Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

SOS – CAZURI DE EXTREMĂ URGENȚĂ

„Fiți binecuvântați, voi, oameni adevărați!”

Stimată redacție,

Mă numesc David Alexandru și locuiesc împreună cu soția mea, în comuna Beciu, din județul Teleorman. Am 71 de ani și soția 67. Viața m-a pus la mari încercări de-a lungul ei. În 1986, am pierdut un copil în vârstă de 9 ani, electrocutat. A urmat, în 2000, operația de tumoră cerebrală a soției. Nu a fost malignă dar a rămas paralizată pe partea stângă. Am împărțit bune, dar mai ales rele, după cum ne-a dat Dumnezeu la amândoi. Acum trecem printr-o altă nenorocire din care nu pot ieși. În 2019, soția a fost operată de cancer la sânul stâng. Acum urmează să facă citostatice. Cel mai apropiat spital de comuna noastră este la 40 de kilometri, la Roșiorii de Vede. Eu am o pensie de 1207 lei iar ea o pensie de 990 lei. Nu avem alte venituri și am făcut datorii, pe drumurile la spital, drumuri care nu s-au terminat. Din cauza situației în care ne aflăm, am și eu probleme de sănătate. Fac tensiune, am probleme cu inima și cu oasele. Ajutați-ne și pe noi, vă rog, că nu mai putem să ieșim singuri din situația disperată în care ne găsim. Puneți și această scrisoare îndurerată la inima dumneavoastră și publicați-ne și nouă scrisoarea. Ajutați-ne și pe noi, dragi cititori, cu ce puteți și cu cât puteți, că tare mai suntem amărâți.

Dumnezeu să vă dea sănătate și anul în care am intrat să fie un an mai bun pentru toți! Să-i vegheze pe cei care nu L-au părăsit și Îl păstrează în inimă, așa cum facem și noi. Fiți binecuvântați, voi, OAMENI ADEVĂRAȚI!

(Adaug la această scrisoare copiile buletinelor și cupoanelor de pensie al meu și al soției; biletul de ieșire din anul 2000, biletul de ieșire din spital din 2019 și rezultatul de la anatomie patologică; adeverințele de venituri de la primăria Beciu, rețeta mea medicală și ecografia mamară a soției.)

Cu respect,

DAVID ALEXANDRU – com. Beciu, jud. Teleorman, cod 147376

„Izbăvirea lui Ezel poate fi în mâinile dvs.”

V-am mai scris și îmi e rușine sa o fac din nou, dar copilul meu, care suferă de autism, face terapie ABBA, care trebuie continuată, altfel riscă să nu mai fie primit la școală. Ezel are vârsta de 8 ani, a avut unele probleme de comportament la școală și din acest motiv am fost trimiși obligatoriu la terapie. El este un copil bun, învață foarte bine, dar, uneori, are psihicul afectat. Am început terapia ABBA cu doamna psiholog în octombrie 2018, și am nevoie de ajutor financiar pentru a o putea continua și pentru a-i face și evaluarea psihologică. Face terapie individuală de 2 ori pe săptămână, marțea și vinerea, care costă 70 de lei ședința și o terapie de grup, sâmbătă, care este gratuită. Vin înaintea dvs. cu această scrisoare, pentru că nu pot să mă descurc financiar din venitul meu, am acumulat deja datorii și cu respect vă cer ajutorul. Eu sunt despărțită de soțul meu de peste trei ani de zile și sunt singura întreținătoare a familiei. Sunt persoană cu handicap, sufăr de hemipareză spastică dreaptă, scolioză dorsală, am gradul de handicap accentuat. Din pensia de handicap și de boală, plus alocația copiilor, alocația complementară de la primărie și bursele de studii pentru copii, nu pot să mă descurc decât cu alimentația lor zilnică, nu-mi pot permite alte cheltuieli suplimentare. Menționez că am trei copii care merg la școală și au rezultate bune la învățătură: Dinescu Fredy Adrian, 19 ani, Dinescu Radu Cristian – 16 ani și Dinescu Emanuel Ezel, 8 ani.

Vă rog din suflet să mă ajutați, ca să-i pot rezolva problema de sănătate copilului meu. Fără sprijin psihologic, riscul de a rămâne un copil izolat, refuzat de societate, este foarte mare. I-am explicat doamnei psiholog situația financiară în care mă găsesc și am obținut o amânare pentru a găsit ajutor financiar pentru copilul meu, dar nu știu unde să mă adresez, de aceea vă rog pe dvs. să mă sprijiniți. Izbăvirea lui se poate afla în mâinile dvs. Vă mulțumesc.

Am două conturi deschise, unul la CEC, unde primesc pensia de handicap, și altul la Banca Transilvania, unde primesc alocația copiilor:

• Banca Transilvania, Sucursala Mioveni, RO04BTRL00301201K93283XX, pe numele DINESCU EMILIA DANA, Cod client 0K93283.

• CEC Bank, Agenția Mioveni, RO46CECEC001946267320811, pe numele DINESCU EMILIA DANA.

Cu stimă,

DINESCU EMILIA DANA – Mioveni, str. Petre Zugravul nr. 11, bl. L5, sc. E, et. 3, ap. 12, judetul Argeș, cod 115400, tel. 0767/30.98.18

„Îmi dau viața pentru nepotul meu”

Stimată d-nă director Sânziana Pop,

Vă adresez a doua scrisoare, mulțumind încă o dată pentru ajutorul pe care mi l-ați oferit în anul 2017, atât prin fundația dvs., cât și prin cititorii revistei, oameni cu suflet mare, toate acestea aducând în viața nepotului meu un strop de bucurie. Vă reamintesc că îl îngrijesc pe nepotul meu, Paraschiv Alexandru Andrei în vârstă de 17 ani, căruia îi sunt bunică, și care are o boală gravă, tetrapareză spastică, operată de 13 ori, retard neuromotor și epilepsie, așa cum arată și actele medicale pe care le trimit. Mai mult stăm în spital decât acasă. O ducem greu, eu având o pensie mică, iar copilul indemnizație de handicap grav. Nu mai pot face față cheltuielilor cu medicamentele, deoarece sunt din ce în ce mai scumpe. În plus, ne trebuie permanent pamperși, șervețele umede, mâncare specială (el nu poate mânca singur, depinde de mine în totalitate), nu merge, nu vorbește, este țintuit în cărucior și în corset, doar ochii lui și scântecele pe care le scoate arată prin ce suferință groaznică trece, fiindcă este sensibil și conștient. Se bucură enorm de mângâierile mele, nu știu ce-o să facă când voi muri.

Doamnă directoare, oameni cu suflet mare și frică de Dumnezeu, vă rog cu lacrimi în ochi să mă ajutați. Eu îmi dau viața pentru el, nu știu unde să mă mai duc ca să îl fac bine.

Am cont în lei, deschis pe numele MANOLE DOINA, la CEC Bank, RO12CECEC 001946236310911.

Cu încredere în bunul Dumnezeu și în dumneavoastră că ne puteți ajuta,

MANOLE DOINA – sat Lunca nr. 172, com. Boteni, jud. Argeș, cod 117132, tel. 0734/52.74.78

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian