Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

SOS – CAZURI DE EXTREMĂ URGENȚĂ

„Am șapte copii, din care patru au handicap sever”

Stimată doamnă directoare,

Subsemnata Purcaru Cameluța Anișoara, do­mi­ciliată în com. Brebu, jud. Prahova, nr. 61, prin prezenta vă relatez situația mea. Sunt mamă a 7 copii, din care 3 sunt sănătoși iar 4 au handicap. Din cei patru, unul este instituționalizat, iar trei sunt acasă, și vedem de ei eu, soțul meu și o fiică. Men­ționez că au handicap sever: nu vorbesc și nu au nici cele mai elementare simțuri, așa cum atestă certificatele de handicap pe care vi le depun în copie. Pentru cel mai mic, de 16 ani, Primăria co­munei Brebu m-a angajat pe mine cu salariul mi­nim pe economie, iar pentru cei doi care sunt ma­jori, nu primesc decât pensia de handicap, cu toate că ar trebui să primesc și indem­nizația de handicap sever, dar primăria moti­vează că nu are fonduri. Din puținii bani pe care îi primesc ca salariu, mi-am construit o lo­cuință din BCA, respec­tiv un dormi­tor și o bucă­tărie, dar nu pot să o acopăr și ne vor prinde nin­sorile ier­nii fără aco­periș. Eu lo­cuiesc acum într-o locuință insalubră, de 10 m2, împreună cu soțul meu și fiica mea cea mare, care ne ajută cu cei trei copii. Soțul meu nu are serviciu și muncește cu ziua pe unde găsește. Peste vară, când o persoană cu suflet mare ne-a adus un aragaz și o butelie, eu am gătit în curte, la pirostrii, și tot în curte am spălat rufele.

Doamnă directoare, mă adresez dumneavoastră cu lacrimi în ochi și speranță în suflet, să mă ajutați să pun acoperiș căsuței pe care am făcut-o, că ne înghite mizeria. Nu știu de ce am fost pedepsită cu atâția copii bolnavi, dar săracii sunt vii, nu pot să-i las fără pâine și fără acoperiș.

Vă mulțumesc,

PURCARU CAMELUȚA-ANIȘOARA – sat Brebu Mănăstire, nr. 61, com. Brebu, jud. Prahova, cod 107105

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian