Sânziana Pop: mesaj „Din dosul ușii”

Stimați și foarte iubiți cititori ai „Formulei AS”,

Mesajul pe care vi-l adresez începe cu un cuvânt intrat în străvechimea re­vis­tei noastre, chiar din ziua ivirii ei pe pământ: „Mulțumim!”. Un cuvânt ro­mâ­nesc pu­ter­nic și încă viu, care nădăjduiesc să ex­prime deplin recunoștința mea și a co­legilor mei de redacție, față de fidelitatea pe care ne-o dovediți, chiar și în vre­mu­rile acestea sumbre, când viața noastră ame­nin­ță să se schimbe total. Cu atât mai mult vă mulțumim că ne cum­părați, că aveți în­credere în noi, că aflați un rost în pa­ginile revistei. Pe cât cerul ne va îngă­dui, ne vom strădui ca infor­ma­țiile pe ca­re vi le oferim și în vremea vii­toare să vă fie de folos pentru a vă ocroti sănătatea, min­tea și su­fletul. Asta ne dorim, de fapt, cel mai mult: să vă ofe­rim temeiuri de încredere și de liniște su­fletească, care să vă ajute să ieșiți din pa­ni­ca stârnită de coronavirus, o isterie cre­a­tă, în mare parte, prin exagerări ne­­ga­tive imense, difu­zate prin televi­ziuni și internet.

Fiți raționali și lucizi, oameni buni! Coronavirusul nu este o fatalitate. În via­ța noastră de toate zilele ne con­frun­tăm cu împrejurări mult mai grave și dure­roa­se, pe care nu le putem trata cu nici un me­dicament: moartea celor dragi, sufe­rin­țele fizice, despărțirile, pă­rin­ții aban­donați de copiii porniți spre o viață mai bună. Prin comparație, coro­na­vi­rusul este o provocare pe care trebuie să ne pregă­tim s-o învingem cu minte lim­pede, cu liniște și cu calm. Dru­mul pe care suntem e bun.

Problema reală cu care ne confruntăm este izolarea. Trauma celor patru pereți. Una e să „te în­chizi” într-o reședință cu curte și cu gră­dină, și alta să stai seches­trat, cu nevasta și doi copii, într-o garso­nieră de la etajul zece. Și una e să ai 35 de ani, și alta – optzeci, nouăzeci și să scrie pe tine „expirat”. Din păcate, re­comandările „militare” ale celor impli­cați în criza co­ro­navirus se opresc în pragul ușilor, din­colo de care suntem fă­cuți prizonieri. De ce nu fac recomandări și pentru singu­ră­tate, pentru lipsa comu­nicării, pentru dorul amarnic al bătrâ­nilor lipsiți de mân­gâ­ierile celor dragi. Poate cele din urmă.

Nu vreau să dramatizez, deși cred că pro­blema izolării la domiciliu poate să frân­gă vieți. O respectăm, firește, dacă nu există alternativă, dar e bine să știm ce înseamnă și pe plan sufletesc. În punctul acesta, le-aș sugera managerilor epide­mi­ei cu coronavirus, să-și modeleze vocea când apar la televizor, s-o lase să tre­mure puțintel, să exprime o fărâmă de compă­ti­mire și drag. Izolaților le place să fie mângâiați, nu amenințați.

În ce vă privește pe dvs., dragi cititori ai revistei „Formula AS”, sperăm din suflet ca împreună să ne păs­trăm neatinsă normalitatea, să ne bucurăm cât putem de viață, chiar și cu ușa închisă, și să ne punem toată nădejdea în Dum­nezeu.