Furtul brățărilor dacice și al coifului de aur de la Coțo­fe­nești, dintr-o expo­ziție or­ganizată în Olanda, a șocat opinia pu­blică. Dincolo de emoția prezentului, jaful de la Assen e doar un episod al unei epopei în care, de la descoperirea lor la Sarmizegetusa și scoaterea lor din țară, după 1990, până la recuperarea lor în anii 2000, taie o secțiune teribilă prin istoria noastră. Un foileton cu interlopi violenți, cu polițiști și politicieni veroși, cu jurnaliști cumpărați și specialiști duplicitari, dar și cu o mână de incoruptibili pasionați de meseria lor, cărora le datorăm faptul că zeci de kilograme de aur au intrat în tezaurul României. În așteptarea unei rezolvări fe­ricite, ne-am propus să îmbrăcăm noi haina de de­tectiv, pornind pe urmele artefactelor dis­­părute. Pri­mul episod: reconsti­tuirea ja­fului de la Assen.

O știre cu impact mondial

Dis-de-dimineață, când jurnalistul olandez Ste­fan Klomp a ajuns la Muzeul Drents din Assen, totul „la fața locului” arăta în bună ordine, conform cu reputația unei instituții de artă din unul dintre ora­șele cele mai bogate ale Țărilor de Jos. Oglindite în piatra cubică udă, luminile de la girofarurile ma­șinilor de poliție dădeau și mai multă strălucire ca­drului.

Reporter la postul de televiziune RTV Drenthe, Stefan Klomp fusese sunat dis-de-dimineață de șefii lui, cu misiunea să se prezinte la muzeul orașului, unde se întâmplase ce­va grav peste noap­te, și era anunțată o con­ferință de presă. Împreună cu un ca­me­raman trimis să fil­meze, urma să trans­mită în direct confe­rința. Părea să se fi petrecut ceva grav.

În căutarea unui fir de ață care să-l du­că spre evenimentul care se pregătea, Ste­fan a început să vor­bească cu vizitatorii veniți să prindă ulti­mul weekend al ex­poziției „Dacia! Re­ga­tul aurului și argin­tului”. Stăteau per­plecși, cu biletele în mână, vădit tulburați de veștile pe care le primiseră, legate de muzeu. „Primele in­formații spuneau că geamurile caselor din preajmă fuseseră spar­te de niște explo­zii, dar la fața locului – asta mi s-a părut extrem de ciudat – nu era nici măcar o zgârietură. Singurul lucru vizibil erau mașinile poliției, niște detectivi și jurnaliștii”, îmi spune la telefon Stefan Klomp, pe care l-am rugat să mă ajute să reconstitui atmosfera dimineții aceleia de 25 Ianuarie.

„Într-un final, a început conferința. Atunci am aflat despre marea spargere din expoziția cu aurul și argintul dacic și, mai ales, ce anume fusese furat. În acea zi, tot o excepție, buletinul nostru de știri a fost dedicat în exclusivitate acestui subiect. M-am întors la muzeu și am continuat să transmit în direct. Am mai avut în ultimii ani o dublă crimă în zonă sau un bărbat care își ținuse ani la rând copiii închiși la o fermă, în sălbăticie, dar furtul de la muzeu era o știre cu impact mondial. Așa ceva chiar nu se în­tâmplă toată ziua…”.

