Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Încă dinainte de ’89, când își cultivau cu ceapă, roșii sau castraveți, grădinuța de 15 ari, primită de la Colectiv, țăranilor din Câmpia Tran­silva­niei le mersese vestea în lume de mari agricultori. După Revo­luție, ei au devenit stăpânii piețelor: toată lumea căuta ceapa de Bă­deni, roșia de Mol­dovenești sau vânăta de Mihai Viteazu. Nici apariția supermarket-urilor nu i-a smintit: au muncit mai mult, au investit în utilaje, au „inventat” noi produse. Dacă vezi astăzi câmpurile lucrate de ei, poți crede că asiști la un film S.F.! În 2022, produsele satelor din mărginimea Apusenilor au depășit cu mult gloria regională, devenind branduri recunoscute inter­național și premiate la Bruxelles.

Felicia, Dacia și presa de ulei

O ardeleancă mândră de munca sa: Felicia Tulai

Totul a început, în 1998, cu un „consiliu de familie”: Felicia Tulai tocmai terminase liceul și își luase carnetul de conducere. La fel ca sora ei mai mare, urma să primească cadou o Dacie de la părinți. Numai că tatăl ei se afla într-o mare dilemă. Pensionat devreme, după de muncise cu grupa 1, ca sudor, la Industria Sârmei Câmpia Turzii, Mihai Tulai nu avea stare și încerca să dezvolte cât mai mult mica gospodărie familială din comuna Luna, la doi pași de Turda. Primise înapoi, după ’90, pământul alor săi și începuse să crească animale pe lângă casă, când aflase ce mâncare bună pentru animale – șrotul – rămâne după presarea florii soarelui. Și-ar fi dorit o presă de ulei, numai că presa costa, la vremea aceea, fix cât Dacia promisă fiicei celei mici.

– Pot să cumpăr acum presa de ulei și să îți iau mașina mai încolo?, a deschis Mihai Tulai „consiliul de familie” de la Luna.

– Ia presa, tată, nu-mi trebuie mașină!, a venit răspunsul fiicei.

„La noi parcă totul s-a construit în julurul unei povești”, îmi spune, zâmbind, Felicia Tulai, care conduce acum, după mai bine de două decenii, o afacere de succes construită exact în jurul acelei prese de ulei pentru care a renunțat, pe când era o domnișorică, la mașina promisă.

Tatăl Feliciei fusese tot timpul un om cu inițiativă. Chiar și pe vremea comunismului, își deschisese un mic atelier de confecții metalice, în paralel cu munca de sudor la Câmpia Turzii. Cultul muncii îl avea din copilăria grea, cu mulții frați, la țară, dar spiritul de „antreprenor” s-a văzut și mai bine după Revoluție. „Când lumea cultiva grâu și porumb pe pământul primit înapoi, tata a știut să aducă valoare terenurilor; punea morcovi, ceapă, pătrunjel și cartofi, pe care le vindea mai profitabil, și creștea și animale. La un moment dat, cineva i-a dat o rețetă foarte bună pentru animale – șrotul de floarea soarelui, rămas după presare. Atunci, tata s-a gândit să își facă singur furaje cu presa de ulei și, în paralel, să preseze semințe și pentru oamenii din zonă. Crescuse la țară, știa cum se face presarea, când era copil mergea cu floarea soarelui să facă ulei pe la Ocna Mureș…”, își amintește Felicia.

„Ceea ce făceau ai mei, la vremea aceea, făceau ca niște pensionari: aveau o mică moară, oamenii veneau cu sacul și își măcinau pentru animale, aveau și presa de ulei și au început să facă ulei cum își aminteau ei, atât că presa era o presă nouă, iar tehnologia la fel, cea a presării la rece. Tata a vrut să facă ulei ca pe vremea bunicilor, dar a văzut presa asta, de capacitate mică, și i-a plăcut mai mult produsul final”. Încet, încet, mica fermă de la Luna s-a dezvoltat, iar vecinii din sat făceau coadă la poarta familiei Tulai în lunile de toamnă, după culesul recoltelor…

Sticlele călătoare

Mama, tata și surorile economiste

„Eu am o soră mai mare. Într-o zi, tata ne-a luat deoparte și ne-a ținut o ședință: «Dragile tatii, după cum știți, vin dintr-o casă cu mulți copii, părinții noștri nu au avut posibilitatea să ne ajute prea mult, dar eu aș vrea să fac ceva pentru voi, ceva ce voi să puteți duce mai departe… Să facem din presa de ulei o afacere de familie». Dar noi eram deja eco­nomiste amândouă. Eu mă angajasem la o multina­țională, la VB Leasing, iar sora mea lucra și ea ca economistă, și la stat, și în privat. Nu aveam niciuna inte­resul să ne întoarcem la Luna, darmite să ne băgăm într-o activitate de producție agricolă”.

Ba și mai mult, după patru ani petrecuți la filiala din Cluj, Felicia primește oferta de a se muta la „cen­trala” din București a multinaționalei, pentru a coor­dona un departament nou-înființat. Visul lui Mihai Tulai de a-și vedea fetele lângă el era mai îndepărtat ca oricând. Dar soarta a vrut altfel…

Pe când lucra la București, Felicia venea adesea în delegație la Cluj, și de acolo dădea o fugă acasă, la Luna. Nu pleca niciodată cu mâna goală! Și ce să-i pună tata în sacoșă, decât ulei presat la rece de floarea soarelui, ulei „pursânge”, pe care Felicia îl dădea mai departe colegilor. Succesul a fost total. În scurtă vreme, uleiul de Luna a început să facă naveta la București. „Când am văzut ce trecere are uleiul lui tata în Capitală, am simțit că produsul ăsta are potențial!”, își amintește Felicia

Deși avansarea la București, într-o multinațională, e văzută de cei mai mulți ca un pas decisiv în carieră, Felicia nu a mers în Capitală din convingere. „Nu era chiar visul meu să rămân la București”. Totuși, în 2011, pe când să se încheie al treilea an în Capitală, a simțit că dacă nu se întoarce atunci acasă nu o să o mai facă niciodată. Urma să împlinească 7 ani de viață corporatistă. Fix în ziua când se împlineau cei 7 ani de multinațională, la 9:30, Felicia era în Otopeni, îmbarcată în cursa Tarom de Cluj…

Destin cu floarea soarelui

Recunoaștere internațională

„Aveam dorința de a face o schimbare, dar nu știam încotro să o iau. Mi-ar fi plă­cut să merg înspre a­gricultură, în zona fer­melor mari, dar la noi, în Ardeal, nu e­xis­tau firme cu bugete mari de inves­tiții, care să se preteze la expe­ri­ența mea de leasing și finanțe. Așa că mi-am luat o pauză de două luni, să văd în­cotro mă îndrept. A­veam în minte și ideea de a-l ajuta pe tata să dez­volte afacerea cu ule­iul presat la rece. Știam că face un pro­dus de calitate, avea deja experiență, din ’98 până în 2011 fă­cuse în fiecare an ulei de floarea soarelui presat la rece, pentru oamenii din sat. Doar că eu nu mă vedeam făcând echipă cu tata. El nu mă știa pe mine ca profesionist, ci doar ca pe copilul lui, care nu-i ieșea din vorbă, iar eu știam că pentru mine el e auto­ritatea și că n-aș putea nici în ruptul capului să-l contrazic. M-am gândit că mi-ar fi greu să lucrez cu el”.

Din feri­cire, viața a rezolvat cu ma­re naturalețe dilemele: „Când am ajuns acasă, era sezonul de cum­părat floarea soarelui, iar tata m-a abordat di­rect. «Câtă floarea soarelui zici să cumpărăm anul ăsta?». Apoi m-a luat cu el, m-a în­vățat cum se face achiziția, cum alegi calita­tea cea mai bună. Încet-încet, m-am lăsat molipsită de pa­siu­nea lui. Am început să citesc toată legislația pri­vi­toare la industria alimentară, sunam la autorități să întreb care sunt analizele care trebuie făcute unui produs astfel încât să ajungă cu acte în regulă. După un timp, au început controalele. Erau mirați de ce am atâta documentație!”.

„De când am venit aici, parcă totul s-a legat în­tr-un basm. Brandul nostru, Luna Solai, este legat de numele locului în care m-am născut. Știam că îmi doresc să cresc un brand internațional, iar Luna s-a potrivit la fix, e ușor de pronunțat și de înțeles în orice limbă. Imaginea produsului s-a construit în jurul numelui – jumătate lună, jumătate soare, căci lucrăm, totuși, cu floarea soarelui. Înce­pând de la po­­vestea cu Dacia la care am renunțat în schimbul presei de ulei, îmi dau sea­ma că revenirea mea acasă nu a fost în­tâmplătoare. Floa­rea soarelui mi-a fost scrisă în destin”.

Luna Solai

Prințul Charles, un admirator al uleiurilor de la Luna

Când a dat banii de Da­cie pe o instalație de presa­re a uleiului la rece, Mihai Tulai habar nu avea că toc­mai intrase pe un drum de mare viitor, nu își imagina ce faimă vor avea, peste ani, uleiurile presate la re­ce. „Am intrat pe o nișă în care foarte puține pro­duse de gen erau din Ro­mânia. Nu exista pe atunci cultura uleiurilor presate la rece. Creșterea noastră, cu ule­iurile presate la rece «Luna Solai», s-a bazat mai mult pe participările la târguri, la expoziții, și pe faptul că unii dintre clienții noștri au cerut magazinelor de unde își făceau cumpă­răturile să aducă și produsul nostru. Am început exclusiv cu magazinele mici – băcănii și magazine naturiste. M-am mai dus și eu la niște magazine, am lăsat câteva mostre și am zis că, dacă le place, le ducem și lor… Sincer, nu știu care este, de fapt, se­cretul nostru, poate constanța în calitate a făcut să fim și azi, după 10 ani, pe piață”.

La 11 ani de când Felicia Tulai a lăsat Bucu­reștiul ca să se întoarcă acasă, visul tatălui ei, dece­dat între timp, s-a trans­format în realitate: uleiul pre­sat la rece a devenit o afacere. Celui de floarea soarelui i s-a adăugat uleiul de in, de câ­nepă, de nuci și dovleac, Luna Solai e unul dintre cele mai importante branduri din industria agroali­mentară românească. Nu există magazin naturist serios de unde să nu ți le poți cum­păra, dar și magazinele mari, precum MegaImage l-au „adoptat” între timp, sub eti­cheta „Gusturi românești”. O mare performanță de piață, concretizată și în diplomele cu care e tapetat biroul Feliciei de la fabrica din satul Luncani, comuna Luna, unde și-a mutat pro­ducția principală acum câțiva ani.

„Este o fabrică mică, doar cu șapte angajați”, îmi explică Felicia Tulai, în timp ce fa­cem un mic tur al făbri­cuței din Luncani, care arată mai ceva ca o far­macie. „În 2014, am trimis și eu produsul nostru la Institutul de Calitate și Gust de la Bruxelles, cel mai cunoscut de acest fel din Eu­ropa. Taxa de parti­ci­­pare era destul de mare, dar am considerat suma o in­vestiție pe termen lung. Când am trimis noi mostrele la Bru­xelles, doar trei produ­că­tori români aveau ast­fel de certificări. Acum, doar eu trimit 37! I-am în­curajat, per­so­nal, pe mulți în acest sens. Noi, românii, fa­cem produse foar­te bu­ne. Dovada sunt chiar aceste certi­ficări de la «Superior Taste Award»”.

Aprecieri princiare

Mihai Tulai și întâlnirea sa cu Prințul Charles

În paralel cu mos­trele trimise la Bru­xelles, Felicia Tulai a trimis o scrisoare și un coș de produse la Casa Regală a României. „M-am gândit că recu­noașterea cea mai mare pe care i-o pot aduce tatălui meu, pentru tot ce a făcut pentru noi, ar fi aceea de a-l prezenta Regelui, în calitate de furnizor oficial al Casei Regale. A fost un vis care s-a împlinit în 2014. A fost o mare surpriză să pri­mim acest titlu, la un an și jumătate după ce trimi­sesem eu scrisoarea. Am fost invitați la Peleș, a fost o emoție pe care nu v-o pot descrie!”.

Dar nu doar Casa Regală a Ro­mâniei a apreciat produsele de la Luna, ci și Casa Regală a Marii Britanii. Acum câțiva ani, Prințul Charles, prin fundația sa, s-a pus să caute produse locale din România, pe care să le pro­moveze printr-o cam­panie, în presa internațională, și printr-un eveni­ment organizat în satul Viscri de lângă Si­ghișoara. „Probabil am fost vizitați în secret de reprezentanți ai Fundației Prințului Charles, cert e că ne-am trezit într-o zi cu un telefon: eram invitați la Viscri, cu uleiurile noastre. Ești un producător într-un sat din Cluj și te cheamă Prințul moștenitor al Marii Britanii, sincer, momente din astea îți dau încredere să mergi mai departe! Prima dată, mă întâlnisem cu Prințul Charles la Turda, când s-au marcat 100 de ani de la nașterea lui Ion Rațiu. Prințul era într-o vizită privată, iar cei de la Fundația Rațiu au che­mat și niște producători din zonă. Eram în curte, nu știam dacă va veni sau nu spre noi. Dar a venit la noi, a stat la povești, a gustat din bunătățile noastre. E incre­dibil Prințul Charles: se uită în ochii tăi, vorbește cu tine, e prezent cu totul în discuție! A doua oară, ne-am întâlnit la Viscri. Organizatorii au făcut o excepție cu noi, și ne-au lăsat să fim doi la stand, căci mi-am dorit din tot su­fletul să-l iau și pe tata cu mine. Și chiar dacă el nu vorbea engleză, mi s-a părut că eu nu mai eram translator, de la o vreme, tata se înțele­gea cu Prințul numai din gesturi și din priviri! Bucurie mai mare nu se putea! Omul de la țară, care crește o găină, face o dulceață bună sau un ulei la presă nu-și dă seama de valoarea muncii lui. Ce am făcut eu a fost să îi arăt tatălui meu cât de valoaroasă este munca lui. Pentru mine, el a fost suportul moral. Tot ce vedeți aici, în făbricuța asta, alături de el am făcut. El a fost omul cu nopțile nedor­mite, ca să regleze mași­năriile, să scoată ulei mai limpede”, spune Felicia, cu lacrimi în ochi. Pe o măsuță, în centrul birou­lui, portretul înrămat al lui Mihai Tulai luminea­ză încăpărea. Tot ce își dorește fiica lui cea mică e să-i ducă mai departe visul…

