Cazuri de extremă urgență

Redactia
"Îmi doresc din tot sufletul să ajung la Cluj, pentru a fi operată și vindecată, și ca să fiu alături de mama, singurul om din viața mea"

Stimată doamnă directoare Sânziana Pop,
Mă numesc Vornicu Miruna Marilena, am vârsta de 16 ani și sunt elevă în clasa a X-a, la Li­ce­ul "Eugen Lovinescu" din Fălticeni, jud. Sucea­va.
Îndrăznesc și eu să vă scriu aceste rânduri, cu speranța în suflet că vor fi citite, deoarece avem mare nevoie de ajutorul dumneavoastră. La vârsta de 8 ani, în urma unui consult medical cauzat de o răceală mai severă, medicul pediatru a consta­tat, printre alte simp­tome, că nici inima nu-mi func­ționează nor­mal. De aceea ne-a dat o trimitere la Iași, pentru un consult de spe­cialitate, la un medic pediatru car­diolog. În urma acestui con­sult și a tuturor analizelor efec­tuate, am primit următorul diag­nostic: canal arterial permeabil cu Shunt redus stânga-dreapta; DSA tip ostium secundar fără HTAP, insu­fi­ciență tricuspidiană gr. II, insu­ficiență mitrală gr. I, insuficiență aortică gr. I, dia­frag­mă perisabilă intra AD.
De atunci și până la vârsta de 14 ani, am efec­tuat anual controale periodice, am urmat atât tratamentul medicamentos, cât și restul de indi­cații medicale, reușind să oprim evoluția bolii. Ma­ma a izbutit să facă față cheltuielilor (deși m-a cres­cut singură, de la vârsta de 4 ani, pentru că tatăl meu, plecat în străinătate, a divorțat, lăsând-o singură cu mine și cu bunica, care era bolnavă de cancer de col uterin). În urma unui incendiu, casa în care stăteam a trebuit reconstruită, mama reu­șind să termine doar o cameră și o bucătărie, până când societatea unde lucra a dat faliment și a rămas fără serviciu. De atunci ne-am descurcat foarte greu (mai ales că trebuie să mă poarte și pe mine la liceu, să-mi plă­teas­că internatul) și nu am mai putut con­tinua controalele periodice și tratamentul pentru inimă.
Din cauza acestei boli, eu obosesc foar­te repede, ne­putând depune un cât de mic efort fizic. Chiar și atunci când stau și învăț mai mult, mă simt obo­sită foarte tare. De asemenea, răcesc foarte repede și mă îmbolnăvesc din orice. La ultimul control ne-a fost recomandat să mergem la Cluj, pentru ca eu să pot fi operată și tratată și aș putea avea o via­ță normală. Dar speranțele noastre că vom ajunge acolo din resurse proprii s-au spulberat. În­cercările mamei de a găsi ceva de lucru la vârsta de 58 de ani, au fost zadarnice. Lucrează cu ziua pe unde poate. Trăim dintr-o pensie ali­men­tară de 85 de lei, o alocație și ceea ce poate câștiga ea ocazional, iar eu nu o pot ajuta cu mai nimic, din cauză că obosesc din orice.
Îmi doresc din tot sufletul să ajung la Cluj, pentru a fi operată și vindecată și ca să fiu alături de mama, singurul om din viața mea, pentru a fi și eu o per­­soană sănătoasă, care să poată în­văța fără să mai obo­sească, care să poa­tă lua viața în piept cu încredere, care să fie capabilă mai târziu să-și aju­te mama, pentru că nu o mai poate vedea suferind. Vă rog din suflet să-mi redați spe­ranța în viață și în viitorul pe care îl am în față, spe­ranța de a fi un om sănătos, care să poată trăi pe picioa­re­le proprii și care să-și poată îngriji mama, sin­gura ființă pe care o mai am.
Anexez actele doveditoare de la ul­ti­mele controale medicale.
Dragă redacție, ultima mea speranță este în dvs., să publicați aceste rânduri, cu rugămintea ca oamenii cu suflet bun, care ne pot sprijini cu un mic ajutor financiar, să o facă în contul deschis la Banca BRD, Agenția Fălticeni, pe numele MĂRIUȚA MARIA, cont lei RO91BRDE340 SV61698043400
sau pe adresa:
VORNICU MIRUNA MARILENA - sat Poiana Mărului, com. Mălini, jud. Suceava, cod 727353.

Telefonul nostru: 0751/354.895

Vă mulțumesc din suflet!