Premoniția de la 4:30 dimineața

Pe la 4 jumătate, ora României, 3 și jumătate în Țările de Jos, fix când s-a declanșat asurzitorul sis­tem de alarmă de la muzeul din Assen, în ce­lălalt ca­păt al Europei, în România, Ernest Ober­länder Târnoveanu, directorul Muzeului Național de Istorie (MNIR), cel care girase împrumutul pieselor din expoziția de la Drents Museum, se trezește brusc din somn și, ca un făcut, nu mai poate să închidă un ochi! Noaptea de coș­mar e întreruptă de telefonul de ser­viciu. „După ce am aflat informațiile de la Assen, am înțeles că avusesem un pre­sen­timent că se în­tâm­plă ceva grav”, îmi spune Ernest Oberländer Târ­no­veanu. La vremea la care presa olan­deză încă bâj­bâia să afle ce era cu așa-zisa explozie din preajma muzeului din Assen, direc­to­rul primește o veste atât de șocantă, că simte că-i explo­dea­­ză capul: hoții intraseră în expo­ziția de la Drents și furaseră patru piese de tezaur: expo­na­tul-vedetă, coiful de la Coțofenești, și trei brățări dacice! Mai mult de atât nu știa. Trebuia să aștepte confe­rința de presă din Assen și-apoi să se pregătească pentru tirul întrebărilor pre­sei și ale oficialilor ro­mâni, în legătură cu cele întâmplate în Țările de Jos. Până atunci, in­cidentul trebuia raportat cât mai repede: îi sună pe Na­talia Intotero, noua ministră a Culturii, pe ministrul de Externe și pe câțiva șefi de instituții, con­form unui protocol strict. „Timpul n-a mai avut răbdare cu mi­ne. La sfârșitul lui Ianuarie, intenționam să îmi de­pun preavizul și să mă retrag din funcția de direc­tor…”, spune cu glas stins Ernest Oberländer.

Fostul director al Muzeului Național de Istorie e afectat de cele întâmplate, iar atacurile îndreptate împotriva sa, într-un moment în care încă nu e clar ce s-a întâmplat la Assen, îi amintesc de cele din anii 2000, când făcea parte din echipa procurorului Au­gustin Lazăr, care a repatriat zeci de kilograme din tezaurul românesc înstrăinat ilegal după Revoluție. Îl frământă multe întrebări legate de situația din Țările de Jos, mai ales că, după ce auto­ritățile româ­ne au făcut greșeala de a deconspira elemente secre­tizate din contractul cu partenerul olandez – in­clusiv suma asiguratorie! – cei de la Drents Museum au întrerupt orice comu­ni­care cu Bucureștiul. „Mi-au trimis «desfășu­rătorul» jafului și nimic altceva”, îmi spune marele numismat român, al cărui contract de manager al Muzeului Național de Istorie a fost re­ziliat, în urma jafului din Țările de Jos.

O expoziție „model”

Furtul de la Muzeul Drents a fost un șoc și pentru partea olandeză, îmi spune, din Assen, Stefan Klomp. „Muzeul Drents a avut aproximativ 145.000 de vizitatori anul trecut. Expoziția românească a avut 87.000 de vi­zitatori, mult peste așteptările inițiale. Direc­torul muzeului mi-a spus că prefera să nu ai­bă niciun vizitator, și să aibă coiful și brățările înapoi, decât să aibă 87.000 de vizitatori, iar cele patru piese să lipsească”. La București, Ernest Ober­länder îmi confirmă că, din foarte multe puncte de vedere, expoziția de la Drents Museum urma să fie cea mai reușită din lungul periplu din 2011 încoace, al spectaculoaselor piese de aur și argint din tezaurul României. Nici măcar marile expoziții de la Madrid și Roma n-au ajuns la 60.000 de vizi­tatori, pe când, în Țările de Jos, au fost aproape 90.000!

„Expoziția ne-a fost sugerată de Muzeul Drents, în 2020, dar am oprit negocierile pe durata pande­miei. Partea olandeză a asigurat 97% din finanțare: a plătit asigurarea, consistentă, peste 30 de milioane de euro!, a închiriat un charter pentru transport și terminase pregătirile cu mult înainte să le trimitem piesele, fapt destul de rar. Au fost foarte grijulii cu prezentarea României în mass-media locală. Au trimis la noi o delegație de jurnaliști de la cele mai importante posturi TV și ziare care a fost pe teren, inclusiv la Sarmizegetusa. Presa olandeză a început să popularizeze expoziția cu trei luni înainte de deschidere! A fost genul de schimb cultural din care ai foarte multe de învățat: echipa care a pregătit di­nainte designul pieselor în expoziție a venit în Ro­mâ­nia, iar când exponatele au ajuns în Olanda, fiecare piesă avea deja locul ei, inclusiv sistemele de susținere! Nu mai spun că partea olandeză a chel­tuit cel puțin o jumătate de milion de euro nu­mai pen­tru organizare, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată la expozițiile noastre”.

