BON JOVI - "Adorăm aceste spectacole uriașe"

Dana Ene
- Este unul dintre cele mai rezistente nume ale muzicii internaționale. Imediat după Mick Jagger și Rolling Stones. Dar ce mai contează vârsta, când popoare întregi de fani îți stau la picioare? Așa cum se va întâmpla și pe 21 iulie, în Piața Constituției din București -

Bon Jovi a scos 14 discuri de studio și trei discuri live, vândute în peste 100 de mi­lioane de exemplare, a câștigat zeci de premii, printre care un Grammy, două American Music Awards și un premiu Billboard, dar și premii internaționale, precum Echo (în Germania), un Brit Award (în Marea Britanie) sau două premii MTV Europe. În cele peste trei decenii de existență, trupa a susținut mii de concerte în întreaga lume, în fața a milioane de fani.
În România, Bon Jovi au ajuns pentru prima dată în 2011 și au cântat în București în fața a peste 60.000 de admiratori. A fost un spectacol de neui­tat, de la care mulți dintre cei prezenți au plecat cân­tând. Anul acesta americanii vor să repete expe­riența și revin în Piața Constituției din Capi­tală, în cadrul festivalului "Rock the City". "Adorăm aces­te spectacole uriașe, cu zeci de mii de oameni adu­nați la un loc, care simt și trăiesc împreună muzica noastră. Noi suntem liantul. Este incre­dibil", declara zâmbitor liderul formației, Jon Bon Jovi.
Și pentru ca magia să țină, trupa americană va ține un concert cu melodii nou nouțe. Au lansat în ultimul timp nu mai puțin de trei discuri: "What About Now" (2013), "Burning Bridges" (2015) și "This House Is Not for Sale" (2016). Trupa a sufe­rit și o shimbare majoră în componența ei, căci în 2013, chitaristul Richie Sambora a plecat și a fost înlocuit de Phil X (pe numele său real, Theofilos Xenidis), un greco-canadian de 53 de ani care s-a adaptat de minune atmosferei trupei. El întregește formația alături de solistul Jon Bon Jovi (57 ani), clă­parul David Bryan (57 ani), toboșarul Tico Torres (65 ani) și chitaristul Hugh McDonald (68 de ani). "Modelul incontestabil pentru noi sunt cei de la The Rolling Stones. Ei au ridicat ștacheta pentru toți din breaslă. Sper că într-o zi se vor re­trage cu grație, nu de alta, dar să știm și noi cam care este limita de sus. Observ, însă, că ziua aia nu se întrevede. The Rolling Stones vând în continuare bilete la concerte, umplu stadioane și cântă cu atâ­ta poftă și forță, că te fac să te simți insigni­fiant... Mick Jagger e cu 20 de ani mai mare decât mine și pot spune cu mâna pe inimă că este cel mai mare solist rock la ora actuală... Suntem și noi în fruntea plu­tonului, dar nu «acolo» unde sunt cei de la The Rolling Stones", se confesa Jon într-un interviu recent.
Bon Jovi le calcă însă vertiginos pe urme maeș­trilor de la The Rolling Stones. Cel mai nou disc al formației - "This House Is Not For Sale" (Casa asta nu e de vânzare), a debutat urcând deja în frun­tea topurilor. Turneul lor mondial dedicat aces­tui album s-a clasat pe primul loc, în topul celor mai bine vândute tur­nee din lume (per­formanță atin­să an­terior doar de legendarii The Rol­ling Stones). "Pe vremuri, mer­geam chiar mai des în turnee. Când ești un puști și nu ai respon­sa­bilități, nu este greu să trăiești, practic, într-o va­liză. Ba chiar su­nă romantic să ai o viață perpetuu pe drumuri. Fă­ceam un turneu cu 240 de concerte pe an, ne întor­ceam pentru scurtă vreme în studio, și anul următor porneam din nou la drum. Acum, nu mai vrem să facem la fel. Ne plac condițiile ceva mai «civili­za­te». Luăm pauze mai lungi și programăm mai pu­ține concerte... vreo 200", po­vestea cu umor solistul tru­pei.
Noul lor album a fost primit cu entuziasm atât de fani, cât și de critici. "BON JOVI s-a rein­ven­tat! Mu­zica noastră sună mai bine ca niciodată și ne bucurăm din plin de fiecare clipă. Ne facem în continuare fanii feri­ciți și asta con­tează cel mai mult. Suntem din nou pe val!", afirmă Bon Jovi.
Muzica lor face furori, chiar dacă nu este tocmai "modernă". "Niciodată nu poți anticipa 100% ce melodie o să aibă succes. De exemplu, am crezut că «Livin' On A Prayer» e o melodie așa și așa - bunicică. Mă gândeam că o s-o vindem pentru o co­loană sono­ră, cel mult. Era atât de di­ferită de ce se găsea atunci pe piață! Nu ne așteptam să fie preluată de vreun post de radio... În ace­lași timp, alte melodii care mi s-au părut su­per și le vedeam având un suc­ces sigur au fost de fapt un fias­co total", spu­nea el. "Livin' On A Prayer" a ajuns să fie una din­tre cele mai cunoscute și premiate melodii ale tru­pei și a răsunat pe toate posturile radio și TV în întreaga lume.
Acum au "spart" din nou piața cu un disc care se așteptau să aibă un succes modest. Dar turneul de promovare a albumului "This House Is Not For Sale" a avut anul trecut un succes răsunător în SUA și, iată-i plecați acum și prin Europa, unde au umplut din nou stadioanele până la refuz.
La noi, Bon Jovi ajunge pe 21 iulie. Trupa a pregătit aproximativ 95 de melodii pentru turneu, pe care însă le va schimba de la un concert la altul. Printre ele se află și inconfundabilele: "You Give Love a Bad Name", "It's My Life", "Wanted Dead Or Alive","Bad Medicine" și, bineînțeles, "Livin' On a Prayer".
(Biletele pentru concertul din Piața Constituției au prețuri cuprinse între 230 lei și 600 lei și pot fi găsite în rețeaua Eventim.)