Formă maximă pentru creier

Alina Olteanu
- Este lucru știut că activități precum cititul, desenul, dezlegarea integramelor sau alte jocuri de inteligență ne păstrează creierul în formă. Pe lângă aceste metode clasice există însă și altele, poate mai puțin cunoscute, dar mult mai eficiente - sau cel puțin așa ne încre­dințează ultimele studii din domeniu. Iată un top al celor mai bune metode de a ne menține mintea ageră și ascuțită ca un brici -

Unii oameni au norocul să rămână cu inteligența nealterată până în ultima clipă a vieții lor. Am auzit destule ca­zuri de bătrâni cu ochii limpezi care la 100 de ani își povestesc viața fără să uite nimic. Alții încep, în schimb, să constate îngrijorător de devreme că memoria începe să le scârțâie, că puterea lor de concentrare scade parcă pe zi ce trece și că le este tot mai dificil să desfășoare mai multe activități în același timp. Dacă pățim așa ceva, nu este cazul să ne speriem. De multe ori, cauzele nu țin atât de vârstă, cât de anumiți factori de ordin fiziologic sau psihologic. Se întâmplă, de pildă, să fim dis­trați. Adică să fim atât de preocupați de un subiect care ne frământă, ca de pildă o lucrare grea la birou, pe care șeful o cere rapid, o datorie care trebuie plătită urgent, cineva bolnav în familie ori certurile repetate cu partenerul de cuplu, încât să le părem celor din jur de-a dreptul rupți de lume. Astfel de cazuri nu sunt un indiciu al se­nilității, ci doar un semn că mintea ronțăie atât de intens la osul a ceea ce ne preocupă în străfun­durile ființei, încât, pur și simplu, "nu mai avem ochi" pentru altceva. Încă și mai dese sunt situa­țiile în care, deși avem, să zicem, doar două­zeci și ceva de ani, părem cu capul în nori, pentru că nu avem parte de suficientă odihnă ori suntem un pic cam stresați. Sau, poate, puțin îndrăgos­tiți...


Feriți-vă de rutină: învățați mereu lucruri noi


Ce ne facem însă când constatăm că pro­blemele noastre de memorie și de con­cen­trare încep să fie la ordinea zilei și nu le mai putem pune pe seama altor factori, în afara declinului asociat vârstei? Ei bine, nici în astfel de cazuri nu trebuie să dis­pe­răm. Ce trebuie în­țeles de la bun în­ce­put este că, de multe ori, această tendință ne­feri­cită a creierului de a o lua la vale odată cu vârsta ține de pornirea multora dintre noi de a aluneca, treptat, într-o dulce rutină. Ne trezim dimi­neață, ne bem cafeaua, citim sau nu citim un ziar, facem ce avem de făcut, iar apoi ne așezăm, ore în șir, în fața televizorului... Adeseori, partea cu "facem de avem de făcut" nu are darul de a ne sti­mula prea mult inteligența, iar zăcutul în fața televizorului, nici atât, mai ales când se rezumă la serialul preferat...
Dat fiind că rutina este în numeroase situații dușmanul numărul unu al agerimii noastre men­tale, tocmai combaterea ei reprezintă una dintre ur­gențe. Iar rutina se combate învățând lucruri noi. Dar care lucru nou este cel mai indicat? Să luăm lecții de pictură? Să învățăm să jucăm ping-pong? Să grădinărim? Să optăm pentru o limbă străină? Să cântăm la chitară ori să mer­gem la un curs de dans? Vă spun de pe acum că, orice ați ale­ge, mintea dumneavoastră va fi garantat ținută în priză în următoarea perioadă.


Dansul stimulează inteligența, încetinește procesul de îmbătrânire și îmbunătățește memoria

Un studiu realizat de Colegiul de Medi­cină Albert Einstein din New York și-a propus să afle dacă există activități fizice sau cognitive care să aibă, realmente, un efect asupra acuității men­tale. Desfășurat pe o perioadă de 21 de ani, studiul a conchis că acuitatea mentală este stimulată de ac­tivitățile cognitive (șah, cuvinte încrucișate etc.), dar nu și de activitățile fizice. Cu o singură, dar foarte mare excepție: dansul. Potrivit cerce­tă­rii care s-a concentrat pe persoane inclusiv în vâr­stă de 75 de ani, cititul reduce riscul apariției de­menței cu 35%, rebu­surile (dezlegate cel puțin de patru ori pe săptă­mână) - cu 47%, iar dansul (practicat frecvent) - cu nu mai puțin de 76 la sută. Alte activități fizice, precum ciclismul, înotul sau golful au avut, în schimb, rezultate zero în privința redu­cerii riscului de apariție a demenței.
De ce este dansul atât de bun pentru mintea noastră? Se pare că el ne sporește conectivitatea neuronală, întrucât, atunci când dansăm, trebuie să luăm rapid o întreagă serie de decizii. Trebuie să ne hotărâm fără ezitare în ce parte să ne rotim, care să ne fie viteza și, nu în ultimul rând, cum să reacționăm la mișcările partene­rului. Cu alte cu­vinte, trebuie să apelăm la inteligență. Dar dansul are și alte calități: încetinește pro­cesul de îmbătrâ­nire, reduce stresul și stimulează memo­ria. Pe mă­sură ce anii trec, celulele cerebrale mor, numele oamenilor, de pildă, devin din ce în ce mai greu de ținut minte. Dacă, în schimb, învățăm lucruri noi, precum dan­sul, ne putem crea căi neuronale noi, pen­tru a accesa nu­mele (sau orice altă amin­tire) uitat.

Cum să dansăm, pentru a ne ajuta creierul la maximum?

* Alegeți dansurile lipsite de coregrafie, care pun mai mult accent pe spontaneitate, decât pe simpla memora­re a unor pași. Recoman­date sunt, între altele, dansurile de tip foxtrot, vals, swing, rum­ba ori cha cha. Cele mai bune dan­suri sunt cele care vă obligă să luați cele mai multe decizii într-un interval scurt de timp.
* Când dansați în doi și sunteți conduși, aveți avantajul că trebuie să interpretați necon­tenit semnalele date de partener, ceea ce presu­pune să luați încontinuu decizii în funcție de acestea. Ideal este să nu dansați mereu cu același partener. Asta vă va obliga să vă readaptați și să țineți seama de mai multe variabile.
* Pentru a vă pune în situația de a lua cât mai multe decizii atunci când conduceți dansul, ob­servați-vă cu atenție partenerul. Ce mișcări îl avantajează cel mai mult? Care dintre semnalele pe care i le transmiteți au succes și care nu? Adap­tați-vă în permanență, în funcție de aceste observații. În plus, când conduceți, nu vă mulțu­miți să respectați mereu aceleași vechi tipare. Dimpotrivă, încercați de fiecare dată câte ceva nou. Asta va face oricum dan­sul mai distractiv și pen­tru cine vă este parte­ner.
* Acționați alert, fluid și flexibil - fiți atenți la toate posibi­litățile care se deschid în vria dan­sului.
* Dansați des! Cu cât mai des, cu atât mai bine și pentru creier. Și începeți cât mai rapid. De preferință, chiar de acum (dar nu înainte de a termina articolul, de­sigur - în felul acesta, veți afla și ce muzică să ale­geți).


Muzica îmbunătățește funcțiile executive ale creierului și ne ajută să ne revenim mai rapid în urma unor accidente vasculare cerebrale

Pentru cine nu le are cu dansul, este timid sau pur și simplu are anumite probleme de sănătate care îl îm­piedică să practice această artă săltă­rea­ță, o altă nemaipomenită opțiune pentru men­ținerea creierului în formă maximă este muzica, cea des­pre care filozoful grec Platon spunea că "dă aripi gândirii". Dar nu este vorba doar de a asculta în mod pasiv melodiile care ne plac. În schimb, este foarte util să memorăm melodii și, de ce nu, să încercăm să cântăm noi înșine. Din această pers­pectivă, muzica aduce nenumărate beneficii creie­rului. Ea dezvoltă memoria, capacitatea de a asculta, concentrarea pe termen lung, fără între­ruperi, pre­cum și capacitățile lingvistice (mu­zica fiind ea însăși un limbaj). De asemenea, muzica dez­voltă în mod echili­brat am­bele emisfere ale creierului, gândirea crea­tivă și abi­litățile empatice.
Mai puțin știut este că, potrivit unor studii, muzica poate ajuta creierul să-și re­vină mai re­pede în ur­ma unor leziuni sau ac­ci­dente vasculare cere­bra­le. O cercetare rea­li­zată în 2014 relevă că atât as­cultarea, cât și prac­ticarea muzi­cii, îm­bu­nătățesc func­țiile exe­cutive ale cre­ierului atât la copii, cât și la adulți. Iar dacă ne întărim func­țiile executive ale creie­rului, ne sporește și abili­tatea de a trăi în mod productiv și de a înregistra reușite, in­clusiv în plan aca­demic.
Un studiu realizat în 2014 în Liverpool a demonstrat, de asemenea, că muzica îmbu­nățește circulația cerebrală mai ales în emisfera stângă a creierului, asociată limbajului. O ju­mă­tate de oră de exercițiu la un instrument (fluier, muzicuță, chitară etc.) face adevărate minuni, oxigenându-ne creierul și redându-ne energia mentală, aflată atât de des după orele prânzului într-o veritabilă stare de avarie.

Recomandări pentru stimularea acuității mentale cu ajutorul muzicii:

* Ascultați cu maximă atenție melodiile prefe­rate, încercați să le memorați și apoi să le repro­duceți vocal.
* Dacă nu știți să cântați la un instrument și nici nu sunteți dispus să învățați să faceți asta, puteți măcar să țineți rit­mul unor melodii cu aju­torul pro­priilor pal­me. Și acest tip de acti­vi­tate vă pune la încer­care atenția distribu­tivă, me­moria și viteza de reacție.
* Cel mai mult și mai mult veți beneficia de pe urma muzicii cântând la un instru­ment sau cu vo­cea, ală­turi de prietenii sau fa­milia dvs. Important pen­tru creier este că, astfel, sun­teți siliți să vă corelați și cu alții și să le intuiți din vreme inten­țiile. Un exer­cițiu grozav de plăcut este, în acest sens, mersul la colindat.


Învățarea unei limbi străine amână apariția senilității

Slavă Cerului, spre deosebire de alte nații, ro­mânii au o adevărată aplecare pentru limbile străi­ne! Asta îi poate ajuta pe mulți dintre noi, întrucât, după cum o demonstrează studiile știin­țifice, învă­țarea unei limbi străi­ne are inclusiv darul de a ține senilitatea la distanță. Pentru a testa beneficiile învățării unei limbi străine asupra creierului, BBC a realizat și un expe­riment, în colabo­rare cu doi cerce­tători de la Uni­versitatea din Edinburgh: neu­ro­logul Thomas Bak și experta în bi­lingvism Anto­nella Sorace. Vre­me de patru săptămâni, 20 de vo­luntari au frecventat de trei ori pe săp­tămână un curs de spa­niolă. După cele două ore de curs, parti­cipanții au primit și teme. Înainte, ei au trecut prin teste cognitive care le-au măsurat atenția, memoria și flexibilitatea mentală. Voluntarii au fost împărțiți cu atenție în două grupe de vârstă: jumătate aveau între 18 și 30 de ani și jumătate, peste 56. La finalul cursului, toți par­ticipanții au fost din nou supuși ace­­lorași teste cognitive și toți au obținut rezultate mai bune. Cel mai mult au beneficiat însă cei trecuți de 56 de ani. Dar de ce este o limbă străină mai bună pentru mintea noastră decât, să zicem, un joc precum Sudoku? Pentru că învățarea unei limbi străi­ne implică mai multe zone diferite ale creieru­lui și sporește conecti­vitatea dintre aceste regiuni. Mai mult: învăța­rea unei limbi străine poate amâna cu până la cinci ani riscul apariției demenței și are, toto­dată, darul, la fel ca muzica, de a ne ajuta să ne revenim mai repede de pe urma unui ac­cident vas­cular cerebral.


Jocuri și tehnici pentru stimularea memoriei

Deși nu sunt la fel de eficiente ca dansul, muzica sau învățarea unei limbi străine, numeroase alte metode ne mențin acuitatea men­tală, multe fiind asemuite unui soi de "gimnastică" pen­tru creier. În afară de Sudoku, deja menționat, avem la dis­po­ziție sute de alte jocuri care ne pun mintea la în­cercare, cele mai popu­lare fiind șahul, integra­mele, scrabble-ul, bridge-ul sau puzzle-urile. Ideal este să alternați diferitele jocuri și, desigur, să învățați în perma­nență unele noi. De asemenea, este de preferat să alegeți acele jocuri de inteligență care presupun existența unuia sau mai multor parteneri, astfel încât să aveți mereu parte de acel element-surpriză, atât de necesar menținerii agerimii noastre. Această abordare are toto­dată avantajul de a pre­supune socializare, un alt factor care ne stimulează materia cenușie.
În afară de jocuri, putem apela la o serie de exer­ciții speciale, menite să ne îmbunătățească me­­moria. Iată câteva dintre ele:
* Faceți o listă din cuvinte alese la întâm­plare. Încercați să o memorați, făcând diverse asocieri, astfel încât un cuvânt să vă conducă la altul. Puteți de asemenea să creați rime amuzante sau să țeseți povestioare în jurul noțiunilor pe care doriți să le memorați.
* Încercați să rețineți nu­mele oamenilor cu care faceți cunoștință, apelând la asocie­rea lor fie cu ceva care le este ca­racteristic (Ion este un instalator de nota 10), fie cu o altă persoană cu un nume simi­lar (Ion îl cheamă și pe cumnatul meu), fie cu te miri ce altceva (nu cumva am învățat și la chimie despre "ion"?)
* Exersați-vă permanent memoria, învățând pe de rost cât mai multe dintre numerele aflate în agenda dvs. telefonică. Nu se știe niciodată când veți avea nevoie de ele. Dacă detestați numerele, me­morați câteva versuri pe săptămână. Drept bo­nus, veți avea astfel ocazia să vă impresionați prie­­tenii cu cultura dvs. generală.