Femeia în roșu – Incredibila poveste a Anei Cumpănaș, cea mai vestită româncă din America interbelică

– Plecată – tânără și săracă – din Banatul natal, ca să-și urmeze, ca mii de români din vremea aceea, „visul american”, Ana Cumpănaș a ajuns, în numai câțiva ani, una dintre cele mai bogate femei din Sta­tele Unite. Localurile ei, frecventate de gangsteri, de tineri de bani gata și de „femei fatale”, au înflorit în timpul Prohibiției, când petrecerile stropite din belșug cu alcool erau interzise. Dar nu afacerile i-au adus Anei celebritatea, ci legăturile cu „dușmanul numărul 1 al Americii”, fai­mosul bandit John Dillinger. O viață ca-n filme, cu drame senti­mentale și focuri de armă în plină stradă… –

Femeia de pe pagina 1

Ediția din 20 mai 1936 a revistei „Realitatea ilus­trată” e plină de personaje celebre ale anilor de atunci. Una dintre pagini ni-l prezintă pe „regele au­tomobilelor”, americanul Henry Ford, în timp ce dansează cadril, la o serată. Pe pa­gina vecină, Împăratul Abisiniei vizitează Palestina, însoțit, cu toată pompa, de un lung alai. Alături, fo­tografia „în premieră” a impozan­tului mausoleu în care tocmai ce-a fost înhumat Regele Fuad al Egip­tului. Și, în mijlocul acestui tablou plin de celebrități, tronează foto­grafia unei distinse doamne, ușor plinuță, la cei peste 40 de ani ai săi, de o eleganță epatantă, cu zâmbet studiat; frizură „american style” și pălărioară modernă, asemenea di­ve­lor hollywoodiene, iar sub braț, cu o poșetă brodată cu inițialele: AS. Anna Sage este numele ele­gantei femei, iar fotografia o înfă­țișează la sosirea de peste Ocean, din America, în portul din Hamburg.

Pretențiosul public al „Realității ilustrate”, revista lumii bune bucureștene, aflase despre Anna Sage încă de anul precedent, când „diva” avusese o apariție misterioasă chiar pe prima pagină a publicației, ascunsă în spatele unei măști de bal, alături de „inamicul public numărul 1” al Americii, fai­mosul gangster John Dillinger. Doamna Sage devenise celebră în lumea întreagă după ce, cu aerul ei fatal afișat în toate fotografiile, se demascase ca fiind persoana de legătură a agenților FBI care l-au ucis pe temutul bandit cu nume­roase crime și evadări la activ. Isco­dind în viața femeii care îl vânduse poliției pe gangsterul ce băgase lumea în sperieți, presa americană află că aceasta se născuse undeva, departe, în Banat, la Comloșu Ma­re, în vremea Imperiului Austro-Ungar. Faptul că femeia care îi aju­tase pe agenți să dea de urma spărgătorului criminal era româncă e o știre fantastică pentru presa sen­zaționalistă de la București. Depe­șele încep să curgă dinspre Capitală, iar cores­pondenții din lumea largă sunt puși în alertă, mai ales că reîntoarcerea femeii în România pare imi­nentă.

Magazinașul misterios

Până ca venirea Annei Sage în România să agite și mai mult spiritele, reporterii „Realității ilustrate” caută febril personaje care s-au intersectat cu ea prin Chicago în anii dinainte ca femeia din Comloșu Mare să devină eroină în America. „În 1931, am fă­cut cunoștință cu d-na Ana Suciu, nume care în traducere americană e Anna Sage. Avea o vilă fru­moasă, luxos mobilată, în Ken­more Avenue, un bulevard locuit de marii bogă­tași din Chi­cago. Doamna Sage, o femeie de până la 35 ani, frumoasă, vorbea încă destul de bine românește, după atâția ani de când plecase din Banat. Viața îm­bel­șugată, cele două automobile și toaletele scum­pe nu se puteau explica din venitul unui mic magazin pe care-l avea la Gary, un orășel de lângă Chicago”, relatează una dintre surse. În anii Marii Crize, când lumea întreagă trăia, la propriu, de azi pe mâine, o româncă plecată din Ba­nat, ca atâția români, în căutarea unei vieți mai bune, dăduse lovitura în America. Cum reușise asta, se întreba publicul din România și – mai ales – cum de ajunsese să se înhăiteze cu unii de teapa gangsterului Dillinger? Reporterii merg mai departe pe firul poveștii, iar mărturiile apar una după alta.

„Chicago e un oraș de petreceri, plin de atrac­țiuni, un oraș al desfătărilor. Fiind un oraș mare, paza strictă a regulamentelor severe e mai greu de făcut, iar posibilitatea de a ține ascunse localuri de petreceri nepermise, mult mai ușoară”. „Am aflat mai târziu că doamna Sage era proprietara unui «speak-easy», situat tot în Gary. «Speak-easy» (se traduce «a vorbi cum îți vine») denumește un local în care se permite vizitatorilor ceea ce legea nu permite – alcool, pe vremea prohi­­biției, băuturi foarte tari, jocuri de noroc, stupefiante. Vizitatorii sunt din lumi felurite: odrasle de oameni bogați care caută senzații, aventu­rieri, escroci care trăiesc din înșe­lăciuni la joc, naivi care vin ademe­niți de femei frumoase sau invitați de cunoștințe dubioase, gangsteri, care numai în asemenea localuri sunt în siguranță, femei ușoare”. În lumea aceasta pestriță a localurilor pro­hibite, Ana din Ciomloșul Mare e re­gina petrecerilor…

Ana din Comloșu Mare

Niciunul dintre cei care o știau înainte să plece din Banat nu ar fi recunoscut-o pe această Anna din paginile revistei bucureștene. Ana din Comloș, despre care toată lumea știa că era o fată la locul ei, ce plecase măritată în America și despre care se auzise prin sat c-ar fi făcut și-un copil, ajunsese, iată, cucoană la Chicago, mare patroană de localuri de pierzanie din suburbiile metropolei! De fapt, cei de prin părțile Timișoarei o recunosc din revistă doar după poză, nicidecum după nume. Pentru ei, femeia din fotografii era Ana Cumpănaș. Că, între timp, ajunsese să-și zică Anna Sage era, pentru toată lumea, dincolo de detaliile din reviste, semnul unei vieți „ca-n filme”.

Bârfa satului e întemeiată: ajunsă în America, în East Chicago, Illinois, Ana divorțează de primul ei soț și își întreține singură băiatul. Cum o fi reușit să-și câștige pâinea, în ce cercuri o fi intrat după divorț, greu de zis. Cert e doar faptul că, pe la începutul anilor ’20, e deja patroană. Deschide mai întâi, în timpul Prohibiției, un „speak-easy” în East Chicago, apoi pe cel din Gary, despre care făceau vorbire revis­tele. Cam prin anii aceia revine în România să-și vadă bătrâna mamă, la Comloșu Mare, și atunci o văd și sătenii pe fosta lor vecină, sigură pe ea, mân­dră și împlinită, care-i privește de sus, de la înălți­mea unor tocuri amețitoare. Secretoasă, ca mai toți românii care se întorceau pe atunci din America, nici Ana nu oferă prea multe detalii despre ce face ea peste Ocean. Nici măcar mama sa nu află mai mult decât despre magazinașul din Gary și despre noul ei prieten, un sârb, Martin, care o însoțea. Dar nici povestea cu sârbul nu ține prea mult. Ana îl părăsește și se căsătorește cu un celebru avocat clujean, Alexandru Suciu, român plecat, și el, pe urma norocului, în America. Ana și Alexandru își schimbă numele după căsătorie, devin Anna și Ale­xander Sage (era și asta o modă, acolo, în America). Dar nici al doilea mariaj nu e cu noroc pentru Anna. Băiatul ei e deja mare, relațiile cu tatăl vitreg sunt tot mai violente, așa că Anna se separă din nou. Dacă viața amoroasă a Annei e un dezastru, în schimb, la începutul anilor ’30, afacerile doamnei Sage merg din ce în ce mai bine. Până într-o zi, când un șef de poliție nu mai închide ochii și dă în vileag adevărul despre locanta Annei. Din cauza prostului renume al afacerilor sale, bănățencei i se pune în ve­dere că o paște expulzarea în Ro­mânia.

Ultima șansă

Anna nu vrea în ruptul ca­pului să se rupă de viața dulce din America. Dă din colț în colț, vor­bește cu diferiți sus-puși care îi trecuseră pragul, încearcă să-și cumpere cu bani grei rămânerea în Statele Unite, dar insistențele ei n-au succes. Nimeni nu se poa­te băga peste scrupuloșii agenți ai oficiului pentru imigrație!

Dar când toate șansele păreau să se fi spulberat, o ocazie nespe­rată îi surâde Annei. Într-o zi, se trezește în casă cu cel mai căutat bandit din America, „inamicul public numărul 1”, Johnny Dillin­ger. De mai bine de un an, chipul său dur, dar șarmant, cu părul dat atent pe spate, ca mafio­ții italieni, e pe prima pagină a ziarelor și pe afișele care împân­zesc orașul. Să-l „torni” pe Dillinger poliției era mai mult decât o obligație patriotică. Dar pe Anna nu misiunea patriotică o frământa, și nici recompensa pusă pe capul gangsterului: Annei îi surâdea ideea că, salvând America de cel mai feroce bandit al epocii, și-ar putea negocia suspendarea extrădării în România…

În casă cu „dușmanul” Americii

Faimosul John Dillinger intrase de puțin timp în lumea Annei Sage. Doar ce evadase – a câta oară?! – din închi­soare. A luat ostatici câțiva agenți de pază, apoi a fugit cu mașina directo­rului închisorii. Relaxat, cu cotul scos pe geam și cu țigara în colțul gurii, a trecut zâmbind granița spre Illinois, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca și cum n-ar fi fost dat deja în urmă­rire generală, ca și cum pe capul său n-ar fi fost pusă deja suma de 5.000 de dolari. O recompensă pe mă­sura renumelui său, căci, în numai câteva luni, tipul spărsese mai multe bănci, evadase de mai multe ori și împușcase polițiștii care îi dăduseră de urmă. Ajuns în Chi­ca­go, după o lungă serie de crime, „ina­mi­cul public numărul 1” apelează la doi spe­cialiști în chi­rur­gie plastică, pentru a-și schimba cât de cât înfățișarea, dar rezultatul nu e mulțumitor. În timp ce cercul poliției se strânge tot mai mult în jurul său, gangsterul își caută consolarea în brațele unei pros­tituate frumoase, pe nume Polly, căreia îi spune că este repre­zentant al unui faimos studio de film.

Lovitură a destinului! Polly este prietenă bună cu Ana, în locanta căreia servise un timp, încât o roagă s-o găzduiască, o vreme, în casa ei, cu noul iubit. Dillinger face, însă, o greșeală fatală. Convins de senti­mentele amantei sale, într-o zi, îi mărturisește lui Polly adevărata identitate. „Secretul” rezistă o noap­te. La o cafea, Polly îi spune Annei adevărul: tânărul de viață, boem și zâmbitor era, de fapt, gangsterul milionar al cărui nume era pe buzele întregii Americi! Stupefiată la început, Anna înțelege rapid că banditul din casa ei reprezintă o șansă. După ce-l „filea­ză” mai multe seri, nu mai are nici o îndo­ială. Musa­firul era Dillinger! Nu mai stă nici o zi pe gân­duri și ia legătura cu agenții fede­rali. Oferta ei este de nerefuzat. Când aud că e vorba des­pre John Dillinger, șefii FBI promit să se im­plice în rezolvarea dosarului extrădării Annei în România. Deocamdată, urgența e însă alta: ei pun la cale scenariile care îi pot duce la Dillinger. Galantul Johnny le scotea adesea pe cele două „fete” ba la un pahar de vin, în vreun băruleț mai retras, ba la un film. Cu pri­ma ocazie când aveau să mai iasă, Anna urma să le transmită agenților, din timp, ora și locul unde ban­ditul putea fi ușor capturat.

Zilele trec tot mai greu pentru Anna, dar și pentru agenții FBI, care încep să-și piardă răb­darea. Dar, într-o dimineață, telefonul sună în­delung. „Ora 8:30. Cinema Bio­graph. Lin­coln Avenue.” Mâna Annei tre­mură pe recep­to­rul metalic, apoi îl pune, rapid, înapoi în furcă…

Chicago „Melodrama”

După-amiaza, pe la 6 și ceva, atmosfera de pe Lincoln Avenue e, parcă, mai agitată ca de obicei. Proiecția de gală cu „Manhattan Melo­drama”, o dramă cu Clark Gable, Mickey Rooney, William Powell și Myrna Loy, începe abia peste 2 ore. Directorul de la „Biograph Theater” bagă de seamă agitația unor băieți ce par să pună ceva dubios la cale și sună la Poliție, bănuind că se pregătește un jaf. Scrupuloși, polițiștii de secție apar rapid, dar li se vâră în nas legitimații de FBI, așa că pleacă fără să mai întrebe nimic.

La 8 și un pic, Johnny, însoțit de cele două femei frumoase și elegante, urcă țanțoș treptele de la „Bio­graph”. Anna e îmbrăcată în roșu, așa cum îi ceru­seră cei de la FBI. Agenții sunt în dispozitiv. La 10 și jumătate, la ieșirea din cinema, Anna le indică ținta agenților federali. Dillinger simte cursa, scoate repede revolverul și dă să scape. E răpus, pe loc, de cinci gloanțe. Lumea care tocmai ieșise din sala de cinema asistă, șocată, la un film polițist. Și în vreme ce se aude deja sirena ambulanței, zvonul că cel îm­pușcat e chiar „inamicul public numărul 1”, Johhny Dillinger, începe să vuiască pe Lincoln Avenue. Pri­mii jurnaliști își fac cu greu loc printre curioși, no­tând cu acribie amănuntele surprinse de martorii oculari. Dintre ele, detaliul că Dillinger era însoțit de o misterioasă „femeie în roșu” avea să facă prima pagină a presei. Misterul persistă. Trec câteva zile până când Anna Sage le dezvăluie reporterilor că ea este „sursa” care i-a pus pe agenți pe urmele lui Dillin­ger. Povestea Anei Cumpănaș din Comloșu Mare, România, recăsătorită Ana Suciu, în Statele Unite, și cunoscută, ulterior, ca Anna Sage, începea să facă înconjurul Americii și, de-acolo, al lumii în­tregi, până ce ajunge în România natală, pe coperta „Realității ilustrate”…

Poveste fără „happy-end”

Povestea de film de Hollywood a Anei Cumpă­naș nu e cu „happy end”. Imediat după uciderea lui John Dillinger, FBI-ul o mută pe Ana mai întâi la Detroit, apoi în California. I se dau cei 5.000 de do­lari ca recompensă, dar „trădarea” lui John Dillinger nu avea să o scape de extrădarea în România. Șefii Biroului Federal de Investigații nu își țin promisiu­nea de a o ajuta, dând vina pe proasta comunicare între diferitele agenții guvernamentale americane. În octombrie 1935, Ana face apel la decizia de ex­pul­zare dar, în ianuarie 1936, tribunalul confirmă prima decizie. Ana Cumpănaș e expulzată la Timi­șoara. Moare în 1947, fără să mai ajungă în Ame­rica, țara în care fusese, în anii interbelici, cea mai bogată și mai cunoscută româncă din „Lumea nouă”.

*

„Am scăpat America de cel mai mare dușman”

Imediat ce a ajuns în România, revistele inter­belice s-au întrecut în a obține primul interviu cu marea „vedetă” din America. Cei de la „Ilus­trațiunea ro­mâ­nă” au luat-o înaintea „Realității ilustrate” și au intervievat-o pe Ana chiar pe peronul gării din Timișoara, după venirea de la Hamburg. Pentru culoarea de epo­că, redăm, mai jos, interviul „exclusiv”.

*

„De o săptămână, țara noastră adă­pos­tește un personaj senzațional, care, sub numele de «Femeia în roșu», a preocupat la un moment dat pe toți amatorii de extraordinar din Statele Unite, care, slavă Domnului!, nu sunt niciodată lipsiți de emoții puternice. «Femeia în roșu», cum au numit-o zia­rele americane, e compatrioata noastră, Ana Cum­pănaș-Sage, care, după o viață puțin cam aven­turoasă, s-a reîntors în țară. Am avut prilejul să o vedem în gara Timișoara.

– De ce presa americană v-a supranumit «Femeia în roșu»?

Ana Sage se întristează la amintirea unor lu­cruri ce nu par a fi tocmai plăcute. Totuși, nu ezită să ne răspundă.

– În ziua când l-au ucis pe Dillinger, conve­nisem cu poliția să fiu îmbrăcată într-un «complet» roșu, pentru ca gangsterul să poată fi ușor recu­noscut în mulțimea care ieșea de la cinema. A fost un moment foarte greu. Poliția îmi promisese că-l va captura pe Johnny viu. Când l-au împușcat în fața mea, am avut un moment de mare groază. Cu toate acestea, scăpasem America de cel mai mare dușman al ei.

– Complicii lui nu au încercat să se răzbune?

– Nu. Am fost lăsată în pace, dar am avut totuși prudența să plec din Chicago și să mă stabilesc o vreme în California. De altfel, și complicii lui Dillinger erau bucuroși că au scăpat de el. Omul acesta îl avea pe diavolul, nici un complice de al său nu era, alături de el, sigur de soarta ce-l aștepta. Mulți dintre cei ce l-au ajutat au fost uciși fără milă de Dillinger. Pentru toată lumea, moartea lui a fost o adevărată ușurare.

«Voi vinde ouă și lapte»

– Cum l-ați cunoscut pe Dillinger?

– Printr-o prietenă a mea, Polly Hamilton, care trăia cu el. Dillin­ger tocmai își făcuse o operație la un doctor celebru, pe care l-a plătit cu 25.000 dolari, dar pe care a avut grijă să-l împuște după ce acesta îi transformase complet trăsăturile feței. Își spunea «Johnny» și se dă­dea drept reprezentant al lui «Fox-Film» la Chicago. E interesant că nu avea niciodată bani. Deși jafu­rile lui se cifrează la mai multe milioane de dolari, a rămas un mister pentru toată lumea ce a făcut cu sumele enorme pe care le-a furat. De multe ori îi dădeam, ori eu, ori Polly, bani pentru ma­șină sau pentru taxi. Deși era urmărit de toate poli­țiile din America și pe capul lui se pusese un pre­miu uriaș, Dillinger era calm, se amuza ca un om inocent și niciodată nu i-a trecut prin minte că va putea fi prins de poliție.

– Ce proiectați să faceți în România?

– Sunt veselă că am ajuns aici, în țara noastră liniștită, unde nu există nici gangsteri, nici poliție americană. Voi face o fermă și voi vinde ouă și lapte «Ana Cumpănaș». Nu vreau niciodată să mai aud de «Femeia în roșu»…

Cu trenul următor, Ana Sage a plecat spre Comloș.”

Personaj de film și de roman

Povestea faimoasă a vieții Anei Cumpănaș a făcut din ea personaj de roman și de film. Regretatul Mircea Nedelciu, Adriana Babeți și Mircea Mihăieș au scris, în anii ’80, o carte intitulată chiar „Femeia în roșu”. Retrasă din tipo­grafie în 1988, cartea a apărut după Revoluție și a primit Premiul Uniunii Scriitorilor în 1991. Romanul a fost ecra­nizat în 1996 de Mircea Ve­roiu, iar în 1998, a fost dra­matizat de Cătălina Buzoianu, la Naționalul din Timișoara. În America, mai multe pro­ducții marca Hollywood o au ca eroină pe Ana Cumpănaș, care a fost „jucată” de câteva actrițe la mare modă, precum Ann Morriss în „Gang Busters” (1942), Jean Willes în „Povestea FBI” (1959), Cloris Leachman în „Dillinger” (1973), Bernadette Peters în „Dragoste în stil ame­rican”, Louise Fletcher în „The Lady in Red” (1979) sau Branka Katić în „Inamici publici” (2009).

Tușa Ana – De pe prima pagină a ziarelor, în Cimitirul Săracilor

Bătrânii din satul Lunga, comuna Com­loșu Mare, care au prins, copii fiind, Al Doilea Război Mondial, își aminteau, până mai în­coace, de „Tușa Ana”, cum îi ziceau ei Anei Cum­pănaș. Și-o aminteau ca pe o femeie cum­secade și pedantă, atentă la cel mai mic detaliu și accesoriu vestimentar, ca pe o femeie care, chiar și în ultimii ani ai vieții, când ajunsese săracă-lipită pământului, a știut să-şi țină rangul de mare doamnă pe care și-l câștigase în restaurantele de lux de pe Coasta de Est a Americii.

Tușa Ana se întorsese cu o avere frumușică din America – bani și bijuterii care mai de care – dar a topit toată agoniseala în focul unei iubiri tomnatice pentru un june timișorean ce, se bârfea prin sat, îi putea fi copil. I-a luat casă și mașină scumpă și l-a tratat cu tot ștaiful pe care-l deprin­sese în lumea opulentă pe care o părăsise fără voia ei. De planurile ei cu ferma de ouă și lapte de la Ciomloș s-a ales praful! Iar când banii s-au terminat, s-a terminat și iubirea. Ana a rămas tristă, săracă și singură, doar cu fotografiile din anii frumoși ai Americii, pe care le privea la nesfârșit. A ajuns să stea în chirie, într-o cameră obscură, plătită de un fost „drăguț”. În acea cămăruță de pe strada Mârzescu nr. 2, din Timișoara, au găsit-o moartă, în 1947, înainte să împlinească 60 de ani. Unii ziceau că urma să primească pe cineva din America, alții se jurau că auziseră râsete în cameră, cu o seară înainte, se specula chiar că s-ar fi găsit în cameră două cești de ceai. Ideea că acoliții lui Dillinger s-au răzbunat, după ani și ani, a înfierbântat multă vreme imaginația timișorenilor. A fost îngro­pată în Cimitirul Săracilor, acolo unde doar Ghiță, fostul „drăguț”, s-a mai dus să-i aprindă o lumânare și să-i pună o floare fostei femei fatale din East Chi­cago!

(Foto: William J. Helmer – 1)