– Cei 13 români care au botezat cerul –
Doisprezece bărbați și o femeie

Adâncurile celeste au o frumusețe divină, în fața căreia cuvintele se chircesc de neputință. Galaxiile își întind aripile spre marginea lumii, ca într-un dans molcom de păsări albe. Lumina călătorește de pretutindeni spre nicăieri, dând culoare întunericului, dând căldură nopții, dând viață lumii. De acolo, de sus, unde se adună sufletele ca să se hrănească cu praf de stele, ne veghează câteva nume și spirite de români, devenite „stăpâne” întru eternitate pe corpuri cerești: doisprezece bărbați și o femeie.
Un savant pe Lună

Există pe Lună un crater cu diametrul de 29 km, care se cheamă Spiru Haret. Savantul al cărui nume a ajuns pe astrul nopții a fost cel dintâi român care a obținut un doctorat în astronomie. Evenimentul se întâmpla la Paris, în 1878. Ca ministru al Educației, Spiru Haret a emis decretul de înființare a Observatorului din București, prima instituție românească dedicată cercetării astronomice. Pasiunea sa pentru matematici s-a manifestat foarte de timpuriu: încă pe când era elev de liceu, a publicat două manuale, unul de algebră și altul de trigonometrie. După terminarea facultății, a plecat la Paris cu o bursă. Teza lui de doctorat despre axele orbitelor planetare reprezintă cea mai importantă contribuție științifică a sa. Descoperirea sa a fost crucială, dar după întoarcerea în țară, savantul a renunțat la cercetare și s-a dedicat îmbunătățirii învățământului românesc, contribuind fundamental la dezvoltarea acestuia, în timpul celor trei guverne liberale sub care a fost ministru al Educației. Astăzi, puțini români cunosc activitatea științifică excepțională a lui Spiru Haret, al cărui crater lunar ne veghează în tăcere.
O poetă pe Venus

Pe Venus, un crater ca o floare roșie uriașă, ce își deschide petalele pe un diametru de 32 de km, poartă numele poetei Elena Văcărescu (1864-1947). Faima ei este mai degrabă literară și mondenă, căci puțini au auzit de activitatea sa politică și culturală. Din pricina logodnei sale cu prințul Ferdinand, neagreată de regele Carol I, a fost nevoită să plece în exil, la Paris. Meritele ei depășesc cu mult lumea literară, Elena Văcărescu fiind un model de femeie excepțională, inteligentă și iubitoare de țară, mult admirată de contemporani. Ea a fost prima femeie-ambasadoare din România. A participat, în 1919, la Conferința de Pace de la Paris, iar ulterior a fost numită secretar general al Asociației române de pe lângă Societatea Națiunilor, organism precursor al ONU. Președintele delegației române era Nicolae Titulescu, pe care Elena Văcărescu l-a secondat, atât în chestiuni culturale, cât și în acțiuni politice importante. În 1922, a fost aleasă membră permanentă în comitetul de conducere a Comisiei de Cooperare Intelectuală, iar peste doi ani va participa la fondarea Institutului Internațional de Cooperare Intelectuală, alături de Paul Valery, Albert Einstein și alte nume sonore. În 1925, a fost primită în Academia Română, care își deschisese porțile și pentru femei, iar doi ani mai târziu, președintele Franței îi va înmâna ordinul Legiunii de Onoare. A fost de două ori laureată a Academiei Franceze și vrednică urmașă a înaintașilor ei Văcărești – Ienăchiță și Iancu. A publicat mai multe volume de poezie și proză și a tradus în limba franceză din poeziile lui Eminescu, Blaga, Goga, Topârceanu, Minulescu, Vinea. A murit în 1947, purtând în suflet, dincolo de mormânt, durerea pentru soarta neamului ei pe care l-a iubit atât și pe care îl așteptau anii lungi și întunecați ai comunismului.
Eminescu, Brâncuși și Enescu

Au trăit cu sufletul printre astre și au ajuns cu numele tot acolo. Eminescu a văzut cu ochii minții începutul lumii, cerurile de stele, a fost pătruns de frigul nemuritorului Luceafăr. Universul cu toate tainele sale, imaginile cosmice și lumina au un loc special în poezia lui filozofică. Ar fi fost de neimaginat ca numele lui Eminescu să nu se găsească între hăurile de stele care i-au hrănit spiritul, cugetarea și imaginația.
Brâncuși a dăltuit infinitul în lemn și piatră, așa cum Eminescu l-a sculptat în cuvinte. L-a condensat în esențele crescute din pământ, l-a făcut zbor, tinzând spre cer, spre etern. Un nume fără moarte, ce a revoluționat arta prin setea de esențe, prin dorința de a ajunge la miezul lumii.
Muzica sferelor coborâtă în arcușul lui Enescu a devenit rapsodie și simfonie și a urcat apoi, din nou, la stele. Galaxiile rotitoare își poartă sorii spre marginea universului, pe acorduri divine: când Dumnezeu începe să cânte, se nasc stele. Iar Enescu a prins, în vârful baghetei sale, câte o stea, câte un acord dumnezeiesc. Yehudi Menuhin spunea despre George Enescu: „Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe”.
Cometele „Daimaca”

