Eroii de sub buruieni

Într-o călătorie „pe Argeș în sus”, spre Cetatea Poenari a lui Țepeș, te întâlnești cu istoria la tot pasul: magnifica Biserică Domnească a primilor Basarabi, necropola regală de la Curtea de Argeș, unde își duc somnul de veci regii și regi­nele României, Bi­serica ru­pestră de la Corbii de Piatră, vechile mânăstiri de pe dea­lurile dintre Curtea de Ar­geș și ținutul Mus­ce­lu­lui… Zeci de locuri care amintesc de istoria noastră veche, la fel cum sunt, mai des decât prin alte părți, și mărturii ale istoriei noas­tre recente. Căci istorie mare nu e doar rezistența vechilor dom­nitori în fața tăvă­lugului otoman, istorie mare e și lupta ne­înfricată a partizanilor argeșeni, împotriva ororilor regimului comunist, instaurat cu forța în România, la finele celui de-Al Doi­lea Răz­boi Mondial.

Sălbatica zonă montană dintre Curtea de Argeș și Câmpulung Muscel a fost unul dintre marile puncte de rezistență antico­munistă din România. O zonă cu oameni demni și neînduplecați, care au refuzat să-și predea de bunăvoie pământurile moș­tenite de la străbuni și să pactizeze cu noul re­gim. Iar în geografia sentimentală a zonei, Nucșoara e un loc cu o semnificație aparte: satul Elisabetei Rizea și al eroicei fa­milii Arnăuțoiu, care și-a plătit nesu­pu­nerea, cu doi fii executați de comuniști. Cimitirul bisericii de la Nucșoara e plin de cruci de eroi. Am trecut și noi, reporterii „Formulei AS”, pe acolo, ca să aprindem o lumânare în memoria lor. Crucea mare a Elisabetei Rizea se vede pe stânga, de cum intri pe poarta bisericii. Mormintele Ar­nă­uțoilor, frații Toma și Petre, „Haiducii Mus­celului”, cei care au organizat cea mai puternică și mai lungă rezistență anti­co­munistă din Europa, sunt, însă, greu de gă­sit. Nici o indicație, nici o lumânare aprin­să, nici o floare proaspătă, care să-ți arate dru­mul spre ei. Căutăm răbdători, când, în cele din urmă, găsim numele familiei în­scris pe o cruce, acoperită pe jumătate de bu­ruieni. Iarbă și trandafiri vestejiți. Dăm us­căturile la o parte și dintre ele apar lu­mi­nate de soare chipurile fraților Toma și Pe­tre Arnă­uțoiu, frumoși și tineri ca niște zei. Amân­doi au fost executați la Jilava, pe când pă­rinții încă trăiau… Potriveala sorții a făcut să ajungem la mormântul lor pe 19 iulie, exact în ziua în care, cu 60 de ani în ur­mă, feciorii Toma și Petre au fost uciși. Uciși de comuniști, iar acum de uitare. Mă­car în trista zi a comemorării lor, să se fi aflat ci­neva care să curețe mormântul de bu­ruieni, vreo autoritate locală, vreo aso­cia­ție în­fiin­țată în numele lor, vreun tribun al cauzei martirilor închisorilor co­mu­niste, spe­cia­lizat să vorbească în adu­nări și sim­po­zioa­ne despre drama… uitării lor. Am aco­perit iarăși crucea, cu tufa us­cată de tran­dafiri. Era 19 iulie 2019, ziua bles­te­ma­tă în care frații Arnăuțoiu plătiseră pre­țul libertății cu viața. Eroii de sub buruieni.