O speranță uriașă pentru infecțiile urinare - BIOMICIN URINAR A20

Florentin Popa
Dr. CARMEN NONN, medic specialist medicină de familie cu competență în api-fitoterapie, director medical "Fares Bio Vital"

"Antibioticele își pierd eficaci­tatea, din cauza răspândirii rezistenței în rândul agenților patogeni"

- Infecțiile urinare provoacă mari suferințe în rândul femeilor, mai ales de când antibioticele, chiar și cele de ultimă generație, nu își mai fac efectul. Cum se explică "de­căderea" lor? Sunt zeci de ani de când au fost declarate super-puterea medica­men­telor.

- Când se folosește ceva în exces, fără control, indife­rent cât de bun este acel lucru, la un moment dat nu mai dă rezultatul dorit. Exact așa s-a în­tâmplat și cu antibioticele. Au trecut mai bine de o sută de ani de când au apărut pri­mele medica­mente chimice. Înainte de 1913, ne tratam în principal cu produse naturale, sub diverse forme (ceaiuri, de­cocturi, tincturi, pulberi, uleiuri esențiale etc.), aces­tea având în componență sute sau mii de sub­stanțe chimice naturale. Fitocom­plexul ce caracte­rizează plantele medicinale a fost în mare parte uitat sau ignorat, în timp ce noi și noi substanțe chimice de sinteză, printre care și cele cu rol antimicrobian, au fost create în laborator.
Încrederea lumii medicale în noile antibiotice de sinteză era atât de mare încât, în urmă cu circa 50 de ani, se anticipa că datorită noilor antibiotice, într-un interval de timp nu prea îndelungat, majo­ritatea infecțiilor vor dispărea. Acum, însă, se în­tâmplă exact pe dos: antibioticele își pierd eficaci­tatea, din cauza instalării și răspândirii rezistenței în rândul agenților patogeni. Astfel, au apărut nu­meroase tulpini multirezistente de germeni gram pozitivi și negativi, unele dintre acestea devenind imune la toate antibioticele disponibile în prezent!
Semnale de alarmă vin și din partea Organi­zației Mondiale a Sănătății, care, într-un raport din 2012, privind rezistența la antibiotice, avertiza cu privire la creșterea rezistenței microbiene a tot mai multe specii de bacterii, virusuri, fungi și paraziți - o problemă care a devenit o adevărată amenințare asupra stării de sănătate a populației la nivel global.

- Există o alternativă? Fitoterapia, reprezen­tată la vârf de "Fares", firma în care activați, are soluții viabile pentru infecțiile urinare, de pildă?

- Fitoterapia, plantele medicinale condiționate în diverse forme (ceaiuri, tincturi sau capsule) sunt de un real folos pentru întreținerea sănătății apara­tu­lui urinar. Dintre rețetele complexe elaborate de echipa de cercetare din cadrul Laboratoarelor "Fa­res Bio Vital" recomand în primul rând Ceaiul Diu­rosept, care conține frunze de merișor, de mes­teacăn, codițe de cireșe, muguri de plop, coada-calului, fructe de ienupăr, rizomi de pir, mătase de porumb, flori de lavandă, plante cu efect diuretic, anti­inflamator, dezinfectant, antispastic și de elimi­nare a acidului uric. Tinctura Diurosept este reco­mandată în infecții și inflamații ale căilor urinare, iar Tinctura și Soluția de uleiuri esențiale Rena­lex au eficiență în litiaza reno-urinară, având efecte antispastice, litolitice, antiinflamatoare și diuretice. Ceaiul V pentru prostată și vezică (re­țeta farma­cis­tului Andrei Farago, fondatorul firmei noastre în 1929) este benefic în infecții și infla­mații uri­nare, microlitiază urinară și prostatite.

- În primăvara aceasta, Fares vine pe piață cu o noutate plină de bună speranță pentru bolnavii asupriți de infecțiile renale: Biomicin urinar A20...

- Într-adevăr, Biomicin urinar A20 este un an­ti­bac­terian natural redutabil, pentru combaterea in­fec­țiilor și inflamațiilor tractului genito-urinar, ba­zat pe uleiuri esențiale, care sunt cele mai con­cen­trate extracte din plante medicinale. (De exemplu, din 200 kg de cimbru se obține doar un litru de ulei esențial!) Un ulei esențial este compus din zeci de substanțe chimice de sine stătătoare, care se absorb foarte repede în organism și a căror combinație îi dă proprietăți terapeutice extrem de utile: antimi­crobiene (antibacteriene, antivirale, antifungice), antiparazitare, antispastice, antiinfla­ma­toare, antili­tiazice, imunostimulatoare etc. Din cauza patolo­giei tot mai frecvente, a recidivelor și a efectelor ad­­verse ale antibioticelor de sinteză relatate de con­sumatori și ținând cont de faptul demonstrat că ule­iurile esențiale au cel mai ridicat potențial tera­peu­tic, echipa Fares a creat acest nou remediu na­tural îm­potriva infecțiilor urinare - Biomicin urinar A20.

- Ce uleiuri esențiale folosiți în compoziție?

- Biomicin urinar A20 conține ulei esențial de șovârv, ulei esențial de ienupăr, ulei esențial de scor­țișoară și ulei esențial de cimbru, toate având un larg spectru antimicrobian. Uleiul de șovârv combate bacteriile, fungii, chiar și virusurile, fiind util în aria urinară. Alături de uleiul esențial de cim­bru, au fost cele mai studiate uleiuri pentru aceste efecte, având un spectru antibacterian foarte larg. Uleiul esențial de ienupăr este extras din fructele de ienupăr, recunoscute ca remediu antiseptic și diu­retic încă din Antichi­ta­te nu numai de către greci și romani, ci și de că­tre barbari. Pe lângă mulți alți medici din isto­rie, Paracelsus l-a folosit pentru bolile de rinichi. Datorită compoziției sale, uleiul de ienupăr sti­mu­lează irigarea orga­nelor urinare, având un bun efect diuretic și acvaretic (diureză fără pierdere de ele­ctroliți); totodată, op­ti­mizează contracțiile muscula­turii netede la nivel urinar. Studiile știin­țifice in vitro au dovedit efec­tele ule­iului esențial de scor­ți­șoară în comba­terea fungilor și bacteriilor, iar uleiul esențial de cimbru este trecut în farma­co­­pee de multe decenii (în Ger­ma­nia, spre exemplu, există pe piață încă din anii '70 produse care conțin ulei esențial de cimbru!). Can­titatea în­semnată de timol din compoziție îi conferă aces­tui ulei o eficientă acțiune antibac­teriană cu spectru foarte larg.

- De unde vă procurați uleiurile esențiale? Aveți garanția calității lor?

- Uleiurile esențiale pe care le folosim în proce­sul de producție sunt pure, 100% naturale, achizi­ționate de la producători de încredere. Noi le anali­zăm încă o dată gazcromatografic, pentru a avea certitudinea calității. Utilizăm doar uleiuri esențiale obținute prin metode clasice: antrenare cu vapori de apă, respectiv presare la rece.

- Se știe că unele plante medicinale (la fel ca florile și copacii) nu suportă vecinătatea altora. Și în natură există simpatii și antipatii. Nu se în­tâmplă același lucru și cu principiile lor active? Cât de mult contează sinergia, armonia dintre sub­stanțele tămăduitoare extrase din plante?

- Principiile active din compoziția unei plante se completează unele pe altele, acestea fiind res­ponsabile de complexitatea proprietăților curative ale plantelor medicinale. În rețetele noastre ținem cont de sinergismul lor, pentru a crește eficiența pro­dusului. Se știe că toate componentele din ulei acționează mai eficient împreună, decât un singur compus izolat. Astfel, bacteriile nu pot dezvolta rezistență la uleiurile esențiale, cum se întâmplă în cazul preparatelor de sinteză, care sunt formate dintr-o singură substanță activă. În cazul capsulelor Biomicin urinar A20, acțiunea sinergică a uleiurilor din compoziție contribuie la combaterea bacteriilor localizate la nivelul tractului genito-urinar (atât fe­minin, cât și masculin), sporind spectrul de acțiune. De asemenea, elimină inflamația și senzațiile ne­plă­cute apărute la urinare, crescând calitatea vieții pacientului.

- În ce tipuri de infecții urinare are cele mai bune efecte?

- Tratamentul cu Biomicin urinar A20 se adre­sează în special infecțiilor de tract urinar inferior, respectiv cistitele. Pentru infecțiile urinare mai se­vere, recomandăm Biomicin urinar A20 ca trata­ment de întreținere sau în asociere cu tratamentul alopat, pentru reducerea perioadei de administrare, prevenirea apariției candidozei și împiedicarea dezvoltării de tulpini rezistente la medicamentele de sinteză.

- Ați experimentat eficiența acestui produs? Cu ce rezultate?

- Rezultatele studiilor noastre sunt foarte bune, aromatogramele realizate arătând sensibilitate pen­tru germenii testați: E. Coli, Klebsiella, Proteus etc.

- Cum s-ar putea spori eficiența unui ase­menea tratament?

- În perioada de tratament a infecțiilor și a in­fla­mațiilor căilor urinare se recomandă evitarea consumului de produse lactate, dulciuri cu zahăr alb, făină albă, grăsimi și pră­jeli. Sunt de preferat ali­mentele ușor de digerat: su­pe calde de legume; zarza­vaturi, legume și fructe cru­de, sub formă de suc, coapte sau fierte. Consumul de lichide (cea­iuri, supe, sucuri proaspăt stoarse din fructe sau compoturi îndulcite cu miere) favorizează diu­reza, previne stagnarea germe­ni­lor în vezica urinară și reduce numărul acestora prin diluarea urinei și eli­minarea ei.

- Contează încrederea bolnavului în eficiența unui tratament? Se spune că rolul mental ajută mult la vindecare. E adevărat?

- Optimismul și încrederea în tratamentul ur­mat ajută organismul să răspundă mult mai bine la orice terapie. Pe de altă parte, biodisponibilitatea pentru sub­stanțele vegetale naturale este crescută, fără a fi nevoie ca organismul să se adapteze și să recunoască substanțele xeno­biotice (străine vieții), ceea ce-i insuflă și mai multă încredere bolnavului, rezultatul fiind eficiența crescută a terapiei. Bineînțeles, aici vorbim despre remediile naturale de calitate, corect dozate, care nu au reacții adverse sau efecte secundare.