Evenimentul se va petrece în cadrul unei liturghii solemne celebrate în dimineața zilei de duminică, 2 iunie, pe Câmpia Libertății de la Blaj. Papa Francisc va avea întâlniri și la București, unde va vizita noua Catedrală Națională, împreună cu patriarhul Daniel, va merge la Miercurea Ciuc, pe 1 iunie, unde va celebra o liturghie împreună cu 200.000 de credincioși maghiari catolici, pe dealul Șumuleului, și va ajunge la Iași, unde se va întâlni cu credincioși catolici din Republica Moldova. O vizită plină de rost spiritual, a doua de acest fel a unui suveran pontif în România. În urmă cu 20 de ani, pe 8 mai 1999, sosea în România Papa Ioan Paul al II-lea, marcând un eveniment istoric de anvergură: prima călătorie apostolică făcută de un papă într-o țară majoritar ortodoxă. Pentru țara noastră, acea întâlnire dintre Patriarhul Teoctist și Papa Ioan Paul al II-lea a fost un punct de cotitură nu doar spiritual, ci și geo-strategic. Coincidență sau nu, la scurtă vreme, am fost invitați, să intrăm în NATO și, după câțiva ani, și în UE. La acea vreme, Teodor Baconschi era ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun, așadar, a cunoscut din interior toate implicațiile venirii în țara noastră a Papei Ioan Paul al II-lea. Fost ministru de Externe, diplomat de anvergură și antropolog, domnia sa este interlocutorul ideal pentru a afla ce ne poate aduce nou o vizită a unui pontif roman.
"Sfântul Scaun reprezintă 1,5 miliarde de credincioși catolici din toate continentele"
- Domnule Teodor Baconschi, puțini români știu că, dincolo de faptul că biserica catolică este cea mai mare confesiune creștină a lumii, ea este, totodată, și un stat - Vaticanul. În calitatea dvs. de fost ambasador al României la Vatican, aș începe acest interviu prin a vă întreba care este natura relațiilor dintre statul român și Sfântul Scaun de la Roma?
- Mai întâi să ne amintim că Biserica Ortodoxă și Papalitatea - ca sediu roman al creștinismului latin - sunt cele mai vechi instituții europene încă prezente. Primii papi au fost doar episcopi ai Romei, adică păstori ai comunității creștine din capitala imperiului. În Evul Mediu, Papalitatea a devenit ea însăși un stat, care domina centrul Italiei. În epoca modernă, conflictul ei cu puterea seculară s-a încheiat după Pactul din Laterano, când regatul italian a stabilit limitele (de numai 44 de hectare) ale Statului Cetății Vaticanului: acel perimetru care începe în Piața bazilicii Sfântul Petru și include Palatul apostolic, plus clădirile administrației pontificale, e și azi "sediul terestru" al urmașilor Apostolului Petru. Fizic, e unul dintre cele mai mici state ale lumii. Spiritual, Sfântul Scaun reprezintă 1,5 miliarde de credincioși catolici din toate continentele. România modernă a încheiat un Concordat cu Vaticanul, pentru că primii doi regi au rămas pro-catolici. Relația s-a întrerupt brutal, când Armata Roșie a instalat la București primul guvern comunist. După 89, am restabilit raporturile diplomatice. Diplomația pontificală are un specific: lucrează simultan pentru interesul Bisericii catolice și pentru cel al statului unde își deschide nunțiaturi (ambasade). E interesat de promovarea creștinismului, a dialogului ecumenic și a dezvoltării social-economice juste. Tocmai această "neutralitate binevoitoare" a permis Vaticanului să joace, adesea, rolul de mediator în felurite conflicte, inclusiv militare. Relația bilaterală între București și Vatican e foarte bună: orice "asperitate" poate fi depășită prin negocieri calme, iar Curia papală înțelege foarte bine că Ortodoxia rămâne un partener esențial de dialog, mai ales într-o lume occidentală polarizată ideologic, unde locul creștinismului trebuie mereu redefinit.
"Toți cei care au contribuit la îmbrățișarea dintre Ioan Paul al II-lea și Patriarhul Teoctist au fost inspirați de Pronia divină"
- Ați fost timp de patru ani, între 1997 și 2001, ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun, perioadă în care a avut loc și vizita Papei Ioan Paul al II-lea în țara noastră. A fost prima vizită a unui suveran pontif într-o țară ortodoxă, un eveniment istoric, cu implicații profunde, atât pentru dialogul catolic-ortodox, cât și pentru viitorul european al României. Ce rol ați jucat în venirea papei?
- Nu se cuvine să vorbesc despre propriul rol, în realizarea acelui istoric moment de comuniune (nu liturgică și dogmatică), cu efecte vădit pozitive pentru acceptarea României în lumea catolic-protestantă a civilizației euro-americane. Socotesc, cu modestia necesară, că toți cei care au contribuit la îmbrățișarea dintre Ioan Paul al II-lea și Patriarhul Teoctist au fost inspirați de Pronia divină. S-au aliniat toate condițiile, astfel încât ne-am putut depăși fricile și prejudecățile, mărturisind împreună vocația creștină a civilizației europene. De ambele părți ale baricadei ridicate vreme de un mileniu după Marea Schismă din 1054, s-au aflat atunci oameni la înălțimea situației, care au acționat convergent și, aș spune, inteligent, generos, oportun. Priviți imaginile de arhivă! Au fost trei zile de har coborât peste toți românii, majoritar ortodocși, dar și greco-catolici sau catolici de rit latin. Cum să nu te bucuri, creștinește, când vezi că ostilitatea și înstrăinarea lasă locul fraternității și dialogului? Diviziunea dintre Biserici e o rană deschisă. Pentru trei zile, această rană s-a vindecat la București, punând în substratul psihologic al națiunii noastre o doză de speranță și optimism istoric. Dacă am epuizat între timp acest "depozit" de nădejde, nu poate fi decât din vina noastră...
"Întâlnirea mea cu Papa Ioan Paul al II-lea a fost cea mai semnificativă din întreaga mea viață"
- L-ați cunoscut pe Papa Ioan Paul al II-lea într-un moment de culme a pontificatului său. Cum era ca om, dincolo de anvergura lui de excelent pontif roman?
- Socotesc că întâlnirea cu Papa Ioan Paul al II-lea, această personalitate uriașă, a fost cea mai semnificativă din întreaga mea viață. Era un om cald, blând, dar hotărât moralmente și, totodată, un om al rugăciunii, cu temperament mistic. Oricât de abil tactician a fost - în triada sa cu Margaret Thatcher și Ronald Reagan (ca "paladini" ai cruciadei anticomuniste) - sunt sigur că s-a bazat cel mai mult pe un aliat neașteptat: Maica Domnului. Pietatea sa pentru Sfânta Fecioară Maria a fost definitorie pentru întreaga lui concepție teologică, dar și pentru acțiunile majore în care s-a implicat. Când l-am întâlnit prima dată, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare, era de două decenii Cap al Bisericii catolice și se confrunta deja cu boala. A dat întregii lumi o pildă de curaj moral, socotind că misiunea lui trebuie asumată ca o cruce personală. Mulți l-au criticat atunci, afirmând că ar fi trebuit să se retragă. Acum realizăm cu toții că "încăpățânarea" sa nu era legată de ambiții meschine, ci de o pedagogie a suferinței, dar și de conștiința că trebuie să-și desăvârșească lucrarea. Era conservator în doctrină și modern în comunicarea socială. Bun "actor", animat de naturalețe și destins, până la savuroase momente de umor. Când a primit odată corpul diplomatic, m-a luat de braț, când trecea printre gărzile elvețiene, în mare ținută, și mi-a spus, cu o voce șoptită: "nu suntem o mare putere, dar avem și noi o «armată», căci nu se știe niciodată"... Această autoironie, ieșită din silueta curbată de boală a unui octogenar, era pentru mine proba că omul e complet viu pe dinăuntru... A fost o figură formidabilă, un om cu multiple înzestrări, puse constant în slujba Domnului Iisus Hristos. N-o să vă mire dacă vă spun că, în familia mea, a rămas ca o prezență nelipsită și ca sursă nevăzută de binecuvântare.
- România se pregătește să primească pentru a doua oară un papă. De data aceasta este vorba despre Francisc I. Care este scopul acestei vizite? Există o semnificație aparte a călătoriei în România?
- Papa Francisc vine în România, pe fondul unui turneu regional. Și România îl va primi frumos, ca un stat european deja matur. Mă bucur că va merge și în Moldova și Transilvania, pe lângă programul stabilit din București. Îmi pare rău că, de această dată, Biserica Ortodoxă Română pare se aibă un rol mai puțin pregnant, deși Sfântul Părinte va conferi cu Patriarhul Daniel și vor oficia împreună un Te Deum, sub bolțile noii catedrale naționale. Papa Francisc e, de asemenea, un om curajos: vedeți cu câtă fermitate a început să curețe Biserica sa de "probleme" vechi (precum mușamalizatele rețele de clerici implicați în abuzuri sexuale). E un om scutit de mania grandorii, o personalitate normală, firească, deschisă către oameni, modestă, deci fidelă, practic, învățăturii lui Hristos. Presupun că-și dorește o apropiere de ortodocși, pentru că le respectă vechimea și adevărul apostolic, dar și pentru a recreștina împreună cu ei o Europă cam pustiită spiritual, demoralizată, fără busolă.
"Numai Sfântul Duh poate inspira refacerea unității creștine"
- La finalul interviului aș dori să vă întreb cum vedeți dumneavoastră, ca teolog, dialogul bisericii catolice cu biserica ortodoxă? Credeți că se va putea realiza vreodată o reunificare a lor într-o singură biserică?
- Numai Sfântul Duh poate inspira refacerea unității creștine. Drumul e lung, sinuos și nesigur, dar trebuie să ne rugăm împreună cu Hristos, "ca toți să fie una". Deocamdată e important să renunțăm la orgolii și inerții, la prejudecățile ostile și la etichetarea negativă a celorlalți creștini. Să conlucrăm pentru binele comun. Să ne mărturisim valorile comune, chiar dacă divergențele dogmatice și cultice ne împiedică încă să rostim o mărturisire de credință identică. După cum spune chiar deviza vizitei pontificale din acest an, avem o singură chemare imediată: "să mergem împreună!".