A primit deja premii și aprecieri ale specialiștilor și ale marelui public din Berlin până în India. Pelicula "Jurnal de România. Jurnal de musulman" spune povestea adevărată a singurei actrițe de etnie tătară și de religie musulmană din țara noastră: Turchian Guzin Nasurla, de la Teatrul de Stat Constanța. De câțiva ani Carmen Lidia Vidu a început un proiect dedicat actorilor și comunităților din care aceștia fac parte. Așa au luat naștere spectacolele-documentar "Jurnal de România. Sfântu Gheorghe" și "Jurnal de România. Constanța". Pe când lucra la proiect, regizoarea a cunoscut-o pe actrița Turchian Guzin Nasurla cu care a lucrat la spectacol. Povestea actriței a devenit apoi și subiect de film.
"Nu am crescut cu senzația că a fi musulman este o «malformație»"
- Turchi, ești personajul principal al documentarului "Jurnal de România. Jurnal de musulman", un film despre viața ta, care a călătorit pe la multe festivaluri și a fost multipremiat. Cum îți explici acest succes?
- Etnia mea m-a făcut personaj principal al acestui film. Faptul că sunt tătăroaică le-a părut, probabil, unora un pic exotic. Fiindcă pe teritoriul României musulmanii pot fi întâlniți în număr mare doar în Dobrogea. Avem o istorie aici. Ne-am putut conserva tradițiile și cultura. Pe teritoriul Dobrogei se află foarte multe etnii: români, aromâni, greci, lipoveni, etnii cu care noi, tătarii, am învățat să trăim în pace.
- Ai crescut într-o familie de tătari, dar școala ai făcut-o în românește. Ai fi preferat să ai învățământ în limba ta, cum au, de pildă, maghiarii?
- Nu am simțit nici o secundă nevoia să învăț în limba maternă. Dar este drept că la grădiniță am avut probleme la început, pentru că eu am crescut vorbind limba tătară. Eram cumva asemeni familiilor de români care locuiesc pe teritoriul altor țări, dar pe copii îi învață limba română.
- Cât de dificil ți-a fost să te afirmi într-o comunitate relativ închisă, ca femeie puternică și cu spirit liber?
- Pe mine m-au ajutat foarte mult cele două profesii ale mele. Sunt actriță și asistent medical. Așa că spre deosebire de alte femei musulmane, care trăiesc în comunități închise, mie mi-a fost mult mai ușor. Dar trebuie să spun că nu am crescut cu senzația că a fi musulman este o "malformație".
- Este greu, oricum, pentru o femeie să fie actriță, cred că pentru o femeie musulmană cu atât mai mult. Ai primit critici din partea comunității pentru alegerea profesiunii tale?
- E drept că sunt singura femeie tătăroaică din Constanța care este și actriță. Da, am primit critici din partea comunității, dar nu a fost nimic deplasat. Dar eu prefer să fiu judecată ca actriță și nu ca om aparținând unei anume etnii. Și nu trebuie să fii musulman ca să fii judecat ca artist.
- În film povestești că erai judecată de comunitate, că nu te-ai căsătorit de foarte tânără. Este căsătoria o obligație pentru o fată musulmană?
- Da, este o trăsătură a femeii musulmane, aceea de a avea mai întâi un statut social, înaintea unuia profesional. Toate fetele sunt presate de familie să se mărite, dar asta se întâmplă mai ales în religia mea, unde bărbatul este educat să dețină un monopol, și social și familial. Un proverb tătăresc spune: "So?an bașî bol ama baș bol", adică "fie și căpățână de ceapă să fii, dar cap să fii". Bărbații noștri sunt crescuți să fie șefi în familie.
"Îmi învăț fetița că religia islamică este una a iubirii aproapelui și a blândeții de miel"
- Cum ți-ai cunoscut soțul, în cele din urmă?
- Jucam în spectacolul "Terorism", în regia lui Felix Alexa, și aveam o scenă de striptease. Soțul meu era spectator. Aveam un prieten comun, care, după spectacol, ne-a făcut cunoștință. Și soțul meu este tot tătar.
- Ce învățăminte îi dai tu fiicei tale și cât de importantă este religia în viața voastră?
- Pentru copilul meu, religia este importantă mai mult ca informație de cultură generală. Îi explic să înțeleagă de ce avem obiceiuri diferite de alți oameni, de ce nu mâncăm carne de porc și de ce în luna Ramadamului ținem post negru până la apusul soarelui, avem Bayram și sacrificăm berbecul. O învăț că religia islamică este una a iubirii aproapelui și a blândeții de miel.
- Ce mesaj ai dorit tu să transmiți celor care văd filmul "Jurnal de musulman?"
- Aș vrea ca oamenii să nu mai trăiască cu impresia că toți musulmanii sunt teroriști și să înțeleagă că, indiferent de etnie, religie, presiuni sociale, eu am realizat ceea ce mi-am dorit în viață: să fiu independentă și să mă simt în siguranță în familia, în profesia și în țara mea.
Povestea documentarului "Jurnal de România. Jurnal de musulman" spusă de regizoarea Carmen Lidia Vidu
"Jurnal de musulman" nu e nici teatru, nu e nici film. E mai mult documentar și fotografie". Eram la Constanța, în 2017. Zăpadă înaltă, viscol, taxiurile mă culegeau de pe stradă și apoi îmi cereau sume fabuloase pentru doi pași. În holul teatrului era frig, stăteam la o masă și vorbeam cu fiecare actor în parte, cam 15-20-30 de minute, pentru a-mi face distribuția la spectacolul "Jurnal de România. Constanța". Turchian Guzin Nasurla este singura actriță tătăroaică a Teatrului de Stat din Constanța. Vorbește mult, are haz, are nerv, e un povestitor excelent. Prin ea am cunoscut comunitatea tătarilor din Constanța, am citit despre musulmani, despre religia islamică, am filmat acasă la femeile care recită din Coran. Turchi mi-a povestit despre presiunea socială a măritișului, despre minorități, despre toleranță și toate astea m-au cucerit. Am lucrat cu poftă la momentul ei din spectacol și apoi l-am transformat într-un scurtmetraj. E interesant cum o lume care trăiește la doi pași de mine e atât de necunoscută și de izolată. Mă refer la comunitatea tătarilor din Constanța. Încă nu înțeleg ignoranța. Unde începe și la ce folosește? Cunoașterea de acest gen este parte din cultura vie atât de necesară României.
Filmul l-am făcut pentru un festival experimental din România, care nici măcar nu m-a selecționat. Am câștigat premii internaționale și nominalizări la care nici nu am visat. Bucuriile astea apar din când în când în viață și nu știu dacă e meritul meu sau e pur și simplu un cadou de sus, o încurajare".