Harta rețetelor de slăbit

Iulia Vlad
- Fiecare popor are în tradiția sa, pe lângă leacuri de sănătate, și "vicleșuguri" de a slăbi. Cumpăna dintre mâncat și îngrășat nu e ușor de ținut, și tradiția joacă un rol important. Decât diete miraculoase, mai bine un stil de viață care să te apere, pentru vecii vecilor, de îngrășat -

FRANȚA
Moderație și calitate


Că francezii sunt printre cei mai "subțiri" oa­meni din lume nu este un mit. Cifrele nu pot fi contrazise: populația Franței se laudă cu cel mai mic procent de obe­zitate din Europa. De necrezut, având în ve­dere că ea este țara croa­santurilor, a brânzeturilor grase și a vinului. Mâncați din toate... dar cu mo­derație, ar fi una dintre tainele siluetei francezilor. Unul dintre regi­murile de slăbit la mare modă în Franța recomandă, de pildă, ca o zi să mănânci doar un sfert din porția obișnuită, pentru ca a doua zi să mă­nânci normal. "Mâncați cu in­teli­gența, nu cu stomacul", spunea ce­le­bra regină a modei, Coco Chanel. Exact aceeași abordare este urmată de francezi și în ceea ce privește alcoolul: nu există masă nestropită cu vin, dar doar un pahar pentru doamne și două pen­tru bărbați.
Un alt principiu e calitatea, care primează în fața cantității. Adică: puțin, dar bun!

SPANIA
Tapas


"Festina lente", spuneau romanii. Vrednici urmași ai lor, spaniolii cultivă și ei încântarea de a se bucura de fiecare înghițitură. Drept urmare, au creat tapas-ul, un sortiment de aperitive sau gustări mici, care se degustă în tihnă, lăsând loc și pentru vorbit. Și ce să vezi, s-a dovedit că len­toa­rea mân­catului are proprietăți de slăbit. Cer­cetătorii de la Universitatea din Madrid au realizat un studiu care dovedește că există o legătură di­rectă între alimen­tația lentă și scăderea în greu­tate. De asemenea, controlul porțiilor este una dintre problemele ma­jore cu care se confruntă persoanele care în­cearcă să slăbească, or, tapasul înseamnă o porție mi­nusculă, cu mai puține calorii, ceea ce e esen­țial pentru a slăbi. Și, nu în ul­ti­mul rând, cu tapas aveți libertatea de a com­bina mai multe alimente sănă­toase, pentru a crea varietate în dietă.

AFRICA DE SUD
Poftiți la ceai rooibos


Numit și ceai roșu african, dulce natural, aro­mat și plăcut la gust, ceaiul rooibos este o băutură populară în Africa de Sud. Însă spre deosebire de alte băuturi dulci, el are o mulțime de beneficii pentru sănătate și chiar ajută la slăbit. De-a lungul timpului, el a fost preparat în felurite mo­duri, cald sau rece, simplu sau în amestec cu alte ingrediente. În cafenelele din Africa de Sud, SUA și Australia, se servesc băuturi ce con­țin ceai sau con­centrate de ceai rooibos la care se adaugă lapte și vani­lie. Important pentru slăbit este faptul că ceaiul rooibos evită accesele de foame și menține gli­cemia constantă. Astfel, este de mare ajutor pentru cei care se luptă cu kilo­gra­mele în plus. Mod de preparare: tur­nați o cană de apă clocotită peste o linguriță și ju­mătate de ceai. Lăsați la infuzat 5-10 minute, apoi strecurați. Se pot bea 3-4 căni de ceai pe zi.

JAPONIA
Agar-agar


Agar-agar este o substanță gelatinoasă, obți­nută dintr-un tip de alge roșii comestibile.Vândută sub for­mă de benzi deshidratate sau pulbere (în magazine natu­ris­te, supermarketuri și far­macii), aportul său caloric este aproa­pe zero. După ce este consumat, agar-agar își triplează volumul în stomac și astfel scade apetitul. În plus, proprie­tățile sale de gelifiere "captează" unele grăsimi și zaharuri consumate, ceea ce sporește acțiunea de eliminare și deto­xi­fiere. Pe scurt, agar-agar crește sa­turația și scade numărul de calorii in­ge­rate, oferind în același timp nutrienți. Fără gust, este ușor de încorporat în dietă, cu condiția să nu depășească 3 grame pe zi (din cauza posibilelor efecte laxative). De exem­plu, turnați un gram de pulbere de agar-agar într-o ceașcă de ceai sau cafea, în supă, sau într-un fel de mâncare, la sfâr­șitul gătitului.

FINLANDA
Practicați mersul nordic


"Mersul nordic" are specific faptul că miș­carea e însoțită de bețe, cu scopul de a forța și brațele să se miște. Brațele și umerii sunt puse la treabă într-o mișcare complexă, care arde cu 20% mai multe calorii, comparativ cu mersul în care sunt antrenate doar picioarele. Rezultatele stu­diilor recente indică faptul că mersul nordic poate crește cheltuielile calorice cu 65%, fără a crea impresia de efort suplimen­tar. În oricare anotimp al anului, este o modalitate simplă de a profita la maximum de plimbarea zilnică. (Ar mai fi de adăugat că Finlanda e țara lacurilor și a pădurilor nesfârșite (ocupă 90% din suprafața țării), unde poluarea e un cuvânt, practic, necunoscut.

NORVEGIA
Mișcare în aer liber


Plimbarea face parte din ca­lendarul cotidian al norvegie­nilor. Oricât de grea a fost ziua de muncă, după-amiaza cu­prin­de o oră de mișcare în aer liber, prin parcurile și pădurile care în­con­joară orașele. În week­end pleacă la drum întreaga familie, aproape fiecare norvegian dis­pu­nând de o căsuță (nu vilă!) la țară. Chiar și pe zăpadă, ploa­ie sau în frig, norvegienii merg la ser­viciu pe jos sau cu bicicletele, cel mai răspândit mijloc de transport din Țările nordice. Aproape toate orașele lor sunt proiectate pentru ciclism. Cu atâta miș­care, cum să te îngrași? Plus că în Nor­vegia poluarea aerului este aproape de zero, oa­menii nu inspiră bioxid de carbon, ci oxi­gen, care întreține arderile și meta­bo­lismul. Mersul pe jos sau pe bicicletă este, deci, o formă de con­servare a sănă­tății, dar și o moda­litate foarte bună de a pierde în greutate, care îmbunătățește și starea de spirit prin creșterea nivelului de ener­gie. Plimbarea nu costă bani. Ne-ar prinde bine și nouă la sănătate și ne-ar sub­ția trupurile amorțite în fața televizorului.