Selecția "Formula AS"

Adriana Bittel
* Ana Blandiana, "Va­ria­țiuni pe o temă dată", Editura Humanitas (tel. 021/311.23.30), 128 p.

O admir pe Ana Blandiana atât pentru opera ei literară, cât și pentru faptele ei civice, cu inițiative concretizate după 1990 în instituții pre­cum Academia Civică și Memorialul Vic­timelor Comunismului de la Si­ghet, ambele generând și dezbateri publice atât de necesare în confuzia eti­că întreținută de gu­ver­nele post­decembriste. Ca toată lumea, nu mi-o puteam închipui decât împreună cu soțul ei, Romulus Rusan, fiindcă erau nedespărțiți și re­pre­zentau o excepție nu numai prin valoarea in­telectuală, prin constan­ța incasabilă a cuplului ci și prin faptul că n-au acceptat funcții politice (așa cum toți o fac, în beneficiu personal), ci au muncit și au riscat din con­vin­gere, încercând să determine o schimbare benefică în societate (cred că nu­mai Radu Filipescu se poate compara din acest punct de vedere cu ei). Romulus Ru­san a murit la sfârșitul anului 2016. Cartea pe care vi-o pro­pun, de o frumusețe care-ți rupe inima, îi e dedicată și con­ține poezii rimate, poeme în vers alb sau în proză scrise despre și către cel dus dar continuând să o însoțească și de dincolo, așa cum au fost în comuniune peste o ju­mătate de veac. Toate sunt poe­me de dragoste în care du­re­rea absenței fizice se trans­figurează într-o prezență mentală. O ex­periență pe care o știu toți cei care au trăit doliul după ci­neva mult iubit și ca­re simt nevoia con­­solatoare să gân­dească moartea nu ca nonviață, ci ca existență în alt plan, de neatins decât prin spirit. Astfel, cel dus și cel rămas con­ti­nuă să fie împreună. Așa se întâmplă și cu mai mult decât perechea Blan­diana-Rusan: "Doar tu erai eu./ Doar tu renunțai la plural,/ La multiplul din noi,/ Doar tu știai să construiești o sin­gurătate/ În care puteam în­căpea amândoi". Sinceritatea și o anumită de­cență dau acestor elegii (netransformate nicio­dată în lamento) o emoție trans­mi­sibilă. Cu aparentă simplitate, poeta reușește să prindă în cu­vinte indicibilul, legătura miste­rioasă între un aici concret și un dincolo metafizic, prin iubirea ce trece granițele în ambele sensuri. Nu e vădu­vită de prezența coti­diană a omului ei, ci con­tinuă în sine cuplul inseparabil: "Nu cumva cu­vân­tul iubi­re/ E prea general, prea confuz,/ Inexact pentru ceea ce exista între noi?/ Era potrivit poate de mult/ Când era vorba despre doi (...)/ Acum însă, după de­cenii/ Când nu mai există deo­sebiri/ Nici linii despărțitoare/ Oricât de subțiri/ Iar cuvântul suflet este defectiv de plu­ral/ A spune te iubesc e o delimitare/ Subli­nie­rea unei diferențe/ Care nu mai există men­tal/ O dare înapoi/ Din singura făptură în stare/ Să ne întrupeze pe amân­doi/ Ca și cum ne-am încăpățâna să aflăm/ Cine a murit dintre noi". "Variațiuni pe o temă da­tă" e un volum care nu poate fi judecat doar în granițele litera­turii, deși Ana Blandiana găsește imagini extraordinare pentru "ne­despărțirea prin moarte". Ome­nește, ceea ce transmit poe­mele ei de iubire e pe cât de fru­mos pe atât de impresionant.