Experiențe la limita morții - Trei călătorii în lumea de dincolo

Selena Lascu
- După succesul uriaș al cărții medicului american Raymond Moody, "Viața de după viață", tipărită în milioane de exemplare, se părea că problema călătoriilor în lumea de dincolo ale unor muribunzi salvați de la moarte luase sfârșit. Nici vorbă! Odată descoperit, "tunelul de lumină" a devenit un bun colectiv, zeci de mii de oameni depunând mărturie, în reviste, cărți și sondaje, că în situații-limită de viață ajunseseră, și ei, în el. Dar, deși relatările sunt asemănătoare și fascinante, nu toată lumea le dă crezare. Așa cum se va întâmpla, desigur, și cu cele trei povești pe care le publicăm -

Anita Moorjani

Acum în vârstă de 60 de ani, Anita Moorjani s-a născut într-o familie de indieni, dar a crescut în Hong Kong, unde a fost educată la școli britanice. Micuța a învățat simultan nu mai puțin de trei limbi: cea maternă, cantoneza și engleza. În plus, ea a avut prilejul să ia contact cu obiceiuri culturale și reli­gioase complet diferite, ceea ce s-a do­ve­dit educativ. La 43 de ani, Anita a fost diagnosticată cu cancer limfatic. În ciuda tra­ta­men­telor încercate, doctorul l-a anunțat, la un moment dat, pe soțul ei că boala înaintase atât de mult, încât nici chimioterapia nu mai putea salva situația. Specia­listul a afirmat că Anita mai avea de trăit cel mult trei luni. Și, într-adevăr, starea ei de sănătate s-a degradat accelerat. Îi era tot mai greu să respire, întregul corp i se acoperise de leziuni, iar sis­temul ei digestiv a clacat. A doua zi, a intrat în comă și a fost dusă de urgență la spital. Acesta a fost mo­mentul în care Anita Moor­jani s-a întâl­nit cu moartea. Și... i-a plăcut! Iată câ­teva dintre lu­crurile pe care le-a povestit în car­tea ei, "Am murit și m-am des­co­perit pe mine însămi", de­di­cată straniei experiențe trăite la cumpăna dintre lumi.
* "Nu îmi mai puteam folosi cele cinci simțuri biologice, dar receptam toate informațiile cu o acui­tate mult mai mare decât dacă mi-aș fi folosit organele fizice. Aveam acces la un alt tip de per­cep­ție, care îmi permitea nu doar să percep ce se întâmpla, ci și să îmbrățișez cu conștiința mea totul, ca și cum aș fi fuzionat cu realitatea din jurul meu".
* "Eram conștientă nu doar de ceea ce se pe­tre­cea în jurul meu, dar și de ceea ce simțeau oa­menii".
* "Mi se părea că gust pentru prima oară în viață adevărata senzație a libertății! Mă simțeam ușoară și realizam că pot fi în mai multe locuri în același timp... fapt care nu mi se părea deloc ne­obiș­nuit. Dimpotrivă, mi se părea absolut normal, ca și cum aceasta ar fi fost modalitatea firească de a percepe realitatea".
* "Nu mă simțeam ca și cum aș fi plecat fizic în altă parte. Senzația era mai degrabă de trezire. Era ca și cum m-aș fi trezit dintr-un vis urât. Sufletul meu își realiza în sfârșit măreția sublimă, dilatân­du-se mult dincolo de corpul meu și de în­trea­ga lume fizică".
* "M-am simțit scăldată în iubire, bucurie, extaz și minunare. Nu mi-aș fi putut imagina nicio­dată că iubirea poate fi atât de intensă".
* "Aveam o vedere periferică de 360 de grade și puteam vedea întregul mediu din jurul meu".
* "Timpul în această dimensiune era extrem de diferit, căci puteam simți toate momentele în simul­taneitate. Îmi puteam percepe trecutul, prezentul și viitorul în același timp".
* "Cum se face că înțeleg dintr-odată toate aceste lu­cruri? - am dorit să știu. Cine îmi oferă toate aceste infor­ma­ții? Și atunci, am fost copleșită de realizarea faptului că Dum­nezeu nu este o ființă, ci o stare existențială... iar eu mă aflam acum exact în această stare!".
* "Am devenit conști­en­tă de existența unui tunel de lu­mină în fața mea, deși natura acestuia nu era una fizică. Era mai degrabă o trecere ce deli­mita două nivele energetice fun­damental diferite între ele. Știam că dacă voi depăși acel hotar, nu mai exista cale de întoarcere".

Anita Moorjani nu l-a tre­cut. După 30 de ore, ea a ieșit din comă. Dar ceva se schim­base fundamen­tal în atitudinea ei. A realizat că are o misiune de îndeplinit pe această lume, care presupunea ajutarea a mii de oa­meni, prin transmiterea unui mesaj. "Dacă suntem cu toții Una, fațete ale aceleiași Totalități, care nu este altceva decât iubire ne­con­diționată, înseamnă că esența noastră este iubirea! Acesta este unicul scop al vieții: să fii tu însuți, să îți tră­iești adevărul inte­rior și să fii iubi­rea care ești".
După ce a ieșit din comă, tumorile Anitei s-au redus cu 70%, în de­curs de numai patru zile. În cinci săptă­mâni, ea a scăpat complet de cancer și a fost externată, deși a trebuit să facă fizioterapie, fiind încă slăbită în urma îndelungatei perioa­de în care s-a luptat cu boa­la. După ce și-a re­venit, Anita și-a expus po­vestea pe un site dedicat studierii expe­rien­țe­lor trăite în apro­pierea morții - "Near Death Experience Research Founda­tion" (NDERF), deți­nut de oncologul Jeffrey Long și de soția lui. Rela­tarea i-a atras aten­ția scri­ito­rului american Wayne Dyer, care și-a con­tactat editorii de la Hay House, rugându-i să dea de urma indiencei și să-i propună să scrie o carte despre ex­periența trăită. Astfel a apărut volumul "Am murit și m-am descoperit pe mine însămi", care a văzut lumina tiparului în 2012, devenind un bestseller "The New York Times", la nu­mai două săptămâni de la publicare. Anita a de­ve­­nit astfel peste noapte o celebritate de rang mon­dial, fiind invitată la diverse emisiuni ale unor tele­viziuni de prim rang, pre­cum CNN sau National Geographic Interna­tional. Cartea ei a fost tradusă în peste 40 de limbi, între care și româna, și este în curs de ecranizare. Care este însă explicația medi­cală a recuperării spec­taculoase a Anitei? Și aici, părerile sunt împăr­țite. Oncologul T.K. Chan, care a tratat-o în faza cri­tică a bolii, a pus vindecarea ei pe seama tratamen­tului me­dical la care a fost su­pu­să și care a cu­prins inclusiv chimioterapia. "Cu limfomul nu este nicio­dată prea târziu", a spus el, notând că boala de care suferea Moorjani poate răspunde nemaipomenit de bine la chimioterapie. Un alt spe­cia­list, Peter Ko, de la Universitatea din California, a auzit de neobiș­nuitul caz al indiencei și a decis să-l investigheze. Cu permisiunea Anitei, el a obținut accesul la datele ei medicale și a con­clu­zionat: "Pe baza propriei mele experiențe și a opiniilor mai multor colegi, nu pot atribui spec­taculoasa ei recuperare chimiote­ra­piei. Vindecarea rămâne un mister", a afir­mat spe­cialistul. La rândul lui, renumitul neurolog ro­mân, Dumitru Constantin Dulcan, descria în ca­drul unui interviu acordat în 2013 "Formulei AS" cazul Anitei Moorjani, ca fiind unul dintre cele mai im­pre­sionante exemple de ex­periențe trăite în apro­pierea morții.

Dannion Brinkley

Născut în 1950, în Carolina, SUA, Dannion Brinkley a cres­cut în "tradiția fundamentalis­tă" a sudului, fiind învățat că oamenii sunt recompensați pen­tru faptele lor bune după ce mor și ajung în Rai. Tânăr fiind, el povestește că se simțea invincibil și nu prea se gândea la moarte, deși slujea ca mer­ce­nar în armată.
Lucrurile s-au schimbat ra­dical în 1975, când Dannion, pe atunci în vârstă de 25 de ani, a fost lovit de un fulger. Efor­turile de a-l resuscita nu au dat roade. Tânărul a simțit că plu­tește deasupra corpului său și că parcurge, fără efort, un tunel, în sunetul dulce a șapte voci dis­tincte, îndreptându-se către o lumină strălucitoare. Acolo a fost întâmpinat de o ființă luminoasă, care radia iubire necondiționată și compasiune, așa cum el nu mai cunoscuse niciodată. "Brusc și pentru prima dată am avut senzația că sunt spirit pur, fără să mai port greutatea corpului meu fizic", a po­vestit el ulterior. Privind deasupra și dedesubtul lui, Dannion a remarcat și alte ființe care arătau la fel ca el. "Unii vibrau la niveluri mai ridicate și alții la niveluri mai joase", a afirmat americanul, care și-a retrăit apoi întreaga viață întocmai ca pe un film, dar simțind și durerea pe care o provocase altora, judecându-se singur pentru faptele sale. "Ini­ma mea era plină de rușine și de remușcare. În min­tea mea, impactul acelei avalanșe emoționale a rămas până azi la cele mai înalte cote", a mărturisit el. Dannion a înțeles însă la scurt timp după aceea că și-a revăzut faptele nu pentru a fi pedepsit, ci pen­tru a fi instruit și a înțelege cum să-și corecteze viața. "Mi s-a spus apoi că ființele umane sunt ființe spirituale puternice, menite să facă lucruri bune pe Pământ, și că binele începe cu mici acte de bunăvoință", a relatat americanul. Înainte de a se întoarce în corpul său fizic, Dannion a mai trăit o experiență hotărâtoare. El a fost dus într-un oraș de cristal, unde a în­tâlnit alte 13 ființe de lumină. "Fie­care dintre ele ema­na o putere specială. De exem­plu, era ca și când una dintre ființe întruchipa înțe­lepciunea, în timp ce alta întru­chipa forța", și-a amin­tit ameri­ca­nul. Aceste ființe i-au arătat, apoi, peste 100 de ima­gini ale viitorului (precum cele vi­zând accidentul nuclear de la Cer­nobîl sau Războiul din Golf), după care i s-a în­credințat misiunea de a crea pe Pă­mânt centre spe­ciale pentru redu­cerea stre­­sului. Odată revenit în corpul său, Dannion Brink­ley era însă la mare distanță de împli­nirea acestei sar­cini, fiind teribil de frustrat de în­toarcerea sa la viață, într-un trup complet devastat, în urma pățaniei cu fulgerul. El a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă de refacere fizică, dar și psihică. Relația cu iubita sa a eșuat și apropiații se săturaseră de relatările lui despre lumea de dincolo. În 1976, Dannion a luat legătura cu medicul și psihologul ame­rican Raymond Moody, care studia de ani de zile experiențele în apropierea morții. Curând, cei doi au început să conferențieze împreună, iar Dan­nion a simțit din nou că are un rost pe lumea asta, împărtășindu-le celorlalți din învățăturile primite la hotarul dintre lumi. În 1994, povestea lui a apărut în cartea "Salvat de lumină", care a devenit un best­seller (tradus între timp și în limba română). Au urmat multe alte cărți de succes, numeroase apariții la emisiuni de radio și televi­ziune și chiar și o ecra­nizare după cartea sa.
Povestea lui Brinkley nu a fost însă crezută de toată lumea. Diferite aspecte ale relatărilor sale au fost contestate de însuși doctorul lui, precum și de unii jurnaliști. Până și faptul că a murit și a ajuns la spital sau la morgă a fost pus sub semnul întrebării. Controverse au născut și unele dintre viziunile sale privind viitorul. Dacă unii l-au contestat vehe­ment, alții au avut în schimb numai cuvinte de laudă pen­tru Dan­nion, care a alinat mulți muribunzi, în cadrul unor acțiuni de volun­tariat. Se pare, de altfel, că episodul de moarte clinică i-a declanșat și unele abi­lități psihice neobișnuite. El a ajutat, de pildă, poli­ția, să soluționeze un dublu caz de crimă, descriin­du-l cu acuratețe pe ucigașul soților John și Nancy Bosco, ulterior identi­ficat ca fiind Shadow Clark. Mai mult, el a prezis corect și când anume urma acesta să fie arestat. Pentru a-i verifica abilitățile, cu­noscutul psiholog William Roll l-a supus pe Dan­nion mai multor teste, în cursul cărora americanul a oferit detalii pe care nu avea cum să le cunoască, despre oameni care îi erau complet străini. În urma testelor efectuate, William Roll s-a declarat convins de ca­pacitățile neobiș­nui­te ale lui Brinkley.

Eben Alexander

Eben Alexander al III-lea s-a născut în 1953, în Carolina de Sud, dintr-o ma­mă adolescentă. Tânăra de nu­mai 16 ani se în­drăgostise de un coleg de școală, cu care s-a și căsătorit apoi, fă­când și alți copii. Pe primul născut s-a gră­­bit totuși să-l ofere spre adopție, speriată, probabil, de propria ei vârstă fragedă. Tatăl adoptiv al copilului, Eben Ale­xander al II-lea, era un neu­rochi­rurg de renume, iar bă­iatul a urmat în viață aceeași cale, optând pentru o carieră me­dicală. În 2008, Eben Alexander al III-lea era căsătorit și avea la rândul lui copii. Trecuseră 25 de ani în care activase în do­meniul neu­ro­chirur­giei, inclusiv la Fa­cul­tatea de Medicină Harvard din Boston. Prin mâna lui trecuseră sute de pacienți, dintre care unii fuse­seră la un pas de moarte, iar neurochirurgul era con­vins că înțelege cât se poate de bine cum funcțio­nează aceste lucruri, creierul fiind, în viziunea lui, cel care generează conștiința, mintea și spiritul. Pe neașteptate, într-o zi de noiembrie, propriul său creier a clacat, însă, din cauza unei meningite pro­vocate de bacteria E coli. Starea doctorului s-a de­gradat rapid și a intrat în comă. La început, Eben Alexander al III-lea s-a simțit ca "un punct singular de conștiință într-o mare atemporală brun-roș­cată", pe care a descris-o ulterior ca un fel de "jeleu murdar". Apoi a auzit "un sunet viu, precum cea mai somptuoasă, mai complexă și mai frumoasă bucată muzicală pe care o auzisem vreodată" și o lumină albă și pură s-a apropiat de el, până când, în locul ei, a văzut o des­chizătură. Trecând de ea, a ajuns într-o lume miri­fică, un piesaj rural, deasupra căruia s-a pome­nit că zbura alături de o fată fru­moasă, care i-a transmis fără vorbe un mesaj în trei părți: "Ești iubit și pre­țuit, cu tărie, pentru totdeauna. Nu ai de ce să te temi. Nu ai cum să faci nimic greșit". Această făptură, care a luat apoi forma unui glob lu­minos, l-a însoțit într-o fenomenală călătorie, traversând o "Poartă", și întâlnind în cele din urmă "Esența", loc care l-a făcut să se simtă ca un făt în uterul matern, "mama" fiind în acest caz Dumnezeu, deopotrivă intangibil și omniprezent. "Mi-ar lua tot restul vieții -- și nu mi-ar ajunge -- să dezvălui tot ce-am aflat acolo sus. (...) Cunoașterea se în­magazina fără memorare, instan­ta­neu și pentru totdeauna", a explicat neurochirurgul, care s-a pomenit apoi din nou pe pământ, cel com­parat cu un jeleu murdar. Concluzia finală pe care a tras-o a fost cea a iubirii, "cel mai important ade­văr emoțional din univers, dar, în același timp, și cel mai important adevăr știin­țific".
La șapte zile după ce in­trase în comă profundă și doc­torii se întrebau, deja, dacă nu cumva ar fi cazul să-i opreas­că tratamentul, Eben Alexan­der al III-lea și-a deschis brusc ochii, dovedindu-se un adevărat miracol medical. Pen­tru el, miracolul a fost însă reprezentat mai degrabă de revelațiile avute în timpul acelei săptămâni. Ceva mai târziu, a mai avut loc un mi­racol. Mama adevărată, care îl abandonase, a fost de acord să-l întâlnească și astfel a aflat că avea o soră care murise. Când a văzut poza, a constatat că aceasta purta exact chipul fru­moa­sei tinere întâl­nite la cumpăna dintre lumi.
În 2012, el și-a descris experiența în cartea intitulată "Dovada lumii de dincolo", devenită, și ea, bestseller "New York Times". De acum celebru, el a fost invitat la emisiuni difuzate în întreaga lume, precum cele moderate de Oprah Winfrey sau Dr. Oz. Atât prima lui carte, cât și cele care au urmat au fost traduse în zeci de limbi, inclusiv în română.
Nici celebritatea și nici faptul că era recunoscut drept un neurochirurg cu acte-n regulă nu l-au scu­tit, însă, pe Eben Alexander al III-lea de contro­verse. S-a spus, de pildă, că viziunile lui erau de fapt halucinații. Sau că de-a lungul carierei i-au fost aduse câteva acuzații de malpraxis. Ori că povestea cu sora decedată care i-a slujit drept înger călăuzitor nu se susține. Neurorchirurgul s-a ținut însă tare pe poziție, respingând cu tărie varianta halucinațiilor, despre care afirmă că nu se susține din punct de vedere științific: "Coma m-a învățat multe lucruri. Înainte de toate, experiențele în apropierea morții relevă adevăruri cruciale despre natura existenței umane. Catalogarea lor ca halucinații este conve­na­bilă pentru mulți dintre cei care fac parte din comunitatea științifică, dar nu face decât să-i înde­părteze de adevărul mai profund pe care aceste experiențe ni-l relevă. Modelul convențional mate­rialist, îmbrățișat de mulți din comunitatea știin­țifică, inclusiv premiza conform căreia creierul fizic creează conștiința și existența noastră umană se reduce la naștere și apoi la moarte, este funda­mental greșită. În esența lui, acest model mecanic ignoră intenționat ceea ce cred eu că este funda­mentul întregii existențe - conștiința însăși".