Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Zonă a dacilor liberi, Țara Crișurilor începe să-și dezlege taina istorică, prin descoperirile, de dată foarte recentă, ale unor oră­deni pasionați de trecut. Am mers pe urma lor, la Oradea, și am aflat povești fascinante, dar și situații revol­tătoare, când patri­moniul național e călcat sub șenile, de dușmani ai legii și-ai isto­riei României.

Cu detectorul, în căutarea aurului istoric

De obicei, despre căutătorii de vestigii arheo­lo­gice cu ajutorul detectoarelor de metale, afli doar când e de rău: când se descoperă gropi săpate ilegal în situri arheologice ori când poliția intră pe firul unor afaceri murdare, cu comori antice. În schimb, despre „detectoriștii” din Oradea auzisem numai de bine. Pasionați de istorie, ei au scos la iveală, tezaure de mare valoare, cât să umpli o sală a unui mare muzeu de antichități! Din pură pasiune (nu cer un ban recompensă pentru ceea ce des­co­peră!) arheologii amatori de la „Dacia Crisius” s-au ambi­ționat să refacă, piesă cu piesă, un veritabil tezaur, ce demonstrea­ză puternica prezență dacică în zona Biho­rului, cu mult peste ce ne imaginăm, când vor­bim, generic, despre „dacii liberi”.

Afundați în cărți de istorie, cău­tând indicii în discuții cu specia­liști, scotocind printre pixelii hăr­ților imprimate cu împrejurimile Bihorului, „detectoriștii” de la Aso­­ciația „Dacia Crisius” trăiesc permanent aventura unor desco­pe­riri fasci­nante. Oameni ai muncii, de luni până vineri, își trăiesc pa­siunea la capăt de săp­tămână, când, înarmați cu detectoare pentru metale, descoperă comori nepre­țuite ale isto­riei.

„Dacia Crisius”, carte de vizită

Tumulul dacic de la Urvind

Mă aflu pe o terasă la intrarea în mărețul pasaj „Vulturul Negru” din Oradea. În lumina dimineții de început de vară, după o ploaie ră­coroasă, care i-a împrospătat și mai mult culorile, piața centrală a Ora­diei, dominată de statuia semeață a Regelui Ferdinand Întregitorul, te întoarce într-un timp de aur al isto­riei noastre. Senzația că Oradea își trăiește trecutul la timpul prezent te urmărește la tot pasul. De altfel, tot despre istorie mi-am propus să vor­besc cu doctorul Dan Slăvescu, curios să văd cum arată un „ama­tor”, preocupat pe „viață și moar­te”, de istoria dacică a Bihorului. A venit însoțit de o parte din echipa de teme­rari care-i împărtășesc idea­­lurile. Dan e medic sto­matolog și profesor la facultatea de Medi­cină, Antonio e student la Drept, la Universitatea din Cluj, Constantin e expert în roboți medicali. Alături de ei, în „gașca” de „detectoriști”, se mai află un polițist criminalist, Cristian, un șofer, Ciprian, un student la Medicină, Aron, dar și oa­meni simpli, muncitori în construcții sau băieți de la țară, animați și ei de ambiția de a descoperi co­morile trecutului de pe Crișuri. Și strădania lor a rodit. S-a unit cu norocul (nu se poate altfel în de­tec­toristică!) și a scos la iveală, în doar câțiva ani, din zone complet necunoscute istoricilor, de pe dealuri, de pe munți și văi, pe care nu a călcat picior de arheolog, mai multe artefacte decât descoperă specialiștii în ma­rile situri consacrate.

Recunoaștere științifică la cel mai înalt nivel

Echipa în acțiune, cu detectoarele de metal

Cea mai importantă dovadă că „detectoriștii” din Oradea fac o treabă extraordinară este prezența descoperirilor lor într-o expoziție găzduită la Mu­zeul Țării Crișurilor. La loc de frunte se află două spade din bronz, restaurate perfect, o monedă dintr-un tezaur de 379 de denari, găsit la Peștiș, unică în lume, în care cele două fețe reprezintă realități des­părțite în timp de aproape o jumătate de veac, un alt tezaur, de 99 de denari, obiecte de podoabă din bronz, unelte și arme, dar și o grămadă de săgeți din diferite epoci istorice: toate acestea i-au deter­mi­nat pe arheologii bihoreni de profesie să dea star­tul unor cercetări sistematice, convinși că avem de-a face cu o cetate dacică la Peștiș! Iar astea sunt doar câteva dintre descoperirile lor: mai e un tezaur de 64 de denari din argint la Cetea, un mormânt tumu­lar de războinic dac la Bălnaca, colane, fibule, inele, un tezaur de 49 de drahme din argint la Vadu Cri­șului, podoabe din aur… Câte muzee din România se pot lăuda cu ast­fel de comori? „Sin­gura noastră motivație e să scoatem la lumină isto­ria adevărată, istoria necu­noscută a acestor locuri. Altceva nu ne interesează. Recompensele acordate prin lege, un­de­va la 30% din valoarea fiecărei des­coperiri, chiar nu ne inte­resează, nici nu le solici­tăm când predăm obiectele găsite. Suntem oa­meni serioși, avem fiecare o mese­rie, ne câștigăm banii din alte munci. O gălea­tă de aur să găsim, o pre­dăm așa cum o scoatem din pă­mânt!”, spune Antonio, stu­dentul la drept. „Satisfacția su­premă este că o găsești. Un dar al pământului, care te ajută să știi cine ești”.

Tezaurul de la Urvind

O mică parte din comoară

„Detectoriștii” de la „Dacia Cri­sius” vorbesc atât de aprins, că te fac să te simți parte din aventura lor. Le propun să mă ia cu ei, virtual, la una din desco­peririle lor cele mai specta­culoase. „Fie­care din grup își face conștiincios docu­mentarea peste săp­tămână, iar locul convenit pare, de fiecare dată, «punct ochit, punct lo­vit»… Realitatea e că aproape ni­cio­dată când pornim la drum cu o idee fixă – acolo musai o să dăm peste ceva vestigii! – nu găsim ni­mic. Dar, chiar dacă nu găsim nimic, nu ne dăm bătuți. Mai tare ne ambițio­năm! «Hai să mergem și colo!». «Hai să în­cercăm și din­colo!». Și, din una în alta, dai peste niște des­coperiri absolut incredi­bile”, spune Antonio.

Iar ziua aceea de mijloc de iulie a anului trecut n-a fost cu nimic dife­rită. Băieții au pornit hotărâți spre destinația aleasă, n-au dat peste ni­mic, și s-au abătut de la drumul pre­stabilit, până ce-au ajuns, departe, într-o pădure deasă, sălbatică. Și-au împărțit câte o tarla pentru cercetarea cu detectorul și s-au apucat de „patrulat”, până când unul dintre aparate a țiuit. Au săpat și-au dat peste ceea ce părea a fi un topor foarte vechi, dacic. Era deja un indiciu: s-a întors fiecare la detectorul lui și la muncă… La un moment dat, dintr-o vale înfundată, un stri­­găt de bucurie sparge liniștea pădurii. După voce e Anto­nio și, tot după voce, sigur e vorba despre o desco­pe­rire serioasă! Fug cu toții spre el, într-un suflet. La „locul faptei”, colegul de echipă îi aștepta cu o frumusețe de drahmă din argint. În câteva mi­nute, cercetează toți, toată zona din jur, să nu rămâ­nă nimeni nerăsplătit: în total, un frumos tezaur format din 19 monede din argint și mai multe verigi din bronz. „Adevărul e că am mers în orb. Nu exis­ta niciun indiciu istoric despre locul respectiv. Am ajuns acolo, la Urvind, într-o zonă în care, de sute de ani, nu mai călcase picior de om, darmite de istoric! Și mai surprinzător, locul nu era pe un vârf de deal, pe unde adesea găsim urme vechi, dacice, ci în groapa a patru-cinci crevase mari, făcute de ape coborâte din stâncăraie. Nu ne-ar fi trecut niciodată prin cap că ar putea fi ceva interesant acolo…”, își amintește Antonio. La fina­lul zilei, când, obosiți și fericiți, s-au întors „la sem­nal” și au anunțat, conform legii, autoritățile despre ce găsi­seră la Urvind, echipa de la „Dacia Crisius” tocmai își trecuse în „palmares” un nou te­zaur!

Un primar vigilent

Podoabă de aur

După fiecare descoperire, detec­toriștii din Oradea anunță imediat specialiștii. Au 72 de ore să predea obiectele de patrimoniu autorităților de pe teritoriul localității pe raza că­reia le-au găsit. Legea le interzice să se apropie la o distanță mai mică de 50 de metri de locul unei descoperiri arheologice. Dar, pentru că nu vor sub nici o formă să aibă pro­bleme cu legea și pentru că le-au promis asta și arheologilor cu care colaborează, băieții de la „Dacia Crisius” preferă să stea la o distanță mai mare, măcar de 200 de metri. Așa se face că s-au mai întors în zona tezaurului de la Urvind, ca să-și desă­vâr­șească des­co­­perirea. Dar într-o după-amiază, au avut o surpriză ne­așteptată și ne­plă­cută. Era în decem­brie, anul tre­cut, când, reveniți pe teren, în pă­dure au fost „intercep­tați” de prima­rul ungur din Lugașu de Jos, Sorban Levente, însoțit de Poliția locală. „Ne-au legi­timat și ne-au amenințat că nu avem ce căuta acolo. Că e o cetate și că nu avem voie să cerce­tăm. Le-am explicat că tocmai noi am făcut descoperirea de acolo, că suntem la 400 de metri dis­tanță de acel loc, deci, legal, aveam voie să fa­cem detecție. Chiar atunci găsiserăm o tetradrah­mă dacică, de tip Me­dieșul Aurit, și un topor din fier, pe care i le-am predat chiar primarului”.

Convinși că autoritățile, atât Di­recția Județeană de Cultură, cât și primăria comunei Lugașu de Jos, vor avea grijă de situl descoperit la Urvind, „detecto­riștii” și-au mutat atenția spre alte locuri din regiune. Așa fac de fiecare dată, deși cu strângere de inimă. Ei lasă obiecte în pă­mânt, pentru a fi cercetate de arheo­logi, dar vestea se răspândește și pot ajun­ge acolo adevărații „vână­tori de co­mori”, care să fure ce a rămas în pământ… Dar poate fi și mai rău de atât…

Sit dacic călcat cu TAF-ul!

Prăpădul de la Urvind

Povestește Dan Slă­ves­cu: „Într-o zi, voiam să mer­gem, ca de obicei, la o detecție. Ne-am de­cis pen­tru zona Varasău. Având mașini de «off-road», am luat-o prin pădure, pe un drum ce ducea pe lângă Urvind. Pe direcția pe care voiam să trecem dealul, am văzut că era plin de tăieri de pădure, iar drumul era blocat cu copaci. Mai știam o variantă oco­litoare, dar acolo era o ba­rieră și un afiș mare: «Accesul interzis cir­cu­lației publice». Pă­rea deja suspect. Nu ne-am lă­sat, am ocolit prin altă parte, unde am dat peste un drum să­pat cu un șanț de un metru, încât nu aveai cum să traver­sezi, nici cu mașina de «off-road»! Am sunat ime­diat la Direcția Ju­dețeană de Cultură, cei de acolo au vorbit cu pădurarul din zonă, ca­re ne-a transmis să stăm liniștiți, că nu se taie pe locul descoperit de noi, ci doar pe drumurile forestiere, pentru ame­najări. Dar cum eram deja acolo, am vrut să veri­ficăm, că nu ne mirosea a bine deloc… Am ocolit pe la Țigănești, printr-un sat, pe deasupra, am lăsat mașina și am luat-o pe jos. Când am ajuns la locul descoperirii noastre de anul trecut am văzut dezas­trul: se tăia de zor chiar acolo, TAF-urile care cărau lemnul trecuseră fix peste locul descoperirii noas­tre și prin tumulii din zonă, în care noi credem că se află ma­­te­rial arheologic bogat. Când am ajuns noi prima oară, nu mai călcase picior de om de sute de ani, iar acum, apă­ruse un drum fo­restier, care strivea locul te­zaurului de monede. Era groa­pă de cau­ciucuri de 40 de centimetri în pă­mânt!”. Istoria milenară a României, călcată, la propriu, sub roțile grele ale utilajelor de exploa­tare forestieră.

SOS, patrimoniul național!

Depunere de aur din epoca bronzului

În presa locală, colegii de la cotidianul „Biho­reanul” au relatat cazul șocant de la Urvind, amen­dând intervenția primarului Sorban Levente, ca și interesele sale în exploatările de lemn din zonă. Cel mai probabil, descoperirea spectacu­loasă de la Urvind, la care nu se aș­teptau nici „de­tectoriștii”, le-a stricat ploile celor care plănuiau să taie pă­durea. Pregătiseră totul, aveau auto­ri­zațiile puse la punct (du­pă cum se apără primarul Sor­ban), cum să se împie­dice de niște fieră­tanii găsite în pă­mânt, de niște exal­tați de la Ora­dea! Bașca, mai erau și niște des­coperiri cu certe trimiteri dacice…

Cazul de la Lugașu e simptoma­tic pentru felul în care autoritățile din România tratează istoria. Nu e de ajuns că cercetarea arheologică e lipsită aproa­pe complet de subvenții, că nu avem săpate procente rezo­nabile, nici măcar în marile situri, precum Grădiș­tea de Munte sau Sar­mizegetusa ro­mană, dar chiar și pu­ținele descoperiri făcute sunt lăsate dis­trugerii. Și nu e vorba, cum ar putea părea, în cazul Lugașu, doar despre bă­taia de joc față de munca unor pa­sio­nați, ci despre bătaia de joc față de patrimoniul nostru național.

Epilog

Ac de păr din argint cu pietre prețioase, de la Vadu Crișului

După dezvăluirea dezas­trului de la Urvind, mem­brii Asociației „Dacia Crisius” s-au văzut prinși, fără voia lor, într-un război care nu e al lor. Inevitabil, au devenit „vedete” – nu pentru desco­peririle lor, ci pentru faptul că s-au văzut nevoiți să înfățișeze opiniei publice situația revoltă­toare de la Urvind. „Scopul nos­tru e să colaborăm cu institu­țiile de cultură și să le ajutăm cu ce le putem fi de ajutor. Din partea lor să existe deschidere, că noi vom fi acolo. Noi facem ce facem din hobby, dar finalitatea trebuie să fie mult mai înaltă. E vorba despre istoria noastră! Până la urmă, ce descope­rim noi e moștenirea tuturor românilor: dorința noas­tră e ca aceste descoperiri să fie cercetate și cunoscute de toată lumea. Nu ar fi frumos să vină copiii de la școală în excursii și să vadă «Cetățile dacice de pe valea Crișului Repede»?”.

Orice izbândă începe cu un vis. Așa cum visează, săptă­mână de săptămână, de luni până vineri, de­tec­toriștii orădeni de la „Dacia Crisius”. Vise sol­date în fapte: tezaurele descoperite de ei sunt pietre de temelie ale istoriei. Recunoștință și respect!

Fotografii: Asociația „Dacia Crisius”

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian