5 asane pentru picioare

Gilda Fildan
- N-ar trebui să ignorăm cuvintele rostite de un cunoscător super­calificat în materie de frumusețe feminină, faimosul Giacomo Casa­nova, care avertiza: "Picioarele pot compromite până și înfățișarea unei femei superbe". Pe lângă faptul că întăresc mușchii membrelor inferioare, exercițiile de yoga prezentate mai jos vă ajută să vă regăsiți echilibrul interior, dar și să obțineți o postură ortostatică stabilă și o mai bună aderență la sol -

Pompă pentru vene

Așezați-vă pe podea și întindeți picioa­rele în față. Eventual puteți pune și o per­nă sub gambe. Pe inspirație, trageți vâr­furile pi­cioarelor în direcția tibiei. Pe expirație, întindeți labele picioarelor și îndreptați vâr­furile spre podea.
Durata exercițiului: între unu și trei minute.

Balansul mare

Stați în picioare într-o poziție stabilă, sprijiniți bine pe ambele tălpi. Degetele, latura externă a piciorului și călcâiul tre­buie să fie lipite de podea, exercitând asupra ei o presiune egală. În timp ce inspirați, ridicați-vă lent pe vârful picioa­relor. Pe expirație, reveniți treptat pe toată talpa, iar apoi aduceți din ce în ce mai sus degetele, până când ajungeți să stați pe călcâie.
Durata exercițiului: între unu și trei minute.

Balansul mic

Poziția de pornire este aceeași ca la exercițiul precedent: în pi­cioare, sprijin stabil cu ambele tălpi pe podea. Inspirați fără gra­bă, tre­când lin greutatea corpului pe latura internă a picioarelor. Aveți grijă ca latura respectivă a labei piciorului să fie în întregime în contact cu podeaua, de la degetul mare și până la călcâi. Pe expirație, mutați-vă încet în partea opusă, pe latura externă a picioarelor, care trebuie de asemenea să adere în întregime la podea, de la degetul mic până la călcâi.
Durata exercițiului: între unu și trei minute.

Degete flexibile

Stați în picioare, în așa fel încât amândouă să suporte greutatea corpu­lui în mod egal. Pe inspirație, ridicați vârfurile picioarelor de la podea. În timpul expirației, coborâți din nou degetele cu mare atenție, câte unul pe rînd. Exersați un minut, începând de la degetul mare și continuând cu cele­lalte. Apoi repetați, de astă dată în sens invers, pornind de la degetul mic.
Executați câte cinci repetări pe fiecare parte.

Întindere forțată

Așezați-vă pe podea, cu picioarele îndoite și fesele sprijinite pe călcâie. Apoi deplasați greutatea corpului către spate și încercați să aduceți ge­nunchii în sus. Întindeți astfel dosul labei picioarelor pentru 30-60 de secunde sau mai mult, atâta vreme cât efortul nu este prea mare, încât să de­vină neplăcut. Faceți o pauză de ju­mătate de minut, după care veți relua exercițiul.
Executați cinci repetări.

Cu picioarele goale

Umblați desculți
Mergând desculți, antrenați mus­culatura labei piciorului, întăriți oa­sele - pe scurt, vă ajutați pi­cioarele să funcționeze mai bine. Astfel pre­veniți apariția degetelor în ciocan (de­formate prin îndoire la prima arti­culație) sau poziția vicioasă a labei piciorului numită de medici "pes valgus", caracterizată prin fap­tul că greutatea corpului nu apasă pe toată talpa, așa cum este firesc, ci mai mult pe latura ei internă.

Pas cu pas
Încercați mersul cu picioarele goale pe nisip, pe covor sau pe iarbă și abia după aceea pe un teren deni­velat. În acest mod vă veți antrena cu blândețe mușchii labei piciorului și veți menaja depozitele de grăsime, care au un rol de protecție.

Un alt fel de a merge
Când umblați desculți, piciorul vine altfel în contact cu pământul: mai întâi cu partea sa anterioară, apoi cu cea medie și, la sfârșit, cu căl­câiul. Astfel mergeți cu pași mai mici și aveți o postură mai bună.

Pantofii care ne dau senzația că suntem desculți

În ultimii ani, producătorii au scos pe piață un asemenea tip de încălțăminte, destinată atât co­piilor, cât și adulților. Confec­ționați dintr-o piele deosebit de moale, pantofii au o talpă foarte subțire, care protejează piciorul, favorizând în același timp un mers natural.


Câteva recomandări pentru alegerea și îngrijirea pantofilor

* Șireturile permit o mai bu­nă mulare a pantofilor pe picior.
* Pentru rulare în timpul mer­sului, degetele au nevoie de spațiu. De aceea, la vârful panto­filor ar trebui să existe un spațiu de un deget.
* Schimbați zilnic pantofii, pen­tru a se putea usca și pentru a-și menține forma și calitățile.
* Branțurile speciale protejează călcâiele de șocuri. Înălțimea optimă a tocurilor: 6 cm.
* Cumpărați pantofi al căror calapod se mulează perfect pe forma anatomică a picioarelor dvs. Valabil, în general: nu cumpărați cu un număr mai mare, dacă pantoful vă strânge. Și nici nu optați pentru pantofi mai largi, pentru că laba piciorului alu­necă în față și călcâiul se ridică.
* Bombeurile rotunde, care lasă spațiu degetelor, sunt mai sănătoase pentru picioare decât cele ascuțite.
* O căptușeală din piele eli­mină cel mai bine ume­zeala produsă de transpirația picioarelor.