• Povestea celei mai valoroase și mai frumoase brățări de aur, care ne-a rămas moștenire de la strămoșii daci și care a fost recuperată anul trecut. •

Ziua cea mai lungă

15 ani trecuseră de când ultima brățară regală dacică din aur, braconată din Munții Orăștiei și înstrăinată ilegal, fusese adusă în România din Germania. De atunci, deși investigatorii români aveau date concrete despre existența a încă 11 brățări, niciuna n-a mai putut fi recuperată. Șeful investigațiilor,    procurorul Augustin Lazăr se pensionase, iar „febra” cerce­tărilor legate de aurul antic, braconat sălbatic între 1999 și 2001, părea să se fi stins. Specialistul care l-a ajutat pe procurorul Lazăr, să probeze în justiție autenticitatea brățărilor dacice, numismatul Ernest Oberlander, de la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București, devenise, între timp, director al instituției. Nu mică i-a fost mirarea când, în Octombrie 2024, în dubla sa calitate de șef de instituție și de expert în artefacte de epocă antică, primește informația că e posibil „să apară” o nouă brățară dacică. La scurtă vreme, directorul MNIR primește și o fotografie de bună calitate, cu artefactul. Nu încăpea nici urmă de îndoială: piesa era autentică, brățara 14! Având confirmarea că sunt pe drumul cel bun, investigatorii din Timișoara, cei care se aflau pe urmele brățării, trec la etapele următoare ale anchetei. Pasul final urma să fie predarea acesteia în custodia Muzeului Național de Istorie și expertizarea ei de către specialiști.

Ziua de 21 Octombrie 2024 avea să fie una foarte lungă. Se prea poate ca și nerăbdarea să fi lungit orele și minutele. Mai întâi au apărut „emisarii”: o echipă de polițiști, împreună cu persoana care susținea că deține o brățară de aur, un cetățean ceh, însoțit la rândul său de un cetățean german. „Au ajuns pe la 21:30 și am intrat imediat în discuții cu ei. După vreo 20 de minute, a apărut și brățara, ascunsă într-un coș”, își amintește Ernest Oberlander seara aceea de toamnă în care, în timp ce aștepta întâlnirea de taină pe treptele muzeului, luminile ora­șului se lungeau, aidoma minutelor, pe caldarâmul proaspăt udat de ploaie…

Spirala destinului

Punând cap la cap spusele precipitate ale celor doi străini din biroul său, Ernest Oberlander înțelege că spec­taculoasa brățară din coș a avut parte de un destin dramatic. „Momentul zero” relatat de cetățeanul ceh și de asociatul lui german era acela în care brățara se afla în proprietatea unui afacerist austriac din Timișoara, implicat în industria reciclării metalelor prețioase din România. Acest antreprenor îi datora o sumă de bani unui conațional stabilit în Câmpina, la rândul său cu afaceri în industria reciclării metalelor. Cum nu dispunea de lichidități, i-a oferit o brățară din aur, în contul a 160.000 de euro, plus o mașină „second hand”, ca să stingă diferendul economic. De la austriacul din Câmpina brățara ajunge la cetățeanul din Cehia, iar acesta e momentul în care investigatorii intră pe fir.

„Brățara nu se afla pe teritoriul României, ea a fost adusă dinafară, probabil din Cehia. Autoritățile se bazează pe declarațiile cetățeanului austriac din Timișoara, cel care a deținut brățara și care a dat-o în con­tul altor datorii. E o discuție dacă, în final, vorbim despre o persoană de bună credință, care a restituit piesa în mod voluntar. E treaba Justiției să clarifice asta – dosarul se află pe rol la Tribunalul Timiș”, spune Ernest Oberlander, care a avut ocazia să îl cunoască în persoană pe afaceristul austriac din Timișoara. „De la el am aflat că a mai deținut, pe lângă Brățara 14, și 100 de kosoni…”, spune marele numismat, lărgind contextul marilor furturi de comori dacice din jurul anului 2000. În liniștea biroului său, Ernest Oberlander ia podoaba regală dacică și o soarbe din ochi. „E un exemplar absolut superb!”, își spune, așteptând cu nerăbdare ca a doua zi să înceapă personal minuțioasa ei expertizare. Până atunci, comisarul-șef Nicolae Zisu, de la Timișoara, cel care a condus operațiunea de convingere a deținătorului să aducă brățara în România, îl sună și-i mai dă o veste bună lui Ernest Oberlander: „tocmai a venit pe lume fiica sa, Anastasia. „Anastasia! Brățara «Anastasia»! Așa îi va rămâne numele”, hotărăște directorul Muzeului Național de Istorie.

Cea mai valoroasă dintre brățări

Încă de când a văzut prima fotografie, Ernest Oberlander a știut că Brățara 14 e una specială. „E cea mai grea dintre brățările recuperate până acum: are 1.286,7 grame, iar aliajul din care este făcută are com­poziția standard pentru aurul nativ, nerafinat. De asemenea, cantitatea mare de argint (peste 10%) e specifică aurului din zona Munților Apuseni. Brățara e tipică pentru ceea ce noi am numit «brățările regale dacice cu mai multe spirale». Are capetele deco­rate cu protoame de dragon cu aripi. Pe placa ce vine după capul de dragon, e redată blana unui animal. După placă, urmează o suprafață acoperită cu urmele unor poansoane în formă de inimă sau de frunză de iederă.    Brățara 14 a fost realizată cu aceleași instrumente ca și brățările 4, 9 și 13. Asta denotă că a fost făcută de aceeași echipă sau de același atelier”.

Brățara 14 nu prezintă urme de uzură: piesa a ieșit din atelier, a stat o vreme în tezaurul regal fără să suporte modificări, apoi a fost dedicată zeilor. „A fost depusă în sol așa cum a ieșit din atelier! Nu are urme de ajustare sau de frecare cu haina și pielea. Are doar câteva zgârieturi, de când a fost scoasă din pământ de către braconieri. În schimb, se vede ce minte puțină au avut cei care au preluat piesa de la «descoperitori». Brățara are o perforație foarte profundă cu un burghiu: au verificat dacă e din aur masiv sau doar aurită! Normal, ar fi trebuit să-și dea seama că e din aur, după greutatea ei. Niște oameni care lucrează cu metale prețioase ar fi trebuit să știe atâta lucru”, zâmbește Oberlander.

Marea „descoperire”: un tezaur necunoscut

Dar cel mai important detaliu legat de Brățara „Anastasia” era confirmarea că ea nu făcea parte din grupul de brățări despre care istoricii și investigatorii din România aveau deja informații. „Brățara e complet inedită, nu face parte din seria de 11 brățări căutate, pentru care aveam fotografii și alte elemente fizice de recunoaștere”, spune Ernest Oberlander. Cercetările de laborator aveau să aducă probe suplimentare privind originea noii brățări: „Întreaga suprafață a brățării e acoperită cu o depunere negricios-verzuie din compuși de cupru. Cuprul e activ, iese din combinația cu argintul. Văzând depunerile, am făcut imediat legătura cu o informație care există la Parchet, cum că un număr de brățări, trei mari și două mici, au fost găsite împreună cu drahme ale regelui dac Coson, bătute dintr-un argint probabil nu de foarte bună calitate, ceea ce a determinat reacția cu solul și depunerea pe alte piese a compușilor. Noi aveam informații că a fost găsit, la începutul anilor 2000, un tezaur care conținea cinci brățări. Din discuțiile cu cetățeanul austriac de la Timișoara și cu partenerul lui german a reieșit că și ei știau de cel puțin trei dintre ele, din care una pare să fi fost vândută în Grecia. Practic, cu Brățara 14 s-a deschis o nouă direcție de cercetare judiciară”. Anii de muncă în echipa condusă de procurorul Augustin Lazăr l-au transformat pe numismatul Ernest Oberlander într-un veritabil detectiv, atent la cele mai mici detalii care ar putea ajuta ancheta penală…

Prințul dragon

Munca de expertizare a unei brățări, la finalul căreia rezultă un raport, care se depune la dosarul din instanță, poate dura câteva luni. „Studiez, pe rând, fiecare element, fiecare struc­tură de decor, apoi analizez tehnica de batere, urmele de ustensile folosite. După partea vizuală și cea de tehnică, urmează detalii din ce în ce mai fine, până la analizele atomice și nucleare, desfășurate la Institutul de Fizică Nucleară de la Măgurele”, spune Ernest Oberlander. Deschide pe calculator un fișier cu imagini de o calitate ireală ale Brățării „Anastasia” și mă invită, pentru câteva minute, în fascinantul univers microscopic al brățărilor dacice. Văzuți de aproape, ochii dragonului înaripat sunt absolut hipnotici! Iar restul detaliilor, cu aripile strânse de-a lungul blănii migălos lucrate, fir cu fir, îi dau dragonului alura unui prinț ce lasă în urma sa o trenă lungă, a cărei strălucire îți ia ochii! „E foarte frumos, foarte îngrijit lucrată, fiecare element de decor e foarte precis realizat! Totul este modelat prin batere, îți trebuie un timp până ajungi să modelezi ditamai piesa, numai din lovituri, aplicate cu un mai din lemn. Vorbim de o mână foarte sigură, care, în mod cert, a realizat multe astfel de brățări: devenise aproape o rutină pentru respectivul meșter aurar. De aici ne-am putea gândi că numărul brățărilor lucrate în epocă e mult mai mare decât ne putem noi imagina azi”, spune specialistul.

„Nicăieri în Europa nu cunoaștem asemenea bijuterii! Brățările sunt foarte deosebite, față de artefacte din aceeași categorie produse și folosite în lumea mediteraneană sau în Orientul Apropiat. Sunt masive! Bijuteriile mediteraneene sunt făcute dintr-o folie îngustă și sunt goale pe dinăuntru. În al doilea rând, brățările dacice nu sunt finisate. Din fericire pentru noi, brățările regale nu au fost șlefuite, așa încât putem avea informații valoroase despre uneltele cu care au fost realizate. Apoi, sunt foarte grele: una de greutate medie, în jur de 1 kilogram, era echivalentul în epocă a 110 monede de aur. E o cantitate imensă de aur! Evident, brățările nu erau folosite decât pentru uzul curții regale și pentru scopuri religioase”. Înainte ca Ernest Oberlander să închidă calculatorul, mai privesc o dată Brățara „Anastasia”. Mă uit direct în ochii mag­netici ai dragonului: misterul e, încă, acolo.

Brățările Regelui Coson

„Deși sunt considerate printre reprezentările cele mai tipice ale lumii dacice, despre brățările regale se știe prea puțin. Cui datorăm aceste minunate exemplare, care au impresionat vizitatorii de muzee peste tot, din Beijing până la Madrid și de la Roma până la Assen? Cărei epoci a civilizației dacice îi aparțin, ce rege le-a comandat?”, îl întreb pe marele nostru specialist. „Dacă urmărești evoluția unor bijuterii, vezi că la început sunt realizate din metale prețioase, iar cu timpul apar și din metale mai puțin prețioase. În cazul brățărilor spiralate dacice, știm despre existența a 20 și ceva făcute din aur, în vreme ce cele de argint sunt în jur de 32, unele cu urme de folosință. Artefacte precum această Brățară 14 nu apar în tezaure care să dateze din a doua jumătate a secolului I după Hristos sau la început de secol II. Pe vremea lui Decebal, mai existau doar dacă rămăseseră prin tezaur. Probabil, începutul tipului acestuia de brățară cu capul de dragon să dateze dinainte de Burebista, dar reprezentările în aur sunt mai târzii. Ținând cont de alte asocieri cu piese mai clar databile, cred că «Anastasia» a fost realizată în perioada 44-30 î.e.n., pe vremea Regelui Coson, care domnește imediat după Burebista și e, probabil, suveranul care a controlat zona Munților Orăștiei, după destrămarea marelui regat dac. În mod cert, el stăpânea Sarmizegetusa!”.

Peste 600 de kilograme de aur, într-o singură domnie!

„În timpul Regelui Coson a fost pusă pe piață o cantitate foarte mare de aur. Pe lângă brățările știute, care până acum merg spre 30 de kilograme de aur, circa 600 de kilograme de aur au fost folosite pentru baterea monedelor koson. E ceva fără precedent în istoria Daciei, ca un suveran să lanseze obiecte atât de prețioase, cât și atâta masă monetară! Sunt două tipuri de kosoni – monedele care au monogramă sunt din aur rafinat, reciclat probabil din alte monede, iar o parte mai neînsemnată e din aur nativ, care au și desene mai grosolane. Dar brățările regale sunt exclusiv din aur nerafinat. Cu siguranță, Coson putea să aibă în tezaur lingouri de aur nerafinat, strâns de-a lungul anilor. 600 de kilograme nu ai cum să le obții într-un an, doi! Probabil că cel al cărui nume apare pe monede este unul și același cu Regele Cotiso, despre care știm din anumite scrieri antice. De obicei, pe monede, numele suveranului emitent apare la genitiv „a lui Coson”, iar Coson ar fi, atunci, genitivul lui Cotiso. Ce știm despre el e că a fost contemporan cu Împăratul Augustus, căruia adversarii îi puneau în cârcă faptul că a vrut să își căsătorească fiica cu acest «barbar». Știm și că a jucat un rol în războaiele civile de la Roma, căci în acest context apare menționat în documente antice”. Îl întreb pe Ernest Oberlander ce s-a ales de kosonii găsiți în tezaurele în care se aflau faimoasele brățări regale din aur. „Nu știm! Noi am recuperat kosoni numai din tezaure «curate» de monede dacice. Din monedele asociate brățărilor probabil nu s-a recuperat nimic. Din păcate, monedele sunt mai ușor de scos din țară și mai ușor de ascuns decât brățările…”.

După ce au stat mai bine de două milenii în pământ, toate aceste tezaure ale lui Coson au fost prăduite în numai 2-3 ani, între 1999 și 2001. Sunt curios să aflu dacă Regele Decebal avea cunoștință despre comorile acestea, îngropate cu mai mult de un secol înaintea sa la Sarmizegetusa, în cetatea pe care o stăpânea. „Sunt convins că știa ce comori sunt îngropate în munții lui, doar că avem de-a face cu un comportament pe care îl întâlnim adesea în Antichitate: obiectele dedicate zeilor sunt de neatins! Celții atârnau obiecte din aur de pomi și nu se atingea nimenea de ele!”, spune Ernest Oberlander. Închidem „fișierul” cu kosoni și revenim în zilele noastre, la odiseea Brățării 14. Din două click-uri, am în fața mea raportul de expertiză al acesteia…

Poveste cu final optimist

La finele lui Ianuarie 2025, când vestea jafului de la Drents Museum din Olanda, a început să facă înconjurul lumii, Ernest Oberlander lucra de zor la expertizarea Brățării 14. Oberlander definitivează raportul de expertiză al Brățării 14, pe care îl pune, pe 12 Martie, la dispoziția comisarului-șef Nicolae Zisu, de la Biroul Investigații Criminale al Poliției Municipiului Timișoara. O lună mai târziu, pe 16 Aprilie, Brățara 14 era prezentată în premieră, prin intermediul presei, publicului larg. „A fost predată, relativ recent, de către un cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, care a cooperat pe deplin cu autorităţile, prin intermediul Poliţiei Române, în vederea predării piesei către Muzeul Naţional de Istorie”, explica presei procurorul Nadia Ciocoiu. „Nu s-a vorbit nimic despre persoana care a adus brățara”, spune Ernest Oberlander. În același timp, ține să aprecieze modul de lucru al investigatorilor în acest caz. „Autoritățile de la Timișoara sunt foarte pasionate de dosar. Îi apreciez foarte mult pentru ingeniozitate și curaj. În România, nu sunt foarte mulți care iau decizii, majoritatea așteaptă să se întâmple ceva. Ei au conceput un plan pe care l-au și pus în aplicare și care s-a dovedit a fi de succes. Doamna pro­curor, care e foarte tânără, a fost foarte interesată să lucreze dosarul cât mai bine și cât mai repede”, adaugă istoricul, care speră ca noi surprize plăcute să apară în viitorul apropiat din zona comorilor dacice. Acum, că au fost recuperate Coiful și două dintre brățările furate în Olanda, nimic nu i se mai pare imposibil.

Cea mai mare brățară, încă negăsită

În acest moment, în contextul descoperirii Brățării 14 și a faptului că Brățara 13, furată la Assen, nu a fost încă recuperată, România are în colecția de patrimoniu 13 brățări regale dacice din aur, care pot fi văzute în Sala Tezaurului de la Muzeul Național de Istorie a României de la București. Alte 11 brățări sunt documentate de investigatori, dar nu li s-a dat încă de urmă. „Din cele negăsite, una a apărut într-un celebru reportaj de la OTV, prezentată de realizatorul Radu Tora învelită într-o pungă de plastic a unui magazin vienez. În dosarul «Aurul dacic» există informația că brățara fusese dusă în Austria, probabil nu a putut fi vândută și a fost adusă înapoi și folosită într-o scenă în care se acredita ideea că a fost găsită într-un pârâu. Din spusele realizatorului, brățara aceea ar avea 1,5 kilograme, în condițiile în care celelalte sunt până în 1,2 kilograme.