Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Selecția „Formula AS”

* Michel Houellebecq, „Serotonină”, traducere și note de Daniel Nicolescu, Ed. Humanitas (tel. 021/311.23.30), 296 p.

De 25 de ani vă recomand aici doar cărți care mi-au plăcut. Azi fac o excepție fiindcă mi se pare interesant pentru raportul dintre literatură și marketing cazul acestui autor supraevaluat. Pe clapeta versiunii românești a „Serotoninei”, apă­rute la noi în același timp cu originalul, scrie că Houellebecq e „cel mai important scriitor francez contemporan, cunoscut ca atare în toată lumea”. Cunoscut și foarte bine vândut într-adevăr este, dar nu pentru valoarea lui literară ci pentru că își orchestrează atent scandalul în jurul fiecărei apariții, ca un bun programator. Romanele lui, concepute din dorința ostentativă de a șoca, sunt mereu un cocktail incendiar de incorectitudine politică, cinism, libertinaj și violență, pe teme și circumstanțe de actualitate. Aceste su­biecte preocupante ale contempo­ra­nei­tății sunt integrate ca umplutură con­dimentată cu mult sex într-un soi de plă­cinte romanești, cam greu de digerat. Faptul că și zelatorii și detractorii îi așteaptă fiecare nouă carte pentru a purta polemici aprinse îl face să-și fa­brice produsele pentru a da apă la moa­ră ambelor categorii, iar vâlva media­tică incită curiozitatea publicului. Așa a devenit Houellebecq un „feno­men”. Nu­mele (de fapt pseudonimul, fiindcă în acte îl cheamă Michel Thomas) i s-a trans­format într-o firmă rentabilă ce pare să recicleze mereu aceleași obsesii despre prezent și viitorul apropiat care nu arată prea bine. Toate cele șapte romane ale lui de până acum descriu o societate în care comerțul și consumul topesc idea­lurile. Mai mult, are o predilecție pentru plă­gile sociale deschise și infecțiile lor, care-l fac să derapeze spre depresie și furie. Eroii lui își ca­ută uitarea în alcool, anxiolitice și sunt nesă­țioși de plăceri sexuale (deși mai cu­rând misogini). Ei se vor simp­to­matici pentru nihi­lismul epo­cii noastre, pentru cinismul ei vulgar, pentru frivo­litatea distracțiilor. Nici „Serotonină” nu face excepție de la rețeta provocatoare. Na­ratorul, Florent-Claude Labrouste, tot un alter ego al ro­man­cie­rului – „un bărbat occidental de vârstă mijlo­cie, fără griji financiare timp de câți­va ani, lip­sit de proiecte personale ori de preo­cupări se­rioase, profund dezamăgit de viața sa profesio­nală ante­rioară și care în plan sentimental trăise diverse experiențe al căror punct comun era că se fer­fe­nițiseră” – nu găsește motive nici să trăiască, nici să moară. Stabilizat într-o depresie calmă cu pastile care au ca efect secundar impotența, Flo­rent își recapitulează fostele iubite (un fel de a spune – mai curând par­te­nerele de sex) și își expune părerile despre perioada actuală „global inu­mană și de rahat”. Lipsit de aderență la o lume prea complexă pentru na­tura lui simplă, solitarul deprimat își rezervă rolul de spectator la declinul Occidentului, cauzat, după părerea lui, și de politicile Uniunii Europene. Romanul are o construcție dezlânată, cu burți inutile, făcute parcă anume să umple numărul de pagini prevăzut în contract: sunt în­șirate meniuri de la diferite restau­rante, rute normande și străzi pa­riziene, liste cu rase de vaci și de găini, soiuri de scoici, de arme de tir ș.a. – toate fără relevanță pentru intriga ane­mică. Nu-mi dau seama nici cât vrea să fie de ironic sau parodic când înșiră bana­lități pom­poase sau citează filosofi și scriitori ce­lebri. Mie una mi-a fost greu să-i găsesc hazul. Pur și sim­plu m-a plictisit.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian