam diferențe între ei și cei de afară. Ca să fiu sin­­cer, răspunsul l-am aflat abia după ce am în­ceput documentarea pentru acest proiect. Acum știu că termenul de «dizabilitate intelectuală» se re­feră la o stare permanentă, prezentă înaintea vârs­tei de 18 ani, care se caracterizează prin afec­ta­rea facul­tăților ce contribuie la nivelul global de inteli­gen­ță, adică a capacităților cognitive, de co­municare, motorii și sociale, în timp ce afecțiunile psihiatrice sunt disfuncții ce afectează gândirea, sen­timentele și comportamentul și care pot fi, foar­te multe, abor­date cu succes și tratate".

- Ce te-a atras spre acest subiect, care a fost mo­mentul de declic, ce te-a motivat să-l docu­men­tezi timp de un an de zile?

- Finalizasem primul meu proiect de durată și căutam unul nou, tot pe temă socială. Demersul meu fotografic este un manifest pentru conștien­tizarea nevoilor pe care le au aceste persoane și a modului prin care ele pot fi integrate în societate. În momentul în care am făcut Fundației "Pentru Voi" propunerea de a demara acest proiect, nu ști­am la ce să mă aștept. Cei de acolo puteau foarte bine să încerce să-mi impună direcția dorită de ei în realizarea fotografiilor, sau chiar să-mi restric­ționeze accesul de a fotografia în anumite zone, iar dacă s-ar fi întâmplat astfel, probabil că mi-aș fi pierdut tot elanul. Surpriza foarte plăcută a fost că nu s-a întâmplat așa. Cu excepția câtorva persoane care nu mi-au dat acordul de fotografiere, trebuie știut că am putut fotografia absolut tot ceea ce am dorit, fără ca cineva să încerce să-mi sugereze că în anumite locuri nu ar trebui să fac poze. Acest fapt mi-a întărit convingerea că în activitatea fundației nu e nimic care ar trebui ascuns, că acolo totul se face "ca la carte". Cred că acesta a fost momentul de declic, puseul de energie și motivație de care aveam nevoie.

"Ceea ce mi-am dorit a fost ca fotografiile realizate să nu fie vulgare sau impertinente"

- Este un subiect foarte sensibil. Cum l-ai abor­dat, ce ai vrut să arăți în fotografii?

- Pentru a mă acomoda cât mai bine cu su­biec­tul, din ianuarie și până în martie 2017, m-am do­cu­mentat și am vizitat de mai multe ori sediul Fun­dației. Astfel, am aflat că în România trăiesc peste 800.000 de persoane cu dizabilități, între care 98% sunt îngrijite de propriile familii sau de fundații, și doar 2% sunt în "grija" statului, o grijă de multe ori sinonimă cu nepăsarea. Documentându-mă îna­inte de a începe să fotografiez, am reușit să-mi sta­bilesc niște linii clare pe care să le urmez. Din ex­periențele anterioare, mi-am dat seama cât de im­portant este să am un plan de care să mă țin. Prin urmare, în prima parte a cărții sunt ima­gini care surprind mo­dul în care beneficiarii Fundației își petrec tim­pul liber (fotografii fă­cute în cadrul taberei de vară de la Sasca Mon­ta­nă, de la serbarea de sfâr­șit de an, de la me­ciurile de fotbal, de la competițiile de para-ka­rate etc.), în partea a doua se găsesc fo­to­gra­fii făcute în cadrul lo­cu­ințelor protejate, dar și imagini în care benefi­ciarii prestează diverse munci, iar în ultima par­te, fotografiile se axea­ză pe ceea ce se întâmplă în centrele de zi. Într-adevăr, este un su­biect sensibil și de multe ori, din respect pentru cei fotografiați a trebuit să-mi impun o autocenzură, să las apa­ratul foto deoparte, pen­tru ca cele văzute să rămână amintiri doar pentru mine. Ceea ce mi-am dorit a fost ca fotografiile realizate să nu fie vulgare sau impertinente.

- Cartea conține și o serie de fotografii foarte sugestive ce au în prim-plan mâinile. Cum se explică această atracție fotografică?

- Primul motiv a fost dat de faptul că nu am obținut de la toate persoanele care apar în cartea "For You" acord de fotografiere, prin urmare, a fost esențial ca acestora să nu li se vadă fața. Cel de-al doilea motiv autoimpus a fost să încerc să nu expun, dacă nu a fost neapărat nevoie, persoanele fotografiate. Evident, totul a căpătat o formă mult mai închegată datorită aportului editorului și designerului cărții, Cristian Bassa.

- Cum au reacționat bolnavii în fața unui străin, a aparatului de fotografiat?

- Perioada destul de îndelungată (aproape un an și jumătate) petrecută alături de ei a contat mult. Dacă la început au existat anumite bariere, timpul le-a estompat până la înlăturarea totală, în cele din urmă devenind prieteni. Iar acest lucru i-a făcut să se manifeste foarte natural în fața apa­ra­tului de fotografiat. Prin urmare, comunicarea cu ei a fost similară cu cea avută cu persoanele pe care le întâlnesc zilnic. Doar că aici, chiar dacă vorbim de adulți, dezvoltarea lor intelectuală e uneori la ni­velul unui copil de 5 ani, de exemplu. Însă în ca­drul Fundației "Pentru Voi" se întâmplă minuni: exis­tă persoane care au fost recuperate de pe stradă sau din spitale de psihiatrie și care acum duc o via­ță independentă, fiind perfect integrate în societate.

- Ce te-a impresionat mai mult în perioada petrecută alături de ei?

- M-au emoționat poveștile de viață trăite de unii dintre ei înainte de a ajunge în grija Fundației "Pentru Voi", m-au emoționat destăinuirile pe care mi le-au făcut referitoare la ceea ce simt atunci când sunt discriminați, m-a emoționat foarte tare momentul în care am realizat fotografia ce apare la pagina 78 a cărții (când un băiat mângâie cu mâ­na fața prietenului său). M-a impresionat faptul că Fun­dația a devenit pen­­tru câteva sute de per­soane o insulă de com­pasiune în mij­lo­cul unui hău social. Pen­tru cei respinși de mer­sul înainte al lumii e­xis­­tă aici o viață "as­cunsă", complet eli­be­rată de judecata dis­cri­minatorie a socie­tă­ții.

- Dacă-mi permiți o părere, fotografiile sunt mult mai bune decât cele din prima carte. Cum se explică acest progres?

- Sunt încântat de această observație, în­seam­nă că în acești ani am evoluat din punct de vedere fo­to­grafic și sper ca acest lucru să fie re­marcat și de alte per­soane ca­re au văzut foto­gra­fiile din cartea "For You".

- Cum te simți odată cu finalizarea acestui proiect?

- Pentru mine, acest proiect nu este încă fina­lizat. Eu consider că totul se va încheia abia atunci când tirajul cărții va fi epuizat, pentru a putea fi do­nată către Fundație întreaga sumă estimată, adică 5000 lei. Până acum, au fost donați doar 2000 lei. Deși legătura cu Fundația nu se va opri aici, sunt sigur de asta.

(Albumul costă 65 de lei și poate fi comandat pe adresa olivermerce@ gmail.com)