• Pe urma comorilor dacice, împreună cu istoricul ERNEST OBERLANDER •

Puțini știu, în afara specialiștilor, că faimoasele brățări dacice de aur au fost „la modă” în Dacia o foarte scurtă perioadă de timp, cândva, în vremea regilor Burebista și Coson. Un secol și jumătate mai târziu, nu doar că nu mai erau purtate, dar astfel de artefacte, care fură și azi ochiul în marile expoziții din țară și din străinătate, nici nu apar în descoperirile legate de epoca Regelui Decebal. Cum se explică acest mister? Ce tezaure ne-au rămas din Dacia lui Decebal, după ce mare parte din comorile regatului au fost jefuite și au luat drumul Romei? Fostul director al Muzeului Național de Istorie a României, Ernest Oberlander, un mare specialist, apreciat la nivel internațional, prin mâinile căruia au trecut, la expertizare, peste o mie de piese de valoare din epoca lui Decebal, ne oferă un „ghidaj” în lumea ultimului mare rege dac.

„Minunea” din ziua de Paște

Anul acesta, imediat după Paște, de-abia mă întorsesem din Olanda, unde, la Assen, se desfășuraseră audierile în dosarul „Marelui Jaf” de la Drents Museum, imediat după recuperarea a trei din cele patru piese dispărute – Coiful de la Coțofenești și două dintre brățările regale dacice din aur – când, la știrile de la ora 19:00, aflu despre descoperirea unui nou și spectaculos tezaur cu piese dacice în nordul țării, lângă Darabani (județul Botoșani). Țin perfect minte tonul dramatic, sacadat, al știrii TV, care-l avea ca protagonist pe Cătălin Avădani, fost polițist de frontieră, pasionat „detectorist”: „A ieșit la o simplă plimbare prin pădure, iar aparatul său a emis un semnal clar și puternic. Ceea ce părea a fi la început un simplu gunoi metalic, s-a dovedit a fi poarta către un tezaur inestimabil. La 20 de centimetri sub pământ se afla un vas ceremonial din argint, folosit în vechime pentru ofrande religioase. «Când am săpat, am descoperit prima oară acel vas, în care erau mai multe brățări. La momentul respectiv, nici nu știam că sunt de argint». Surprizele nu s-au oprit aici: la câțiva metri distanță, la rădăcina unui copac, a găsit o adevărată comoară – 574 de denari imperiali și republicani de argint. Acasă, a inventariat cu grijă piesele, printre care se aflau șase brățări spectaculoase. Experții chemați să le evalueze au confirmat valoarea istorică uriașă a acestora. Patru dintre brățări, mai recente, sunt în mod cert dacice”.

Cum, în zilele acelea, atenția opiniei publice era atrasă de ițele jafului din Olanda, știrea despre descoperirea de la Darabani nu s-a bucurat de atenția meritată. Dar „custodele” celor mai importante tezaure ale noastre, în perioada cât a condus Muzeul Național de istorie a României, Ernest Oberlander, avea toate reperele ca să evalueze locul tezaurului din nordul Moldovei în patrimoniul nostru antic. „Observăm, după cucerirea romană, un fenomen care începe să ne atragă atenția din ce în ce mai mult: problema refugierii unor nobili daci, care au scăpat cu viață din cele două confruntări – și care, fără îndoială, au făcut multe victime, nu numai în tabăra romană. Anumiți nobili nu se împacă cu ideea de a rămâne pe teritoriul noii provincii și fug. Consecința e că încep să apară obiecte tipic dacice în zone în care, până la începutul secolul II d.Hr., nu avem bijuterii și accesorii din argint. E vorba de nordul Moldovei. Pe teritoriul actual al județului Botoșani s-au găsit două tezaure, unul la Dersca și cel recent de la Darabani, care conțin bijuterii tipic dacice. La Dersca, avem o superbă brățară de mari dimensiuni, cu capetele răsucite, asemănătoare cu multe piese descoperite în Transilvania și în Oltenia. Mai avem un tezaur din zona muntoasă a județului Suceava, care face și el parte din grupul de descoperiri care se leagă de arta metalelor prețioase la daci”.

„Brățările de aur erau demodate pe vremea lui Decebal”

Încadrarea tezaurului de la Darabani în epoca Regelui Decebal (aprox. anul 100 după Hristos) îl face cu atât mai valoros. „Cei care se așteaptă să avem pentru epoca finală a civilizației dacice numeroase tezaure din metale prețioase vor fi relativ dezamăgiți. Obiecte din metale prețioase avem și în epoca lui Decebal, dar nu foarte numeroase”. Și nu atât de spectaculoase, făcând comparație cu brățările spiralate din aur de pe vremea regilor Burebista și Coson (aprox. 75-40 înainte de Hristos). „De unde acest paradox?”. Ernest Oberlander crede că societatea dacică din vremea lui Decebal, chiar și în centrele de putere, intrase într-o nouă fază, în care folosirea pieselor din metale prețioase nu mai era un element marcant, așa cum era, de pildă, pe vremea lui Burebista.

„Cu siguranță, și în timpul lui Decebal s-a extras aur din nisipurile aluvionare, dar aurul nu mai e folosit cotidian, nici măcar la nivelul elitelor. Cu siguranță, brățările regale de aur erau deja demodate pe vremea lui Decebal – dacă mai existau, erau în tezaurul regal, iar cea mai mare parte a lui a fost confiscată și transportată la Roma, topită și transformată în monedă sau alte obiecte”. Faptul că romanii au jefuit tot ce au prins prin fortificațiile dacilor nu explică pe de-a-ntregul, pentru Ernest Oberlander, de ce nu s-au descoperit obiecte din metale prețioase pentru perioada lui Decebal, când pentru perioadele precedente avem zeci de tezaure cu obiecte din argint, podoabe personale, accesorii de îmbrăcăminte, vase de băut sau pentru cult etc.

Scrisul, mai presus decât aurul

„Pentru epoca finală a civilizației dacice avem informații arheologice și istorice care ne permit să conturăm nivelul său de sofisticare. Cele mai multe descoperiri privesc alte aspecte ale civilizației dacice – de exemplu, folosirea scrisului. După părerea mea, una dintre cele mai importante descoperiri este vasul din zona sacră, purtând inscripția «Decebalus per Scorilo», care se traduce prin «Decebal, fiul lui Scorilo», pentru că particula «per» o întâlnim în numeroase nume dace, precum «Ziper», fiul Zeului. La fel de interesantă e descoperirea unui sistem de aprovizionare cu apă, prin conducte din plumb, ceramică și lemn, la Sarmizegetusa. Dacii captau în zona sacră un izvor care e și astăzi activ. Să nu uităm marile depozite de obiecte din fier. Am făcut săpături arheologice la Histria, la Troesmis, în Dobrogea, într-o așezare romană importantă, la Tropaeum Traiani și în alte locuri, dar nu am văzut nicăieri o asemenea cantitate de obiecte din fier, ca în așezările dacice. Nu mai spun că multe dintre ele, privite din punct de vedere tehnic, sunt absolut excepționale! Apoi, avem așa-zisa «Cale Sacră», o realizare urbanistică foarte importantă, care demonstrează că la începutul secolului al II-lea d.Hr., Sarmizegetusa era mai mult decât o așezare fortificată, era un centru închegat, cu locuiri pe terase. Asta presupunea un efort uriaș, care dovedește nu numai nivelul civilizației, ci și forța administrativă a regalității, în stare să mobilizeze mari mase de oameni vreme îndelungată.

Biblia marilor tezaure

Ca un mare preot care deschide Biblia la pagina dorită, la orice oră din zi și din noapte, Ernest Oberlander mânuiește o „biblie” a marilor tezaure descoperite pe teritoriul țării noastre.    De la descoperirea recentă de la Darabani, ne întoarcem în timp și o luăm la drum, temeinic, pe „harta tezaurelor lui Decebal”. Pornim – cum altfel? – chiar de la Sarmizegetusa, înfloritoarea capitală a dacilor, din jurul anului 100. Ernest Oberlander îmi vorbește despre două tezaure găsite la Grădiștea de Munte, unul la începutul secolului al XX-lea, păstrat la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei de la Cluj, și altul în anii 2000, aflat azi în colecția Muzeului Național de Istorie a României. „Acest al doilea tezaur e unul inedit, care dovedește faptul că până în preziua războaielor între romani și daci a fost un mare flux de monede venite pe cale diplomatică. Are și el povestea tipică a tezaurelor descoperite în Munții Orăștiei, după anul 1990: a fost găsit cu detectoarele de metale, ulterior confiscat de autorități și adus la muzeu, unde i s-a făcut expertiza. Tocmai datorită acestor circumstanțe, nu sunt sigur că e vorba despre întregul tezaur…”. Descoperirea din 2000 e o combinație de monede republicane romane și monede imperiale, emisiuni ale lui Traian, chiar din perioada războaielor dacice! Pe lângă acestea, mai conține și monede emise de orașele grecești din zona Mării Adriatice. „Sunt în jur de 150 de monede, ceea ce reprezintă, probabil, plata unui războinic pe durata unei campanii. Pe atunci, un războinic primea, pe lângă pradă, și o sumă în bani. Cam 100 de monede reprezenta plata pentru o campanie per soldat. După tratatul de pace dintre romani și daci, din vremea lui Domițian, Dacia avea obligații militare față de romani – să păzească frontiera și să aibă aceiași dușmani și aceiași prieteni ca și romanii. În cadrul acestui tratat, Roma plătea anual o sumă în denari, care era folosită pentru susținerea armatei dace și pentru dotarea ei. Ceea ce știm în acest moment e că cele mai multe imitații după denarii romani republicani au fost produse în epoca lui Decebal. La atelierul de la Tilișca, județul Sibiu, s-a produs o cantitate impresionantă de replici după dinari romani. Din ce motiv? După reforma monetară a lui Nero, din anii 50, denarul are greutatea și titlul redus. Dacii, ca și alte populații aflate dincolo de frontierele romane, nu acceptă noua monedă și preferă să folosească denarii romani republicani, vechi de sute de ani. Când n-a mai fost suficient numerar vechi, s-a recurs la baterea de monede, folosind ca ștanțe chiar monedele romane. Numărul lor, nu întâmplător, e foarte mare, atât în Transilvania, în jurul nucleului de la Sarmizegetusa, cât și în Muntenia și Oltenia”, povestește marele nostru numismat, prin mâinile căruia au trecut, la expertizare, cel puțin 1.000 de piese de mare valoare din epoca lui Decebal! „Din 2007 până în 2011, luni întregi am stat la Alba Iulia și am expertizat piesele care fuseseră recuperate sau confiscate. De asemenea, mi-au mai trecut prin mână piese care au fost aduse de Poliție, direct la Muzeul Național de Istorie”.

Comoara din bătătura plugarului Vulpe

Între tezaurele legate de epoca lui Decebal, cel descoperit la Motru, în județul Gorj, la sfârșitul anilor ’30, e la loc de cinste. Dacă azi, cu un detector de metale, ai șanse bune să găsești ceva dacă ești îndeajuns de încăpățânat, în 1938, era nevoie de noroc chior ca să dai peste un tezaur antic. Asta i s-a întâmplat unui țăran din satul Poiana, la vremea arăturilor, la marginea unei terase joase a Jiului. Descoperirea a stârnit imediat interesul specialiștilor, iar Muzeul Național de Antichități l-a delegat pe reputatul C. S. Nicolă­es­cu-Plop­șor să facă o cercetare la Poiana – Rovinari. Nicolăescu-Plopșor ne lasă, într-un articol scris într-o franceză impecabilă, o reconstituire jurnalistică a descoperirii: „În luna Mai 1938, țăranul Alexandru Vulpe, din satul Poiana, ara pe câmp. Ducea boii care trăgeau plugul, alături de soția sa și de moșiera Maria Giurcă. Locul descoperirii e situat în stânga Jiului, pe teritoriul cătunului Poiana, comunitatea Rovinari, la câteva sute de metri sud de casa de la țară a domnului Gheor­ghe Tătărăscu. După ce au arat marginile, se apropiau de centrul câmpului, când cele două roți ale plugului s-au afundat în brazdă; brăzdarul în sine a pătruns mai adânc în sol. La un moment dat, s-a auzit un fel de trosnet și s-a văzut ceva strălucind în brazdă. La început, au crezut că brăzdarul plugului s-a rupt. Bătrâna, speriată, a crezut că vede o grămadă de șerpi. De fapt, ceea ce strălucea erau niște fire metalice pe care le tăiase plugul. Firele erau flexibile, puteau fi răsucite în jurul unui deget, iar unele aveau capete în formă de cap de șarpe. Femeile nu le-au acordat atenție, dar Vulpe, din ce în ce mai intrigat, și-a dat seama că descoperirea era destul de neobișnuită. Pe lângă firele metalice groase, răsucite, au mai găsit în comoară mai multe obiecte: inele, brățări și catarame. După o căutare mai atentă, au găsit și monede mici din argint. Au adunat tot ce li se părea interesant. Maria Giurcă, care nu acorda nicio importanță acestui lucru, a luat trei sau patru obiecte și o monedă. Vulpe a adunat restul și s-a dus la domnișoara Sanda Tătărăscu. Domnul Gheorghe Tătărăscu, care l-a chemat să-l răsplătească, l-a sfătuit să continue căutarea. În primăvara anului 1941, când ploile udaseră câmpurile, Vulpe a mai găsit trei monede în același loc, pe care le-a dat tot domnului Tătărăscu. Maria Giurcă, care luase niște obiecte, le aruncase în grădină. Din fericire, le redescoperise anul acesta, în timp ce își săpa grădina, și le agățase de stâlpii gardului, unde le-am găsit. Fiul ei ne-a dat imediat două monede, una găsită de mama sa, cealaltă găsită de el, în același loc în toamna precedentă. Cu toate acestea, conform informațiilor lui Vulpe, Maria Giurcă ar fi deținut, printre alte obiecte, «o brățară mare cu cap de șarpe», pe care nu am reușit încă să o găsim”. În total, tezaurul de la Poiana numără 28 de monede și 28 de obiecte de podoabă – torquesuri, colane de argint, fibule, aplice de centură și monede romane republicane și imperiale, ultimele din vremea lui Domițian.

Tezaurul Salzburg: brățara cu capete de lup

De pe malurile Jiului, din interbelic, ajungem cu poveștile taman la Salzburg, în Austria, în 2015. Un comando al trupelor de elită austriece, tocmai dă buzna în casa unei persoane binecunoscute pentru furtul și traficul de bunuri culturale. „Prin colaborare cu autoritățile austriece s-a organizat o percheziție la acest personaj, Z.P., și în casa lui au fost găsite sute de monede antice, cele mai multe provenind din descoperiri de pe teritoriul României – monede celtice răsăritene sau dacice și monede romane republicane, alături de tot felul de falsuri, împreună cu un fragment dintr-un tezaur de accesorii de îmbrăcăminte și de podoabe constând în brățări de mari dimensiuni din argint și fragmente dintr-un colier din fir împletit cu pandantive. Foarte interesant, s-a găsit și un pinten din argint dacic, plus fibule, care permit datarea tezaurului în a doua jumătate a secolul I după Hr. Tezaurul a fost recuperat de statul român”. Ernest Oberlander cunoaște perfect acest caz: alături de colega sa, dr. Cristiana Tătaru, a fost trimis de Ministrul Culturii și de Procurorul General al României să expertizeze, în Austria, tezaurul de-abia recuperat. „Misiunea” a fost un succes! „Rapoartele rezultate au convins autoritățile austriece că piesele provin de la noi, din România. Și Justiția noastră ne-a dat dreptate, așa că piesele de tezaur au rămas în domeniul public, cum era și normal. E un caz fericit, dar tezaurul, în mod cert, nu e complet, sunt numai câteva fibule, raportat la câte brățări avem. Pentru asta ar trebui să fie mai mul­te fibule, dar și alte obiecte”.

Ernest Oberlander deschide pe calculator prezentarea sa recentă despre „Tezaurul Salzburg”, pe care a făcut-o la Sibiu, în cadrul unui simpozion. Fără să aibă strălucirea aurului, piesele sunt cât se poate de speciale. Una dintre brățări, masivă, dar delicat lucrată, îmi atrage atenția în mod deosebit. Ernest Oberlander, care a avut ocazia să o analizeze îndelung, zâmbește: „În «Tezaurul Salzburg» sunt șapte brățări, câteva dintre ele cu capetele răsucite, dar de departe cea mai frumoasă și cea mai interesantă piesă din epoca sa este aceasta. Este și cea mai importantă, ca sursă pentru cunoașterea religiei dacice, pentru că, dacă te uiți atent, brățara este decorată cu capete de lup. Reprezentarea este redată din linii punctate: se văd foarte clar urechile și botul de lup. Lupul este redat cât se poate de clar, nu face parte din brățările cu reprezentări de dragoni pe care le cunoaștem, și în argint, și în bronz, dar care sunt dintr-o perioadă mult mai timpurie de epoca lui Decebal. Știm din mai multe izvoare antice că, la daci, exista o asociere între daci și lup, chiar și stindardele dacice aveau capete de lup combinate cu corpuri de dragon”. Ernest Oberlander mărește imaginea pe ecran, până la cele mai fine detalii. „Este una dintre cele mai frumoase realizări artistice din epoca lui Decebal! Iar faptul că o persoană se pune sub protecția lupului spune multe despre ce însemna acest animal pentru credințele dacilor”.

Misterul pandantivelor în formă de secure

Mai sunt niște detalii interesante: una dintre brățările cele mai spectaculoase din argint are pandantive în formă de secure! „Sunt tipice pentru perioada finală a civilizației dacice. Pandantivele în formă de secure nu au fost analizate cu atenție până acum. Le avem și în descoperiri izolate, și ca accesorii pe brățări. Cred că e vorba de un simbol indo-european al zeului tunetului. În mitologia germanică, Odin sau Thor are un ciocan cu care lovește și produce fulgere, în religia păgână lituaniană, baltică, zeul tunetului se numește Parkusas, și știm că «percu» este rădăcina indo-europeană pentru a lovi, «percutio», în latină”. Ce „descoperire” în descoperire: cu mult înainte de a deveni un simbol al curajoșilor vikingi, securile se găseau pe brățările vitejilor lui Decebal! O istorie plină, încă, de miracole nedezlegate!