Cititorii mulțumesc pentru ajutor

Redactia
"Ne-ați dat puterea de a merge mai departe"

(Scrisoarea: "Am scleroză în plăci de la 15 ani, dar lupt cu viața", F. AS nr. 1354)

Stimată redacție și dragi cititori cu suflet mare,
Ne-ați ajutat să trecem peste încercarea grea la care am fost supuși. Vă mulțumim că ne-ați dat puterea de a merge mai departe. Ne rugăm pentru dumneavoastră ca bunul și milostivul Dumnezeu să vă dea multă sănătate și tot ceea ce vă doriți în viață. În mod special, mulțumim Fundației "For­mula AS" pentru suma acordată.
Cu stimă și respect,
TRIFAN SIMONA IOANA - loc. Zlatna, str. Pârâul Roșu, nr. 10, jud. Alba, cod 516100, tel. 0757/24.29.89

"M-am simțit încurajat și mai puțin singur"
(Scrisoarea: "Sunt singur, fără sprijin și fără nădejde", F. AS nr. 1353)


Stimată doamnă Sânziana Pop și onorați membri ai redacției revistei "Formula AS",
Sunt Magherușan Viorel din orașul Bistrița și prin prezenta vreau să vă mulțumesc foarte mult pentru ajutorul financiar și moral pe care mi l-ați acordat. M-am simțit încurajat și mai puțin singur. Mi-am recăpătat încrederea în mine și parcă am renăscut. Cititorii revistei "Formula AS" sunt oameni minunați.
Mi-au acordat ajutor financiar cu mandat poștal, următorii: Buzatu C. - Brașov, Dinu C. - Oto­peni, Badea A. - București, Iorga Gh. - Bucu­rești, Neagu M. - București, Nas­tasa V. - Iași, Bront F. - Caran­sebeș, Pescaru I. - Câmpulung, Tu­taru I. - București, Florea E. - Bra­șov, Guran O.L. - București, Partoc M. - Bis­tri­ța; prin CEC Bank direct pe card am primit bani de la: Gherna H.E. - Camil Ressu, Arde­lean I. - Arad, Stoiculescu D. M. - București; prin Banca Românească direct pe card: Cristescu B. G. - București, Siminica V. - București. Am fost ajutat, de ase­me­nea, de Fundația "Formula AS".
Vă mulțumesc încă o dată! Dum­nezeu să vă ajute, vă doresc multă sănătate, vă voi pomeni în rugăciunile mele de zi cu zi.
Cu multă stimă și respect,
MAGHERUȘAN VIOREL - Bistrița

"Ajutorul dvs. a fost un sprijin neprețuit"
(Scrisoarea: "Am un picior amputat, o soție bolnavă și o fetiță de 5 ani", F. AS nr. 1353)


Stimată redacție,
Subsemnatul Ungureanu Cristian Simion Marinică, cu domiciliul în satul Fântâna-Mare, județul Suceava, țin să mulțumesc pe această cale tuturor persoanelor care m-au ajutat. Pentru mine și familia mea, a fost un sprijin neprețuit, având în vedere sărăcia în care trăim. De aseme­nea, mulțumesc din suflet și persoanelor care m-au sunat, încurajându-mă și dându-mi sfaturi și urări de bine.
Din nou, vă mulțumesc din suflet pentru ajutorul și încurajările primite.
Cu stimă și respect,
UNGUREANU CRISTIAN SIMION MARINICĂ - sat Fântâna-Mare, jud. Suceava