Sanctuare ale naturii – Parcul Național Retezat

Un munte al superlativelor

Unul dintre locurile pe care fiecare iubitor al mun­telui, fie el și începător, TREBUIE să îl vi­zi­teze este Parcul Național Re­te­zat, un paradis al naturii, bine­cuvântat de Dumnezeu prin fru­muse­țile cu care l-a înzestrat. Un munte în care superla­ti­ve­le se întrec în toate, fie că vor­bești despre apele bogate, despre cele peste 20 de vârfuri mai mari de 2000 m înălțime, despre ze­cile de lacuri alpine, despre pădurile vir­gine și despre vietățile ce-l popu­lea­ză. Senzația de rai pe pă­mânt pe care o ai și astăzi, în timp ce-i stră­­bați văile sau înăl­ți­mile, i-a fă­cut acum mai bine de 70 de ani pe oamenii de știin­ță, îndeosebi pe eminen­tul profesor Alexandru Bor­za, de la Univer­si­ta­tea din Cluj, să-și dorească în­fiin­țarea în acești munți a pri­mu­lui parc na­țio­nal al țării, care s-a și năs­cut în 1935: Parcul Națio­nal Retezat. Pro­fe­sorul Borza nu a înce­tat nicio­da­tă să nu­meas­că Retezatul alt­fel decât „un mo­nument sacru al na­turii”. Habita­tele naturale ale parcului sunt deose­bit de di­ver­se, alcătuind un ade­vă­rat mo­zaic săl­batic. Aici pu­tem în­tâlni pajiști alpine și subal­pine pli­ne de flori, tufă­rișuri pitice, ca cele de rododen­dron, azalee, me­rișor și afin, stâncării – mediu de via­ță pen­­tru grupe rare de plan­te și ani­male, jne­pe­nișuri „îm­pă­na­te” cu cei mai frumoși zâm­bri din Carpații României, pă­duri de conifere boreale și sub­al­pine, păduri de fo­ioa­se mon­tane, ha­bi­tate acvatice, între care fai­moa­sele la­curi gla­ciare, sute de pâ­raie și tur­bării ca­re te uimesc cu bogă­ția florei ra­re și a tu­fărișurilor de pe văi­le râurilor.   

Pădurile ocupă aproximativ 49% din su­pra­fa­ța parcului, 4800 ha din aceasta fiind con­­si­derată de că­tre specialiști pă­du­re virgină și cva­sivirgină, o supra­față ne­mai­­în­tâl­nită în alte parcuri euro­pe­ne. Spe­cia­liștii au găsit aici ul­ti­mul Pei­saj Fores­tier Intact din Europa centrală și de sud.

Flora

O simplă excursie în Rete­zat, la sfârșitul lunii mai sau în iu­nie, te face să crezi că toa­te flo­rile munților și-au dat în­tâlnire pe pajiștile lui. Pri­virea îți fuge de la dediței la gențiane, de la rododendroni la azalee, iar dacă ești destul de atent, observi că florile mici ale orhideelor de aici con­centrează par­că frumu­se­țea ce­lor mari, tropicale.

Din păcate, florile Reteza­tu­lui sunt amenințate, în anu­mite lo­curi, de pășunat, dar și de tu­riș­tii care nu înțe­leg că dra­gos­tea pen­tru plan­te nu se mani­fes­tă prin rupe­rea lor, ci prin păs­tra­rea lor în amintire sau în ima­gini foto. De multe ori gă­seam (în anii în care am avut cea mai frumoasă sluj­bă din lu­me – bio­log al Par­cului Na­țional Re­tezat) pe cărări buchete de flori ofilite, unele din acestea fiind reprezentantele unor spe­cii rare.

Fauna

Datorită habitatelor sale foar­te diverse, na­turale sau puțin mo­dificate de intervenția uma­nă, Parcul Na­țional Retezat adăpos­teș­te o faună deosebit de bo­gată. Bogăția și rari­tatea flutu­rilor de aici i-a făcut pe specialiștii eu­ropeni să de­clare Lun­ca Berhinei din Parcul Național Retezat „Zonă de Im­portanță Lepidopterologică Eu­ro­peană”.

Vertebratele au în Retezat re­prezentanți din toate clasele în­tâlnite în România. În apele nu­meroase de aici înoată 11 specii de pești și o specie de chiș­car. În anii ‘60-’70 ai seco­lului trecut, au fost introduși în câteva lacuri din Par­cul Națio­nal Retezat păstrăvii de lac. Amfibienii sunt repre­zentați, și ei, prin 11 specii, mai mult de jumătate din nu­mă­rul de specii de am­fi­bieni întâlnit în România. Broaștele, sala­man­­dre­le și tritonii întâlniți aici în număr mare arată că poluarea nu are nimic în co­mun cu Retezatul.

