Descendentă din nobili munteni, cu educație aleasă în familie și școli pretențioase absolvite în Occident, Elena Rosetti-Solescu e un nume prea puțin cunoscut în istoria noastră, în pofida destinului ei fabulos. O româncă inteligentă și ambițioasă, crescută de mică în Europa și care i-a devenit soție unuia dintre cei mai mari conducători ai Wehrmacht-ului: Friedrich von Paulus, comandantul asaltului de la Stalingrad. Încheiată dramatic, cu soțul mareșal prizonier la ruși, cu unul dintre fii căzut pe front, cu ea și ceilalți copii aruncați în lagăr de Hitler, povestea de dragoste dintre Elena Rosetti-Solescu și Friedrich von Paulus are o aură mitică, peste cursul istoriei. O poveste despre fidelitate și curaj, despre demnitate și putere de sacrificiu, despre omenescul ascuns în tragedia celui de-Al Doilea Război Mondial. O femeie și o poveste cum nu există multe în istoria noastră, pe care suntem bucuroși să le scoatem la iveală din arhivele militare ale celui de-Al Treilea Reich...
Jurnalul de război, inelul și verigheta
Văzut de departe, învăluit în lumina fumurie din rama ușii, subțirel și blonziu, îmbrăcat în uniformă germană, Elena von Paulus a crezut, la început, că e Friedrich, fiul ei! "Friedrich, în carne și oase!", întors de pe front. Dragul de Friedrich, băiatul ei cel mare, înrolat în armata Wehrmacht-ului, târât de ani de zile prin tranșeele mocirloase ale războiului, până departe, în Italia... De luni de zile nu mai avea vești de la el, și-acum iată-l pe lungan apărut așa, ca o nălucă, în dreptul ușii! Îi vine să fugă spre el, să-l ia în brațe și să-l sărute, dar nemișcarea lui și atitudinea milităroasă o țin cumva, ciudat, la distanță și un fior de gheață îi trece prin inimă. Friedrich n-ar sta așa de rigid în prag. Să un facă barem un pas către ea, să nu o cheme pe nume... "Nu, nu e Friedrich...".
Militarul german intră în casă, bate zgomotos din călcâie și salută regulamentar. Elena îl privește în ochi: are ochii goi, ochii goi ai tuturor nemților întorși de pe frontul de la Stalingrad... "Ce știri aduce acest copil? Ce nenorocire vestește acest înger cu chip de Friedrich?". Nici nu apucă să-și tragă sufletul, că militarul îi întinde un pachet. "Soțul dumneavoastră, Generalul von Paulus, m-a rugat să îi fac acest serviciu. Mi-a încredințat jurnalul de război, verigheta și inelul-sigiliu, ca să vi le aduc".
E ianuarie 1943. Elenei îi îngheață mâinile pe coletul primit de la soțul ei. Îl desface cu greu. Deasupra e o scrisoare.
"Dragă Coca, vei primi această epistolă, indiferent dacă soarta mea este pecetluită sau dacă ea va rămâne indecisă pentru multă vreme. Ca militar, eu execut ordine. Nu știu care va fi soarta mea, știu doar că trebuie să o accept așa cum mi-o dă Dumnezeu. Te îmbrățișez, dragă Coca!".
"Coca!". De când nu mai auzise acest alint! Friedrich von Paulus, soțul ei, plecase în Rusia, în marea luptă de la Stalingrad, conducător al ofensivei germane, băieții, Friedrich Jr. și Ernst-Alexander, locotenenți, erau și ei pe frontul de Vest. "Dragă Coca...". Cât de dureros sună acum acest nume, scris în încercuirea fără de ieșire de la Stalingrad, acest nume de-alint care însoțește acum un dramatic jurnal de război, inelul și verigheta, simbolul jurământului ce și-l făcuseră în urmă cu 30 de ani! "Vei primi această epistolă, indiferent dacă soarta mea este pecetluită sau dacă ea va rămâne indecisă pentru multă vreme...". Recitește "testamentul" trimis de Friedrich von Paulus de la Stalingrad și, rând de rând, cuvintele par tot mai grele, tot mai încărcate de norii negri ai Stalingradului, care se abat acum peste casa ei din Baden-Baden. "Dragă Coca...".
Complotul din Pădurea Neagră
"Coca", așa îi ziceau frații de când era mică, iar ea adora alintul acesta al lor, cu parfum de cireși înfloriți din grădinile minunate ale domeniului de la Solești, acolo unde își petreceau cu toții vacanțele în copilărie. Ce vremuri minunate, în însorita Românie! "Coca! Coca!". Mai mult ca orice, numele ăsta o lega de țara ei de naștere, de țara străbunilor ei, boieri din familii românești de seamă. "Coca", așa îi zicea toată lumea în tinerețe, în România, și, stângaci, tot așa au prezentat-o frații Efrem și Constantin și colegului lor din Regimentul 3 Infanterie, chipeșul ofițer Friedrich von Paulus. În loc să o prezinte "ca la carte", "Elena Constance Rosetti-Solescu", Efrem și Constantin au prezentat-o simplu, "Coca". Așa l-a cunoscut pe Friedrich! A fost o scenă pe cinste, de care s-a râs, pe urmă, multă vreme, la toate întâlnirile de familie. Pentru Friedrich, Elena Rosetti-Solescu, frumoasa artistocrată româncă de care s-a îndrăgostit nebunește la prima vedere, va rămâne pentru toată viața "Coca", așa cum i-au prezentat-o frații ei la prima întâlnire!
Efrem și Constantin complotaseră multă vreme pentru întâlnirea aceasta. Fii ai lui Constantin Rosetti, consulul Principatului României în Ducatul Bavariei, cei doi băieți erau elevi ai prestigioasei școli militare prusace, unde intraseră cu o scrisoare de recomandare, semnată de însăși Regina Elisabeta a României. Tinerii cadeți l-au cunoscut pe Friedrich Wilhelm von Paulus în cadrul Regimentului 3 Infanterie de la Rastatt și au remarcat imediat distincția care-i va aduce acestuia, mai tâziu, renumele de "Lordul von Paulus". N-au stat mult pe gânduri și, cu binecuvântarea tatălui lor, au luat-o cu ei în vacanță pe "Coca", într-un lung tur prin Munții Pădurea Neagră. Acolo, în munți, avea să apară, ca din întâmplare, și bunul lor prieten, Friedrich...
Inelul de păpădie
Idila s-a înfiripat pe loc, la prima serată dansantă la care au ieșit cei patru. "Coca" a fost sedusă de șarmul și de manierele lui Friedrich. La rândul ei, Elena Constance Rosetti-Solescu era nu doar nespus de frumoasă și bine educată, dar era luminoasă și veselă, în ciuda caracterului foarte puternic și a tenacității moștenite pe linia armânească a mamei sale, Elena Ghermani, calități ce-i vor sprijini ofițerului von Paulus lunga și glorioasa sa carieră militară.
Pentru tânărul și ambițiosul Friedrich von Paulus, căsătoria cu frumoasa fiică de diplomat român, numit în funcție chiar în Bavaria, însemna un cec în alb pentru cariera lui militară. Dar întâlnirea cu "Coca" a fost, înainte de toate, mâna providenței. O iubire fulgerătoare, în nopțile din Pădurea Neagră. Ca doi "aghiotanți" discreți, Efrem și Constantin le-au ocrotit idila, au căutat toate prilejurile din lume ca să-i lase singuri, au luat-o la picior pe cărările de munte ca să-i piardă din ochi pe "Fried" și pe "Coca". Într-unul din momentele acestea de dulce evadare, chiar la izvorul Dunării, Fiederich von Paulus face pe ascuns un inel din iarbă, cu o păpădie galbenă, pe post de diamant, se pune în genunchi, la picioarele Cocăi, și-i spune în românește, cum îl învățaseră frații Rosetti: "Vrei să fii soția mea?". "Coca" îi sare în brațe și râde cu atâta poftă, că și uită să-i mai răspundă la întrebare. "Da?", mai încearcă o dată Friedrich, iar răspunsul vine dimpreună cu un sărut. Caută-i acuma, dacă poți, prin toată pădurea pe Efrem și pe Costică, să le zici vestea cea mare!
Ani de pace, ani de război...
Prin căsătoria din 4 iulie 1912, cu fiica consulului Rosetti, Friedrich von Paulus e privit cu încântare de lumea bună a Prusiei, iar cariera sa militară devine tot mai impresionantă. Doar doi ani de liniște au tinerii însurăței. În 1914, începe, deja, Primul Război Mondial. Dar până în 1918, când se termină războiul, casa von Paulus devine neîncăpătoare de atâția prunci: chiar în 1914 se naște fiica Olga, în 1918 se nasc gemenii Friedrich și Ernst-Alexander. Friedrich von Paulus devine ofițer de stat major, în Corpul Armatelor Alpine, iar la sfârșitul conflagrației, e avansat la gradul de căpitan. Vin anii de pace, când singurele "războaie" sunt cele purtate, prin curtea casei, de copii. Având în spate, ca un vânt din pupa, energia Cocăi, von Paulus urcă treaptă după treaptă, până când, în octombrie 1935, e numit șef al statului major al cartierului general al trupelor de tancuri, o nouă armă care se dezvolta în Germania. După două decenii de liniște, Europa începea din nou să fiarbă, Adolf Hitler era în plină ascensiune în Germania, iar familia von Paulus se pregătea, fără să știe, pentru întâlnirea cu marea istorie...
Bun cunoscător de limbă română, învățată în casă, de la Coca și de la cumnații Rosetti, Friedrich von Paulus vine adesea în România, cu misiuni diplomatice și ajunge, la un moment dat, prieten bun cu mareșalul Ion Antonescu. Delirul lui Adolf Hitler, care se folosește de puternica armată germană pentru a ocupa întreaga Europă, naște vii polemici în familia von Paulus. Atentă observatoare a realității, Elena ridică tot timpul obiecții asupra planurilor lui Hitler. La invadarea Poloniei, operațiune la care soțul ei, Friedrich, ia parte ca șef al Armatei a X-a, "Coca" e mai vehementă ca oricând: îi reproșează soțului ei că atacarea vecinilor de către armatele germane reprezintă un act imoral. De fiecare dată, generalul von Paulus îi răspunde că el, ca soldat, trebuie să se supună ordinelor de sus. "De o strălucită deșteptăciune, scrupulos, harnic, original și talentat", după cum îl caracterizează superiorii, Friedrich von Paulus își câștigă un uriaș renume prin victoriile din Polonia, Olanda și Belgia. În 1940, e avansat general-locotenent, iar în septembrie, e numit adjunct al șefului Marelui Stat Major, poziție din care participă la conceperea planurilor pentru operațiunea "Barbarossa", de invadare a Uniunii Sovietice. Coca descoperă planurile din biroul său de lucru și îl imploră pe Friedrich să-i atragă atenția lui Hitler că e pe cale să ia o măsură sinucigașă. "I-a spus să nu cumva să repete greșeala pe care o făcuse Napoleon și l-a întrebat dacă se gândește cam câți tineri soldați ca noi, copiii lui, vor fi sacrificați în acest plan nebunesc", își amintea, după ani, fiul Ernst-Alexander. Dar tăvălugul istoriei trece și peste disperarea Elenei Rosetti, și peste obiecțiile generalilor lui Hitler. Operațiunea "Barbarossa" începe în iunie 1941, iar în octombrie a aceluiași an, Friedrich von Paulus primește la București Ordinul "Coroana României" cu spade, în gradul de Mare Cruce și cu panglica de "Virtutea Militară", "pentru merite excepționale, dovedite în operațiunile contra bolșevicilor"!
La 51 de ani, Friedrich von Paulus e în apogeul carierei militare. E numit general al trupelor de panzere și comandant al Armatei a VI-a, cea care urma să primească misiunea imposibilă de cucerire a Stalingradului. Începea una dintre cele mai cumplite bătălii din Al Doilea Război Mondial. Armata germană primește o replică dură din partea rușilor, iar venirea iernii îngreunează și mai mult operațiunile de cucerire a orașului. Dominată numeric și logistic, armata lui von Paulus e încercuită și lichidată sistematic. Sărbătorile de iarnă îl găsesc pe general în tranșeele din jurul Stralingradului, cu moralul la pământ. Îi scrie fiului său, Ernst-Alexander, despre situația dramatică în care se află. Și von Paulus, și generalii săi, vor să spargă încercuirea și să se retragă de la Stalingrad, dar Hitler le ordonă să reziste, să lupte până la ultimul om, dar să nu facă un pas înapoi!
Fotografia lipită pe oglindă
În ianuarie '43, e deja clar pentru toată lumea că Stalingradul e un eșec de dimensiuni apocaliptice, iar Friedrich von Paulus știe asta mai bine ca oricine. Pe 13 ianuarie, îi trimite Elenei, cu unul dintre ultimele avioane pe care le mai avea la dispoziție, printr-un tânăr ofițer de ordonanță, jurnalul de război, inelul-sigiliu și verigheta. "Trebuie să îmi accept soarta așa cum mi-o dă Dumnezeu...", îi scrie Cocăi. Știe că asta ar putea fi ultima scrisoare către iubirea vieții lui, către femeia care i-a fost alături în toate bătăliile - și cât de aspre! - ale destinului. În spatele biroului, pe un perete zgrumțuros, în colțul oglinzii în care își rade barba în fiecare dimineață, stă prinsă o poză de-a Cocăi în tinerețe. Se duce și acum să o vadă, cât timp își caută cuvintele de adio. Vreme de luni de zile, în iarna groaznică de la Stalingrad, zâmbetul Cocăi a adus singurele fărâme de lumină și de căldură. Îi e teamă pentru ea, îi e teamă pentru copii, sunt și ei, acolo, în Germania, captivi ai Gestapo-ului lui Adolf Hitler, așa cum și el, aici, e încercuit nu doar de ruși, ci și de orbirea Führer-ului. Știe că orice mișcare va face - și va trebui să facă, nu mai are încotro! - se va răsfrânge și asupra celor de acasă. "Trebuie să îmi accept soarta așa cum mi-o dă Dumnezeu...", se întoarce Friedrich și recitește ce a scris. Ordonanța așteaptă la ușă, avionul așteaptă înghețat, pe pistă. Nu mai e timp decât de un "dragă Coca" și de o semnătură...
Până când moartea ne va despărți
Aflat în plin delir, Hitler încearcă prin toate căile să îl șantajeze emoțional pe von Paulus. Până la urmă, în disperare de cauză, îl avansează la gradul de feldmareșal, mizând pe faptul că, în toată istoria militară a Germaniei, niciun feldmareșal nu s-a predat, vreodată, inamicului, și nici nu s-a sinucis. Catolic fervent, von Paulus nici nu voia să audă de sinucidere. Alege, în schimb, să se predea rușilor, în speranța că măcar o parte din cei 90.000 de oameni care-i mai rămăseseră aveau să supraviețuiască prizonieratului. Alternativa era să moară toți, până la unul... Capitularea lui Friedrich von Paulus îl scoate din minți pe Adolf Hitler. A doua zi, agenții Gestapo, în temutele lor haine de piele neagră, pătrund cu forța în casa Elenei von Paulus, căreia i se pune în vedere să renunțe la numele de Paulus, ca să scape de răzbunarea Führer-ului. Elena nu doar că refuză oferta fără să stea o secundă pe gânduri, dar îi sfidează pe ofițeri și le spune, ca o antinazistă convinsă ce era, tot ce avea pe suflet.
Pe frontul de Est, războiul lui Friedrich se terminase umilitor, pe "frontul de Vest", Coca are de dus propriul său război. La scurt timp după arestarea soțului de către ruși, primește din Italia vestea cumplită a morții fiului ei, Friedrich, în timpul debarcării de la Anzio. Cu timpul, persecuțiile Gestapo-ului sunt tot mai dure. Elena e arestată, împreună cu fiica ei Olga și fiul Ernst-Alexander. Sunt trimiși mai întâi într-o închisoare din Munții Alpi, apoi în lagărul de concentrare de la Dachau. Elenei i se ceruse doar atât: să divorțeze de Friedrich. Să divorțeze de un om captiv la ruși, despre care nimeni nu putea crede că se va mai întoarce vreodată în Germania! Dar nu! Coca și-a dus lupta sa cu Hitler până la capăt. De fapt, nici măcar ambiția luptei cu Hitler nu o mâna în luptă, cât verigheta aceea, trimisă de Friedrich cu ultimul zbor de la Stalingrad, și jurământul din vara lui 1912: "Împreună la bine și la greu, până când moartea ne va despărți...".
Epilog
Coca Rosetti și Friedrich von Paulus nu s-au mai văzut niciodată. Mesajul adus de ordonanța scăpată din infernul de la Stalingrad a fost ultimul lor contact. Elena moare în 1949, la Baden-Baden, cu 4 ani înainte ca Friedrich să fie eliberat de ruși și trimis în Germania de Est. Feldmareșalul, martor-cheie în procesul de la Nürenberg, moare în 1957 și e înmormântat, cu toate onorurile militare, la Dresda. Mai târziu, urna sa mortuară e mutată la Baden-Baden, alături de iubita lui soție. Chiar deasupra inscripției cu "General Feldmareshall Friedrich Paulus", pe piatra de mormânt din cimitirul central al orașului, scrie, sobru, "Constance Elena Paulus geb. Rosetti-Solescu". Un nume lung, prețios și aristocratic, cu toată eticheta uitată, când cadeții Rosetti le-au prezentat-o pe sora lor, Coca, celui mai bun prieten al lor din anii adolescenței, viitorul Feldmareșal Friederich von Paulus.