Găuri negre ale istoriei

• Vlad Țepeș este o „vedetă” a istoriei României. Puțini dom­ni­tori se bucură de atâta faimă ca el. Despre luptele lui cu turcii am în­vățat la școală, despre cruzimile sale e plin „folclorul”, iar bo­ga­ta filmo­gra­­fie ce a urmat romanului „Dracula”, al lui Bram Stoker, a sporit și mai mult aura voievodului valah. Dar cu excepția bă­tăliilor sale, des­pre viața lui Vlad se știu extrem de puține lu­cruri, și acelea, tri­butare imaginii negative în care a fost țintuit. Într-o zi geroasă din iar­na acestui an, am pornit alături de istoricul clujean Mihai Florin Ha­san, pe urmele ultimilor ani de viață ai lui Vlad Țepeș. Istoria, așa cum nu se învăță la școală •

Poveste cu final necunoscut

Reconstituită pe baza documentelor, viața lui Vlad Țepeș e atât de spectaculoasă, încât nu era nevoie de toate exagerările care i s-au pus în cârcă, și în timpul vieții, și după moarte, ca să devină subiect potrivit de roman sau de film. Victimă a unor cam­panii de manipulare odioase, scos țap ispășitor pentru malversațiuni de care era străin, folosit ca instrument de „mar­keting”, de la faimosul roman al lui Bram Stoker și până azi, Vlad Țe­peș e apărat de numeroasele documente care ne-au rămas și de încăpățânarea unor istorici ce țin să ni-l dezvăluie așa cum a fost în realitate: un mare strateg al timpului său, un domn care cerea res­pect pentru coroana țării sale, un con­du­cător inteligent și curajos, pe care doar contextul istoric l-a împiedicat să fie mai glorios decât pri­etenul său din copilărie, Sultanul Mahomed II. Un strateg uriaș, despre ai cărui ultimi ani de viață ma­nualele șco­lare nu spun absolut nimic. Cum a fost lun­ga cap­tivitate a lui Vlad, la curtea lui Matia Cor­vin, cum a fost revenirea pe tronul Țării Româ­nești, cum s-a întâmplat moartea lui fulgerătoare, care dintre te­o­riile despre locul lui de veci e mai verosimilă, care e locul său ade­vărat în istoria europeană? O mulțime de între­bări și tot atâtea povești fabu­loa­se, pe care le-am depănat cu is­to­ri­cul clujean, Mihai Florin Hasan.

Pe urmele pribeagului Vlad…

Lansată în 2022, cu mare suc­ces de public, docu-drama „Meh­med vs Vlad”, o impresionantă producție a studiourilor Netflix, a încercat să pună ordine, cu aju­torul unor istorici cu greutate (doi dintre ei din România!), în infor­mațiile pe care le știm despre „Dra­cula” și să dea la iveală un portret realist al acestuia, departe de numeroasele fabulații care l-au făcut cunoscut în lumea largă. Într-una dintre scenele de final, după ce ratează de puțin uciderea sultanului, Vlad Țepeș se retrage spre granița cu Transilvania cu o mână de cre­dincioși. E iarna lui 1462 și, vreme de 12-13 ani, știm foarte puține despre adevărata viață a lui Vlad. Un prilej numai bun ca, împreună cu Mi­­hai Florin Hasan, doc­­tor în istorie și unul dintre con­­sultanții ro­mâni ca­re apar în docu-dra­ma Netflix, să o luăm pe ur­mele lui Vlad Țepeș. Sun­tem la Cluj, la doi pași de fostul han în care s-a născut Matia (Matei) Cor­vi­nul, într-un loc liniștit, care se cheamă „Klau­sen”, după numele să­sesc al ora­șului de pe Someș, iar cafeaua pe care o bem vine din zona în care papii îi plăteau pe ca­valerii din partea noastră de Europă, să ducă cru­ciadele îm­potriva otomanilor ce cuceriseră Cons­tan­ti­no­­po­lul.

„Țeapa” lui Matia

Vlad Țepeș și Matia (Matei) Corvinul tocmai deveniseră cumnați, în prima parte a anului 1462, după ce domnul Țării Românești se căsătorise cu una dintre fiicele din flori ale lui Iancu de Hune­doara. Când pornește spre Ardeal, ca să-și refacă forțele, Vlad se așteaptă să fie primit de Matia ca o rudă, întocmai ca în ur­mă cu scurtă vreme, când au serbat „cu­metria” ce le întărea alianța îm­po­triva lui Ma­homed. Atunci, Dra­cula venise „în­veș­mân­tat somptuos, cu 900 de că­lăreți, și a fost foarte bine primit. Și, după ce căsătoria a fost celebrată, cumnatul său l-a în­soțit cu alai ma­re”. Dar ce-a urmat a fost un veritabil film de aventuri. Deși cei doi su­ve­rani se înțeleseseră să por­neas­că împreună împotriva turcilor, după ce armatele înaintaseră 6 mile pe pă­mân­tul Țării Românești, pe ne­aș­teptate, la poalele Pietrei Craiului, pe drumul spre Târgoviște, Vlad Țe­peș e atacat de un senior al regelui, ca­re se năpus­tește pe el și îl ia prizo­nier. „A fost pus în lan­țuri și a fost ma­re zarvă, când alaiul și paznicii puși să-l vegheze l-au scos din țară. A fost mânat în Un­garia și, într-un castel nu­mit Vișegrad, a fost întem­nițat”.

De ce e aruncat Vlad în închisoare, el, care era ne­abătut în fidelitatea față de Matia, și mare duș­man al turcilor? De ce să-l arunce Matia în închi­soare, în aju­nul unei campanii din cru­ciada dorită de papă? Cei mai curioși și îngrijorați erau Papa Pius al II-lea și nobilimea vene­țiană, care plătiseră mulți bani ca să-l convingă pe Ma­tia să por­nească la cruciadă, cu con­cur­sul lui Dracula. Pius al II-lea, care a avut un pontificat de­di­cat cruciadei, îi dă­duse lui Matia 40.000 de du­cați! Cum erau bani mulți la mij­loc, papa dorea să știe ce s-a întâmplat cu ei. Matia nu dădea semne că ar vrea să se implice în lupta cu turcii, iar no­bi­limea ardealeană, nici atât.

Răzbunarea sașilor

Aflați de multă vreme în conflict cu Vlad Țe­peș, care, în trecut, arsese suburbiile Brașovului și îi ata­case pe lângă Sibiu, sașii găsesc cel mai bun mo­ment pentru a se răzbuna. Scriu o scrisoare pen­tru Mahomed, ca și cum ar fi venit din partea lui Vlad, prin care Țepeș promite să-l prindă pe Matia și să-l dea pe mâna Sultanului. Mint că au inter­ceptat-o spionii lor și i-o dau regelui Ungariei. „Ea a căzut foarte bine pentru Matia, care trebuia să justifice arestarea lui Vlad. După o campanie atât de dură cum a fost cea din Muntenia, în care Țepeș l-a blocat pe Mehmed și a fost cât pe ce să-l omoa­re, să apară o arestare de genul ăsta, era foar­te greu de justificat”, spune Mihai Florin Hasan.

După ce un an întreg are de dat explicații des­pre capturarea lui Țepeș, Regele Matia apelea­ză la tiparniță, ca să popularizeze, în germană, pe limba marelui public, fărădelegile – adevărate sau pre­supuse – ale „marelui tiran”. Ni­cco­lo de Mo­dru­ssa, legatul pontifical, venit în anchetă pe urma du­caților pierduți, e pus imediat la curent de an­turajul lui Ma­tia în legătură cu cru­zimile lui Dra­cula, o dovadă în plus că scornelile porneau din cancelaria de la Buda. „Regele Matia po­ves­tea, iar gră­mă­ticii ade­ve­reau, că 40.000 de persoa­ne de ambe sexe și de vârste diferite, ca­re apar­țineau facțiu­nii duș­mane, fuse­seră uci­se din po­runca lui Vlad, prin cele mai inge­ni­oase supli­cii”, notea­ză Nicco­lo. Pa­pa în­suși ar fi primit un exem­plar din „Po­ves­tea voie­vodului Dracula”, pamfletul tipărit la Viena. Fără să știe, Matia e „spon­sorul” unei uriașe campa­nii de publi­ci­tate, care-l va face pe Vlad Țepeș cu mult mai cunoscut în lu­me, decât avea să fie el, regele care se visa pe tro­nul Germaniei! Cu toate astea, faptul că îl ține pe Vlad în viață, în ciuda acuzelor atât de dure pe care i le pusese în cârcă, e încă un argu­ment că to­tul era o făcătură. Iar proba supremă e tra­ta­mentul de care a avut parte Vlad, în prizonie­ratul din Un­ga­ria…

Captiv la Vișegrad

„Demnitarii unguri zic că, pe când era prin­ci­pele Valahiei, omorâse poate o sută de mii de oa­meni, trăgându-i în țeapă sau prin alte pedepse crun­te. De aceea, regele Matia l-a ținut mulți ani într-o închisoare foarte aspră, dar nici acolo nu și-a uitat cruzimea, căci prindea șoareci pe care îi înfigea în bețe, cum fă­cuse cu oamenii pe care i-a tras în țeapă”. Scrierea lui Gabriele Rangoni, italianul care l-a însoțit pe Țepeș într-o campanie în Ser­bia, în 1476, do­vedește cât de bine prinseseră în epocă exage­rările despre dom­nul muntean. Pe această relatare se bazează și versiunea oribilu­lui tratament pe care Matia i l-ar fi aplicat lui Vlad. Nimic mai fals! Mihai Flo­­rin Hasan de­mon­tează unul dintre mi­tu­rile cu cea mai largă circulație din is­toria noastră: „După ce e arestat, Vlad e dus la Alba, unde stă într-o semi-de­ten­ție. Matia s-a gândit, în mod sigur, că s-ar putea să aibă ne­voie de el pe viitor. Nu lichidezi un militar de geniul lui! Plus că erau rude, i-ar fi fost greu inclusiv lui Matia să se justifice în fața su­rorii lui, nevasta lui Țepeș, probabil însăr­cinată. Dracula e dus la Vișegrad, unde stă într-o «cap­tivitate au­rită». Nici vorbă să fi stat închis în beciuri, cu «apă, paie și bă­taie»! Pur și simplu, e tras pe linie moartă, în ceea ce azi s-ar numi «do­miciliu forțat»: te poți plimba în jurul casei, poți să scrii, să te întâlnești cu unii, cu alții, dar totul sub suprave­ghere”.

La puțin timp după arest, Vlad Țepeș e vizitat de omul papei, Niccolo de Mo­dru­ssa. Eruditul emisar ne lasă, cu penița lui rafinată, singurul portret care ne-a rămas până azi: „Nu era prea înalt la stat, dar foarte viguros și zdra­văn, cu o înfățișare crudă și fioroasă, nasul mare și vulturesc, nările umflate, pielea feței fină și roșietică, gene foarte lungi, care înconjurau ochii verzi și larg deschiși, pe care sprân­cenele negre și stufoase îi făceau amenin­țători; chipul și bar­ba rase, în afa­ra mustății. Tâmplele ieșite măreau volu­mul capului. Un gât de taur lega cea­fa mare de umerii lați, pe care că­deau ple­tele negre și câr­li­onțate”. O altă măr­turie impor­tan­tă, lăsată de omul de încredere al lui Ma­tia, Antonio Bon­­fini, spune că în timpul unor tra­ta­tive cu solia turcă venită la Buda, „regele nu i-a pri­mit pe soli decât în pre­zen­ța lui Dra­cula, în­verșunatul duș­­­man al turcilor, care le inspira o tea­mă cumplită. Aceștia, văzându-1 pe cel de la care li se trăseseră nenu­mărate și crunte nenorociri și care de atâtea ori îi în­vinsese și-i pusese pe fugă, îi cereau și mai tare regelui să încheie ar­misti­țiul”. Varianta rea­bi­litării lui Vlad a stat tot timpul pe masa de lucru a lui Ma­tia, care aștepta momentul unei campanii serioase împo­tri­va turcilor. Eliberarea lui Vlad era doar o chestiune de timp. Până atunci, „oaspetele de lux” se învâr­tea ca un leu în cuș­că.

Un prizonier de lux

Înălțată pe un pinten înalt, cum îi spune și numele în slavonă, cetatea Vișegrad domină cursul Dunării. Înconjurată de păduri, ideală pentru vână­toare, devenise reședința de vară a regelui Un­ga­riei, după mutarea tronului la Buda. „Vișegradul fu­sese capitală. Frumosul castel gotic de acolo e, ca mărime, cam cât trei castele de la Hunedoara. Ne­maifiind capitală, la vremea arestului lui Vlad Țe­peș găzduia o garnizoană de maximum 60 de soldați, destui cât să-l păzească pe Vlad, dar să-i în­depli­nească și cererile”, povestește Mihai Florin Hasan.

Îl invit pe istoricul clujean să-și imagineze o zi a lui Țepeș: „Din momentul arestului, lucrurile de­vin destul de liniare. Țepeș este prizonier de lux, are rezervate, probabil, câteva camere în palat, dar e păzit atent. Nu cred că i-ar fi dat o armă bună pe mână, riști mult dacă-i dai o armă pe mână unui mi­li­tar profesionist ca Vlad. Cel mai sigur, i-au dat ar­me de antrenament. Altfel, pro­gramul lui Vlad era des­tul de simplu: se trezea dimi­neața, probabil vi­zita capela, își făcea rugăciu­nile, i se aducea mân­carea, după care fie avea program de studiu, fie se an­trena. Seara, poate dicta ceva corespondență. Din păcate, nu ni s-a păstrat nimic în acest sens. Au fost niște ani foarte monotoni. Pentru un om hi­peractiv ca el, cred că a fost înnebunitor să nu aibă libertatea de mișcare pe care și-o dorea. Poate să mai fi ieșit la vânătoare, dar nu știm în ce condiții. Tind să cred că jurase să nu fugă, și cuvântul lui a con­tat. Familia sa era sub con­trol re­gal. Cred că și-a umplut timpul cu lectura. În tinerețe, la curtea otomană, Vlad fusese educat ca orice prinț. Sunt ferm con­vins că a avut acces la întreaga diplo­mație și educație a casei im­periale turce. E posibil ca în timpul petrecut la Vișegrad să fi avut momente în care să fi scris poate în greacă, poate în turcă, poate în latină. Cred că, atunci când a plecat, și-a luat ce a avut cu el, inclusiv căr­țile și notițele, care astfel s-au pier­dut”.

Noua viață alături de Justina

În unele interpretări, capti­vitatea la Vișegrad a fost de scur­tă durată. Vlad nu figu­rea­ză nicăieri pe listele prizonie­ri­lor din fortă­reață! Când, prins la strânsoare de turci, Ștefan cel Mare insistă pe lângă Ma­tia Corvin să-i redea libertatea de ac­țiu­ne, „Dra­cula lâncezea la Pes­ta, împre­ună cu soția și copiii lui: Vlad, Mih­nea și un al treilea, al cărui nume nu-l cu­noaștem, poate Mircea. Sta­tutul de prizo­nier politic îi îngăduia lui Vlad să trăiască împreună cu familia”, scrie isto­ricul Matei Ca­za­cu. La Vișegrad sau la Pesta, mai mult singur sau împreună cu fa­mi­lia, liber să ci­tească sau chiar să par­ticipe la diverse tipuri de eve­ni­mente, perioada petrecută în cus­todia lui Matia a fost cu siguranță o cămașă prea strâmtă pentru un om cu ambițiile lui Vlad. „Un băr­bat voinic și cinstit ca în­fă­țișare, al cărui chip arată demn de un prin­cipe”, cum îl descrie Papa Pius.

Obsedat să-și recapete tronul și să re­pună Țara Româ­neas­că în avan­garda apărării creș­ti­niș­mului, Vlad nu rata nici cel mai mic zvon ce ve­nea din­spre Constantinopol, Bucu­­rești sau Târgoviște, ori din­spre Su­ceava vă­rului său Ștefan. Simte că timpul lui stă să vină. Și, într-adevăr, la în­ceputul lui 1475 – tre­cuseră 13 ani de când fusese scos pe linie moartă! – si­tuația e cât se poate de îngrijorătoare pentru ta­băra creștină. Încercuit de dușmani, Ștefan cel Mare semnează cu Matia un tratat de alianță, moment în care devine clar pentru amândoi că au nevoie de un om ca Vlad, în Țara Româ­neas­că.

Anul 1474 îl găsește liber pe Vlad. Cum pri­ma soție îi murise între timp, la insistențele lui Matia, Vlad promite că renunță la ritul grec și se căsăto­rește cu Justina Szilágyi, verișoara re­gelui. „Con­fe­siunea de credință romano-catolică o depune din interes. E perioada Renașterii, oa­menii sunt pragmatici, iar pentru Vlad, care își cal­cula foarte bine mișcările, crucea era la fel, și de la dreapta la stânga, și de la stân­ga la dreapta. Să nu uităm că, până la urmă, Vlad are cele mai bune căsătorii – cu o familie regală! – dintre toți dom­nitorii ro­mâni. După sora lui Matia, se căsătorește cu o ve­rișoară a regelui! Împreună cu Justina, Vlad locuiește mai întâi la Pesta, apoi la Pecs. Știm că și-au luat o casă în Pesta – «Dra­cula haza»”. Trecut de-acum de 40 de ani, în puterea vârstei, Vlad e din nou pe cai mari. Are o nevastă frumoasă și bo­­gată, e stipendiat de casa regală ca să-și aranjeze proprietățile, Matia și Ștefan cel Mare sunt la mâna lui, iar tronul Țării Românești îl așteaptă…

Suveranul de la Pesta

Din perioada aceasta de libertate ne-a rămas o poveste care spune totul despre felul de a fi al lui Vlad, pe care anii de „lâncezeală” din Un­ga­ria nu l-au domolit deloc. „S-a întâmplat ca un rău­făcător să se adăpostească în casa în care locuia Vlad la Pesta. Urmăritorii au intrat și ei și l-au prins. Dracula a țâșnit din casă, a scos sa­bia și i-a tăiat capul sergentului care îl prinsese pe răufăcător, iar acestuia i-a dat drumul. Cei­lalți au luat-o la goa­nă. Primarul din Pesta s-a în­fățișat re­gelui, ca să se plângă de Dracula. Regele a trimis pe cineva la Vlad: «De ce ai să­vârșit această fărădelege?». El a răspuns: «Așa o să piară toți cei care vor intra ca tâlharii în casa unui mare su­veran. Dacă primarul ar fi venit la mine și mi-ar fi spus și dacă l-aș fi gă­­sit în casa mea pe răufă­cător, l-aș fi pre­dat eu în­sumi». Când i s-au spus acestea regelui, el a iz­bucnit în râs și s-a minunat de voinicia lui”.

Până să urce din nou pe tro­nul Mun­te­niei, Vlad îl ajută pe Matia într-o campanie în Bos­nia, unde, împre­ună cu un alt lup­tător renumit, Vuk Brankovic, atacă garni­zoa­­nele otoma­ne și cuceresc for­tăreața Sa­bac. „După ce își regă­sește vechile ape­ten­țe ador­mite, se implică în campania lui Ște­fan cel Mare, care fusese atacat de Ma­ho­med. Contingentele lui atacă ul­timele res­turi ale armatei oto­mane. Între timp, își așea­ză cartierul general în nord-vestul Tran­silva­niei, aștep­tând să fie gata casa care se construia pen­tru el la Sibiu, din pen­sia de 200 de florini de aur pe care o primea de la Matia. Își strân­ge fideli, oameni nemulțumiți de noul domn al Mun­teniei, Laiotă Basarab, și e dispus să îi ierte pe cei care l-au trădat în 1462. Le scrie brașovenilor și sibienilor că merge să-și ia tronul înapoi și le pro­mite că vor avea relații prietenești. E dispus să în­groape și vechile certuri cu sașii. Știe că e singur și are nevoie de sprijin.

Vise de primăvară

Sprijinit de Ștefan Báthory, voievodul Transil­vaniei, și de oamenii lui Ștefan cel Mare, Țepeș intră în Țara Românească la început de Noiem­brie 1476, ocupă Bucureștiul, de unde scrie în Ar­deal, să i se trimită niște tâmplari la Târgoviște, să refacă curtea domnească de acolo. Cel mai probabil, pregătea palatul de la Târgoviște pentru soția sa. Ea nu l-a însoțit, a rămas în Transilvania să vadă rezultatul luptelor pentru tron. Urma să o cheme după ce refăcea cetatea de la Târgoviște. Între timp, îl trimite pe unul dintre apropiați cu tot felul de rugăminți la Sibiu și Brașov, unde cere mercenari pentru armata lui. Are probleme fi­nanciare. Pe moment, resursele sunt limitate și, chiar dacă soția sa este bogată, Vlad e orgolios, nu s-ar fi fo­losit de banii ei. Din păcate, iarna vine repede și îi e tot mai greu să gă­sească trupe. Ștefan îi lasă o gardă de 200 de luptători de elită, pentru că Vlad nu are încredere în cei din jur. Oscilează între a rămâne la București sau a pleca la Târgoviște. Se aștepta să fie atacat de Laiotă sau de alt pre­tendent, iar de la Târgoviște, putea să fugă mai ușor în Ardeal… Decembrie e o lună agitată. Imediat după Cră­ciun, Laiotă trece prin Giurgiu în Țara Ro­mânească. Vlad își strânge oamenii din jur, vreo 3.000 de soldați, și se în­dreaptă spre Giurgiu. Își dorise atât de mult să-și reia tronul și să lupte din nou, alături de moldoveni și de un­guri, împotriva lui Mahomed! A visat asta, noapte de noapte, vreme de 13 ani! Iar acum, când turcii îi ies în cale, e mai singur ca oricând, cu o oaste de strânsură, cu boieri în care nu se poate încrede și cu doar 200 de vi­teji de-ai lui Ștefan gata să lupte, până la unul, pentru el. Știe că are nevoie de o mișcare de geniu pentru a ieși din încurcătură, iar pentru asta e nevoie să vadă cu ochii lui desfă­șu­rarea trupelor dușmane. E om de linia în­tâi, cum a fost toată viața! Își pregă­tește armele, își cere calul și-un rând de straie tur­cești, în caz că va fi nevoie să intre în rândurile duș­manului, cum a făcut-o de atâtea ori. În timp ce-și aranjează ținuta de luptă, se gândește la ul­ti­ma scrisoare pe care i-o trimi­sese, de Crăciun, Justinei. Îi promisese c-or să se vadă cel mai târziu în primăvară, când, în pa­latul nou de la Târgoviște, îi va pune pe cap coroana de mare doamnă a țării sale. Apoi urcă pe cal și pornește în recunoaștere…

Sfârșitul

La 4 Ianuarie 1477, liniștea cetății de scaun de la Suceava, în nordul îngropat sub zăpadă mare, reavănă, al Moldovei, e spartă de ne­che­zatul unor cai de trap, alergați amarnic prin nă­meții de jumătate de metru. Porțile se deschid, iar Ștefan însuși, bântuit de o sumbră presim­țire, le iese în cale. 10 dintre bravii lui ostași din garda pe care o lăsase în Muntenia îi aduc vestea cea cumplită: Vlad Dracul e mort și, dim­preună cu el, toți ceilalți moldoveni care-i ră­măseseră aproape. După ce-a aș­tep­tat mai bine de un deceniu, în „co­livia au­rită” din Ungaria, să revină la tron, Vlad moare la doar câteva luni după începutul celei de-a treia sa domnii. La fel ca viața, și moartea sa stă sub semnul a numeroase fabulații. Cea mai recentă și mai fantezistă spune că Vlad n-ar fi murit atunci, la Giurgiu, ci, răscumpărat din prizo­nie­ratul lui Mahomed, ar fi ajuns în sudul Italiei și și-ar afla somnul de veci la Napoli! Doar unul dintre mul­tele scenarii, care mai de care mai fantezist, care l-au nemurit pe Dracu­la în istoria mare a lumii.

O mare enigmă: Cum a murit și unde e îngropat Vlad Țepeș?

Cum a murit Dracula?

Legat de momentul morții lui Vlad Țepeș, is­toriografia românească a reușit să cadă de acord doar că s-a petrecut cândva, în intervalul 20-30 De­cembrie 1476, în contextul confruntării cu oas­tea lui Laiotă Basarab, din zona Giurgiului. „Vlad s-a urcat pe deal să urmărească armata otomană și aici apar multele versiuni: prima e că cei din jurul lui au complotat și l-au omorât, a doua că s-ar fi îmbrăcat, ca în 1462, în haine otomane, ca să facă spionaj perso­nal, iar când s-a întors, ai lui, nerecunoscându-l, l-au ucis, iar a treia – că o uni­tate otomană, îm­preună cu Laiotă și cu mercenarii lui, îl încon­joară și îl ucid acolo, pe deal. Istoricii noștri nu s-au pus de acord asupra celei mai pla­u­zi­bile va­riante. Poate fi oricare dintre ele.    Clar e că a murit și că a fost recunoscut pe câmpul de lup­tă. „10 oșteni moldo­veni reușesc să fugă de pe câmpul de luptă și ajung pe 4 Ianuarie la Suceava, unde îi dau lui Ștefan raportul despre moar­tea lui Vlad. Dacă a fost zăpadă mare, ca să aibă timp să ajungă până la Su­ceava, cu cai schimbați de la Milcov în­colo, le-a luat câteva zile”.

„Hanul Voievodului” de la Istanbul

Și în ce privește soarta tru­pului lui Vlad după uci­dere, circulă mai multe teorii. Capul și, poate, o mână, au fost duse la Constantinopol, ca dovadă a morții sale. Se spune că după ce a fost expus pe poarta Ga­latei, capul a ajuns pe o stra­dă, cunoscută ulterior drept Ulița Voievo­dului. Tradiția spune că acolo era un han și acolo ar fi ajuns capul, care ar fi fost îngropat în curtea hanu­lui. Acum doi ani, în timpul docu­mentării mele pe urme vechi româ­nești în Turcia, am fost să văd cu ochii mei locul: și, într-adevăr, o plăcuță veche amintește că acolo, la numărul 19, a fost, cândva, „Hanul Voievo­du­lui”. În condițiile în care disputa pe adevăratul loc de veci al lui Țe­peș n-a ajuns la nicio con­clu­zie, acel colțișor aglo­merat și gălăgios din car­tierul Galata ar putea fi cea mai credibilă explicație legată de rămășițele lumești ale lui Țepeș.

Unde e îngropat Țepeș?

Cu corpul, iarăși sunt mai multe teorii. Una e că ar fi la Snagov, vechea teorie a arheologilor Dinu Rosetti și George Florescu. A doua ar fi că e la Mânăstirea Comana, ctitoria lui Vlad. Teoria lui Rosetti pornește de la premisa că Laiotă își ono­rează ca un cavaler adversarul, îl culege dintre morți și îl trimite să fie îngropat la Snagov. Dar să­păturile ulterioare nu demonstrează că ar fi acolo. La Snagov s-a găsit un trup întreg de fe­me­ie, cu părul păstrat in­tact, ca­re s-a pulverizat la con­tac­tul cu aerul. În ce pri­veș­te Mânăstirea de la Co­mana, era aproape, dar dacă mo­nahii și-ar fi îngro­pat dom­nul acolo ar fi făcut-o într-un loc cen­tral. Nu avem nicio confir­ma­re că a fost la Comana, nu s-a des­co­perit nimic până azi. Cel mai plauzibil e că Vlad a fost îngropat acolo unde s-a desfășurat lupta, într-o groapă comună, în care au fost aruncați toți morții valahi.

Teoria „Napoli”

Recent, niște cercetă­tori estonieni și italieni au venit cu ideea că Vlad Ţepeş nu ar fi murit pe câmpul de luptă, în 1476. El ar fi fost luat prizonier de turci şi răs­cumpărat apoi de o fiică a sa, care trăia la Napoli, iar dom­nitorul ar fi fost înmor­mântat în orașul italian.

Portretul lui Vlad Țepeș

Există un singur por­tret adevărat al lui Vlad, care se păstrează în colecțiile din castelul Ambras, în Tirolul austriac. Domnul este înfățișat în semi­profil, purtând pe pletele lungi și buclate o tocă de catifea roșie, împodobită în partea de jos cu opt șiruri de perle. Pe frunte, o stea de aur cu opt col­țuri, împodobită cu un enorm rubin pătrat, susține o egretă prelungită în partea inferioară, prin cinci perle de mărime considerabilă. Sprâncenele ar­cuite lasă să se descopere ochii gri-verzi, larg des­chiși. Un nas lung și ușor arcuit, cu nări proe­minente, acoperă o parte din lunga mustață brună, dreaptă, care taie fața pe toată lățimea ei. Vlad Dra­cula poartă o cămașă roșie, bătând în porto­caliu, o tunică roșu-aprins, purpurie, încheiată cu mari nasturi rotunzi, împodobiți cu nestemate. O mantie de samur cu găitane purpurii completează ținuta. O copie-miniatură a acestui portret, pro­venind din aceeași colecție a arhiducelui Fer­dinand de Tirol, poate fi văzută în zilele noastre la Kunstgalerie din Viena, la ca­binetul de monede, me­dalii și anti­chități. Un al treilea portret, copiat după primul, se păstrează într-o colecție parti­culară din Austria. Dracula figurează acolo, sub trăsăturile dregătorului care ocupa locul de frunte la țintuirea Sfân­tului Andrei pe cruce”. (Matei Cazacu, „Dracula”)

De la Vlad Țepeș la Regele Charles: o poveste de familie

În momentul dispariției sale, Vlad Țepeș avea cel mult 47 de ani și lăsa în urma sa o văduvă și trei băieți. Cel mai mare se numea Mihnea și era născut cu mult înainte de 1462, dintr-o legătură liberă. Cândva, între 1456 și 1458, tatăl său l-a trimis ca ostatic la Mahomed II. După detronarea lui Vlad, în 1462, Mih­nea reușește să fugă de la Istanbul și se refugiază în Ungaria, unde se afla în suita regelui Matia Corvin.

Cel de-al doilea fiu al lui Dracula, pri­mul dintre copiii legitimi, trebuie să se fi numit, după tradiție, Mircea, ca stră­­bunicul patern. În 1482-1483, pe la 18 ani, trece în slujba episcopului cato­lic de Oradea, cancelarul regatului. Cel de-al treilea fiu legitim purta numele ta­tălui și al bunicului din partea tatălui, Vlad. În 1482, și el trăia la curtea de la Buda și fă­cea parte din suita regelui Matia Corvinul. Că­să­torit cu Anna Wass de Czege, Vlad a avut un sin­gur fiu, Ioan Dracula, nobil de Band, ultimul des­cendent cunoscut pe line masculină al familiei. Sora lui, Ana, s-a căsătorit în fa­milia Rhedey, iar pe această linie apare Carolina de Kis-Rhedey, ca­re este strămoașa Regelui Charles al Marii Bri­ta­nii.

(Mulțumim istoricului MIHAI FLORIN HA­SAN, pentru informațiile care au făcut posibile acest reportaj)