Tomiță

Cititor Formula AS
Mă numesc Bogdan și aș vrea să vă spun po­ves­tea lui Tomiță.

Stăteam adesea pe bal­con și admiram gră­dina pli­nă cu trandafiri înmiresmați din spatele blo­cului. Printre tufele spinoase, un su­flețel ne­gru alerga zglobiu după vrăbii. Nu prin­dea niciuna și, su­­pă­­rat, se așe­za pe iar­­bă, tolănindu-se la soa­re. Eu mă amu­­zam pri­­vin­du-l și-mi do­ream să fie mo­tă­nelul meu. De multe ori am vrut să-l iau în brațe și să-l mân­gâi măcar. Dar de câ­te ori mă apro­­pi­am de el, mă stu­dia atent și apoi fu­gea în grădina care-l pro­­teja de orice pri­mej­die. În­tr-o zi, când veneam de la școală, l-am văzut șchio­­pă­tând. M-am a­pro­piat de el. Mie­una și se uita în ochii mei, im­plorându-mă parcă să-l ajut. L-am luat în brațe și am mers cu el acasă. Împreună cu Miruna - sora mea - i-am în­de­părtat spi­nul din per­nița moa­le și fină ca petala unui tran­dafir. L-am ban­­dajat și m-am gân­dit că poate Dum­ne­zeu a vrut ca To­miță să fie al meu. S-a vindecat în câ­teva zile și drept mul­țu­mire ne-a oferit clipe de neuitat. Eram fe­riciți și To­miță părea la fel. Dar seara se urca pe ca­lo­­ri­fer, pu­nea lăbuțele pe per­vaz și, adulmecând parcă mi­­reas­ma tran­da­firilor din gră­dină, începea să mia­une. Mi-am dat seama că, oricât m-ar iubi și ori­cât de re­cu­nos­cător mi-ar fi, dorește să se întoarcă în raiul lui, în li­ber­ta­tea plină de miresme de flori. Am plâns după el, dar când am văzut cât e de fericit afară, mi-am dat seama că în apar­ta­mentul meu nu ar fi fost decât un prizonier. Acum, când mă vede, vine și se frea­­că de pi­cioa­rele mele, așteaptă să-l mân­­gâi nițel și apoi pleacă fe­ricit în lumea lui.
Aceasta a fost povestea lui Tomiță și tare mult mi-ar plă­cea să mi-o publicați în revista pe care o ci­tim, pe rând, în­trea­ga familie. Sunteți o rază de soa­re pentru noi și vă iubim.

BOGDAN N. - București