Dintre cele nouă specii de reptile, doar una este pe­­riculoasă pentru vizitatori, și anume, vipera co­mună (Vi­pera berus). Cu toate că s-au semnalat foarte puține cazuri de mușcături de viperă în zonă, acestea sunt de cele mai multe ori omorâte de tu­riști și cio­bani. Vipera cu corn, citată în majoritatea lucrări­lor în care se fac specificări despre Retezat, nu a fost gă­sită până în prezent.

Păsările sunt bine repre­zentate în Retezat, acesta fiind declarat și „Arie de Im­portanță Avifau­nistică”. Specii montane și alpine rare ca acvila de munte (Aqui­­la chrysaetos), acvila țipătoare mică (Aqui­la pomarina), șoimul călă­tor (Falco peregri­nus), co­co­șul de munte (Tetrao uro­gallus), buha (Bubo bubo), cucuveaua pitică (Glau­ci­dium pase­ri­num), minunița (Aegolius funereus), cio­câr­lia ure­cheată (Eremophila alpestris), fluturașul de stân­că (Tichodroma mura­ria) aduc bucurie fiecărui iu­bitor de păsări. Din pă­ca­te, un gol dramatic a fost lă­­sat prin dispariția, acum câ­teva decenii, a celor pa­tru spe­cii de vulturi și în spe­cial a zăganului, em­ble­ma de altădată a Reteza­tu­lui.

Mamiferele Retezatului reprezintă peste 23% din mamiferele terestre ale Europei. Parcul oferă condiții pen­­­tru supraviețuirea celor mai importante dintre car­nivo­re­le mari europene: lu­pul (Ca­nis lupus), ursul (Ur­sus arctos) și râsul (Lynx lynx). De asemenea, se întâlnesc în parc ierbi­vore mari cum sunt capra neagră (Rupi­ca­pra rupi­ca­pra), cerbul (Cer­vus ela­phus) și căpriorul (Capreo­lus ca­preolus) și care ală­turi de mistreț (Sus scrofa) alcă­tuiesc prada carnivo­re­lor mari.

Carnivorele de mai mici dimensiuni, cum sunt pisi­ca sălbatică (Felis silves­tris) și mustelidele, găsesc în di­ver­sele habitate ale par­cu­lui microma­mifere ca­­re le asi­gură o parte din hra­nă.

Peșterile din Retezat sunt folo­site de urși pe timpul iernii, iar li­liecii găsesc aici condiții bu­ne pen­tru hibernare sau pen­tru colo­niile de naștere din timpul verii. În Parc au fost identificate 13 spe­cii de lilieci.

Râurile bogate în pește sunt adevărate „restau­ran­te” pentru vi­drele (Lutra lutra) atât de rare în alte părți.

În elita Europei

Din păcate, chiar acum, când vârsta-i venerabilă ne-ar îndemna să-i asigurăm o „bă­trânețe” cât mai liniș­ti­tă, Par­cul Național Retezat trebuie să facă față unor ame­nințări din partea oa­me­nilor însetați de câș­ti­guri. Vânătoarea, fie ea le­gală sau nu, exploatarea pădu­ri­lor, atitudinea unor tu­riști și, mai ales, ame­na­jările hi­dro­tehnice prin care impor­tante râuri de pe fața nor­dică vor fi captate pen­tru a rezolva o greșeală de proiectare a lacului de acu­mulare Gura Apei sunt pe cale să distrugă una dintre puținele zone sălbatice care a mai rămas în Europa.

Administrația Parcului Național Retezat face efor­turi deosebite pentru a pu­tea arăta Europei ceea ce aceas­ta a pierdut prin nesă­buința oameni­lor. De altfel, putem afirma că Rete­za­tul a intrat în Europa cu puțin înaintea Româ­niei. În 2004, a fost declarat al cin­cilea parc național euro­pean și primul din Ro­mâ­­nia care a primit certificarea PAN Parks, o rețea a par­curilor naționale de eli­tă din Europa. Această recu­noaștere este urmarea împle­tirii dintre valorile na­turale deose­bi­te ale Retezatului și mo­dul profe­sionist de gospodărire.

Voi încheia cu vorbele cu care ingi­ne­rul sil­vic și ornitologul S. Paș­covschi își încheia arti­colul „Prin Re­te­zat”, scris într-un ziar timi­șorean în 1939: „Vizitați Re­te­zatul. E poate o excursie obositoa­re. Totuși nu veți regreta. Veți avea prilej să aruncați o privire într-o lu­me din povești. Vă veți întoarce fermecați de tainele munților, ce vi se vor desvălui pentru o clipă, și mult timp vă veți întreba, ca și mine: le-am văzut într-adevăr? Sau a fost numai un vis?…”

Acum, aceste vorbe sunt încă de actuali­tate, dar pes­te alți 83 de ani, vor mai fi? De­pinde doar de noi!