Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

– Mulți dintre noi trăim cu prejudecata că sudul țării e mai prejos decât nordul. Că Oltenia n-o să fie niciodată Ardeal! O judecată strâmbă, care poate fi îndreptată ușor: duceți-vă la Craiova! Luați-o ușurel, într-acolo, pe potecile toamnei. Sau citiți mărturia de față. O poveste adevărată, despre un oraș românesc, care și-a transformat istoria în aur curat –

Centrul vechi

Castelul fermecat din Parcul Romanescu

Timp de câteva zile am hoinărit la pas pe străzile Craiovei. Dar chiar și după ce călătoria s-a terminat, nu mi-am revenit din uimire: Craiova este un oraș fabulos! Prima surpriză e centrul vechi. Se vorbește mereu, și pe bună dreptate, despre centrul vechi al Sibiului, al Brașovului, al Oradiei, dar centrul vechi al Craiovei nu este cu nimic mai prejos. De fapt, este cel mai mare centru vechi din România, în plus, un centru cu arhitectură românească, care îți dă un sentiment confortant de „acasă”. Un centru vechi, fără moștenirea imperiilor care ne-au „civilizat” și, în plus, plin de vitalitate. Peste tot, fațade restaurate perfect, alei din piatră cubică, peste care mai plu­tește ecoul trăsurilor boierești, terase elegante, lumi­nate discret, înecate în verdeață, restaurante ce te îmbie cu mâncăruri locale și vinuri alese… Nimic din înghesuiala și zbuciumul centrului vechi din București. O boare fină, de liniște provincială, era așternută peste eleganța domoală a famiililor ieșite la plimbare: doamne, domni, tineri îmbrăcăți după ultima modă, familii cu copii și bunici, ieșiți să ia masa în oraș, grupuri de turiști străini, cer­cetând uimiți frumusețea arhitecturală a locului. Într-o zonă înconjurată de restaurante se afla și o piațetă unde se vindeau flori de toamnă, în timp ce în Piața Mare se ținea un festival culinar cu deli­catesuri de la Istanbul. Mulți trecători intrau la Cofetăria Minerva, fabuloasa cofetărie cu interioare în stil maur, alții intrau în superbele biserici vechi, prezente peste tot în oraș. Și peste toate, haloul de aur al toamnei, prin care ai fi vrut să te plimbi la nesfârșit.

Candelabre de Murano

Dar dincolo de frumusețea veche și boierească a orașului, dincolo de palatele fabuloase ale foștilor bani olteni, și mai impresionante sunt poveștile ascunse în spatele lor. Pe mă­sură ce intri în poveștile locu­lui, începi să înțelegi de ce Cra­­iova arată atât de spec­ta­cu­los și cum s-a construit frumu­sețea acestui oraș. Am zăbovit un timp admirând Pa­latul Mi­hail, făcut de arhitectul curții regale, francezul Paul Gotte­reau, pentru unul dintre cei mai bogați oameni ai lo­cului, Nababul Dinu Mihail. Astăzi este muzeu de artă, dar în tre­cut, aici au fost cazați regele Carol I și regele Ferdi­nand. Doar istoria acestui mare lati­fundiar și a palatului său ar merita un reportaj în sine: scări din marmură de Carrara, candelabre din sticlă de Mu­rano, oglinzi vene­țiene, stucatură au­rită, pereți tapisați cu mătase de Lyon și luminatoare cu vitralii în culorile curcubeului. Și acesta este doar unul dintre zecile, dacă nu sutele de palate și case boierești ce împân­zesc Craiova!

Marele Parc Romanescu

Stradă pietonală

A fost să fie tot o zi luminoasă de toamnă, când am descoperit o altă minune a Craiovei: Parcul Ro­manescu. Știați că are aproape o sută de hectare și este al treilea ca mărime din Europa? De frumusețe nu mai vorbesc! Atât cât am putut să văd din el în după-amiază aceea, a fost o altă mare surpriză. Arată, și el, impecabil, la fel ca centrul vechi al ora­șului: alei desfășurate pe marginea unui lac, mărgi­nite de o vegetație uriașă, în care toamna își alesese să zăbovească și să își etalezele culorile, de la gal­benul auriu, până la oranjul de foc. Parcul a fost conceput în mod special, pe la 1900, când a și luat premiul pentru cel mai frumos proiect de parc la expoziția din Paris. La inaugurarea lui au fost pre­zenți atât regele Carol I și regina Elisabeta, cât și toată protipendada bucureșteană. În cinstea eveni­mentului, primarul Romanescu a împodobit întregul oraș cu decorațiuni din Franța, a adus trăsuri din toată Oltenia pentru a-i plimba pe vizitatori, a trans­format inaugurarea parcului într-un eveniment na­țio­nal și european. Iar minunăția realizată acum mai bine de o sută de ani rezistă și azi. Lacuri cu nuferi și cascade, un pod suspendat între două coline, insu­le cu foișoare romantice, o grădină zoologică, un castel fermecat, ba chiar și un hipodrom! Dar „o tură” completă de parc ar fi însemnat, probabil, o săp­tămână întreagă! Voi reveni special la Craio­va, pentru a-mi duce încântarea la capăt, pentru a vedea și splendorile din Grădina Botanică, un alt loc legendar al orașului.

Capitala banilor

Am ajuns seara la hotelul micuț, cu aer engle­zesc, în care m-am cazat. Mi-am comandat un pahar de vin. Craiova este înconjurată de podgorii, și vinu­rile locale sunt numeroase, după cum arată oferta restaurantului. Am ales un pahar de „Banul Cra­iovei”, și în timp ce savuram dulceața sudului as­cun­să în el, m-am hotărât să dezleg enigma nebă­nuitelor frumuseți ale capitalei Olteniei, cu ajutorul unui specialist. Așa că mi-am dat întâlnire a două zi cu domnul Dinică Ciobotea, probabil cel mai bun cunoscător al istoriei locului.

„Al doilea mare oraș după București”

– Sunt pentru prima oară în Craiova, și fru­musețea veche a orașului este magică. Cum de s-au putut construi, în inima Olteniei, o zonă nu tocmai bogată a țării, asemenea palate care ne impresionează și astăzi?

Dinică Ciobotea

– În primul rând, aș zice că norocul acestui oraș a fost de a se afla la intersecția drumu­rilor ce merg de la vest la est și de la nord la sud. Adică, a dru­murilor ce făceau legă­tura dintre Orient și Oc­ci­dent, pe de o parte, dar legau și nordul României de sudul ei. Ima­ginați-vă că toți negustorii care veneau de la Viena și Bu­da­pesta aveau o rută pe la Sibiu sau Brașov și, de-acolo, din centrul pămân­tu­lui românesc, coborau spre Orient, prin Craiova, ca să treacă apoi mai de­parte pe la Vadul Diiului, nu­mele vechi al orașului Vidin. În al doilea rând, ce a făcut ca acest loc să devină important a fost neamul Craioveștilor, un neam ce avea să devină foarte puternic în timp și care a fondat „Bănia Olteniei”. Primul mare Ban este Barbu Cra­iovescu, la 1500. Este unul dintre fiii lui Neagoe Craiovescu. Încă din acea vreme, banii aceștia erau atât de puternici, încât controlau viața politică a Țării Românești. Banii Craiovești stăpâneau, în nu­mele domnitorului, tot acest teri­toriu din sud. Asta și însemna func­ția de ban – să controlezi tot, de la politic la cultural și militar. Ei au pus bazele celui mai mare oraș din sud, Craiova, deși la înce­put era doar o moșie întinsă: patru frați, care au rămas în istorie și care stăpâneau un pământ uriaș, până în bălțile Ialomiței. Cu tim­pul, această moșie a Craiovei de­venise atât de pu­ternică, încât începuseră să dorească să pună domn al Țării Românești pe unul din neamul lor, ceea ce au și reușit. Ulterior, moșia le este confis­cată și, pe tim­pul lui Mihai Viteazul, Craiova devine un oraș „îm­belșugat și împoporat”. Iar pe vremea lui Brânco­veanu, orașul devine cu adevărat impor­tant pentru tot sudul Europei. Brâncoveanu a con­struit Casa Băniei, un impresionant centru adminis­tra­tiv, și Mânăstirea Hurezi, din care a făcut un mare târg, cel mai mare caravanserai, adică popas negustoresc, din această parte a Europei, pe drumul ce mergea la Constantinopol. Acest târg ținea de la Sfânta Maria Mare la Sfânta Maria Mică, adică din 15 au­gust la 8 septembrie. Un târg uriaș, la care veneau negustori de la Veneția și Viena, din toți Bal­canii, dar și din întregul Imperiu Otoman. Și Brân­coveanu a mai făcut ceva foarte important: a cumpărat partea de nord-vest a orașului, moșia Craiovița, pe care a dăruit-o mânăstirii Hurezi, extinzând orașul în felul acesta. Așa a fost creat, între cele două moșii mânăstirești, un nou „drum al muntelui” care există și astăzi. De fapt, Brânco­veanu a legat munții Ro­mâniei de sud. Așa că, încetul cu încetul, toți boierii din regiune încep să se așeze în Craiova, chiar dacă ei aveau moșiile în împrejurimi. Printre primii care au venit au fost Oteteleșenii din Vâlcea, Glogovenii din Mehedinți, Argetoienii și Buzeștii de la Ceptu­roaia. Craiova s-a transformat, treptat, în cea mai importantă reședință a boierilor, după București. Iar neamul Craiovești­lor a avut un mare rol. Gândiți-vă că ei au dat domni pentru Țara Românească începând de la Neagoe Basarab, Radu Șerban, Mi­hai Viteazul, Constantin Șerban Basarab, zis și Cârnul, Matei Basarab, Șer­ban Cantacuzino, Con­stan­tin Brâncoveanu și până la Ștefan Cantacu­zino. Aceștia toți erau din neamul Basarabilor, dar toți din descendența Craioveștilor! Gheorghe Bibescu era tot din neamul Craioveștilor. Bibeștii și Știrbeii au avut palat de iarnă în mijlocul orașului Craiova, și cel de vară mai la sud, unde este acum parcul Romanescu. Craiova era al doilea mare oraș la Țării Românești, după București, dar concurau cu capi­tala, unde aveau case care există și astăzi. În Cra­iova trăiau circa o mie de mari co­mer­cianți. Așa s-a ajuns să se spună că aici este „orașul celor o mie de moșieri” sau „orașul celor o mie de milionari”, care își datorau averea moșiilor din Oltenia. Agricultura era foarte importantă și comerțul cu cereale era de bază. Educația și viziu­nea lor se datora nu doar faptului că aveau un centru cultural la Craiova, dar ei erau școliți în Italia, la Viena sau Paris, să nu credeți că erau niște țărani scăpătați din praful su­dului. Biblioteca de la Hurezi, care le era la îndemână, era cea mai mare din regiu­nea Balca­nilor, acolo veneau să studieze intelectuali din Ru­sia și țările vecine. Goleștii din Argeș sau Bi­beștii și ceilalți boieri aveau studii serioase, erau ade­vărați cărturari, pe lângă faptul că erau bogați, datorită moșiilor. Nu în ultimul rând, lumea intelec­tuală a Craiovei se împrospătează cu intelectualii veniți din Transilvania. De la Ioan Maiorescu, tatăl lui Titu, apostol al ideii unității tuturor românilor, la familia Olteanu, Leca, Străjean, și mulți alții, fugiți din Ardeal, unde regimul impus de unguri era groaznic. Ei s-au căsătorit cam toți cu fete de boieri bo­gați de aici.

La un pahar de „Banul Craiovei”

Palatul Constantin Mihail, azi – Muzeul de Artă

Mai dau o tură de recunoaș­tere, pe străzile vechi și atât de frumoase ale Craiovei, ghidat de povestea domnului Dinică Ciobotea. Orașul e acoperit de roșul fierbinte al toamnei, pe care încerc să-l folosesc ca de­cor, pentru noile povești auzite. Într-o zi ca aceasta, orașul era plin de protipendada venită din București, avocați, scriitori sau afaceriști, care mer­geau să se distreze la clu­burile lor, dedi­cate. Res­taurantele erau poate mai elegante decât cele de azi, specializate pe vinuri roșii sau albe, din Franța, din Ita­lia sau Grecia. Unii pre­ferau grupuri exclusi­viste și, suiți în trăsuri, cu doamne purtând um­bre­luțe de dantelă pe umăr, mergeau în mar­ginea Cra­iovei, la mo­șia vreunui boier, care ado­ra întâlni­rile extra­va­gan­te, jocu­rile de so­cie­tate și muzica ve­che, cântată de lăutari.

Multe și uimitoare sunt po­veștile de altă­dată ale Craio­vei! Și ca să mai aflu câteva, m-am întors la păhărelul de vin local. De data a­ceas­ta, chiar cu cel care îl face: Dra­goș Cioc, cre­a­torul vinurilor „Ba­­nul Craiovei”.

„Când soarele răsărea, eram cu căruțele în vie”

Dragoș Cioc și vinul său, ”Banul Craiovei”

Dragoș Cioc a „isvodit” vi­nul „Banul Craiovei”, alături de prietenul său, Da­niel Tupangiu. Nu este o afacere mare și podgoria lor nu se compară cu moșiile de altădată ale boie­rilor. Dar cele cinci mii de sticle de vin pe care reușesc să le facă au înscrisă pe etichetă nu doar calitate, ci și istorie. Dragoș a moștenit dragul de vie de la bunicii și părinții lui. Nu se știe cât de mult merge în urmă această ocupație în fa­milia lor, poate cinci, zece ge­ne­rații. Dar el s-a trezit trăind în această tra­diție. Și a decis să o ducă mai de­parte. „Întregul oraș este în­con­jurat de pod­gorii. Sigur, cea mai cunoscută este cea de la Segarcea, unde erau dome­niile regale și unde se păs­trea­ză o înaltă ștachetă a exce­lenței. Dar eu am vrut să sal­vez istoria și tradiția oame­nilor simpli. Toți țăranii din zonă făceau vin – mult, puțin, dar făceau. Aveau cu toții un meșteșug pe care și eu l-am în­vățat de la ai mei și, pe deasu­pra, vinul crea o legătură pu­ter­nică de comunitate. Vinul înseamnă poveștile pe care le spui atunci când îl bei, dar și povestea de până la facerea lui, toate astea sunt adunate într-un pahar. Iar vinul nostru spune povestea unor zile de toamnă, ca aceasta, în care din zori, când încă soarele nu era răsărit, por­neam întregul sat către podgorii. Când eram copil am apucat lucrul în clacă – astăzi, lucrăm la unul, mâine mergeam la altul, apoi toți veneau la via noas­tră și tot așa. Ne cunoș­team toți între noi, făceam îm­preună lucrurile, era un sentiment minunat că aparții unui loc, unei co­munități. Când soarele se ridica pe cer, noi eram deja cu căruțele la vie, deja culegeam. Ne miroseau mâinile a parfum de stru­guri proaspăt culeși, oame­nii își strigau glume peste rânduri sau se tachinau că merge munca greu, era o atmosferă de bucurie generală. Iar la prânz, ne o­pream din lucru și mer­geam la masă. Masa era un țol pus pe pământ, între rânduri, sau pe scânduri așezate pe lăzi, sub nucul locului. Brân­ză, ouă, carne de la garniță sau de la găleată, ceapă… cam astea erau deli­catesele. Și mâncam de rupeam, ni se părea cea mai bună mâncare din lume, cea din câmp”.

Dragoș și prietenul său au preluat podgoria bunicilor și au dus-o mai departe. Cumpără struguri și de la ve­cini, ca să le ajungă pentru mica lor producție. S-au adaptat la vremu­rile mo­derne și acum folosesc trac­toare pentru transport și vase de inox pentru fermentare. Dar culesul este în conti­nuare tradițional – manual, cu oamenii satului, alegând cu grijă fiecare cior­chine. I-au zis vinului făcut de ei „Banul Craiovei” și au fost uimiți de succes. Vizitatori sau localnici, oame­nii vor să descopere vinuri și gusturi locale. Și ca să îmbine tradiția cu istoria locului, două dintre vinuri sunt „istorice” – Frații Buzești și Baba Novac. În cu­rând, vor avea și o cramă, chiar în centrul orașu­lui: „Vom deschide pe fonduri eu­ropene o cramă chiar în centru. Ideea este că cei ce vor să cunoască tradiția Olteniei să o poată face și aici, între aceste superbe clădiri de patrimoniu. Aducem în oraș pod­goria, îmbinăm natura și arhi­tectura. Poate nu con­tează foarte mult, dar facem totul din pasiune, pentru ceea ce în­seam­nă această zonă, pentru a spune mai departe povestea în­ce­­pută în zorii unei zile de buni­cii noștri, în via din satul natal”.

Epilog

Parcul Nicolae Romanescu

Mă despart fermecat de Cra­iova. Nu cred că de vină a fost doar lumina de toamnă, acope­rind ca o pastă de aur orașul aces­ta din sud. Cartierele Băniei au un farmec nebun, te duc în alte lumi și în alte vremuri, pline de ele­ganță și rafinament. Chiar da­că, uneori, în drum spre noul sta­dion Oblemenco, sute de mi­cro­biști ai fotbalului local rotesc, în aer, fulare alb-albastre și strigă în cor, mărșăluind prin centrul ora­șului, noblețea rămâ­ne. Craiova își prețuiește tre­cutul. Coroană de lauri, pe frun­tea ei.

Catalin Manole

Născut în 1978, la Călărași, dar crescut în Slobozia, a urmat la Bucurelti studii de Filosofie și Jurnalism. Lucrează ca reporter pentru „Dilema” și „Plai cu Boi”, colaborând în paralel cu BBC, Tele7abc, LA&I etc. În 2002, este declarat Reporterul Anului de către Clubul Român de Presă. Locuiește 3 ani la Paris, unde își aprofundează studiile de Filosofie la Sorbona și efectuează stagii de pregătire la „Liberation” și RFI. În 2005, se alătura echipei de reporteri de la „Formula AS”. „Reporterul are una dintre cele mai frumoase meserii: să pună în cuvinte misterul și emoția vieții”.

3 Comments
  1. A fost o placere sa ma delectez cu scrisul dumneavoastră în aceste vremuri în care unii colegi înțeleg ca aceasta meserie înseamnă doar titluri pompoase și atât…. Continuați sa o faceți ca o faceți foarte bine.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian