Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Megalitul înalt de 3,5 metri, de la Subcetate

Am ajuns, în călătoriile mele, într-unul din cele mai stranii locuri pe care le-am văzut în România: o cetate practic necu­noscută, din mijlocul Țării Hațegului, despre care unii dintre cei care îi străbat întinsa suprafață pleacă cu credința că acolo ar fi adevărata cetate a dacilor: Sarmi­zegetusa. Că e așa sau nu, știința nu a răspuns com­plet încă. Imensa fortificație, aflată pe dealurile de deasupra stației CFR a satului Subcetate (dar cu toa­te acestea, greu de nimerit!) a fost prea puțin cer­cetată. Deși acolo se află cel mai mare și ciudat megalit pe care l-am văzut în viața mea, numit de localnici „Piatra Jido­vului”, aflat la intrarea pe un imens pla­tou fortificat, străjuit de două turnuri. Și călătoria, și locul în sine, își au fiecare povestea lor.

Mic tratat de călătorie

Un alt megalit, la baza valului de pământ al fortificației

Călătoriile acelea, fără un scop dinain­te stabilit și lăsate la voia Proniei, au întotdeauna ceva aparte. E mare lucru să reușești să-ți dai frâu liber pornirii de a călători fără țintă, pentru că pe parcur­sul ei descoperi treptat, nu doar că „țin­tele” devin nenumărate, dar, la sfârșit, că dru­mul a avut rostul lui: unul aproape inițiatic.

În adolescența mea destul de aventu­roasă, beneficiar al unui sac de dormit cehoslovac și al unui hamac pe care le păstrez până astăzi, obiș­nuiam să-mi asigur libertatea de a călători, luând la ochi cu o săgeată ce avea în vârf un ac cu gămălie, o hartă a județului Brașov: și acolo unde acul se înfi­gea, mă duceam, mai apoi, și eu. Acest joc a durat o vreme, după care am ajuns din ce în ce mai de­parte. Prima mea călătorie adevărată a fost în vara anului 1981, când am plecat de la Brașov spre Sar­mi­zegetusa Regia, în munții dacilor, drum care a durat 29 de zile și în care mi-am găsit vocația de a câștiga încrederea oamenilor, știința de a asculta și de a descoperi povești și locuri tainice. Aveam 16 ani, și de atunci încoace mi-am cultivat acest mic har, cu care probabil m-am născut (am înțeles de la mama că îl avusese și bunicul meu după tată, care, deși bătrân, pornea adesea prin țară, pe jos, doar de dragul de a cunoaște lumea). Mai târziu, l-am defi­nit ca formă a libertății: libertatea fiind, după soco­teala mea, posibilitatea de a-mi stabili singur con­strângerile la care să mă supun.

O călătorie e o formă de libertate. Și de pe urma libertății, atunci când numai Pronia mai hotărăște asupra ta, întotdeauna te alegi cu câte ceva. De obicei, cu o descoperire. Așa am ajuns și la „Piatra Jidovului”.

„Sângele cnezial” al Hațegului

Turn de apărare la intrarea dinspre nord în cetate

Un an mai târziu de la această primă călătorie în capitala dacilor, a urmat o a doua, când am ajuns mai departe, în Țara Hațegului, la cealaltă Sarmi­zegetusa, romană, capitala stabilită de Traian pentru Dacia, la capătul celor două războaie, care în anul 106 i-au adus fai­mă și bogății nemăsu­rate pentru Imperiu. De atunci încoace, nu e an să nu bat drumul acolo. Mi-am cumpărat chiar și o casă veche, din 1916, nu departe de amfiteatrul orașului roman, unde visul meu e să mă stabilesc atunci când voi reuși să o repar. Dar asta e o altă poveste și va fi, pro­babil, una din ultimele mele călătorii. Dar ceea ce m-a făcut să mă întorc în Țara Hațegului, în dru­meții cărora le-am pierdut șirul, au fost, în primul rând, oamenii, despre care cunoscutul și regretatul arheolog Radu Popa spunea că sunt aparte și că în ei vede clocotind, nealtearat, „sângele cnezial”. L-am cunoscut pe Radu Popa în vara anului 1984, la biserica din Densuș, unde știam că are „șantier”, spre a-i înmâna un sfert dintr-o cahlă medievală, pe care o găsisem, cu un an înainte, într-o groapă să­pată pentru o fosă septică, aflată în spatele „univer­salului sătesc”, cum scria în vremurile de-atunci, deasupra magazinelor „unice” din lumea rurală a României socialiste. Studiile și cărțile lui Radu Popa (savant a cărui carieră s-a sfârșit neaș­teptat și tragic, în floarea ei) sunt dedicate în cea mai mare parte a lor, cetăților cneziale din Țara Ha­țe­gului. De la el am aflat pentru prima oară că dea­su­pra turnului medieval de la Subcetate, pe Valea Streiului, care se poate vedea și din tren, se află o fortificație mult mai mare, antică, de la care vine numele locului. Dar n-am dat atunci im­por­tanță subiectului, de­și în gând mi-oi fi pro­pus să ajung și aco­lo. Ne-am adâncit a­mân­doi în „povestiri is­to­rico-arheologico-et­no­gra­fi­ce”, care au ceva din sa­voarea celor pes­cărești, dar numai ca pasionali­tate, primele fiind cu mult mai pre­cise. Și, la capătul lor, dar mai ales al pro­priilor experiențe care au urmat, n-am cum să nu-i dau drepta­te lui Radu Popa, în le­gă­tură cu „sân­gele cnezial” al oamenilor din aceste locuri. Cât și cu cetatea.

Doctorul Stroescu și „Sarmizegetusa lui”

Colțul vestic al cetății de la ”Piatra Jidovului”

Am ajuns pentru prima oară la cetatea de „Piatra Jidovului” acum un deceniu. Eram condus de doctorul Horea Stroescu, bunul meu prieten care l-a îngrijit pe părintele Elefterie de la Dervent, în ultimele sale luni de viață. Așa face Pronia, ca în călătoriile călăuzite de ea, să descoperim legături între oameni și locuri, care duc toate către credință și Dumnezeu. Doctorul Stroescu, împreună cu un alt coleg al său, tot medic, Ștefan Iancu, pasionat și el de istoria Țării Hațegului, m-au dus apoi, de mai multe ori, pe culmea dealului numit de localnici „Pietriș”. Cei doi sunt convinși că acolo e adevărata Sarmizegetusa.

Din primul moment am fost copleșit de măreția locului. Deși se afla pe un platou împădurit, care obturează o vedere de an­sam­blu asupra zonei, valurile imense de pământ care o străjuiesc, turnurile care înca­drează cele șase intrări în cetate, ușor vizibile în pădure, și șanțurile de apărare la fel de mari, care apără o incintă de peste 200.000 metri pătrați, adică 20 de hectare, au o suprafață care putea adăposti lesne o populație de 10.000 de locuitori. Ca exem­plu de mărime, Sarmizegetusa Regia, capi­tala „acreditată” a lui Decebal din Munții Orăștiei, are o suprafață a incintei fortifi­cate de doar 30.000 metri pătrați: cu alte cuvinte, „Sarmizegetusa” doctorului Stro­es­cu e cât șapte capitale ale lui Decebal.

E o construcție care depășește ca di­men­siuni o simplă cetate tipică primei epoci a fierului, așa cum consideră cercetători re­putați, precum preistoricia­nul Valentin Vasiliev. Acesta a efectuat acolo două sondaje, la începutul anilor ‘80, prin care a secționat valul de apărare și a dezvelit o locuință de pe platou, găsind fragmente ceramice care, conform spuselor lui, aparțin fazei târzii a primei epoci a fierului. Afir­mă însă că a descoperit și fragmente de „vase-borcan”, cu brâu alveolar pe circumferință – o mar­că specifică a ceramicii da­cice. Deși cercetările sale (limitate de „buget”) sunt insuficiente pentru o datare precisă, Vasiliev situea­ză cetatea în secolul V î.Hr. Așezarea fortificată (de fapt, prin dimen­siuni, un adevărat oraș) a avut, con­form spuselor sale, mai întâi o primă fază, „a cărei arie a fost apoi restrânsă, pentru a se ridica un val mai impozant şi mai uşor de apărat”. Aceste cerce­tări confirmă su­po­ziția că la Subcetate, pe dealul de la „Piatra Jido­vului”, se află un mare și tainic oraș al dacilor, care nu și-a spus încă povestea.

Îndoielile colonelului Zagoriț

Broșura colonelului Zagoriț, care a stârnit atâtea controverse

La mijlocul anilor ’30, școala arheologică de la Cluj cerceta, deja de peste un deceniu, ruinele de la Grădiștea de Munte, unde, în anul 1924, s-a desfă­şu­rat prima campanie arheologică, sub conducerea profesorului clujean D. M. Teodorescu (el a desco­perit zidul cetății şi templul mare rotund), după care cercetările au fost preluate de Constantin Daicovi­ciu, fiind extinse considerabil. Concluziile au fost unanime: se descoperise capitala dacilor. Dar în 1937, un colonel topograf din Ploiești, Constantin Zagoriț, a publicat o broșură de 23 de pagini, cu patru hărți anexate, care a pus lumea academică clujeană pe jar: titlul era „Sarmizegethusa – unde cred că s-a găsit un adevăr întemeiat pe conside­rațiuni militare, geografice, topografice și fortifica­țiuni găsite pe teren”.

În broșura sa, colonelul povestește următoarele: „În anul 1920, cu ocazia unei călătorii de instrucție condusă de dl. General Dănilă Papp, pe atunci co­mandant al Diviziei 18, am făcut o recunoaștere tactic-topografică a terenului din jurul Hațegului. Mergând cu grupul de ofițeri de la cota 395 de pe șoseaua Hațegului spre vârful cu cota 519, și bă­nuind că acest deal ascunde ceva, am parcurs dru­mul cu oarecari grijă. Într-adevăr, ajungând în vârf, am descoperit colțul de nord-est, și de acolo am continuat drumul de-a lungul laturei ei de est, identificând-o ca latura unei cetăți”. Dar „nepu­tând părăsi grupul de ofițeri spre a cerceta întreg perimetrul cetății”, colonelul Zagoriț, impresionat de cele văzute atunci, a revenit la Subcetate după pensionare, în aprilie 1937, când a realizat o ridi­care topografică a fortificației și și-a dat seama că se află în fața ruinelor unui adevărat oraș.

Concluzia sa, bazată pe observațiile din teren și pe considerente tactice militare a fost că acolo se aflase, de fapt, adevărata capitală a dacilor lui Dece­bal. Dar, onest, Zagoriț adăuga că „neavând nici per­misiunea, nici calitatea, nici timpul și nici mij­loacele necesare spre a face săpături, rămâne ca acestea să fie făcute de cei în drept”. Dar cei „în drept” s-au grăbit să-l contrazică „ab initio” pe colo­nel. S-a făcut și un sondaj irelevant, în 1937, iar cercetările întreprinse de Valentin Vasiliev la înce­putul anilor ’80, n-au putut ajunge nici ele la con­cluzii definitive, stabilind, totuși, că e vorba de o fortificație dacică timpurie.

De altfel, tot Vasiliev a găsit largi pavaje de pia­tră în interiorul fortificațiilor, fapt ce caracterizează existența incintei unui mare oraș antic. Școala ar­heo­logică de la Cluj a contrazis, însă, vehement con­cluziile colonelului Zagoriț. Sarmizegetusa, spun ei la unison, n-are ce căuta acolo. Ea se află în Munții Orăștiei.

Cetatea lui Zamolxis, sclavul lui Pitagora și harta lui Hondius

HARTA HAȚEGULUI, harta olandezului Hondius din 1607

„Călătoreşte la geţi, nu ca să le dai legi, ci să tragi învăţăminte de la ei. La geţi, toate pămân­turile sunt fără margini, toate pământurile sunt comune”, spunea Pitagora, care a trăit între 580 și 495 î.Hr. La un secol după el, Herodot relata despre Zamolxis, socotit de către daco-geți zeul lor, că acesta „a fost un rob în Samos şi anume al lui Pita­gora. După aceea, ajungând liber, strânse bogăţii mari şi, după ce se îmbogăţi, se întoarse în patria lui. Întrucât tracii erau foarte nevoiaşi şi săraci cu duhul, Zamolxis acesta, cunoscător al felului de viaţă ionian şi al unor deprinderi mai cumpănite decât cele trace, întrucât avusese legături cu grecii şi cu Pitagora, un însemnat gânditor al acestora, a clădit o casă pentru adunările bărbaţilor, în care îi primea şi îi punea să benchetuiască pe fruntaşii ţării, învăţându-i că nici el, nici oaspeţii săi şi niciunul din urmaşii acestora nu vor muri, ci vor merge într-un anume loc, unde vor trăi pururi şi vor avea parte de toate bunătăţile”.

După un timp, Zamolxis a dispărut într-o lo­cuință subpământeană, de unde a reapărut după trei ani, întărindu-le geților credința în nemurire. Tot Herodot povestește despre sacrificarea de către geți a unui comandant inamic capturat, „aşa cum era la ei datina”. Despre sacrificiile umane la daco-geți vorbesc mai multe izvoare antice.

Toți specialiștii care contrazic varianta potrivit căreia Sarmizegetusa nu s-ar afla la „Piatra Jidovu­lui” ignoră izvoarele antice, care vorbesc despre această venire a lui Zamolxis printre daci. Ea cores­punde exact cu datarea primară, pe care chiar Va­lentin Vasiliev a făcut-o cetății de aici.

Ceea ce m-a determinat să scriu acest articol este că am găsit publicată o hartă medievală, din 1607, a Țării Hațegului, gravată în cupru, de cartograful olan­­dez Jodocus Hondius. Pe ea apare menționat, la mică distanță, la nord de Hațeg, exact în locul unde se află cetatea descoperită de colonelul Zagoriț și „redescoperită” de prietenul meu, doctorul Stro­es­cu, toponimul „Varhel”, care reprezintă o contopi­re a toponimului maghiar „varos” – cetate, oraș întă­rit, cu atributul „varhel”, care înseamnă, tot în maghiară, „de pe timpuri”. Cartograful olandez Hon­dius consemna, deci, pe harta sa din 1607 „ce­ta­tea de pe timpuri”, poate tocmai antica Sarmize­getusa.

Altarul de jertfă al zeului dacilor

Cadran solar incizat pe megalitul ”Piatra Jidovului”

Am analizat cu atenție, ore în șir, în mai multe rânduri, „Piatra Jidovului”, imensul megalit care se află la intrarea din­spre nord în ceta­te. Are un cadran so­lar de peste un metru și jumătate, incizat pe latura lui de răsă­rit. Pe fața dinspre nord, sunt săpate două canale de scur­gere, care pornesc de sus, dinspre capul său plat, săpat „în forma unui fotoliu fără brațe”, cum îl descria colonelul Zagoriț. Acesta e mult mai întins și lat decât un stat de om. Canalele se adună într-un mic bazin colector, pe fața megalitului, care arată exact ca un altar de jertfă – asta și cred că a fost.

În apropierea acestui altar, se află mai multe gropi rituale, săpate în stâncă. Nici ele și nici altarul nu sunt menționate de Valentin Vasiliev, deși com­plexul ritual nu are cum să nu-i fi atras aten­ția. Carac­teristicile lui, ca altar de jertfă, sunt conservate și de numele popular care i s-a dat și care amin­tește de superstiția po­tri­vit că­reia, evreii ar aduce sacri­ficii umane. În ce mă pri­vește, eu cred că este po­sibil ca megalitul să fi fost altarul de jertfă ridicat de daci în cinstea zeu­lui lor, Zamolxis, în apropierea locuinței subpământene în care acesta a dispărut: lân­gă acest altar „se află un puț imens, cu dia­metrul de 10 metri, al cărui rost nu l-am pu­tut lă­mu­ri”, scrie co­lonelul Zagoriț. N-au făcut-o nici arheolo­gii care nici măcar nu pome­nesc de acest altar, unic în Româ­nia. Poa­te cea mai mare descoperire a ultimi­lor ani!

Un mare oraș antic, uitat de arheologi

Vedere a Munților Retezat, din cetatea de la ”Piatra Jidovului”

E cert că la „Pia­tra Jidovului” nu e o simplă fortificație, ci un adevărat oraș și că, cel puțin, din acest punct de vedere, colonelul Zagoriț a avut dreptate. Valurile de apărare care acoperă o incintă de 20 de hec­tare și sunt păstrate pe alocuri la înălțimea de patru metri, în interi­orul cărora se află, de-a lungul lor, un drum pavat, larg de cinci metri și jumătate, arată mai degrabă ca un mare oraș (pentru di­mensiunile antichi­tă­ții), posibil – prima ca­pitală a dacilor, decât ca o simplă fortificație din prima epocă a fie­rului.

Dar specialiștii pornesc, în acest caz, de la „crede și nu cerceta”, continuând să susțină cu tărie că Sarmizegetusa e numai acolo unde au spus ei, în Munții Orăștiei, fără să admită că ar fi putut greși. Sau că, într-un alt timp, capitala dacilor ar fi fost în alt loc. Că e, de fapt, foarte posibil ca prima lor capitală „civilă” să se afle la „Piatra Jidovului”, și că în munți, la Grădiștea Muncelului, se află doar centrul militar al Daciei lui Decebal.

Finalul poveștii e unul singur: doar niște cer­cetări viitoare, făcute de niște specialiști care să-și depășească prejudecățile și complexele, că un „mi­tic” de la Ploiești a găsit capitala veche a dacilor, vor putea stabili adevărul. Numai ele vor putea să arate că cetatea de la Piatra Jidovului nu este doar o himeră, o fantezie în care a crezut colonelul Zagoriț și în care crede nestrămutat doctorul Stroescu din Hațeg. Scriu aceste rânduri nu cu gândul de a da apă la moară nebuniilor conspirațio­niste și dacomanilor, ci doar cu spe­ranța legitimă că se va cerceta și sta­bili o realitate istorică. Până atunci, eu, unul, mă alătur celor ce cred în acest vis frumos.

3 Comments
  1. Buna ziua,imi place mult acest articol!!!Puteti sa imi spuneti va rog unde pot sa gasesc brosura si hartile anexate ,brosura scrisa de COLONELUL CONSTANTIN zAGORIT???Cu deosebit respect!!!

  2. Cine e autorul articolului ? Chiar celebrul istoric, fondatorul IICMER, sau altcineva ?
    Ramasesem si eu cu intrebari dupa ce citisem brosura lui Zagorit, mi s-a parut f bun argumentul pozitiei strategice si apropierii de raul Strei, despre care sursele antice relateaza episodul cu comoara. Cert este ca E CEVA cu dealul de la Subcetate, fara doar si poate merita din plin cercetarea. Si pe viitor, tehnologiile noi vor putea face posibila o cercetare serioasa. Va fi placerea generatiilor viitoare sa dezlege enigma. Ce bine ca nu facem noi totul, ca la nivelul la care suntem azi, am strica mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian