Cazuri de extremă urgență

Redactia
"Cresc singur patru copii, dintre care doi sunt bolnavi"

Doamnă directoare Sânziana Pop,
Dragă redacție a revistei "Formula AS",
Mă numesc Anchidin Marius-Viorel și sunt un cititor fidel al revistei "Formula AS" de peste do­uă­zeci de ani. Vă admir și vă apreciez, meritați tot respectul pentru munca depusă de dvs. și întreaga echipă de redactori și colaboratori.
Doamnă director, am mare nevoie de ajutorul dvs. Am mari probleme cu doi din cei patru copii, pe care îi cresc singur, fiindcă am fost părăsit de so­ția mea, care s-a dus după alt bărbat. Fata cea mare, Ana-Roxana, care are certificat de handicap mediu, are mari probleme cu ambii ochi. De două ori pe an trebuie să merg la control cu ea să-i schimb ochelarii (fiindcă îi cresc dioptriile), care costă peste 1100 lei + consultația + medicamentele. Anul ăsta nu am avut posibilitatea să-i schimb, deoarece plătesc căminul și can­tina, lună de lună, că e în clasa a IX-a, la liceu, la Piatra-Neamț, și mai am două fete în sat, la școală. Singurul meu băiat pe care îl am, în vârstă de 4 ani, are și el grave probleme de sănătate, suferă de ine­galitatea membrelor inferioare (îi creș­te un picior mai lung) și are și boala Perthes, boala necrozantă a capului fe­mu­ral, boală cauzată de o întrerupere locală a circulației sanguine la ambele șolduri, cu repaus complet la pat. Pentru a se re­face capul femural distrus și inegalitatea picioa­relor avem nevoie de: orteză șold genunchi, glezne bilaterale cu abducție, care costă 4334,08 lei. Casa de Asigurări mi-a apro­bat suma de 1941,04 lei, deci nu am posibi­lități financiare pentru a procura această orteză. Vă rugăm din tot sufletul pe dvs. și pe cititorii revistei, poate mă puteți ajuta. Atâta băiat am și mi-am dorit enorm să pot să-i cumpăr ortezele de care are nevoie. Și aș vrea să-i pot schimba și ochelarii fetei, care costă foarte mult. Și ea învață bine, este a patra pe clasă la liceu.
Orice sprijin, oricât de mic, ar fi pentru noi un dar ceresc.
Vă mulțumim din tot sufletul! Dumnezeu să vă ajute în tot ce faceți!
ANCHIDIN MARIUS-VIOREL - sat Țibucanii de Sus, com. Țibucani, jud. Neamț, cod 617485, O.P. Țibucani, tel. 0745/33.80.27


"Sunt bolnav și pe drumuri"

Bună ziua,
Mă numesc Calen Vasile, sunt din Constanța și sunt suferind de ocluzie intestinală (am anus contra naturii). Nu am posibilitatea de muncă, deoarece sunt declarat inapt. Prin urmare, nu am posibilități financiare, nu pot să-mi achi­ziționez dispozitive me­dicale necesare. Am în­tâl­nit o persoană director al unei firme private, care m-a ajutat cu o sumă de bani, respectiv 3000 lei pentru a-mi putea încheia un contract pe o perioadă de un an, 2017-2018. Anexez copia și fișa de externare.
Acum locuiesc fără forme legale, în localitatea Poarta Albă, la o familie pe care o ajut în gospo­dărie. Dacă există persoane care mă pot ajuta cu sume oricât de mici, le-aș rămâne recunoscător toată viața. Sunt bolnav și pe drumuri.
Vă mulțumesc anticipat,
CALEN VASILE - Str. Coloniilor nr. 69, parter, camera 5, Poarta Albă, jud. Constanța, cod 907245


"Sprijiniți-ne pentru renovarea bisericuței din Richiș"

Stimată Doamnă Sânziana Pop,
  Numele meu este Marius Băcilă și sunt preot în Parohia Ortodoxă Richiș, jud. Si­biu. În urmă cu un an, alături de fra­tele meu geamăn, Laurențiu Băcilă, preot în Parohia Ortodoxă Română din Offenburg-Germania, am avut onoarea de a apărea în paginile revistei dvs., într-un articol pentru care vă mulțumim, cu respect.
De această dată, însă, mă adresez dvs. și cititorilor revistei dvs., cu o ru­găminte: anume, aceea de a ne spri­jini, în măsura posibilităților, pentru renovarea bisericii ortodoxe din Richiș. Bisericuța a fost construită între anii 1925-1928, iar trecerea timpului și-a lăsat vizibil ur­mele asupra ei. Cea mai recentă renovare a fost făcută în urmă cu 11 ani, la interior, dar acum sunt necesare alte lucrări: renovare și reparații la ex­teriorul bisericii, realizarea, pe două laturi, a unui gard la curtea bisericii și, de asemenea, împrej­mu­irea cimitirului parohial.
Parohia Richiș este mică și îmbătrânită, iar eno­riașii, oricât de inimoși ar fi, nu au cum să suporte astfel de costuri. Știm că orice S.O.S. publicat în re­vista dvs. a avut, de fiecare dată, un ecou pe mă­sură, mulți dintre colegii mei de breaslă, preoți din întreaga țară, apreciind la superlativ sprijinul dvs.
Ne rugăm Bunului Dumnezeu să vă binecu­vân­teze în tot ceea ce faceți și să vă dăruiască, celor din redacție și, deopotrivă, cititorilor, sănătate și bucurii!
Cu mulțumiri anticipate,
Preot MARIUS BĂCILĂ - Richiș, nr.156, jud. Sibiu , cod 557047, tel. 0748/22.35.12
PAROHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ RICHIȘ - jud. Sibiu
COD IBAN: RO41BRDE330SV16161603300 - BRDE Mediaș