Selecția "Formula AS"

Adriana Bittel
* Mihai Botez, "«Lumea a doua» și alte scrieri din anii disidenței solitare 1979-1987", ediție îngrijită, studiu bio­grafic, cronologie și stu­dii introductive de Ana-Ma­ria Cătănuș, prefață de Eu­gen Simion, Fundația Națio­nală pentru Știință și Artă (tel. 021/315.67.54), 552 p.

În anii '70-'80 ai se­co­lului trecut m-am bucu­rat de prietenia lui Mi­hai Botez (1940-1995) și a soției lui, Ma­riana Celac (1936-2018). Au fost printre cei mai deștepți, în am­bele sensuri ale cu­vân­tului - și de inte­li­gen­ță superioară, și de luci­ditate vigilentă - oa­meni pe care i-am cunos­cut. Pe lângă excelență în pro­fe­siile lor, Mihai ca matematician și specia­list în prospectivă, Ma­riana ca arhitect, amândoi reu­neau în personalitățile lor ferme­cătoare multe alte înzestrări, aveau umor și povesteau atât de bine că nu mă mai săturam să-i ascult. Și mai ales aveau curajul, pe care nici eu și niciunul dintre cu­nos­cuții mei nu-l avea, de a critica public re­gimul ceaușist care ne chinuia "multilateral" exis­tența co­tidiană. Curajul de a cere dia­log și o viață normală pentru con­­­cetățenii lor. Mi­hai Bo­tez, disidentul soli­tar, a încercat mai întâi să se adre­seze la vâr­ful puterii comu­nis­te, arătându-i încăl­cările fla­grante ale normelor și valorilor procla­ma­te chiar de ea și pro­pu­nând soluții pentru îm­bu­nătă­țirea vieții ro­mânilor. Fiindcă n-a fost luat în sea­mă decât de Secu­ritate, care i-a deschis un dosar de ur­mă­rire, a trimis scrisorile des­chise spre a fi citite la "Eu­ropa liberă", și a dat in­ter­viuri unor jurnaliști occi­dentali, în speranța că ana­lizele lui în care releva con­­se­cințele măsu­rilor abe­rante asu­pra omu­lui de rând vor pro­duce modi­ficări în gân­direa apara­tului de partid. Nu numai că vocea lui n-a avut niciun efect în țară la acel nivel, dar, pentru că în străinătate disi­dentul român de­venise cunoscut, s-a elaborat, din co­man­­dă superioară, încă din 1982, un plan de compromitere a lui "prin acreditarea ideii că Mihai Botez e informatorul or­ga­nelor de Secu­ritate". Planul făcut de specialiști în dezinfor­mare și manipulare a funcționat și după 1989, și chiar și acum, la 24 de ani de la moartea disiden­tului atât de curajos, denigrarea lui, cu rea credință și fără dovezi con­vingătoare, continuă. Pentru a cu­noaș­te personalitatea și va­loarea reală a acestui ex­cep­țional intelectual critic, demersurile și ana­lizele crizei sistemice a co­munismului românesc, ediția pe care vi-o recomand e esențială. Profe­sio­nist alcătuită de tânăra cercetătoare Ana-Maria Cătănuș, cartea cuprinde, pe lângă studiile de "comunismologie" struc­turală și de prospectivă ale lui Mihai Botez, pe lângă memoriile și in­ter­viurile din 1979-87, și secțiuni dedicate omului, bio­gra­fiei sale, cu amintiri și apre­cieri ale unor per­sona­lități care i-au fost apropiate. Cea mai inte­resantă și vie e contribuția surorii, Vio­rica Oan­cea, care comen­tează și ilustra­țiile de la sfârșitul volumului. Aflăm astfel că Mihai Botez a fost, la 26 de ani, cel mai tânăr doctor în mate­matici de la noi, și a fost foarte apreciat în mari centre universitare din lume ca specialist în Stu­diul Viitorului. Sunt punctate demersurile disi­denței lui de până în 1989 și realizările de după, când a fost acreditat ca ambasador al Ro­mâ­niei la ONU și apoi ca amba­sador al României în SUA. În anii aceia '90, când societatea era diviza­tă pătimaș, Mihai Bo­tez a fost aspru criticat că a ac­ceptat să fie "ambasadorul lui Ili­escu". Aflăm că și opoziția, prin Alianța Civică, îi propusese aceste pos­turi, dar cum pierduse alegerile, Mihai Botez, care voia să fie util țării prin relațiile și bunul lui renume interna­țional, a acceptat să fie ambasadorul României, nu al lui Iliescu. Și-a sacrificat astfel liniștea și pasiunea de-o viață pentru matematică și muzică, la care visa să revină, odată îm­plinită datoria. N-a mai apucat.