La solicitarea mea, jurnalistul Stefan Klomp mi-a trimis înregistrarea jurnalului RTV Drenthe din seara jafului, în care a fost redifuzat reportajul des­pre Dacia, filmat în România de colegii săi: rar vezi un film mai bine făcut despre lumea dacilor! Cu o astfel de „reclamă” au atras cei de la Assen aproape 90.000 de vizitatori.

Procurorul Augustin Lazăr: „Jaful, minut cu minut”

Pe Augustin Lazăr vestea furtului de la Assen l-a prins acasă, în Alba, unde s-a retras după pensionare. Fostul procuror general al României este cel care a coordonat spectaculosul dosar al furtului brățărilor dacice din Munții Orăștiei, pe vremea când lucra ca procuror general adjunct la Par­chetul Curții de Apel din Alba Iulia. Cu expe­riența lui de înaltă clasă, procurorul Augustin Lazăr a pus rapid „pe tabla de șah” cazul din Țările de Jos. „Am făcut o analiză pe minute și secunde! Vorbim de un «modus operandi» extrem de violent, care a de­pășit măsurile clasice de securitate și care des­chide o nouă eră în protejarea muzeelor. În dimi­neața zilei de 25 Ianuarie, la ora 3:35, în penultima zi a expoziției, o echipă de trei hoți, cu un dispozitiv exploziv, distruge ușa de urgență și pătrunde direct în sala de expoziție a muzeului. Important de spus: Muzeul Drents era clasificat printre muzeele cu cel mai înalt nivel de securitate care există! Dar și hoții sunt profesioniști, pe măsură ce se întăresc măsurile de securitate, vin cu alte inovații. Aici, marea găsel­niță e punerea unei bombe. Nimeni nu s-a gândit că cineva ar putea ataca o instituție de cultură cu atâta violență! Dar ce atrage atenția în mod deosebit e capacitatea hoților de a opera la fața locului. În doar 4 minute, mascați cu cagule și înarmați cu baroase, ciocane și leviere, fură brățările și coiful. Dau cu baroasele și cu ciocanele, lovesc la disperare fiecare în câte o vitrină. Vitrinele declanșează sistemele de aver­tizare, dar nu rezistă loviturilor. Vitrina cu coi­ful nu se sparge, dar hoții observă că s-a curbat sticla și bagă levierul după rama vitrinei.

În a doua vitrină, fac o gaură cât pumnul, după ce dau cu barosul de mai multe ori, iar pe acolo extrag trei brățări. Celelalte vitrine nu cedează, între timp se declanșează sistemul de ceață artificială. Ne va spune ancheta poliției cât de eficace a fost acest sistem care trebuie să blocheze complet hoții. E de văzut dacă s-a declanșat la timp… Practic, hoții reu­șesc să treacă de trei sisteme succesive de securitate – ușa externă, generatorul de ceață, vitrinele blin­date – și 4 sisteme de alarmare – la pătrunderea prin explozie, la atingerea fiecărei vitrine și la ieșire! În 4 minute fără 5 secunde, hoții pleacă de acolo. Poliția ajunge la fața locului la 11 minute de când hoții fugiseră. Ulterior, în iazul de lângă muzeu, sunt găsite instrumentele folosite la efracție, iar sub un viaduct, la marginea orașului, e identificat au­totu­rismul furat, cu numere de înmatriculare furate și ele, abandonat și incendiat. Artefactele sunt date imediat în urmărire prin INTERPOL. În 5 zile, pri­mii suspecți sunt identificați, ceea ce este absolut remarcabil. Acum, că poliția olandeză îi are la dispoziție, sunt șanse ca rezultatele să apară cât de curând…”, dă șah la rege Augustin Lagăr, clar, pro­fesionist, pe date certe. Radiografia operațiunii de jaf din Țările de Jos e redată perfect.

Intrare prin ușa ranforsată!

Ernest Oberländer Târnoveanu mărturisește că, din dimineața de 25 Ianuarie, când au început să îi zbâr­nâie telefoanele, le-a spus tuturor celor care îi cereau explicații tot ce putea spune în res­pectivul moment. „Nu am avut și nu am nimic de as­cuns: contractul cu muzeul din Assen prevede lucruri foarte precise, con­diții puse în toate contrac­tele expo­zițiilor de până atunci. Între timp, după ce am re­patriat expoziția, avem și noi obser­vațiile, probele și supo­zițiile noastre. Când vom fi con­tactați, le vom pune la dispoziția an­chetatorilor. Oricum, faptul că hoții s-au descurcat într-o asemenea viteză, într-un spațiu care teo­retic ar fi trebuit să le fie necu­noscut și cu sisteme de alarmă care se declanșau rând pe rând, arată că la mijloc a fost o pregătire foarte judicioasă. Explozia s-a produs după o noapte în care nu departe de muzeu a avut loc un concert, s-a învârtit multă lume pe acolo”, spu­ne Ernest Oberländer Târnoveanu. „Hoții au trecut prin zona ieșirii de serviciu, care fusese protejată suplimentar, la cererea asi­gura­torului, cu o ușă cu geam PS6, un standard foarte înalt. Pe acolo, în mod obiș­nuit, n-ar fi putut să treacă folo­sind corpuri contondente. Însă explozia a distrus o parte din geam, iar hoții au trecut de-a bușilea prin ușa de eva­cuare. Repet, ușa fusese în­tărită la cererea asigura­toru­lui! După ce au trecut de ea, au mers di­rect în sala cu ex­poziția. Un bărbat s-a îndrep­tat spre vi­tri­na cu coiful de la Coțo­fenești, piesa centrală din expoziție. Vitrina cu coiful a cedat surprin­zător de repede. Doar două lovituri!”.

Comisar-șef Aurel Condruz: „M-am temut că se va întâmpla ceva”

La casa de la țară de lângă București, unde s-a retras mai nou, după pensie, comisarul-șef Au­­rel Condruz a primit știrea din Țările de Jos ca pe împlinirea unei fatalități. După ce și-a dedicat anii cei mai buni ai carierei sale polițienești recu­perării brățărilor dacice înstră­inate la începutul anilor 2000, cel mai important dosar al carierei sale, Au­rel Condruz a trăit tot timpul cu frica că brățările vor rămâne întotdeauna în vizorul hoților. Din 2002, de când a primit pe mână dosarul brățărilor dacice, Aurel Condruz a colaborat îndeaproape cu Ernest Oberländer Târnoveanu, pe atunci șeful cabinetului numismatic al Muzeului Național de Istorie. „Când am auzit de furt, primul lucru m-am gândit la dom­nul director de la Mu­zeu. Am un respect deosebit față de omul Ernest Ober­länder și față de profesia dânsului. Am lucrat cu dum­nealui la expertizarea brăță­rilor și nu l-am suspicionat niciodată că e cu «ceilalți», cum s-au dovedit atâția”, îmi spune el. „Din momentul în care piesele de tezaur au fost scoase pentru expoziții, că au fost la Suceava sau la Craiova, că au fost la Ma­drid sau la Roma, eu m-am te­mut că se va întâmpla ceva cu ele. Încă de când am strâns toate cele 13 bră­țări de pe unde erau, am aver­tizat: «Niciodată, sub nicio formă, să nu le tri­miteți pe toate în vreo ex­poziție. Se vor găsi destui care, dacă vor ști că avem 13 bră­țări dacice de aur, le vor cere pe toate. Mai mult de 3-4 să nu trimiteți nicio­dată!»”, spune afec­tat Aurel Condruz. Nu-l încălzește cu nimic că a avut pre­moniția asta…

Comisarul Con­druz are o vorbă: „Atât timp cât sunt hoți, sunt și furturi! Cine a zis că încuietorile nu sunt pentru hoți avea foar­­te mare drep­ta­te”. Ca om care a mun­cit o viață la Judiciar, a ghicit din prima di­recția pe care tre­buie să mear­gă ancheta din Țările de Jos. „Eu le-am spus din pri­mul mo­ment băie­ților noștri din Po­liție: «Hoții trebuie căutați în rân­dul celor specializați în aruncarea banco­ma­telor în aer! Ăsta a fost modul de operare la Assen». Și iată că s-a adeverit: cei reținuți de poliția de acolo fac parte dintr-o rețea de spărgători de bancomate”. Oftează când îl întreb dacă știe care dintre cele 13 brățări re­cu­perate de echipa din care a făcut parte în anii 2000 au fost fu­rate în Țările de Jos. „Fiecare brățară are spe­ci­ficitățile ei și povestea ei. Unele au primit și nume, după locul din care au fost recuperate, «Micuța din New York» sau «Micuța pariziană», și fiecare are numărul ei. De la Muzeul din Drents au fost furate brățările 2, 3 și 13…”, spune Aurel Condruz, cu afecțiunea cu care ar vorbi despre propriii copii. De altfel, toți cei cu care am vorbit despre furtul de la Assen – și fostul director MNIR, Ernest Oberländer Târnoveanu, și fostul procuror, Augustin Lazăr, și fostul ofițer de Poliție, Aurel Condruz, vorbesc cu mare afecțiune despre brățările dacice. Cu două decenii în urmă, făceau cu toții parte din echipa care lucra la identificarea, expertizarea și repatrierea lor. Un proces îndelungat și extrem de complicat, cu numeroase cap­cane și presiuni uriașe, despre care vă voi po­vesti, cu lux de amănunte, din partea personajelor principale, în numărul viitor al revistei.

Optimism și un dram de noroc

„După evenimentele din Țările de Jos, numărul brățărilor dacice recuperate a scăzut cu 3, iar al celor urmărite prin INTERPOL a crescut de la 10 la 13”, spune procurorul Augustin Lazăr, făcând trimitere la dosarul care l-a făcut celebru, la mij­locul anilor 2000. Ca om care a coordonat salvarea brățărilor dacice înstrăinate, Augustin Lazăr e cel mai în măsură să se pronunțe asupra șanselor ca aceste trei brățări dispărute în Țările de Jos să revină în tezaurul României: „E foarte important faptul că olandezii au arestat repede mai mulți sus­pecți. Patru dintre ei sunt arestați, iar unul este li­ber. E foarte posibil ca, în perioada următoare, cunoscându-se capacitățile investigative prin folo­sirea noilor tehnologii, să se facă toate legăturile. Apoi, există tactici de natură psihologică, care i-ar putea duce pe hoți la cooperare, iar autoritățile olandeze au sarcina să găsească tactica potrivită pen­tru recuperarea artefactelor. Mai e și tactica lega­tă de ofertele pentru recompensă, care se ridică la 250.000 de euro. Dacă bunurile se vor putea recupera în urma unei anume informații, aceasta va fi răsplătită cu o sumă frumușică. Toate aceste elemente, puse unele lângă altele, ar trebui să-i ducă pe colegii olandezi la o soluție pozitivă. Am un optimism moderat. Având oamenii și toate pro­bele acolo, ar fi păcat să nu putem recupera bunu­rile”, spune, la final de discuție, fostul procuror-șef al României. N-are cum să nu fie optimist: cine îi dădea vreo șansă, când s-a trezit, în 2003, pe birou cu „Dosarul comorii lui Decebal”, că va reuși să aducă în țară nu mai puțin de 13 brățări și, în total, vreo 23 de kilograme de aur, expertizate cu migală, piesă cu piesă, monedă cu monedă, de nimeni altul decât Ernest Oberländer Târnoveanu? „Pe lângă știință, găsirea artefactelor mai ține și de un pic de noroc. Ele merg prin șapte mii de mâini, pot să fie deja în India, pot să fie în Statele Unite, pot să fie chiar în România. Știm cu toții: introducerea de obiecte pe teritoriul unui stat se poate face inclusiv prin genți diplomatice și, de multe ori, cel care le transportă nici nu știe ce transportă. Un lucru e sigur: căutarea lor nu trebuie să se oprească ni­ciodată. Au interese și firma de asigu­rări, și statul olandez, și statul român.    Eu le-am și indicat cole­gilor mei ca, obliga­to­riu, procesul verbal de cercetare la fața locului și ordinul de urmărire in­ter­na­țională a bunurilor, să le avem și noi. Pen­tru că pe noi ne doare mai mult decât pe ei…”, e de părere comisarul-șef Aurel Condruz.

La rândul său, Ernest Oberländer Târ­noveanu e și el optimist, deși admite că ar fi preferat ca hoții de la Assen să fie, acum, pe mâna unor investigatori versați, precum Aurel Condruz și Au­gus­tin Lazăr. De câte ori, în timpul dis­cuției noastre de aproape trei ore, îi intra un mesaj pe telefon, Ernest Oberländer Târnoveanu tresărea. „Nu e zi sau noap­te în care să nu aștept telefonul acela care să mă anunțe că piesele au fost re­cu­perate…”.

***

ÎNTREBĂRI CU ȘI FĂRĂ RĂSPUNS

Cine sunt autorii jafului?

Autoritățile din Țările de Jos au arestat deja patru persoane, despre care se crede că ar fi implicate în jaful de la Muzeul Drents. Primele trei arestări au avut loc la nu­mai câteva zile după incidentul de la Assen: este vorba despre doi bărbați și o fe­meie. Un tânăr de 26 de ani a fost arestat în urmă cu două săptămâni, la Obdam/Koggenland. Un alt tânăr, reperat pe camerele de supraveghere ale unui magazin, este căutat în continuare de Poliție, care a efectuat percheziții la locuința sa. Între timp, poliția a dat publicității numele și fotografiile a doi dintre suspecți, în speranța de a obține informații suplimentare, pentru a da de urma artefactelor furate. Cei doi suspecți sunt Bernhard Zeeman și Douglas Chesley Wendersteyt, din Heerhugowaard, și au cazier judiciar bogat în fapte cu violență.

Ce piese s-au furat de la Assen?

Hoții au lovit mai multe vitrine din cadrul expoziției „Dacia! Regatul au­rului și argintului” și au reușit să spargă două dintre ele. Din vitrina centrală, care conținea piesa de greutate a evenimentului, a fost sustras faimo­sul coif princiar de aur de la Coțofenești, datat la mijlocul seco­lului V î.Ch. Din a doua vitrină spartă, au fost extrase trei dintre brățările dacice de aur, brățările cu numerele 2, 3 și 13, cum au fost ele denumite de către specialiști, în funcție de momentul în care au fost recuperate de echi­pa procurorului Augustin Lazăr. Primele două bră­țări, 2 și 3, fac parte din primul lot de patru brățări recu­perate în 2007, din Statele Unite ale Americii. O a patra brățară din același lot se afla și ea în expoziție, dar a scăpat, fiind expusă în altă vitrină. În fine, brățara nr. 13 e ultima re­cu­perată până în pre­zent, repatriată din Germania, în 2011.

Cum au ajuns piesele de tezaur în Occident?

Expoziția de la Assen e parte a unei di­rec­ții importante asumate de Muzeul Național de Istorie a României, explică fostul director Er­nest Oberländer Târnoveanu. „Din 2011, am început să prezentăm expoziții legate de ci­vilizația dacică. Direcția a fost dezvoltată pas cu pas, până la marile expoziții de la Madrid, Roma și, evident, cea de la București, din 2022. Înainte de evenimentul dramatic de la Assen, eram în discuții avansate să ducem ex­poziția la Berlin, după care o versiune a sa urma să mear­gă la Fitzwilliam Museum din Cambridge, un muzeu foarte important, al doilea ca mărime din Marea Britanie. În acest moment, totul este suspendat, după incidentul de la Drents Mu­seum…”.

Se preta muzeul din Assen pentru expoziția „Dacia”?

În timpul discuției noastre, l-am confruntat pe fostul director de la MNIR, Ernest Oberländer Târnoveanu, cu câteva dintre ideile cele mai vocale apărute în spațiul public în ultima lună: una era aceea că Muzeul Drents ar fi un „muzeu de provincie”, nedemn pentru o expoziție de rangul „Daciei”. „Expoziția a fost prezentată într-unul dintre cele mai moderne muzee din Europa. În societatea românească încă mai domină ideea că numai în capitale sunt muzee importante. Nu! În Europa occidentală, în ultimii 30 de ani, s-au construit muzee de primă mărime și în orașe cu o populație mai mică. Imaginați-vă că zona Drents, în ca­re locuiesc vreo 70.000 de locuitori, are PIB-ul cât 7 județe din Româ­nia! Drents Museum e cel mai vechi muzeu de arheologie din Țările de Jos și are piese celebre, de la mumii găsite în mlaștini, până la picturi de Van Gogh. În ultimii 20 de ani, Mu­zeul din Assen a găzduit multe expoziții grandioase. Niciun mu­zeu din România nu a avut expoziții de asemenea importanță!”.

Cine și cât plătește pentru artefactele furate?

Muzeul Drents a asigurat coiful de aur de la Coțofenești şi cele trei brăţări împrumutate din România pentru 5,8 milioane de euro. În­treaga colecţie de 673 de obiecte fusese asigurată pentru peste 30 de milioane de euro. Guvernul olandez a garantat puţin peste 9 mi­lioane de euro din această sumă. În caz de furt, pierdere sau dete­rio­rare, guvernul trebuie să plătească daunele. Doar în cazul în care va­loarea pagubelor este mai mare decât cea garantată de guvern ar intra în joc asigurarea muzeului. Informația a fost descoperită, în ex­clusivitate, în cursul cercetărilor sale jurnalistice, chiar de jurnalistul Stefan Klomp de la RTV Drenthe, „corespondentul” nostru de la fața locului.

De ce e important să scoatem din țară piese din tezaur?

Alte dezbateri aprinse pe marginea furtului de la Drents Museum s-au iscat pe mar­gi­nea ideilor că piesele de tezaur ar fi trebuit să aibă parte de pază armată, că ar fi trebuit să tri­mitem în străinătate replici ale obiectelor de patrimoniu sau că n-ar trebui să le scoatem de­loc din România. Ernest Ober­län­der Târnoveanu tranșea­ză și a­ces­te discuții: „Se pro­pune tri­miterea de persoane înar­mate care să stea să pă­zeas­că ex­po­natele noastre într-o țară străină. E ceva de dome­niul fabulației! În afară de pre­ședinte și de pri­mul ministru, nimeni nu e în­soțit de gărzi de corp înarmate în străinătate. Nici noi n-am per­mite unor per­soane străine să aibă acces la sistemele noas­tre de securitate! Apoi, în țările occidentale, unde există un public foarte educat, de ce s-ar du­ce cineva să vadă copii ale unor obiecte? Altă bazaconie! În fine, ideea de a nu mai scoate din țară piese de va­loare vine din men­talitatea cea­ușistă. Poți să nu le scoți, dar atunci nu știe lu­mea de ti­ne. Pentru că atunci nici cei ca­re vin ca turiști în Ro­­mânia nu se în­ghesuie la muzee da­că nu știu nimic despre istoria ta…”.

Investigația con­tinuă.