Selecția "Formula AS"

Adriana Bittel
* Radu Paraschivescu, "În lume nu-s mai multe Ro­mânii (planetei noastre asta i-ar lipsi)", Editura Huma­ni­tas (tel. 021/311.23.30), 230 p.

Nu știu unde am auzit sau citit o frază care i se potrivește lui Ra­du Paraschivescu: "vapoarele sunt la adăpost în port, dar nu pentru asta sunt făcute". Portul lui, de om de carte - redactor, traducător, ro­mancier - l-ar ține la adăpost de calamitățile, de escalada aberațiilor, de mizerabilele derapaje ale "realității românești". Dar animozitatea struc­tu­rală față de prostie, in­cultură, nesimțire nu-l lasă să ignore manifes­tă­rile intolerabile ale celor ce au confiscat demo­cra­ția în interes personal, ne­păsători la binele comun, și clocesc în laboratoarele puterii măsuri autoritare pentru a-și pre­zerva averile ilicite și privilegiile. Reacțiile lui salutare la discursul și comportamentul unor persoane publice - politicieni, "vedete" me­­diatizate ș.a. sunt cuprinse de­ja într-un raft întreg de cărți, al căror ritm de apariție a cres­cut din 2015 în­coace la două pe an. Asta și fiindcă din fo­rurile de­cizionale unde s-au co­coțat im­postorii opor­tuniști por­­nesc ver­ti­­ginios, fă­ră dezbatere pu­blică, măsuri împotriva unor valori în care unii dintre noi am fost edu­cați în familie să credem: drep­tate, adevăr, cinste, compe­tență. Umorul cu care înregis­trează și comentează Radu Paras­chi­vescu subiecte din viața coti­diană e de fapt o formă de exas­perare comu­nă celor ce nu se lasă manipulați de vechii demoni re­veniți în forță, de promisiuni de­­magogice și "jo­curi de pu­tere" fără fair play. Asu­mân­du-și ris­cul să scrie pentru ci­titorul de azi, căci su­biectele luate din coti­dian sunt vo­la­tile, coor­do­na­torul colecției "Râ­sul lumii" vor­bește în lim­bajul bunului simț despre prostia proli­fe­rantă ca iedera din discur­sul public al politi­cie­nilor și dem­nitarilor nu­miți arbi­trar în funcții de decizie, despre complezențe descalifi­can­te ale unor "jur­naliști" în soldă, despre pulsiuni primitive ce în­lo­cuiesc rațiunea, despre non-valori aburcate pe socluri și ven­tilate de "admira­tori" intere­sați material. Ironia de bună calitate trece din­colo de caraghioslâcul situațiilor, îți vine să râzi dar râsul e amar fiindcă e vorba de fapt de viața fiecăruia dintre noi și de pers­­pec­tive. Din nefericire, Radu Paras­chi­vescu are mereu material proas­păt la îndemână pe YouTube, con­ser­vat "în viu". Când vezi însă trans­cri­se pe pa­gini de carte spu­sele Vio­ri­căi Dăn­cilă, de­liru­rile gro­tești ale lui Daea, prestațiile tică­loase și bă­dă­rane ale unor Liviu Drag­nea, Șerban Ni­colae, Codrin Ște­fă­nes­cu, Florin Iordache, so­fis­­mele slu­garnice ale lui Tudorel Toader, îți dai sea­ma că limbajul lor nu de­notă doar incultură, ci și o sără­cie men­tală, o incapacitate de nuanțare, su­pli­nită prin aro­ganță. Sfidători și suficienți, cei care "strâmbă legi sub pretextul că le îndreaptă" vor­besc o limbă ro­mâ­nă dege­ne­rată, iar greșelile lor de exprimare și de logică, re­le­vate cu haz, cons­tituie una din­tre cele mai sa­vuroase teme ale cărții. Nu-mi fac iluzii că să­gețile inte­li­genței ascuțite a lui Radu Paras­chivescu vor străpunge pie­lea de rinocer a guvernanților. Dar cred că, atunci când prota­go­niștii cule­ge­rilor lui vor fi de mult uitați, aces­te cărți vor documenta ex­ce­lent situația din România la în­ceputul seco­lu­lui XXI, când ve­chi­le bariere i­deo­logice s-au fleș­căit și națio­nal-popu­lismul face pod stânga-dreapta.