Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Selecția „Formula AS”

* Anamaria Smigelschi, „Trecători, tre­cători”, Editura Vremea (tel. 021/335.81.31), 230 p.

Cine a citit cele două cărți precedente de me­mo­rialistică ale graficienei – „Gustul, mirosul, amintirea” (Humanitas, 2013) și „Mai de ieri, mai de departe”… (Humanitas, 2015) – cu sigu­ranță și-o va dori și pe aceasta. Amintirile ei, scri­se cu vervă, au capacitatea de a sesiza fru­mosul din natură și oameni, cu hazul lui cu tot, de a găsi și împărtăși bucurie, de a o inventa atunci când îm­prejurări potrivnice o umbresc. Cu o poftă să­nă­toasă de viață, jucăușă, îndemânatică și crea­tivă până și în domenii practice, de la gătit și aranjat ospețe pentru prieteni la bricolat, devotată familiei și profesiei sale, Anamaria Smigelschi își retrăiește în scris momente bio­gra­fice semni­fi­cative, schițează portrete și reconstituie am­bi­anțe care interferează cu istoria epocii 1947-1989, a copilăriei și tinereții. O epocă nu tocmai benefică familiei sale de inte­lectuali, plină de greutăți și nedreptăți (cum a fost pentru majoritatea fami­liilor din țara noastră instaurarea și apoi consolidarea dicta­turii comuniste) la care clanul autoarei rezistă admirabil prin iubirea ce îi leagă pe membrii lui, prin ingeniozitate și altruism. Ca și în „prozelițele” din „Gus­tul, mirosul, amin­tirea”, și aici amin­tirile sunt frag­mentare, axate în special pe câte un per­sonaj – rude, artiști cunoscuți, oameni de tot felul care i-au trecut prin viață, mar­când-o. „În toți acești zeci de ani, prin gara mea au trecut sute de călători (…) Dacă mă stră­duiesc pot povesti fel de fel de chestii despre ei, în marea lor majoritate plecați fără întoarcere”. Deși po­ves­titoarea e o fire duioasă, care iubește ani­ma­lele și copiii (cărțile ei ilustrate pentru copii au încântat câteva generații), textele nu sunt deloc în­siropate sentimental, au o directețe și o năstruș­nicie adolescentină, din care ies la iveală uneori și gheruțele ironiei bârfitoare, ca un con­diment în plus. Se citesc cu plă­cerea cu care au fost scrise sec­vențele cu boemii ce frec­ven­tau atelierul soțului ei, pic­torul Ion (Alin) Gheorghiu – Nichita Stă­nescu, Grigore Hagiu, Petre Stoi­ca, actorul Ionescu Gion, cele despre Nina Cassian, despre Lucian Pintilie, despre „foștime”, „figuri bucureștene ale României normale”, ie­șite din închisori în 1964.

Împreună cu evocări din vacanțele la mare, de la baluri mascate, vernisaje, cu fotografiile și de­senele ce completează povestirile, prozelițele alcătuiesc un puzzle de toată frumusețea și o mărturie subiectivă despre lumea artistică româ­neas­că din a doua jumătate a secolului XX. Ana­maria Smigelschi scrie cu lipici des­pre lucruri tră­ite, știute prin apro­piere, atenuând glumeț as­pe­ritățile atunci când scoate la lumină ade­văruri tăioase. Astfel, textul mai amplu „Neveste de artiști” atinge, cu exem­ple din preajmă, un subiect pe nedrept ignorat – al femeilor ce și-au sacrificat din iubire propria carieră pentru a scuti de orice griji, a crea un mediu confortabil soțului pictor sau scriitor, adesea capricios și infidel, dar devenit dependent de soția secre­tară, manager, menajeră, cola­bora­toare din umbră. „După cât de frec­vente sunt mariajele durabile, chiar pe viață, în arta plastică românească, ai putea crede că, odată cu jură­mân­tul de fidelitate matrimonială, logodnicele fac și un legământ de dedicație totală pentru arta soțu­lui”. E și cazul propriei căsnicii cu Alin Gheor­ghiu, de a cărui posteritate continuă să se ocupe. „Trecătorii” Aneimaria se urmăresc ușor și cu zâmbet de simpatie, ca tot ce a scris ea. Totuși cartea aceasta ar fi avut nevoie de un redactor mai atent, care să elimine unele repetiții și să corecteze scăpările („Revizorul”, piesa lui Ce­hov!”) sau numele scrise greșit.

ADRIANA BITTEL

Nu există comentarii

Răspunde și tu

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian