Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Vacanța – final fericit

• Am intrat în ultima lună „oficială” a vacanței. Ca să nu fie umbrită de probleme de sănătate apărute pe neașteptate, este esențială prevenția. Iată cum puteți evita cu dibăcie capcanele și ce ajută în situații acute •

Dorul de soare, plajă și relaxare, ne face adesea să uităm riscurile cu care ne putem confrunta în timpul concediului. Fie că este vorba despre un șoc termic, probleme gastrointestinale sau un colaps circulator, vacanța de vis se poate transforma rapid într-o urgență medicală. Corpul începe adesea să dea semne de suferință când abia am ajuns la destinația după care am tânjit atât de mult. Nu este deloc neobișnuit ca o călătorie să se dovedească stresantă pentru organism: problemele sunt provocate, de cele mai multe ori, de căldura extremă sau de preparatele culinare cu care nu suntem obișnuiți. Dar dacă ne pregătim cum trebuie, asemenea neplăceri pot fi prevenite cu ușurință. Adesea sunt suficiente câteva măsuri simple pentru a ne bucura fără griji de vacanță.

Cele mai importante strategii împotriva caniculei

În vacanța de vară, dorul de soare îi atrage pe cei mai mulți turiști în locuri unde termometrele ating valori maxime. Însă tocmai aceste schimbări bruște de temperatură ne solicită organismul la maximum. Din această cauză, necesarul de lichide crește considerabil. Persoanele care în aceste condiții fac și efort fizic pierd, de asemenea, prin transpirație, minerale esențiale, precum sarea. În general, în caz de caniculă, obiceiurile zilnice trebuie adaptate. Cel mai important lucru este să vă hidratați, să vă hidratați și iar să vă hidratați. Cele mai potrivite sunt apa și ceaiurile neîndulcite. Apa poate fi aromatizată cu puțină lămâie sau cu ierburi proaspete, pentru un plus de prospețime. Și sucurile de fructe îndoite cu apă sunt însoțitori ideali pe timpul verii, deoarece conțin potasiu, un electrolit important. La nevoie, de exemplu în cazul unei activități sportive suplimentare, le putem adăuga puțină sare de bucătărie, pentru a menține echilibrul mineral al organismului. În schimb, trebuie evitat consumul de sucuri de fructe nediluate. Fiți atenți și în cazul alcoolului: acesta dilată vasele de sânge și distorsionează percepția temperaturii.

În ceea ce privește mâncarea, cel mai bine este să optați pentru preparate ușoare și, în loc să luați câteva mese consistente, să luați pe parcursul zilei mai multe mese mici. Fructele și legumele sunt bine tolerate de organism pe timp de caniculă. La fel și supele și ciorbele – acestea contribuie, de asemenea, la menținerea echilibrului de săruri minerale.

Cum ne putem bucura de soare fără a ne pune în pericol

Un rol decisiv pe caniculă îl joacă, pe lângă alimentație, și un comportament adecvat. Dar oare dușurile ca gheața și băuturile reci sunt cu adevărat armele ideale împotriva temperaturilor ridicate?

La temperaturi extreme, dușurile foarte reci sau băuturile cu gheață consumate în grabă pot produce efectul opus. Organismul încearcă în asemenea cazuri să compenseze, pentru a face față frigului, ceea ce îl solicită suplimentar.

În plus, este important să evitați pe cât posibil expunerea directă la soarele amiezii. Locurile umbroase sau încăperile răcoroase sunt mult mai plăcute pentru inimă și sistemul circulator. Din cauza căldurii intense, vasele de sânge se dilată, tensiunea arterială poate scădea și poate apărea amețeala. Pentru a preveni temutul colaps provocat de căldură, este recomandat să nu vă ridicați repede după perioade mai lungi de repaus; mișcările mici, precum ridicarea repetată pe vârfuri sau ridicarea picioarelor, stimulează suplimentar circulația sângelui. Dacă ieșiți totuși la soare, trebuie să vă protejați corespunzător, acoperindu-vă capul și folosind, în funcție de tipul dvs. de piele, o cremă cu factor de protecție solară care poate varia între 30 și 50.

Călătoriți în siguranță, cu medicamentele potrivite

Vârstnicii, copiii mici, precum și persoanele care suferă de boli cronice sau care iau cu regularitate medicamente trebuie să fie deosebit de precaute. Inhibitorii ECA pot modifica senzația de sete, comprimatele diuretice cresc riscul problemelor circulatorii, iar unele medicamente antialergice pot influența producția de transpirație. Specialiștii avertizează însă că modificarea dozelor din proprie inițiativă sau întreruperea tratamentului sunt contraindicate.

De preferat este să facem un scurt control înainte de plecare: eventualele ajustări, de exemplu în cazul diureticelor, al medicamentelor pentru tensiune arterială sau al insulinei, ar trebui discutate în prealabil cu medicul de familie. Medicii recomandă și câteva măsuri organizatorice. În cazul anumitor medicamente eliberate pe bază de rețetă, este necesară o adeverință, atunci când călătoriți în străinătate, deoarece reglementările privind introducerea acestora în țară diferă de la un stat la altul.

Și nu uitați: medicamentele de care aveți nevoie trebuie să fie întotdeauna în bagajul de mână, pentru a nu se pierde pe parcursul călătoriei.

Cum vă mențineți digestia intactă

Vacanța înseamnă pentru mulți oameni și un răsfăț culinar: bufetele, ofertele all-inclusive sau mâncarea stradală îi îmbie să încerce preparate noi. Însă digestia ne poate strica rapid planurile de a benchetui. În timpul călătoriilor se combină mai mulți factori. Germeni cu care nu suntem obișnuiți, alte moduri de a găti și ingrediente diferite, în special condimentele – toate acestea sunt lucruri pentru care sistemul nostru digestiv nu este pregătit. Prin urmare, microbiomul intestinal trebuie mai întâi să se adap­teze. Microbiomul nostru este, într-adevăr, foarte dinamic și se modifică după doar câteva zile. Însă acest proces de adaptare poate favoriza, într-o primă fază, apariția tulburărilor digestive.

O altă problemă este tentația bufetelor. În vacanță, oamenii mănâncă adesea altfel decât acasă și, de multe ori, mai puțin sănătos. Varietatea alimentelor de la bufetul hotelului este, în general, foarte mare. Mâncăm multe feluri diferite și adesea în porții mai mari. Organismul trebuie să desfășoare în paralel procese digestive diferite. Toate acestea duc la un haos digestiv și pot cauza neplăceri cum ar fi balonarea, senzația de preaplin sau diareea.

În regiunile cu standarde scăzute de igienă crește, de asemenea, riscul de diaree a călătorului, un însoțitor deranjant în timpul vacanței. Medicii ne sfătuiesc să nu mâncăm alimente care nu sunt gătite sau decojite, acestea putând fi contaminate cu germeni. Apa de la robinet este interzisă în astfel de regiuni – inclusiv pentru spălatul pe dinți. Cuburile de gheață pot fi, de asemenea, problematice. Alimentele care se alterează ușor, precum carnea și peștele, ar trebui consumate în timpul călătoriilor doar dacă sunt bine preparate termic. În general, este recomandat și să ne spălăm cu regularitate pe mâini, mai ales înainte de masă. În acest fel, putem ține la distanță numeroși germeni.

Vaccinați-vă și protejați-vă din timp

Pentru a rămâne sănătoși pe parcursul călătoriei, trebuie, de asemenea, să fim cu vaccinurile la zi. Ideal e să ne verificăm carnetul de vaccinări cu șase până la opt săptămâni înainte de plecare. Astfel, ne rămâne suficient timp pentru a ne consulta cu medicul în privința vaccinurilor, pentru imunizările de bază sau pentru a face dozele de rapel. Persoanele cu boli cronice ar trebui să aibă mare grijă să-și facă toate vaccinurile de care au nevoie pentru a fi complet protejate.

Călătoriile im­plică de obicei numeroase contacte în avi­on, la hotel sau pe navele de croazieră și cresc riscul unor boli precum gripa și ­COVID-19. „Ambele sunt în continuare cele mai frecvente afecțiuni asociate călătoriilor”, avertizează medicii, recomandându-ne să ne vaccinăm corespunzător. Și vaccinarea împotriva hepatitei A poate fi utilă. Aceasta se transmite prin alimente contaminate și se întâlnește în aproa­pe toate regiunile lumii, inclusiv în Africa, Asia și America Latină. Un risc crescut există și în zona mediteraneeană, de exemplu în sudul Italiei.

În regiunile tropicale și subtropicale, înțepăturile de insecte pot avea consecințe grave. Țânțarii sau muștele din subfamilia Phlebotominae pot transmite boli precum febra dengue, malaria sau leishmanioza. În prezent, OMS recomandă vaccinarea împotriva febrei dengue, în cazul persoanelor cu o infecție anterioară confirmată și care călătoresc în mod repetat în zone cu risc ridicat, precum Asia de Sud-Est sau America Latină.

Însă și în cazul vacanțelor petrecute în Europa se recomandă prudență: căpușele pot transmite boli precum borelioza și encefalita (FSME). Împotriva acesteia există un vaccin, pe care OMS îl recomandă pentru călătoriile în zonele de risc desemnate. Hainele lungi și lejere, substanțele repelente sau plasele împotriva insectelor oferă, de asemenea, protecție împotriva înțepăturilor. Mai ales în regiunile tropicale, merită să acordați atenție chiar și micilor iritații ale pielii și să le tratați rapid. Ca măsură imediată, aplicați o loțiune răcoritoare sau o cremă cu antihistaminice. Nu vă scărpinați, pentru că bacteriile pot pătrunde în piele. Dacă apar dureri puternice, febră sau simp­to­me neobișnuite, trebuie întotdeauna să consultați un medic fără întârziere.

Un bagaj bine făcut: ce trebuie să conțină trusa medicală de călătorie

Nu plecați la drum fără să fiți bine pregătiți: aceste medicamente și materiale utile trebuie neapărat să își găsească locul în valiză sau în bagajul de mână.

Pentru dureri

Ibuprofenul reduce durerile de cap supărătoare din timpul vacanței. De asemenea, ajută împotriva durerilor musculare sau ale membrelor. Medicamentul poate fi utilizat și împotriva febrei ușoare sau a inflamațiilor.

Pentru stomac și intestine

Substanța activă numită simeticonă descompune bulele de gaz din tractul gastrointestinal și ajută împotriva balonării și durerilor. Un preparat împotriva diareei acute nu ar trebui să lipsească din niciun bagaj de călătorie. Sunt utile și produsele pe bază de substanțe active naturale, din plante. Printre acestea se numără, de exemplu, picăturile sau comprimatele cu ingrediente clasice precum menta, ghimbirul sau chimionul.

Pentru vezica urinară

Costumele ude de baie, apa cu clor care usucă pielea și consumul insuficient de lichide – toate acestea pot favoriza apariția cistitei. D-manoza, care combate în principal bacteriile Escherichia coli, ajuta atât în fază acută, cât și preventiv. Extractele de merișor, așa-numitele pro­an­tocianide, acționează și ele ca un scut protector. Antibioticele trebuie administrate numai la recomandarea medicului.

Pentru răceală

Spray-urile nazale decongestionante și comprimatele de supt combat guturaiul, tusea și iritațiile dureroase de la nivelul gâtului. Ca să nu răciți în camera de hotel, aerul condiționat nu ar trebui setat la o temperatură prea scăzută. Dacă aerul din avion este foarte uscat, cel mai bine e să beți suficientă apă.

Pentru înțepături

Substanțele repelente oferă protecție împotriva insectelor. Pentru pielea sensibilă există și loțiuni cu acțiune delicată, care țin țânțarii la distanță. Dacă sunteți totuși înțepați de o insectă, e de preferat să nu vă scărpinați. Folosiți, în schimb, creme cu efect răcoritor. Persoanele care au frecvent reacții alergice la înțepăturile de țânțar ar trebui să ia și un antihistaminic cu ele, ca măsură de precauție.

Pentru leziuni și arsuri solare

În vacanță se poate produce oricând un mic accident. Un unguent pentru răni cu efect cicatrizant îngrijește leziunile minore și ajută pielea să se refacă mai repede. Plasturii, spray-ul pentru răni și, eventual, o mică selecție de materiale sterile pentru pansamente se pot dovedi, de asemenea, practice.

Foto: Shutterstock

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.