Uleiul eco, cu trei stele la Bruxelles

Regina verii (Foto: 123RF)

Stăm pe prispa făbri­cuței din Luncani și pri­vim în depărtare câm­purile ce strălucesc sub soarele de iunie. „Se cul­tivă foarte multă floarea soarelui în zonă. Pămân­tul e foarte bun aici, între văile Arieșului și Mure­șului. Deja se merge spre marea agricultură, su­prafețele cultivate sunt tot mai mari. La Luna, pământul s-a lucrat în asociații, țăranii nu au risipit terenurile după Revoluție și au făcut, astfel, agri­cultură adevărată. Acum, una dintre asociații are 1.000 și ceva de hectare pe care le lucrează eco­logic! Noi, ca fabrică, suntem certificați ecologic încă din 2016. Dacă presez sămânță cu certificare ecologică, atunci și produsul final e unul ecologic”, îmi spune Felicia despre planurile de viitor.

„Anul trecut, pe terenurile moștenite de la tata, mi-am luat inima în dinți și, împreună cu vecinul meu, am cultivat in și floarea soarelui ecologice. Am avut o floare așa de frumoasă, am prășit-o cu calul! Am fost atât de mândră de ce a ieșit! Anul ăsta, mi-am dorit ca uleiul produs din floarea noastră ecologică să îl duc la evaluare la Bruxelles. Tocmai ce-am revenit din Belgia, unde am primit trei stele de aur, maximum cât poate lua un ulei! Cei de la Institutul de Calitate și Gust mi-au spus că nu se așteptau ca uleiul de floare bio să aibă un gust atât de bun! Îmi amintesc că dragul de tata îți putea spune, doar punând o picătură de ulei pe limbă, toată povestea lui. Era incredibil!”, zâmbește Felicia înainte să ne despărțim.

„Merită toată zbaterea asta, într-un câmp, într-un sat de lângă Câmpia Turzii, pentru cineva care a lăsat confortul birourilor răcoroase ale corporației de la București?”, o întreb, la final, pe Felicia. „Să știi că mulți au văzut ce am făcut aici și au spus că vor să facă la fel ca noi. I-am încurajat, dar unii, după o vreme, au închis afacerea. Așteptările nu li s-au îndeplinit. Eu una vorbesc cu mare bucurie despre ceea ce fac aici. Asta nu înseamnă că câștig, în unele luni, mai mult acum decât atunci când lucram la multinațională. Dar mie, pur și simplu, îmi place la nebunie ceea ce fac. Iar bucuria nu se plătește în bani”.

***

Beneficiile uleiurilor presate la rece

„Sămânța înseamnă viață. Prin presarea la rece, toate proprietățile seminței – enzime, vitamine, mi­nerale etc. – se transferă în ulei. E important ca și prin ce ne alimentăm să ne dăm energie. Uleiu­rile presate la rece contribuie la un stil de viață sănătos, la echi­librul de care are nevoie organis­mul nostru pentru a funcționa”, explică Felicia Tulai.

Uleiul de cânepă – „Despre cânepă se zice că e echilibrul perfect al naturii; la fel, și uleiul de cânepă este cel mai echilibrat ca structură”.

Uleiul de rapiță – „Bucătarii ne spun că po­ten­țează gustul ingredientelor din mâncare, fără să îl schimbe. Din punctul de vedere al compo­ziției de acizi grași, este supe­rior uleiului de măsline”.

Uleiul de in – „Are structura de acizi grași și Omega 3 foarte ridi­cată. Are și un efect antiin­flamator, echivalentul uleiului de pește. Se recomandă în curele de detoxifiere sau chiar luat câte o lingură pe zi, pentru buna funcționare a creie­rului”.

Uleiul de nucă – „E foarte plăcut la gust, și vine ca adju­vant și pe sistemul cardiovascu­lar”.

Uleiul de dovleac – „E foarte bun deparazitar, bun la infecții urinare și ale prostatei. Este plăcut la gust, ușor de con­sumat chiar și de copii. Merge uns și pe pâine, dar și cu lin­gurița se poate lua”.

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian