Minunata poveste a unui medic de țară - Dr. ADRIAN NICOLAE POPESCU: "Să folosim mai des dreptul de-a face bine"

- Sat Burla, jud. Suceava -

Adrian Nicolae Popescu e medic, scriitor și cetățean implicat activ și profund în problemele locului în care trăiește: Rădăuți, județul Suceava. Meseria de medic de familie și-o împlinește în satul Burla, aflat la 7 km distanță, unde îngrijește, trupește și sufletește, 2000 de locuitori. Doctorul Popescu se numără printre fericiții care și-au transformat meseria în bucurie și facerea de bine într-un țel. Merită să-i aflați povestea.

"La Burla, în «apa» mea"

- Sunteți rădăuțean, medic de familie în satul Burla de 15 ani, și de șase ani, ați acceptat să-i luați în grijă și pe cei peste 120 de prunci de la Așezământul de copii "Sf. Ierarh Leontie", din Rădăuți. Nu e greu cu atâția "pacienți"?

- Nu, nu e deloc greu. Eu obișnuiesc să spun că nu sunt medic de familie, ci medic din familie. Mulți pacienți mă văd ca pe o persoană apropiată, vin și mi se destăinuie cu probleme care nu țin de latura mea profesională. Cineva îmi spunea: când ajungi într-o comunitate și știi care cu care sunt cumătri, care s-au botezat, s-au cununat, atunci poți spune că da, cunoști acea comunitate, iar la Burla cam așa este. Mă simt în apa mea, în care trebuie să înot, și simt că am libertate în a profesa, a comunica, a gestiona relația cu pacienții și, de multe ori, dintr-o simplă discuție, bolnavilor le dis­pa­r jumătate din simptome sau chiar boala cu to­tul. Să vă dau un exemplu: era o bunică de 70 și ce­va de ani, care venea la cabinet doar ca să-i iau ten­siunea, lăsându-i pe toți să intre înaintea ei. Acest moment era poate singurul în care dânsa comunica cu cineva în acea zi, iar acea așteptare era un mod de a vorbi cu oamenii, de a afla ce se mai întâmplă în sat. Iar simplul fapt de a-i confirma că tensiunea îi e bună îi aducea fericirea și liniștea acelei zile.

- Un medic de țară ar trebui, mai mult decât con­frații săi de la oraș, să aibă și anumite abilități de psiholog?

- Oamenilor trebuie să le înțelegi suferința, pen­tru că altfel nu poți să te nu­mești un adevărat me­dic de familie. Nu poți fi doar diagnostician, practi­cian, trebuie să fii și un bun psi­holog, la fel ca și preotul. Iar când tu ai re­alizat a­ceas­tă co­nexiune cu pa­cienții, când încep să aibă încredere în tine, lucrurile merg de la sine. Un subiect foarte dezbătut în ultimul timp a fost vac­cinarea. Ni­ciodată nu am forțat un pă­rinte să-și vac­cineze co­pilul, dar datoria mea e să le explic bene­ficiile. Având la dispoziție registrele de vaccinări în­că din anul 1980, le-am arătat tinerelor mame care a fost alegerea pe care, la vremea lor, au făcut-o mamele lor. A avut mare impact asupra lor.

"Birocrația m-a atins, dar nu m-a doborât"

- Aveți mulți copii în grijă la Burla?

- O, da, foarte mulți! Am în evidență vreo 1200 de copii. Gândiți-vă așa: în anul 2018 s-au înre­gis­trat 71 de nașteri și doar 15 decese. Prilej de spe­ran­ță, nu?

- Cum vă descurcați cu birocrația, care a sufocat și sistemul de sănătate din România?

- Birocrația asta m-a atins, dar încă nu m-a do­borât. Știu cum să o fentez, căci este un impe­di­ment în viața noastră profesională, dar și în cea de zi cu zi. Eu am găsit, însă, un plan B, ca să nu mă încarc ne­ga­tiv cu tot ce mă oprește să-mi desfășor activitățile. Dacă peste zi s-au adunat diverse stări negative, trăiri, emoții pe care nu mi le doresc, am căutat rezolvarea în altă direcție.

- Și ați găsit-o?

- Desigur! Mi-am descoperit pasiunea pentru scris, care a venit ca o nevoie de a exprima ce nu reușeam să comunic și pe care o îmbin cu altceva, o pasiune din copilărie: numismatica. Aveam vreo 10 zece ani, eram în vacanță la bunici, la Poroinicu, când un prieten de joacă mi-a dat câteva monede vechi. Era pescar și a pus totul într-un context atră­gător: eu aveam cârlige de undiță performante, de la o rudă din străinătate, iar el mi-a zis că-mi oferă pe ele o comoară, monede vechi. Cine ar fi rezistat, cine n-ar fi fost tentat să vadă cum arată o co­moară? Am făcut acel schimb, am devenit tot mai interesat, apoi am început să studiez în domeniu și așa s-a dezvoltat totul. Sunt deja 15 ani de când sunt membru al Societății Numismatice Române.

"Tehnologia le fură copiilor libertatea"

- D-le doctor, oare copilăria dvs. era altfel decât felul în care trăiesc copiii de azi? Dvs. în­șivă sunteți tată a doi copii. E ceva ce s-a pierdut, ceva ce s-a câștigat?

- Eu și fratele meu ne petreceam vacanțele de vară la bunici, în Poroinicu. Dacă la vremea asta, copiii de 12-13 ani cochetează cu gadget-uri și tablete, eu, la acea vârstă, băiat de oraș fiind, știam să mulg vaca, să încarc faetonul cu fân, să cosesc iarba, să îngrijesc de ani­male, și astea toate, fă­cute cu drag, fără să fiu forțat de bunici. Am avut o libertate a copilăriei fan­tastică, pe care le-aș dori-o și copiilor din ziua de azi, captivați de teh­nologii. Nu mă situez la polul opus, tehnologia are importanța ei, dar încă nu s-a găsit echi­li­brul, tehnologia în­cear­că să ocupe locul vieții re­ale și ne trezim că sun­tem într-o lume virtuală, ca­re ne fură de senti­men­te. Nu o să înțeleg acel pro­cent ridicat, promovat de canalele media, cum că 20 la sută dintre relații iau naștere pe site-urile de socializare. Am fost tâ­năr - eu zic că sunt și a­cum! - dar fiorul în­tâl­nirii cu o fată, momen­tul când îi oferi o floare, al primului sărut, nu cred că vor putea fi înlocuite vreo­dată de tehnologie și de acest mod de socia­lizare.

- Tristeți aveți, dom­nule doctor?

- Nu le-aș spune chiar tristeți. Poate mici ne­dumeriri. Revoluția română ne-a adus o mulțime de drepturi și obligații, de care ne bucurăm sau ni le revendicăm, după caz. Dar un drept care ar trebui revendicat mai des e dreptul de a face bine. În viață se cuvine să faci anumite lucruri, fără să aș­tepți o recompensă materială. Să vezi un chip fe­ricit, un zâmbet, o îmbrățișare sinceră, datorată unui gest al tău, datorată implicării tale... Vi se pare puțin lucru? Nu este! Voluntariatul ne ajută să ne exercităm acest drept.

- Sunteți implicat și în astfel de acțiuni?

- Din toate puterile! În anul 2016, urmărind ce se întâmplă în Rădăuți, un tânăr de 25 de ani, Luca Ciu­botaru, a decis să înființeze un grup de ini­țiativă, "Rădăuțiul civic". Luca lucrează la De­par­ta­­mentul Juridic al Administrației Prezidențiale de la Cotroceni și este Cetățean de onoare al Rădău­țiu­lui și al comunei Bilca. Spre bucuria mea, m-a abor­dat și pe mine. În 2018, grupul a devenit Aso­ciația "Rădăuțiul Civic", iar ceea ce ne dorim și se pare că și reușim e să aducem aproape tineri care să se im­plice, sufletiști, dar și pensionari și oameni ac­tivi, din toate domeniile: medici, avocați, munci­tori, elevi, oricine a dorit să se implice, cu o singură con­diție: să nu fie membru al unei formațiuni po­litice. Cel mai bine am înțeles ce înseamnă vo­lun­tariatul datorită înfrățirii comunei Burla, încă din 1990, cu două comune din Franța. Menținem strân­să această legătură, ne întâlnim o dată la doi ani, o dată aici, o dată acolo. De fiecare dată, despărțirea e cu lacrimi. Iar această prietenie rezistă pentru că fie­care găsește la celălalt ceea ce el nu are. Ei gă­sesc la noi tradiții, obiceiuri, mod de viață autentic, alimente sănătoase, iar noi găsim voluntariatul, bucuria de a ajuta, fără a aștepta o recompensă. Este imposibil să vezi ce fac ei și să nu vrei să faci și tu așa ceva.

"Binele îți umple viața"

- Prin târg se aude că ați avut câteva reușite remarcabile...

- E adevărat, sunt câteva, deși n-aș vrea să pară că ne lăudăm. De pildă, am inițiat o investigație unică în zonă, urmată de o campanie civică, prin care am solicitat Primăriei și Consiliului Local să redea lacul și insula "Alexandru Sahia" rădăuțe­nilor. În urma unei petiții semnate de 500 de lo­calnici, lacul a fost curățat, iar în luna ianuarie 2019, contractul de concesiune a lacului, valabil până în 2062, a fost reziliat. În urma concursului "Hai să digitalizăm orașul" din anul 2017, elevii câștigători au lucrat în echipe și au lansat aplicația mobilă "e-Rădăuți", o aplicație unică la nivelul regiunii, care își propune să ajute cetățenii prin oferirea de informații utile, dar și să promoveze zona în ochii turiștilor. Dar cea mai mare realizare consider a fi organizarea unei tabere pentru copiii de la Centrul "Universul copiilor" din Rădăuți, o casă de tip familial, susținută integral de stat. În 2017, am propus primăriei un proiect prin care să-i trimitem pe cei 18 copii de aici într-o tabără de vară, urmând ca asociația noastră să contribuie cu zece la sută din costuri, iar primăria cu restul de 90 la sută. Am fost refuzați. N-am renunțat și ne-am mobilizat pe toate căile posibile, astfel încât, în doar 48 de ore, am reușit să obținem 8.500 de lei, mai mult de jumătate din suma necesară. Așa am realizat ce înseamnă cu adevărat atitudinea civică la Rădăuți și că, dacă vrei, se pot face multe și fără implicarea - de cele mai mul­te ori greoaie - a au­torităților. Iar proiectul nos­tru a fost premiat la Gala Tineretului din România, desfășurată la Ba­cău, în 2018. Ulterior, ni s-a acor­dat atenție și de autoritățile locale, am în­ceput să fim luați în sea­mă, în prezent acțiunile noastre fiind moni­tori­zate și sprijinite. Despre acțiunile de ecolo­gizare și de implicarea în buna guvernare locală a asociației noastre nici nu mai amintesc... Se topesc toate în binele ăsta mare, care ne umple viața de lumină și îi dă sens.