Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Jurnal de călătorie

– Înainte de a pleca în călătorie la Piatra Neamț, mi s-a spus că în afară de biserica lui Ștefan cel Mare, nu e nimic de văzut în acest târ­gușor, ras aproape integral de comuniști și transformat într-un banal cartier de blocuri. Însă ajuns la fața locului, aveam să descopăr un oraș minunat, în care comuniștii nu au reușit să demoleze trei lucruri esen­țiale: istoria, dragostea de frumos și o natură splendidă, ocrotitoare –

Turnul lui Ștefan

Așa am pornit la pas prin oraș, chiar din fața gării unde cândva s-a strigat „Os­tași, vă ordon: treceți Prutul!”. O gară mare și frumoasă, ca un palat! Și primul lucru ce mi-a atras atenția a fost gigantica tele­gon­dolă ce traversează prin aer ora­șul, pentru a ajunge pe Cozla, unul dintre dealurile ce mărginesc așe­za­rea. E ciudat să vezi o telegon­dolă plutind peste blocuri, însă pe măsură ce descoperi, la pas, Piatra Neamț, începi să accepți rostul ei: priveliștea este de-a dreptul super­bă, un oraș înconjurat de munți și de lacuri, cu priveliști de vis. Să locuiești în Piatra Neamț este ca și cum ai locui într-o stațiune mon­tană, iar viața pare a fi o nesfârșită vacanță. Cel pu­țin așa pare pentru un călător surprins de coroana de dealuri care înconjoară localitatea, toate cu nume poetice: Cozla, Bât­ca Doamnei, Pietricica și Cerne­gura… plus râul Bistrița, mărginit de câteva lacuri feerice. O natură splendidă, ce învăluie poate cel mai frumos oraș al Moldovei cu un far­mec nespus.

Elena Cuza

De la gară, eu nu am luat însă te­le­gondola, ci am pornit voini­cește pe vechea promenadă a ora­șului, ce duce spre centrul vechi. Lumea trebuie descope­rită la pas. Atent, cu răgaz, pentru a desluși frumuse­țea și miresmele. Odinioa­ră, tot pe aici mergeau cu trăsurile și vechii boieri ce ajungeau în Piatra Neamț, doamne și duduci ce își eta­lau toaletele occidentale, răsucind pe umăr umbreluțe dantelate, domni spilcuiți, cu jobene după ultima modă a Parisului. Pașii m-au dus chiar prin cartierul cel mai bine păstrat al vechiului oraș, pe străzile V.A. Ure­chia, Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare. Acest „pin­ten” de case vechi îți poate da o idee despre măreția de altădată a urbei, casele păstrându-și stilul original românesc, foarte frumos restaurate, majo­ritatea cu grădinițe de flori în față. Multe dintre ele sunt mo­numente istorice și, pe măsură ce le des­coperi, în­cepi să înțelegi povestea locului. Casa lui Calistrat Hogaș, de unde pornea în expediții pe mun­tele Pietricica, o recunoști după bustul scriito­rului, cu pălăria lui celebră pusă pe-o parte. Acum a devenit muzeu și, deși pare o simplă casă țără­nească, aici au început poveștile sale nemuritoare, scrise „pe dru­muri de munte”. Un pic mai departe este „Casa Dom­nească”, unde se spune că s-ar fi întâmplat acțiunea din „O scrisoare pierdută” a lui Caragiale. În ea locuia năvalnica Zoe… Caragiale a aflat, se pare, povestea, în lunga sa ședere aici, ca revizor, dar și ca prieten al lui Hogaș.

Familia Regală în timpul refugiului din 1918, la Bicaz

Au aceste străduțe un aer tihnit, moldovenesc, plin de dulceață și nostalgie, după firea și sufletul locuitorilor săi. Mi s-a părut că și oamenii de pe străzi au un aer distins, boieresc: doamnele mereu cochete și aranjate, domnii eleganți și foarte poli­ticoși, ba chiar și tinerii ieșiți de la cursurile liceu­lui de arte afișau o decență aparte, elegantă și lumi­noasă, ce-mi amintea de portretele pașoptiș­tilor, școliți prin Franța. Aceeași atmosferă de lume tih­nită și așezată mi-au inspirat, mai târziu, chiar și cartierele de blocuri. Din pă­cate, în timpul comu­nismului, s-a demolat foarte mult în Piatra Neamț și în locul caselor boierești s-au ridi­cat sinistrele blocuri cenușii de beton. Dar ceva din vechiul oraș s-a păstrat: niciunde n-am văzut mai multe cofe­tării ca acelea din anii copilăriei mele, co­chete, cu mă­suțe la geam, în care intri și te înnebunește mirosul de frișcă adevărată, de prăjituri cu cio­colată, scoase chiar atunci din cuptor. Și nici în București n-am văzut mai multe magazine de decorațiuni inte­rioare, cu vitrine uriașe, în care sunt expuse livinguri și dormitoare în­tregi, de parcă principala grijă a nem­țenilor ar fi să aibă o casă cât mai cochetă și primi­toare. Adăugați la toate acestea librării încărcate de rafturi cu cărți, galerii de artă luate cu asalt de gru­puri de tineri, un teatru impunător și celebru, care anunță că o premieră se lansează la trei zile o dată și câteva muzee fa­buloase. Spiritul subțire n-a murit în Mol­dova. Educația și cultura mai au, încă, preț.

Orașul Reginelor

Casa Elenei Cuza din Piatra Neamț

Mai puțin cunoscut este faptul că Piatra Neamț a fost un oraș locuit de doam­ne mari și regine. Le va fi atras și pe ele frumusețea și tihna lui. Una dintre casele aflate în centrul vechi i-a apar­ținut chiar doamnei Elena Cuza, unde domnitorul primei Uniri venea să o vi­zi­teze. O căsuţă modestă, la fel ca și ulti­mii ani ai vieții celei care o locuia, două odăi şi un antreu, pe care se află o altă odaie, pentru camerista Germaine, adu­să în România din Geneva. O casa ve­selă, însă cu o grădiniţă în faţă, pe care Doamna Elena o îngrijea singură. Aici, a fost vizi­tată Elena Cuza de Nico­lae Iorga, cu doar o lună înain­te de a muri. Iată ce a notat marele istoric atunci, în 1909: „În acea odăiţă neagră, în care se desluşea, în fundul unui fotoliu, dintr-o săracă rochie de doliu, supt un căuc de călugăriţă acoperit cu un văl simplu de lână, o figură măruntă, săpată în fildeş palid – în odaia aceea era o viaţă care ştia, cetia, afla… era o cugetare sigură şi cuminte, era o inimă care bătea pentru tot ce e nobil…”. Datorită mo­destiei și bu­nătății ei, nemțenii o numesc și as­tăzi Sfânta Elena Cuza.

Muzeul Memorial Calistrat Hogaș

O regină adevărată a ajuns la Piatra Neamț ime­diat după căsătorie: Regina Maria. A admirat pei­sa­jele sublime, s-a plimbat cu pluta pe Bistrița și a pro­mis să revină. Ceea ce a și făcut, însoțită însă de un întreg alai. În vara lui 1918, Regina Maria a poposit la Bicaz, de data aceasta pentru mai mult timp, însoțită de Ferdinand și principesele Ileana, Mărioara și Elisabeta. Nu lipseau generalul Berthe­lot și nici compozitorul George Enescu. Cei care nu au încăput în Casa Regală, ridicată de italianul Carol Zani, au dormit în sat, pe la oamenii înstăriți. Regina Maria și doamnele din suită au vizitat atunci cele mai fermecătoare locuri de pe Valea Bistriței. Iată ce consemna suverana: „Am găsit locul pe care îl visa sufletul meu… cu pajiști ca din rai și o prive­liște cum nici că s-ar putea dori mai frumoasă. Ceahlăul se înalță ca o fortăreață uriașă pe fundal, într-o parte se deschide larg valea spre Hangu, iar pe partea cealaltă, sunt dealuri înalte, îmbrăcate într-o pădure întunecată. E un loc minunat. Cu voia Domnului, aici am să înalț, într-o zi, casa albă ca zăpada a visurilor mele…”. Dar iată și detaliile vi­zitei reginei în Piatra Neamț, notate de G. T. Kiri­leanu, bibliotecarul Casei Regale: „În ziua de 12 august MS Regina a sosit la Piatra Neamţ, unde orăşenii dimpreună cu ostaşii Regimentului 15 i-au făcut o primire din cele mai însufleţite. La Sf. Ioan, biserica domnească a lui Ştefan cel Mare, a fost întâmpinată de întregul cler, arătându-i-se această măreaţă clădire care stă neatinsă de acum patru sute şi mai bine de ani. De la Sf. Ioan, Regina s-a urcat în parcul oraşului, în Cozla Mică, de unde a admirat mândra privelişte a Văii Bistriţei”.

Curtea Domnească

Telegondola

Am ajuns și eu în inima orașului Piatra Neamț, care este, fără îndoială, Curtea Domnească. Aici sunt Turnul și Biserica Sfântul Ioan, construite de Ștefan cel Mare, dar și cele mai vechi și mai spec­taculoase clădiri ale urbei. M-am așezat pe o băn­cuță și am privit minunatele ctitorii voievodale, lăsându-le să îmi sature ochii și sufletul de frumu­sețea și măreția lor. Biserica, zveltă, de o desăvâr­șire nepământeană, și turnul – martor tăcut al glo­riei de demult a Moldovei. Am intrat în biserică: ziduri vii, cu freamătul a sute de ani de rugăciuni. Printre cei ce s-au închinat aici și au călcat pe aceste lespezi a fost însuși Ștefan cel Mare. Nu are cum să nu te înfioare gândul atâtor ani de istorie și credință așternute pe pietrele acestei biserici. În jurul ei și al turnului sunt adunate casele boierești, construite în stil asemănător, un muzeu de artă, primăria, Muzeul Cucuteni. Toate, la fel de impre­sio­nante, și meritând câte un reportaj fiecare. Des­pre Cucuteni am scris în revistă. Cea mai veche civi­lizație a Europei își are domiciliul la Piatra Neamț.

Peste 17 milenii de viață bună

Vitalie Josanu

După ce am meditat îndelung la cele văzute și aflate, în fața unei ciorbe moldovenești acrite cu borș adevărat, la restaurantul „Cocoșul de aur”, am decis că ar trebui să aflu mai multe despre trecutul locului. Așa că am stat de vorbă cu un specialist: istoricul Vitalie Jo­sanu. El mi-a explicat cum un simplu „târgușor” a devenit „perla Moldovei”.

„Acest loc nu a fost foarte însemnat în trecut, însă mereu a fost potrivit pentru o viață bună. S-a locuit aici încă din paleolitic, dovadă fiind desco­perirea unei statuete a lui Venus, veche de peste 17 mii de ani; civilizației Cucuteni i-a plăcut și ei locul și s-a întins peste el, dacii au înălțat Petrodava. Dar Piatra va crește în importanță odată cu decizia lui Ștefan cel Mare de a ridica o curte domnească aici. Se întâmpla spre sfârșitul domniei, undeva la 1497. Atunci se ridică Curtea Domnească din Piatra Crăciunului sau Târgul Pietrei, înconjurată de un zid de cetate. Multă vreme, Piatra Neamț a fost doar punct de popas pentru plutașii care coborau pe Bistrița, până spre Galați. Un alt moment im­portant a fost când se produce o migrare ma­sivă în Mol­dova a unei populații evreiești, venită dinspre Im­periul Austro-Ungar și Polo­nia. Brusc, orașul este popu­lat cu familii de negustori, farmaciști și învă­țători evrei. Nu întâmplător, în orașul Piatra Neamț se află și astăzi una dintre cele mai vechi sinagogi din România, care e și un centru important de pele­ri­naj pentru evrei. Datorită comunității evreiești, orașul s-a dezvoltat foarte mult, devenind un centru co­mer­cial, dar și inte­lec­tual. Și trebuie să spunem că în perioada anilor ‘70, cu toate minusurile de ri­goare, platforma industrială Săvinești a adus o nouă pros­peritate economică zonei, devenind unul dintre cele mai importante centre de cercetări chimice din țară. Nemțenii au plătit însă acei ani de oarecare prosperitate prin pierderi foarte grele de identitate, patrimoniul local fiind, pur și simplu, devastat.

Un teatru de legendă

Raluca Naclad

Dar tăvălugul comunist nu a putut să dărâme chiar tot. Ca prin minune, Teatrul din Piatra Neamț a scăpat și a devenit, în timp, o oază de frumos și de libertate. El există și astăzi, fiind una dintre cele mai impresionante și impunătoare clădiri din oraș. Gheorghe Măcărăscu a început să o construiască pe la 1930, el fiind un mare iubitor de teatru. Nu a apu­cat să-și vadă visul cu ochii: a fost arestat și închis ca dușman al poporului și a murit în lagărul de mun­că de la Ocnele Mari, în 1952. Comuniștii au transformat clădirea în ateliere de vopsitorie și tâm­plărie. În 1958, a apărut însă omul providențial: se numea Ion Coman, lucrase la Circul de Stat din București și la Teatrul din Bacău, avea doar patru clase și își spunea „geambaș de actori”. Deși nu avea studii, avea un fler special pentru teatru și pentru oamenii din teatru. Și-a dorit un teatru al tinerilor. S-a gândit că o echipă de tineri ar putea să fie un fer­ment de energie și de creativitate în oraș. Și a fost ! Teatrul din Piatra Neamț a devenit avangarda teatrului românesc. Nu se știe cum a con­vins autoritățile comu­niste, dar sigur este că a luat toți ab­solvenții care terminaseră în 1958, IATC-ul în București și i-a adus la noul teatru din Piatra Neamț. Iar din acea cla­să făceau parte Florin Pier­sic, Leo­poldina Bălănuță, George Motoi și mulți alții. Ei au venit cu spectacolul pregătit pentru ab­sol­virea facultății – Vicleniile lui Scapin, iar regizorul acelui spectacol, și el tânăr absolvent, era ni­meni altul decât David Esrig, care peste ani a devenit un nume recunoscut pe plan internațional. Așa s-a născut le­genda. Și ea a continuat, Teatrul Tine­retului din Piatra Neamț a devenit sino­nimul inovației artistice, al îndrăznelii, cu actori talentați și un public educat, iubitor, prin tradiție, de cultură. Astfel au fost montate spectacole din drama­turgia occidentală, spectacole îndrăzne­țe, „cu risc estetic”, experimentale. S-a dus vestea în țară că la Piatra Neamț se petrece un miracol, și mulți actori ce­reau să fie repartizați în provincie, la Teatrul Tineretului, care depășise, ca reputație, Bucureștiul acelui timp. Maia Morgenstern și Oana Pellea au debutat aici.

Teatrul Tineretului

Despre ce se întâmplă astăzi în aceas­tă instituție legendară am întrebat-o pe doamna Raluca Nă­clad, secretar literar al Teatrului Tineretului.

Magazin de mobilă

„Astăzi, la conducerea Teatrului Ti­neretului este Gianina Cărbunariu și ea păstrează cu succes insti­tuția pe linia experimen­tului și a deschiderii, în spe­cial față de tineri. Aici a fost și primul festival de teatru dedicat publicului tânăr și tinerilor creatori, înființat în 1969, dar din 2018, el a devenit inter­național, așa că am păstrat o deschidere maximă față de ceea ce se întâmplă în Europa și în lume. În plus, suntem implicați în două mari proiecte europene, iar anul tre­cut am început o cola­borare cu 12 teatre din tot atâtea țări. Încă din ‘69, am avut festival de teatru, și publicul acestui oraș este pre­gătit, este un public pro­fesionist, aș putea spune. De aceea, nicio­dată nu s-a mers pe „gustul publicului”, cu piese ușoare sau divertisment. Chiar riscând să nu avem public, dorim să fie spectacole care ating probleme extrem de dureroase din societate, spuse într-un limbaj cât se poate de rea­list. „Adevărul doare, teatrul nu este divertisment”, asta spunem noi la toate discuțiile cu publicul.

Epilog

Biserica din Văleni, veche de cinci sute de ani

Văleni este unul din cartierele mărginașe ale orașului Piatra Neamț. Pare mai degrabă un sat alipit, decât un cartier, aici fiind doar case risipite pe sub dealuri. Câțiva copii se joacă pe stradă. De prin curți au ieșit câțiva câini scăpați din lanț și pe un tăpșan sunt vaci și cai la păscut. Undeva, la ca­pătul unei ulicioare, se află o clădire mică, din lemn. Pentru ea am venit: este cea mai veche biserică din lemn din județ, ridicată la 1519. O biserică veche de peste 500 de ani! Am înconjurat-o la pas, i-am pipăit lemnul cald, ars de soare și timp. În curte se află cimitirul și o clopotniță. Am intrat pe ușa micuță. Câțiva oameni și preotul parohiei participau la o înmormântare. Am stat și eu și am ascultat slujba. Murise un bătrân. Două femei plângeau tăcut, îm­brăcate în doliu. S-au uitat la mine și s-au gândit, probabil, că sunt vreo rudă mai îndepărtată. O colivă mare, cu lumânări aprinse. Colaci puși pe masă, pentru pomana de la sfârșit. O sticlă de vin roșu. Am cântat cu ei „Veșnica pomenire”, ținându-ne unii de alții. În această biserică, azi simplă parohie, a func­ţionat, timp de două secole o şcoală iconografică, unde s-au realizat sute de icoane de o mare valoare. Multe dintre ele, în jur de 150, sunt răspândite la mânăstirile Agapia, Văratec, Neamţ şi Bistriţa, iar unele sunt păstrate de Mitropolia Moldovei. Câteva au rămas și în această bisericuță, le văd atârnate pe pereți. Sunt de o frumusețe stranie. Sfinții par alte rude, ce participă, și ele, la înmormântare. Preotul ține slujba încet, cu multă evlavie și emoție, cum doar în Moldova poți întâlni. Așa era aici și în urmă cu cinci sute de ani, așa o să fie și peste alți cinci sute.

Catalin Manole

Născut în 1978, la Călărași, dar crescut în Slobozia, a urmat la Bucurelti studii de Filosofie și Jurnalism. Lucrează ca reporter pentru „Dilema” și „Plai cu Boi”, colaborând în paralel cu BBC, Tele7abc, LA&I etc. În 2002, este declarat Reporterul Anului de către Clubul Român de Presă. Locuiește 3 ani la Paris, unde își aprofundează studiile de Filosofie la Sorbona și efectuează stagii de pregătire la „Liberation” și RFI. În 2005, se alătura echipei de reporteri de la „Formula AS”. „Reporterul are una dintre cele mai frumoase meserii: să pună în cuvinte misterul și emoția vieții”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian