Comoara din Dolheștii Mari – Biserica hatmanului Șendrea

– În Bucovina, pe Valea Șoimuzului, se află un sat la fel de vechi ca Țara Moldovei. El adăpostește o adevărată comoară: o biserică din vremea lui Ștefan, înălțată de unul dintre hatmanii săi –

Înscăunare de domn

În Bucovina, la 15 kilometri de Fălticeni, valea Șomuzului, liniștită și verde, îmi răsare în față ca un vis frumos din copilărie. Por­nisem pe urmele unei biserici încărcate de istorie, cu cea mai veche pictură din Moldova: Biserica Hatmanului Șendrea. Frumusețea și valoarea ei erau la fel de mari ca și ale celorlalte biserici și mânăstiri din nordul Mol­dovei, doar că printr-o nedreptate a destinului, ea rămăsese încuiată într-un ascunziș ne­știut de țară. Pe valea cea verde, trec mai întâi de niște sate cu nume care par coborâte direct din începuturi: Boura, Valea Bourei… Apoi ajung la capătul călătoriei, în Dolheștii Mari. Un sat însingurat, toropit de căldura ucigă­toa­re a verii și de imensitatea covârșitoare a dealurilor din jur. Am văzut-o ime­diat! Cu ziduri groase și formă zveltă, biserica veche părea că plutește ca o corabie deasupra pământului. Nu mă așteptasem ca isto­ria, în forma ei mă­reață, să-mi dea întâlnire așa de brusc, toc­mai acolo, în satul acela pierdut. Isto­ria strălucitoare dar și dramatică din vremea lui Ștefan cel Mare, când mol­do­venii erau în fruntea bucatelor Euro­pei. „Satul nostru s-a așezat cu temei încă din vremea celui de-al doilea des­călecat al Moldovei, sub Bogdan Voie­vod” – îmi spune părintele Viorel Vrabie, care slujește la biserica istorică din Dolhești. Părintele seamănă puțin cu sfinții cei vechi din picturi, așa că-l ascult cu și mai multă atenție. „Și răzeșii noștri din Dolhești sunt vechi”. Într-un act din 1395, vechi cât Țara Moldovei, un boier, Șendrea cel bătrân, apare ca proprietar al Dolheștiului. Familia Șendrea își ridicase în sat o curte boierească falnică și o biserică frumoasă, de piatră. Viteazul boier, hatman al Sucevei în vremea lui Ștefan, s-a bazat în multele bătălii duse de mol­doveni pe brațele tari ale răzeșilor săi. „Și chiar de aici, din Dolhești, a pornit Ștefan cel Mare atunci când s-a înscăunat, după ce, în 1457, l-a bătut pe Petru Aron, cu ajutorul lui Vlad Ţepeş şi al răze­şilor lui Şendrea. Aici, la Dolhești, pe moșia credin­ciosului său Șendrea, a fost aclamat prima oară Ștefan, ca domn al Moldovei”, și-a con­tinuat pă­rin­tele Vrabie, fascinanta poveste pierdută prin negu­rile istoriei. Din acele vremuri, doar bise­rica veche și mândră a mai rămas. Un semn sfânt, din vremuri de glorie.

Șendrea, hatmanul cerului

Povestea bisericii din Dolhești este legată de hatmanul Șendrea, unul dintre cei mai importanți boieri ai lui Ștefan. Fiind tare prețuit de domnul Mol­dovei, Ștefan i-a dat-o în căsătorie chiar pe sora sa, Principesa Maria, care l-a iubit până la moarte pe viteazul hatman. Dar Șendrea a fost recompensat și altfel pentru vitejia și credința lui. El a fost primul Portar al Sucevei, pe u­me­rii săi căzând apărarea cetății în vara lui 1476, când sultanul Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, a vrut să su­pună Moldova. Încolțit, concomitent, de tătari, care pârjoleau satele, Ștefan nu a mai putut strânge oas­tea cea mare, răzeșii fiind nevoiți să rămână pe pă­mânturile lor, pentru a-și apăra familiile și avutul. Părea că Moldova nu mai are sorți de izbândă. Ște­fan cel Mare, cu oastea cea mică, boierească, aștep­ta să dea bătălia decisivă la Războieni, într-un loc strâmt. În tot acest timp, sultanul a împresurat ceta­tea Sucevei. Cronicile spun că trei săptămâni turcii „au început a bate cetatea cu multe mește­șuguri”. Șendrea Portarul, însă, nu a cedat. Cetatea de Sca­un a Mol­dovei a rămas neclintită în fața Cuceri­torului Lumii, care reușise să spargă zidurile mile­nare ale Bizan­țului. Și deși Ștefan a fost învins nu­meric la Răz­boieni, turcii au fost nevoiți să se re­tragă. Rezistența lui Șendrea, seceta, lipsa de hrană și de apă, dar și regele Ungariei, Matei Corvin, care trimisese trupe de întărire din Transilvania – i-au năruit. Cinci ani mai târziu, Șendrea, leul neîm­blân­zit al Moldovei, cade și el în luptă. S-a întâmplat în bătălia de la Râm­nic, când Ștefan l-a înfrânt pe Ba­sarab Țepeluș, domnul Valahiei închinat turcilor. „Atunci i s-a ară­tat lui Ștefan vodă însuși sfântul mucenic Procopie, umblând dea­su­pra războiului călare și într-ar­matu ca un viteaz” – scrie Grigore Ureche. Cât despre viteazul Șen­drea, iată cum îi descriu cronicile sfârșitul: „Deasupra Seretiului (Si­ret – n.r.), la movila cea mare a Tecuciului, odihnind trei zile, a aflat Ștefan vodă că voievodul Mun­teniei vine cu oști asupra lui, fără veste. Și întristându-să Vodă, cu cine avea, cu ai săi, au repezit la ostași. Într-aceia au sosit și Șendrea hatmanul, cumnatul său, cu o samă de oști. Și Ștefan vodă îndată repezi pe Șendrea înaintea oștii muntenești, cu puțini ostași, ca-n chip de strajă. Și dând ei peste oastea muntenească, mulți pre puțini, fură biruiți, și acolo pierit-au și Șendrea hatmanul”. În urma acestor bătălii dintre moldoveni și valahi, Leto­pi­sețul de la Putna scria: „acești câini de valahi sunt mai răi decât turcii”, căci se ridică împotriva celor de o credință cu ei. Viteazul Șendrea a fost îngropat cu alai și cu jale, de însuși Vodă Ștefan, în biserica familiei sale din Dolhești, lângă tatăl său. N-a mai trecut mult, și după cinci ani, a murit și Maria, sora lui Ștefan cel Mare, înmormântată și ea la Dolheștii Mari, lângă soțul ei, zugrăvit pe zidul bi­se­ricii între îngeri. Un hatman al cerului.

Meșteri moldoveni și armeni

Biserica din Dolhești a fost construită mult înainte de 1481, anul morții lui Șen­drea. În pronaos, alături de mormântul hatmanului, a fost descoperit un al doilea mormânt care, potrivit inscripțiilor sla­vone, este al tatălui său. Oricum, la 1470, biserica e deja pomenită în hrisoave. Mult mai târziu, în 1852-1854, la o restaurare, i s-au adăugat bisericii un pridvor și o clo­potniță în stil rusesc. Străvechea bise­rică din Dolhești era însă plină de grandoare, în ciuda simplității ei grave. Clădită din piatră brută, cu ziduri groase, biserica a rezistat nea­tinsă de vremuri, ca o cetate. Pietrăria ușilor și fe­res­trelor a fost făcută în stil gotic de meșteri veniți din Ardeal și Polonia. La Dolhești, mai apare încă un element foarte rar. Biserica are opt ferestre. Din­tre ele, una are o decorație străveche, ca la bisericile din Asia Mică și Armenia. Este sin­gurul caz de sculptură armenească la bisericile noas­tre vechi. Poate că un pietrar armean s-a rătăcit pe aici, cine poate ști! „Să știți că biserica asta a noastră a fost ridicată de meşteri moldoveni şi armeni” – mă ajută și părintele.

La fel ca mormintele primilor domni Mușatini de la Rădăuți, lespedea lui Șendrea a fost așezată într-o nișă laterală a bisericii. Aceste nișe laterale pentru morminte sunt inspirate din bisericile regilor sârbi. Pe mormântul hatmanului Șendrea sunt cio­plite tot soiul de împletiri florale, fără de sfârșit. La fel ca și bucuria cu care și-a trăit viața luptătorul îngropat aici. Alături, piatra de pe mormântul tatălui său este aproape ștearsă. A fost folosită (altă ciudă­țenie stranie!) ca prag la intrarea în biserică. Tot locul e înconjurat de o aură grea, de pioșie și de eroism. Și spre a întregi acest abur de istorie, nu departe stă mormântul surorii lui Ștefan, Maria, ucisă de dorul după soțul ei cel viteaz. O inscripție laconică te informează: „Acest mormânt este al roa­bei lui Dumnezeu, Maria, cneaghina panului Șendrea portarul, care s-a strămutat întru vecie, la 1486”.

Strămoșii sfinților

Când privești pe îndelete frescele de la Dolheștii Mari, înțelegi de ce pictura asta este cea mai veche din Moldova și una dintre cele mai frumoase din vremea lui Ștefan, chiar dacă profunzimea culorilor și sfinții din fresce sunt ciobite de timp (în lipsa unei restaurări pe care biserica ar merita-o cu pri­sosință!). „Vedeți dvs., eu stau aproape de o via­ță printre aceste picturi. Așa că le-am învățat bine, iar asta nu e simplu, pentru că frescele de la Dolhești sunt frumoase la nesfârșit”, șop­tește părintele Vra­bie, în liniștea răcoroasă a bisericii.

– Ce mână a pictat minunile aste vechi, părinte?

– Biserica de la Dolhești a fost pictată de un pictor faimos pe atunci în întreaga Moldovă, părintele Gavril Ieromonahul, bun prieten cu domnitorul Ştefan cel Mare. Curios e că bise­rica n-a fost niciodată pictată în întregime. Acesta este alt mister de la Dolhești. Nu e clar de ce, dar pictorii au zugrăvit doar nișa mor­mân­­tului lui Șendrea și timpanul ce străjuiește intrarea în naos, cu icoana de hram a Sfin­tei Parascheva. Sunt cele mai vechi fresce păstrate în Moldova, făcute înainte de anul morții lui Șendrea, 1481. Alte bi­serici ale lui Alexandru cel Bun sau Ște­fan cel Mare – cum ar fi Putna, au avut picturi mai vechi, dar niciuna nu s-a mai păstrat. Vechimea maximă de pictură mu­rală e aici, la noi. Multe se­cole, nu se știe câte, frescele de aici au stat acoperite cu un strat gros de var, din grija de a le feri de păgâni și de năvălirile lor devas­tatoa­re, ce păreau să nu se mai termine. Dar după un timp, frescele au rămas uita­te acolo, sub var. Nimeni nu-și mai amin­tea de ele. Abia în 1927, au fost desco­perite de I.D. Ștefănescu, un bizan­tinolog de marcă al României.

Frescele de deasupra mormântulului lui Șendrea sunt surprinzător de com­ple­xe, deși sunt pictate pe o suprafață mică. Chiar deasupra pietrelor funerare sunt pictate portretele hatmanului Șendrea, ale fiilor și al soției lui, Maria. Hatmanul poartă o mantie bogată, de brocart albas­tru, țesută cu fir de aur. Toți sunt purtați în fața tronu­lui lui Hristos, de Maica Domnului și de Sfântul Ni­colae, marele făcător de minuni. În Evul Me­diu, fres­cele erau pictate cu atâta har, încât deveneau sfinte icoane prin care lucra harul lui Dum­nezeu. La Dolhești, zu­gravii ne-au lăsat o liturghie a sfinților pic­tați. O liturghie în cu­lori, la mormântul lui Șendrea. Oficiată de-a pururi…

– Cum era viața aici, în vremea lui Ștefan cel Mare, părinte?

– Vedeți dvs., aici, unde-i acum satul, era curtea boierească, foarte mare. În vremea lui Șendrea, satul era tocmai sus, în deal. Pe ur­mă, odată cu hatmanul, spița boierilor Șen­drea a început să se stingă, iar satul a crescut și oamenii au început să con­struiască case, care, treptat, au înghițit curtea boierească aban­do­nată. Dar la început, în jurul curții boierești și al bisericii – totul era pădure și stuf. O zonă sălbatică, plină de zimbri, bouri cum se che­mau. Şi care au lăsat denumirile satelor din jur. Ște­fan cel Mare venea şi vâna bouri în zona asta sălbatică. Nu de­parte, în satul Ţoleşti, au locuit răzeşi de-ai lui Ştefan. I-a îm­proprietărit dom­ni­torul acolo. Şi acuma e o zonă izolată, sălba­tică și frumoasă, cu păduri în­tinse, tocmai până la Iaşi. Toate satele din valea asta a Șomu­zu­lui sunt foarte vechi.

Parascheva Romana

– Slujiţi de mult în biserica monument, părinte?

– De mult, din 1992. Până atunci, am fost preot la Valea Bourei. Așa că sunt legat bine de locurile acestea și le cunosc. La bise­rica din Dolhești, vara slujim aici, iar iarna în para­clis, pentru că biserica veche e toată din piatră, chiar și tavanul, și e foarte frig. Și slujind iarna în biserica nouă, o mai me­najăm și pe cea veche. Când am venit eu aici, mu­cegaiul era până la jumătatea pere­ţilor. Erau pereţii albaştri de la mu­cegai. Pentru a-l înlătura, am che­mat un specialist de la Comisia Monumentelor Isto­rice. Așa se face că azi, în afară de pridvor și de turnul clopotniței, biserica arată la fel ca în vremea hatmanului Șen­drea. În plus, în curtea bisericii, mai avem și niște pietre sculptate. Sunt și ele de mare importanță, căci sunt morminte vechi. Din păcate, biserica aceasta, cu comorile și picturile ei rare, e aproape uitată, pentru că e departe de fluxul turistic.

De mână cu îngerii

– Ce hram are biserica din Dolhești?

– Hramul principal al bisericii este, din ve­chime, Sfânta Parascheva. Și mai este un al doi­lea hram, Sfântul Nicolae. Acesta era numele de botez al ctitorului, hatmanul Șendrea. Icoana de hram pictată la Dolhești o înfățișează pe Sfânta Paras­cheva Romana, primind cununa muceni­ciei de la îngeri. Ea nu este aceeași cu Paras­cheva Cuvioa­sa, numită și „Cea Nouă”, ale cărei moaște au fost aduse la Iași mai târziu. În Mol­dova de la 1400, Parascheva Romana, fecioara martirizată în tim­pul romanilor, era una dintre cele mai populare sfinte. În Moldova, cultul Sfin­­tei Parascheva Romana era deosebit de intens. Și asta, nu doar la biserica de la Dolhești. Ștefan cel Mare a ridicat și el o biserică, purtând același hram, la Curtea lui dom­nească de la Cotnari. Mucenița Parasche­va Romana apare în toate bisericile din timpul lui Ștefan cel Mare și al urmașilor săi. Aici, la Dolhești, curăția Sfintei Parascheva Romana și strămoșii cei viteji ne ocrotesc. De sute de ani, patroana aces­tui sfânt lo­caş priveghează şi mijloceşte la Dumne­zeu pentru bunăstarea şi mân­tuirea cre­din­­cio­şilor. Nu întâmplător, hat­manul Şen­drea a dorit ca ctitoria lui să fie ocro­tită de Sfânta Parascheva. La Dol­heşti, în fiecare an, pe 14 octombrie, când noi săr­bătorim în aceeași zi toate sfintele și mucenițele Pa­rascheva, credincioşi din toată țara vin bu­luc şi se închină la icoana pictată din vechi­me în zid. Alt semn lăsat de Șendrea pentru pomenirea de azi. I-ar fi înghițit țărâna și numele, nu doar trupul, fără mândra biserică făcută dar veșniciei.

La sfârșitul frumoasei mele călătorii la Dolhești, i-am cerut o povață părintelui Viorel Vrabie.

– Din mijlocul acestui loc plin de fru­museți și istorie, ce i-ați învăța pe cre­dincioşi şi pe cititorii noştri, părinte?

– I-aş învăţa pe toţi să păstreze cu sfin­ţenie credinţa creştină ortodoxă, fiindcă e cre­dința poporului nostru. Și să nu uite să fie buni patrioţi. Să aibă o atenţie deosebită faţă de valorile ţării, pentru că noi suntem o ţară bo­gată în valori. Și aceasta este cea mai mare zestre a noastră. Să luăm exemplu de la Ştefan cel Mare şi de la toţi domnii României, care, adesea cu preţul vieţii, s-au bătut ca po­porul român să nu fie înge­nun­cheat. Dacă cinstești toate aceste valori, eşti liber. Cu Dumnezeu și iubirea de țară înainte, vom ieși la lumină, de mână cu Îngerii.