Victor Daimaca s-a născut la Drobeta Turnu Severin în 1892. A fost profesor de matematică la un liceu în Târgu Jiu și este singurul român care a descoperit comete. A fost pasionat de astronomie de când era copil. Și-a „construit” un observator astronomic în podul casei, dotat cu un binoclu Zeiss, care mărea de 6 ori, și un „vizor” de 5-6 țigle, scoase din acoperiș, spre emisfera de sud. După absolvirea facultății, Victor Daimaca s-a stabilit în Târgu Jiu, unde a fost profesor de matematică la Școala normală. Aici, având drept „observator” un stâlp de gard, unde rezema binoclul, a început să caute comete noi. Astfel, în 1943 a găsit o cometă necatalogată în constelația Lynx, care a primit numele Daimaca 1943c. La scurtă vreme, a mai descoperit o cometă în regiunea sudică a constelației Vărsătorului, care, de asemenea, a primit numele său, împreună cu numele altui astronom care o descoperise după el – Van Gent-Peltier – dar a cărui telegramă ajunsese mai repede la Uniunea Internațională Astronomică de la Copenhaga. După doi ani a descoperit și cometa Kopf, ulterior descoperită și de un german dar, ca și în cazul precedent, telegrama lui Daimaca a ajuns mult mai târziu. De data aceasta, doar numele descoperitorului german a fost dat asteroidului. Destin tipic românesc, repetat dramatic de atâția savanți, între care la loc de frunte e cazul lui Nicolae Paulescu, inventatorul insulinei, în locul căruia au luat premiul Nobel doi canadieni, care făcuseră aceeași descoperire, cu aproape un an mai târziu decât cercetătorul român.
Profesorul mehedințean Daimaca este o figură neștiută, ca atâția alți savanți români nedreptățiți. Și-a găsit liniștea și bucuria în cer, între cometele sale, căci oamenii l-au uitat repede.
Steaua albastră Sanduleak și asteroidul familiei Pârvulescu

Acum zece milioane de ani, în nebuloasa Tarantula, lua naștere, din praf cosmic și nori de gaze, o stea albastră supergigantică. Nebuloasa se află în Marele Nor al lui Magellan care, la rândul său, este o galaxie-satelit a Căii Lactee. Acum un milion de ani, un vânt stelar i-a smuls stelei straturile exterioare, învelind-o într-un nor de gaz rece. Iar acum aproximativ 168.000 de ani, steaua a explodat și a dat naștere primei supernove vizibile de pe Pământ de la inventarea telescopului, Supernova 1987A. Lumina supernovei a ajuns pe pământ abia în luna februarie a anului 1987, a persistat câteva luni și a fost vizibilă cu ochiul liber doar din emisfera sudică.

Steaua care a dat naștere acestei supernove a fost descoperită de astronomul american de origine română Nicolae Sanduleak și a primit numele său. Născut în Statele Unite din părinți români, Nicolae (Nicholas) Sanduleak (1933-1990) a fost un astronom de marcă, ce s-a ocupat de catalogarea stelelor din sudul Căii Lactee și de Norii lui Magellan. Steaua lui albastră și supernova căreia i-a dat naștere continuă să contrarieze pe astronomi, căci se știa, până la descoperirea lui Sanduleak, că supernovele se nasc numai din stele roșii, iar steaua sa era albastră… Un asteroid descoperit în 1994 a căpătat și el numele Sanduleak, în memoria marelui astronom.
Constantin Pârvulescu (1890-1945) s-a născut la Ploiești și a fost profesor la universitățile din Cernăuți, București, Cluj și Timișoara, și director al Observatorului astronomic din Cluj (1941-1945). Un asteroid descoperit în 1936 a primit numele „Parvulesco”, datorită contribuțiilor valoroase ale profesorului român în domeniul galaxiilor, al stelelor binare și al norilor globulari, dar și în cinstea copiilor săi, Carina și Antares Pârvulescu, amândoi specialiști în același domeniu.
Hermann Oberth: un sighișorean genial

Hermann Oberth (1894-1989) este considerat fondatorul astronauticii și inventatorul rachetei. S-a născut la Sibiu, într-o familie de intelectuali sași și a crescut în Sighișoara. Tatăl său era un chirurg faimos, director al spitalului județean din Sighișoara. La nici 14 ani, elevul de liceu Oberth proiectase deja primul model de rachetă, fascinat de cărțile lui Jules Vernes „De la pământ la Lună” și „Ocolul pământului în 80 de zile”, pe care le știa aproape pe de rost. Teza de doctorat i-a fost respinsă în 1922, în Germania, pe motiv că era prea utopică. Publicată cu fonduri private, după ce a fost respinsă de mai multe edituri, cartea sa „Racheta spre spațiile interplanetare” avea să devină o lucrare de o importanță covârșitoare, chiar dacă inițial a stârnit multe controverse. La vârsta de 28 de ani, își încheiase deja opera fundamentală a tehnicii rachetelor și a zborului cosmic. După cel de-al doilea Război Mondial, s-a stabilit în Germania. S-a retras din lumea științei în 1968, dedicându-se filosofiei. A murit în 1989, iar un an mai tâziu, Academia Română l-a ales membru post-mortem. Prima rachetă de mari dimensiuni, A4, a fost construită urmând în mare măsură ideile lui Oberth. Nu mai puțin de 95 de invenții și recomandări ale savantului de origine română se regăsesc în construcția acestei rachete, cunoscută ulterior sub numele de V2. Un asteroid descoperit în anul 1975 și un crater de pe Lună poartă numele „Oberth”, în onoarea genialului inventator transilvănean.
Patru nume pentru eternitate

Grebenikov, Donici, Dragesco și Bîrlan sunt alți patru asteroizi cu nume de români.
Eugeniu Grebenikov s-a născut în Slobozia Mare, în 1932, dintr-o mamă dobrogeancă și un tată moldovean. A urmat liceul la Cahul, iar studiile superioare le-a făcut la Universitatea Lomonosov din Moscova. A rămas la Moscova definitiv. Pentru contribuțiile sale importante în domeniul mecanicii celeste, un asteroid descoperit în 1952 îi poartă numele.

Nicolae Donici (1875-1957) s-a născut în Basarabia, la Dubăsarii Vechi, și este considerat primul astrofizician român. A efectuat cercetări astronomice în Spania, Rusia, Portugalia, Indonezia, SUA etc. A fost membru al Academiei Imperiale de Științe a Rusiei, membru de onoare al Academiei Române și membru fondator al Uniunii Astronomice Internaționale. A construit un observator astronomic privat și s-a preocupat, în special, de fizica solară, urmărind, în decursul vieții sale, șase eclipse totale de soare. Asteroidul 9494, descoperit în anul 1971, îi poartă numele.

Clujeanul Jean Dragesco este cunoscut ca biolog, dar și ca astronom amator. S-a născut în 1920, iar în 1941 a părăsit România și s-a stabilit în Franța. Lucrările sale din domeniul fotografiei astronomice sunt bine cunoscute în întreaga lume. În anul 2000, la aniversarea a 80 de ani de viață, asteroidul cu numărul 12498, descoperit în 1998, a primit numele său.

Cel mai tânăr nume românesc pe cer este cel al lui Mirel Bîrlan. S-a născut într-o comună din Giurgiu, în 1963, a urmat liceul în Giurgiu și a absolvit Facultatea de fizică a Universității București, în 1986. După câțiva ani de profesorat la liceul din Mizil, unde urmau să îl aștepte, cum mărturisea chiar el într-un interviu, „rutina, ruina și rugina”, căderea comunismului i-a deschis porțile spre Institutul Astronomic al Academiei Române. A obținut un doctorat în fizică la București, în 1998, și în paralel, un altul, în astronomie, la Paris. Un asteroid descoperit în 1981 de astronomul Ed Bowellat de la Observatorul Lowell a fost numit „Bîrlan” de către Uniunea Astronomică Internațională.
Praf de stele

13 nume românești pe bolta înstelată. Poate nedrept de puține, dacă ne gândim că numai numărul asteroizilor identificați până acum este mai mare de 150.000. Dar e adevărat că și despre prezența în cer a acestor 13 nume au auzit puțini. Dintre acești „stăpâni” de astre, doar patru au trăit și și-au sfârșit viața în România: Mihai Eminescu, Spiru Haret, modestul profesor de liceu Daimaca și profesorul Pârvulescu. Brâncuși, Enescu, Elena Văcărescu, Jean Dragesco și Mirel Bîrlan au ales Franța, Grebenikov și Donici au trăit în Uniunea Sovietică, Sanduleak în SUA, iar Oberth în Germania. Ca într-un blestem, valorile românești s-au risipit mereu, deși uneori s-au împlinit tocmai plecând de pe pământul strămoșesc.
Se apropie vara, cu nopțile ei grele de stele. Luminile orașelor acoperă ca o cortină scena infinitului celest, lăsându-ne orbi în fața eternității. Dar la țară, sau sus la munte, cerul este liber și incredibil de înstelat. Gândul se oprește-n loc în fața măreției și spledorii adâncurilor lumii. Căci așa a vrut Dumnezeu să facă lumea: frumoasă. Atât de frumoasă, încât timpul să se oprească în loc și omul să știe, pentru o clipă, că sufletul său este praf de stele, lumină, nemurire.
Buna seara,
Ma bucur sa citesc asa un articol interesant.
As aprecia foarte mult, daca ati putea adauga inca un nume mare al astronomiei romanesti, cel al domnului Dr. Ovidiu Vaduvescu, cercetator la Observatorul Astronomic Isaac Newton de pe insula La Palma.
Informatii referitoare la activitatea, publicatiile si descoperirile dumnealui pot fi gasite aici:
https://www.ovidiuv.ca/
https://www.researchgate.net/profile/Ovidiu-Vaduvescu
Domnia sa sustine studentii romani care vor sa faca cercetare in domeniu, coordonand teze de doctorat si le inlesneste accesul la observatorul astronomic din La Palma.
Este si un pasionat al muzicii corale si instrumentale.
Multumesc frumos.
Magda Soare Manescu