• Bucovina adăpostește – prea puțin cunoscute și lăudate – câteva biserici de o frumusețe fără de sea­măn, care străjuiesc nordul țării de sute de ani. Cru­ciați uriași de piatră, trei dintre ele sunt ctitorii dom­nești. Biserica Sfânta Treime din Siret, ridicată de Dragoș Vodă, întâiul descălecător al Moldovei, biserica domnească din Ră­dăuți, a lui Bogdan Voievod, și biserica lui Ștefan cel Mare, Sfântul Ilie din Suceava. Trei regi creștini, trei ca­po­dopere în piatră, podoabe unice ale istoriei noastre •

Osul sfânt al bisericii din Siret

Biserica lui Dragoș Vodă de la Siret

Soarele începutului de septembrie m-a în­dem­nat s-o pornesc spre nordul Moldovei, în cău­tare de emoții sufle­tești și spirituale. Au­zisem că bisericile dom­nești de acolo sunt nespus de frumoase, mai ales în lumina blândă a toamnei, care tivește lumea cu aur stins. Dar ce-am găsit a fost mai presus de aș­teptările mele, mai pre­sus de puterea imagi­nației, care se sprijinea pe câteva cărți de isto­rie citite demult.

Străvechea biserică din Siret, ctitorită de Dragoș Vodă, m-a în­tâm­pinat cu o mantie imperială de umbră și de liniște care m-a în­fiorat. O senzație de noblețe și calm, pe care aveam să o regăsesc și la cele­lalte ctitorii dom­nești, dar la Siret, nu doar blândețea, ci și un abur de mister părea că răsuflă din zidurile puternice.

Începuturile bisericii din Siret sunt învăluite în negură, la fel ca și biografia întemeie­torului ei. “Dragoș Vodă dacă au descălecat Țara Moldo­vii, au descălecat și târgul Sire­tiului. Și și-a făcut scaunul dom­niei sale acolo. Și au făcut zamcă, cetate de pământ, și în cetate, case domnești, și lângă cetate, biserică de piatră. Și hramul bisericii este Sfânta Treime, care și până astăzi a rămas și să slujește sfânta li­turghie” – scrie cronicarul Ion Neculce. Trecând peste nesigu­ranța anului ridicării bisericii (fiecare cronică spune alt an), cert este că biserica domnească din Siret este cea mai veche ctitorie ecleziastă din Moldova. Lucrul ăsta se vede cu ochiul liber, fără să-ți bați capul cu do­cumente. Șlefuită de timp și de vânturile nordului românesc, biserica lui Dragoș de la Siret seamănă cu un os domnesc devenit sfinte moaște, lustruită și alburie, numai bună de închinat. Nepictată vreodată, doar pereții ei groși, de cetate, erau discret tipăriți cu discuri ce­ramice multicolore. O frumusețe ascetică reculeasă, un călugăr din pia­tră, scufundat în tăcere și rugă­ciune, de peste șase sute de ani. O clopotniță la fel de tă­cută stă, uitată, lângă biserică. În tim­purile vechi i se spunea zvoniță. E rară pe la noi și cu totul altfel decât turnurile clopotniță pe care le știm: un zid gros, cu ogive, fiecare cu câte un clopot. Și tot hălăduind prin curtea mică a bisericii, am mai văzut ceva, o in­scrip­ție într-o limbă românească stră­veche: “Ur­mând pilda sfântă și râvna ce au pohtit la ridi­carea den temelie a acestei biserici domnești, dăm știre tuturor locuitorilor pămân­tu­lui românesc, că den curgerea vremii sunt ani 650 peste zi­direa ei. Iar noi cei vremelnici trăitori am scris spre lauda și pomenirea acelor vremi”. Cio­por de oameni și preoți veni­seră atunci să-și resfințească biserica. Va fi fost sărbătoare mare, cu rugăciuni și cântări împletite cu glasul clopotelor din zvoniță.

Fereastra lui Hristos. Sfântul Nicolae din Rădăuți

Biserica Sfântul Nicolae din Rădăuți

Pelerinajul meu pe urmele vechilor ctitorii dom­nești poposește la Rădăuți. Acolo mă întâm­pină o biserică de-a dreptul uluitoare, fără nici o legătură cu biserica din Siret, deși sunt la distanță de-o palmă. Falnica biserică Sfântu Nicolae Domnesc pare cobo­râtă dintr-un burg teutonic. S-a păstrat neschimbată din începuturi. Ziduri înalte, cu ferestre înguste, prin care poți să-l vezi pe Hristos. O cernere a sfinților spre esență. Prin ogivele înguste îl vezi numai pe cel așteptat, Cel ales, proiectat în despicătura ferestrei. Lui i s-a rugat și Bogdan Vodă, cel de al doilea descă­lecător al Moldovei, când și-a ales locul pentru biserică, trăgând de frâiele calului. (Săpături arheologice noi spun că biserica de piatră a fost ridicată de un urmaș al lui Bogdan, pe locul unei vechi biserici de lemn a aces­tuia.)

C-o fi una, c-o fi alta, sigur este că Bogdan Vodă își doarme aici som­nul de veci, într-un mor­mânt maiestuos. Pe el e o inscripție pusă de mâna lui Ștefan cel Mare. (Vechii domni se prețuiau între ei.) Lângă ea, e sculptat un scut cu cap de zimbru, cu o stea între coarne. Din vre­murile de-atunci, bate la biserică și un clo­pot cu o vechime tulbură­toare, al că­rui glas se aude din cer. Tulbură­toare sunt și urmele lăsate în bise­rică de însuși Ștefan cel Mare, care a pus să fie refăcute toate lespezile voievozilor îngro­pați aici. Un ade­vărat arbore al familiei, întocmit chiar de către marele Voievod, care își așează între morți bunicii și străbunicii. Se pare că marele Domn al Moldovei era preocupat cu adevărat de înaintașii săi, întocmind genealogii fabuloase. Pe voievo­dul Alexandru cel Bun, de pildă, Ștefan cel Mare îl numește străbunicul său, deși în realitate nu îi era decât unchi. Dar Ștefan voia să-și legitimeze cât mai bine domnia, cât mai adânc în istorie, chiar înainte ca ea să fi început. Așa cum visa să rămână și al viitorului. Și-a rămas.

Genele mușatine

Ctitorii Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare

Arheologii Adrian și Lia Bătrâna, care de la o vreme se ocupă de biserica domnească de la Rădăuți, au făcut un experiment absolut capti­vant. Împreună cu oameni de știință români și străini, au încercat să strângă dovezi cum că ose­mintele de la Rădăuți ale primilor domnitori ai Moldovei sunt os domnesc de Mușatini. Și gene­tica a dat istoriei un răspuns fascinant: scheletele din mormintele dom­nești aparțin aceleiași fa­milii. La Rădăuți își dorm somnul de veci Bog­dan I întemeietorul și urmașii săi.

Cea mai impunătoare frescă voievodală din Moldova

Cea mai impresionantă frescă de la Rădăuți se află în naos. Aici, Sfântul Nicolae, ocrotitorul bise­ricii, aduce înaintea lui Hristos o amplă pro­cesiune a voievozilor-ctitori. Primul este un bătrân înveșmântat cu o hlamidă aurită și cu coroană pe cap. Este Ale­xandru cel Bun, care îi oferă Mân­tui­torului macheta bisericii con­struite de înaintașii săi. Urmează Ștefan cel Mare. Ține în mână un sul deschis pe care stă scrisă o rugăciune. Îl roagă pe Dumnezeu să primească puținul daniei lui, așa cum primise și El bănuții de aramă ai văduvei. Ștefan este urmat de unul dintre moștenitorii lui, Alexandru sau Bogdan, de a treia soție, Maria Voichița, fiica lui Radu cel Frumos al Țării Ro­mânești, și de o fiică. Aceasta e cea mai impunătoare frescă voie­vodală din Moldova.

Ctitoria lui Ștefan: Biserica Sfântul Ilie de lângă Suceava

Biserica Sfântul Ilie

Ultimul popas e lângă Suceava, în comuna Scheia, la biserica Sfântul Ilie. Deasupra intrării, pisania lăsată de Ștefan te face și azi să visezi: “Io, Ștefan Voevod, fiul lui Bogdan Voevod, gos­podar al Țării Moldovei, a zidit acest hram bise­ricesc, în numele Sfântului Prooroc Ilie, la înce­putul anului 1488, și s-a  terminat în același an”. Bise­rica este extraordinar de frumoasă, cu portre­tul lui Ștefan, pictură din vremea lui, foarte rară, și cu liniștea care plutește în jur, în talazuri. Pe clopot­nița veche, o mână grijulie a pus o placă: “Înveș­nicitului Ștefan Vodă, ziditor și sfânt al nea­mului, atlet al lui Hristos și pavăză a Europei…”.

Biserica a fost construită și pictată de Ștefan cel Mare în 1488, an după care domnitorul va ctitori cele mai multe dintre bisericile sale. Și bi­serica, dar și frescele din interior sunt asemă­nă­toa­re cu ale bisericii Mânăstirii Voroneț. Au și fost ridicate în același an. Și la fel ca Voronețul, bise­rica Sf. Ilie a avut și ea o bogată pictură exte­rioară, din vremea lui Petru Rareș. Azi n-au mai rămas de­cât niște umbre din ea. Sugerări de sfinți, în cu­lori stinse. Așa cum s-a stins și uitat și faima ei de odinioară, când aici a ființat și o vestită școa­lă teo­logică. Biserica de lângă Suceava nu e așa de mare ca celelalte ctitorii ale sale, dar zi­durile, cu contra­forții lor mari, de piatră, îi dau fălnicie. Biserica e în­cinsă cu un brâu de cărămizi smălțui­te, care strălu­cesc în soarele toamnei în toate cu­lorile.

“Ștefan a visat să se-asemene marilor împărați bizantini”

Părintele Var­laam

Stam în curtea verde și mică a bisericii, unde albinele roiau fără o­dih­nă printre copacii bă­trâni. Nu mă mai săturam de li­niș­tea aceea atot­stă­pâ­nitoare, care m-a urmărit prin toată Bu­covina. Și chiar atunci a intrat în curte un călugăr. Chip aspru și blând, cu ochi adânci și albaștri. Părintele Var­laam venea toc­mai din Muntele Athos, de la Mâ­năstirea Zo­grafu. Venise să revadă bise­ricile vechi din Mol­dova, să le deslușească mai amănunțit tainele. L-am rugat să mă călăuzească și pe mine.

– Părinte Varlaam, în Moldova sunt puține biserici cu hramul Sfântului Ilie. De ce l-a ales Ștefan tocmai pe el?

– Sfântul Ilie a fost un protector al Imperiului bizantin. Iar asta l-a inspirat puternic pe Ștefan cel Mare. Chiar sărbătoarea de Sf. Ilie a fost fixată pe 20 iulie de un împărat bizantin, Vasile I Mace­do­nea­nul, în secolul al IX-lea. În timpul împă­raților macedoneni, Ilie era protectorul dinastiei. Se spu­ne că Sfântul chiar a prevestit urca­rea pe tron a lui Vasile Macedo­neanul. Prin alegerea hramului de la Sfântul Ilie, Ștefan cel Mare a vrut și el să se ase­mene marilor împă­rați bizantini. De altfel, celebrul Tetra­evangheliar de la Humor vorbește nu despre anii de domnie, ci despre anii de împărăție ai lui. Ștefan voia să fie vă­zut ca un continuator al marilor îm­pă­rați creștini. De altfel, toată domnia lui Ștefan a stat sub semnul Imperiului bizantin. Înce­pând chiar cu anul în care s-a urcat pe tron. Atunci, Ștefan cel Mare a fost înscău­nat de mitropolitul Teoc­tist al Mol­dovei, ca un împărat. Du­pă rându­iala străveche. Teoctist trăise mulți ani în Bizanț și cunoștea bine ritualurile de învestire ale ba­sileilor. Așa că pentru Ștefan, mitropolitul a or­ga­­nizat o cere­monie care a fost exact la fel ca înco­­ronarea și ungerea împăraților de la Con­stan­ti­nopol. Și de care niciun domn al Moldovei nu se bucurase până atunci. Ștefan a fost acla­mat de ar­mată și uns de mitropolit în afara cetății de scaun, după ce se întorsese biruitor din lupta de la Dol­jești. Și la fel ca în cazul împăraților bi­zan­­tini, intra­rea domnului în cetate a fost sărbă­torită ca o cucerire simbolică a ei. Și mai târziu, Ștefan și-a continuat politi­ca lui imperială, nu numai prin războaie, ci mai ales când a ridicat biserici și mâ­năs­tiri. Aici, la biserica Sfântul Ilie, acest ade­­văr este și mai evident. Ștefan cel Ma­re este înfățișat ca un împărat bizan­tin, ală­turi de protectorul bisericii, sfântul Ilie.

Fiii lui Ștefan și Maria Voichița

Vise de curaj și mărire! Călătoria mea pe urmele bijuteriilor în piatră ridicate de marii voievozi ai Moldovei se apropia de sfârșit. Dar la frumusețile ace­lea și la ve­chile vre­muri de bărbăție și de cre­dință, aveam să visez mereu, și de-atunci îna­inte, cu ochii deschiși.

Nu există comentarii

Răspunde și tu

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian