Alergia la polen - Întrebări și răspunsuri

Gilda Fildan
- Mulți alergici la polen au impresia că anul acesta natura este necruțătoare cu ei: le curge nasul, îi mănâncă pleoapele, iar când se pornesc să strănute, nu se mai pot opri. De ce oare? Și ce soluții există? -

* Au, într-adevăr, alergicii, anul acesta, probleme mai mari ca de obicei?
- Spre deosebire de 2018, de data aceasta încă din luna februarie, care ne-a oferit temperaturi mai blânde și des­tule zile cu un soare ceva mai generos, fiind astfel deosebit de favorabilă pentru prezența polenurilor în aer, alergicii au început să se lupte cu simptomele cunoscute. De obicei, fenomenul debuta abia din aprilie, când vremea începea să ia o turnură estivală.

* Ce factori decid cât de dificil va fi sezonul?
- Durata zilelor și tem­pe­ratura joacă, desigur, un rol important. Iar aici se fac sim­țite schimbările climatice: pe­rioada de înflorire a alunului, arinului și mesteacă­nu­lui, dar și a ierburilor se deschide acum mai timpuriu. De ase­menea, cercetătorii au avansat unele teorii care urmează încă a fi veri­ficate. Deja, un studiu la realizarea căruia au parti­cipat specialiști din trei­spre­zece țări confirmă că densita­tea polenului este mai mare în re­giunile cu un nivel crescut de dio­xid de carbon. O a doua ipo­teză se referă la o altă formă de po­luare - și anume, la particulele nocive emanate de motoarele diesel, în urma arderii motorinei. Se pre­supune că ele ar accentua efectele alergenilor.

* Primăvara este unicul "sezon al pole­nului"?
- Nu, nicidecum. După un scurt interval de acalmie, toamna, târziu, este posibil ca și în decem­brie să redevină activi alunul și arinul. Sezonul se va încheia nu mai devreme de octombrie-noiem­brie, în anul următor, chiar dacă plantele din flora spontană, ca pe­linița și ambrozia, nu mai răspân­desc grăun­cioare microscopice de polen. În orice caz, durata sezonului s-a prelungit în ultimii ani. Căutând o explicație a acestui fenomen, bota­niștii presupun că el ar putea fi cauzat, cel puțin în parte, de introducerea pe continentul nostru a unor plante și copaci aduși din alte zone geografice.

* Ce este în esență o alergie?
- Definiția cea mai simplă ar fi: o eroare a sistemului nostru imunitar. În cazul unei alergii, respingerea intrușilor primejdioși pentru organism, activitate de o însemnătate vitală pentru supravie­țuirea noastră, se îndreaptă împotriva unui fals inamic: alergenul. Pielea și mucoasele eliberează histamină și alte substanțe care provoacă infla­mații, roșeață, umflături (ex. pungi sub ochi), mân­cărimi, lăcrimare, congestie nazală și mucozități, strănut, slăbirea simțului olfactiv, tuse seacă, dureri de cap. Astmaticilor li se contractă căile respira­torii. În țările dezvoltate, suferă de alergie aproape 20% din totalul populației.

* De ce sunt atât de diferit distribuite alergiile între grupurile de oameni?
- Un rol important îi revine configurației ge­netice, dar pentru ca o predispoziție să fie activată, este necesară și contribuția altor factori. Unii dintre aceștia țin de comportamentul persoanei respec­tive, de pildă managementul defectuos al stresului ori cultivarea unor deprinderi nocive, cum ar fi fumatul. Alții se referă la condițiile de mediu și ambientale, iar aici trebuie să avem în vedere, în primul rând, poluarea, apoi expunerea prelungită la anumite substanțe chimice precum cele prezente în detergenți, în odorizantele de interior, și (poate pe primul loc) aditivii alimentari.

* Copiii crescuți la oraș sunt mai vul­nerabili la alergii decât cei proveniți de la țară, sau este vorba de un simplu mit?
- Rezultatele cercetărilor ne oferă realmente indicii în acest sens. Unii alergologi acuză ceea ce ei numesc "excesul de igienă" al orășenilor. Dr. Javier Subiza, directorul Cen­trului pentru Astm și Alergii de la Madrid, îl descrie astfel: "Ne naștem la maternitate într-un mediu steril, consumăm ali­mente ste­rilizate, ne vaccinăm împotriva a tot felul de boli și luăm anti­biotice imediat cum ne îmbol­năvim. Ca urmare, încă din co­pilărie sistemul nos­tru imunitar poate ajunge să dezvolte aler­gii." În schimb, primii ani ai copilăriei petre­cuți într-o gos­podărie țărăneas­că, în preajma animalelor, dar și în mijlocul mai multor to­varăși de joacă - la grădiniță sau chiar și acasă - reduc riscul de declanșare a unor alergii mai târziu, de-a lun­gul vieții, deoarece sis­temul imunitar are astfel de tim­puriu prilejul să se înarmeze împotriva inami­cilor săi reali. Totuși, dacă s-a stabilit efectiv existența unui risc, ani­malele nu sunt de nici un ajutor, ci dimpo­trivă. Se recomandă să fie evitate mai ales pisicile, deoarece ele au obiceiul să-și facă o toaletă meticu­loasă, lingându-și mereu blănița și împrăș­tiind în jur fire de păr și fragmente de țesut cutanat, im­preg­nate cu saliva lor, care conține o proteină cu potențial aler­genic ridicat. Alergicii care nu se lasă convinși să se despartă de pisicuța lor ar trebui s-o perie zilnic (punându-și neapărat o mască de pro­tecție), iar cam la o lună și jumătate s-o îmbăieze, pentru a înde­părta cât mai bine alergenul. În ce privește câinii, ei sunt de două ori mai puțin aler­gizanți decât felinele. Nici con­viețuirea cu alte animale de com­panie (hamsteri, iepuri etc.) sau păsări nu este lip­sită de con­secințe neplăcute pentru persoanele aler­gice.

* La ce remedii se poate apela în scopul ame­liorării simptomelor?
- Pentru a le ține pe cât posibil sub control, medicina utilizează preparate antihistaminice, anti­inflamatoare cor­ti­coide, bronhodilatatoare și flui­dizan­te ale secrețiilor, care însă nu sunt scutite de eventuale efecte adverse și nu trebuie folosite fără prescripție me­dicală. Există și o metodă de resetare a sistemului imu­nitar: desensibili­zarea, cunoscută și sub denumirea de imunoterapie specifică (sau vac­cinare antialergică). Ea presu­pune stabilirea cu exactitate a alergenului respon­sabil pentru declan­șarea afecțiunii și constă în administrarea lui în doze crescute treptat, de regulă prin injecții subcu­tanate, dar și în varianta compri­matelor sau a pică­turilor luate pe cale orală. În timp, sistemul imuni­tar este învățat să renunțe la lupta cu un dușman imaginar. Simptomele se ate­nuează, iar uneori dispar definitiv. Din păcate, durata tratamentului este îndelungată - între 3 și 5 ani. Și nu oricine poa­te beneficia de el, căci există o serie de excep­ții: femeile însărcinate, pacienții cu o formă gravă de astm, cei cu probleme cardio­vasculare sau re­nale.
Pe lângă tratament, persoanele cu această sensi­bilitate sunt sfătuite să evite sau măcar să limiteze drastic contactul cu alergenul în cauză. Pentru aceasta, ar trebui să stea cât mai puțin în aer liber, și nici rufele să nu le lase la uscat afară, deoarece riscă să le ia înapoi încărcate de polen. Să nu țină ferestrele deschise în timpul zilei, să întrebuințeze aspiratorul de două ori pe săptămână, să schimbe periodic filtrele aparatului de aer condiționat (ideal ar fi să achiziționeze și un purificator de aer) și să facă un duș în fiecare seară, pentru a spăla alerge­nul rămas pe piele sau în păr. Totodată, să renunțe la consumul acelor fructe care îi provoacă sindro­mul alergiei orale. Specialiștii de la Centrul Ame­rican pentru Alergii, Astm și Imunologie arată că, atunci când un alergic mănâncă piersici, mere sau pere în stare crudă, se poate întâmpla ca sistemul său imunitar să confunde fructele cu polenul la care reacționează de obicei și să declanșeze un răs­puns alergic la nivelul cavității bucale. Aceasta nu se mai întâmplă însă dacă fructele sunt preparate termic sau măcar curățate de coajă. În situații ex­treme, când afecțiunea se manifestă în forme deo­sebit de supărătoare, bolnavii ar trebui să se gân­dească și la posi­bilitatea de a se muta într-o zonă unde aerul prezintă concentrații considerabil mai reduse de polen, de exemplu într-o regiune mon­tană sau aproape de mare.

* Reacțiile alergice pot dispărea la un moment dat?
- În principiu da, atunci când anumiți factori de risc încetează să existe. Renunțarea la fumat este, oricum, utilă. Scăderea greutății cor­porale îi ajută vizibil pe astmaticii supraponderali. În special la copiii cu alergii cutanate, simptomele pot dispărea de la sine, după câțiva ani. Totuși, nu puțini dintre ei vor dezvolta mai târziu o rinită aler­gică sau un astm.