EVA MIHALE, librăreasă, 60 de ani
„Am aflat de mai multe ori de-a lungul vieții că lucrurile care ne par sigure sunt doar o iluzie!”
Eu nu mă tem. Pentru că, în decursul vieții mele, am aflat deja de multe ori că lucrurile care ne par sigure nu sunt decât o iluzie. Copil fiind, am văzut cum adulții vorbeau între ei despre cancer, ținându-și conspirativ mâna în dreptul gurii. Asta mi-a provocat teamă. La 35 de ani, am făcut eu însumi cancer limfatic. Dar am constatat cu surpriză că viața merge înainte și în pavilionul canceroșilor. Că și acolo se trăiește și se râde. Doi ani mai târziu, am început propria afacere și am deschis o mică librărie la mine în oraș. În următorii zece ani am fost adesea foarte fericită, dar am trăit și mari frici existențiale. La un moment dat, a trebuit să renunț la librărie, care nu mai mergea, și am găsit un loc de muncă permanent, dar în care lucram până la epuizare. Apoi, vreme de doi ani, nu a mai funcționat nimic. Sufeream de depresii, temeri, atacuri de panică. Până când am decis să nu mă las pradă fricii. Mi-am căutat un nou loc de muncă, și ca să-mi înving panica, am făcut o călătorie cu trenul. În ciuda fricii care mă tortura. Treptat, ea a devenit mai mică. Și azi? Librăria în care lucrez nu mai este a mea, depinde de ajutoare economice, iar eu am un program redus de muncă. Aș avea toate motivele să mă tem de șomaj. Dar nu o fac. Poate pentru că am trecut deja prin atâtea crize. Sunt obișnuită să mă descurc cu bani puțini. Sunt foarte atentă să-mi meargă bine, chiar și în ciuda afluxului continuu de știri negative de la televizor. Ai zice că și-au mutat redacțiile în iad. Îmi închid câteva ore telefonul și ies la plimbare. Afară e verde, înflorește și crește totul în jur, iar păsările ciripesc de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Mă liniștește să văd că primăvara asta năvalnică își vede, pur și simplu, de treaba ei.
LIVIU TURCU, profesor de istorie, 64 de ani
„Îmi imaginez că inima este un izvor permanent de lumină”
De 23 de ani meditez, iar asta a marcat puternic perspectiva pe care o am atât asupra lumii exterioare, cât și asupra celei interioare. Eu privesc grijile ca pe o otravă, pentru că-mi dau o stare de neliniște și îmi răpesc din energie. Când îmi fac prea multe griji, e semn că trăiesc prea mult din cap – de exemplu, când mă las prea mult acaparat de muncă sau de știri negative. Din fericire, am o soție atentă, care-mi spune cinstit când este nemulțumită de mine și mă ajută când mă vede obosit, cu o întrebare afectuoasă de tipul „Ești bine?”. Cel mai bun remediu împotriva acestui obicei de a trăi din cap este pentru mine meditația. Respirând conștient și profund, mă reconectez la emoțiile mele, respir adânc, abdominal, mă eliberez de gândurile care-mi trec prin cap și mă ancorez, în schimb, la zona inimii, pe care mi-o imaginez ca pe un izvor de lumină. Astfel îmi croiesc calea către o atitudine de fond bazată pe acceptare și mă umplu de o stare de liniște și încredere în viitor. Asta mă ajută și să fac față situației actuale. Pentru societatea noastră, coronavirusul nu este o mare povară doar din punct de vedere economic, ci și psihic. Mă tem că în cazul unor segmente ale societății, mai puțin educate, starea de spirit se va da peste cap. Cred că tocmai acum nu ar mai trebui să acționăm doar în funcție de cerințele raționale, ci să ținem cont și de emoțiile care se cer prelucrate. În același timp, sunt și încrezător. În opinia mea, criza, prăbușirea și vindecarea sunt strâns legate între ele. Noi, oamenii, avem daruri și resurse incredibile pentru a lucra cu crizele, în sensul vindecării. În aceste clipe simt asta mai mult ca oricând.
NORA COSTINIU, funcționară în firma familiei, 43 de ani
„Râd mult. Asta îmi dă energie pozitivă”
Sunt de felul meu foarte încrezătoare și pragmatică, am moștenit atitudinea părinților mei de a-și sufleca mânecile și a mă pune pe treabă. Crizele și bolile fac parte din viață și, la un moment dat, fiecare ajunge cumva să fie lovit de ele. Asta mi s-a relevat mai ales în ultimii ani. Cu cât înaintezi în vârstă, cu atât mai conștient devii de propria vremelnicie. Încă te simți așa de tânăr, dar corpul este deja bătrân. Unii dintre prietenii mei și ai soțului meu s-au îmbolnăvit în ultimii ani de cancer sau au murit în urma unui atac de cord. Asta e groaznic, dar sunt unele lucruri pe care nu le putem influența. Nici coronavirusul nu a schimbat cu nimic atitudinea mea de fond. Dacă mă îmbolnăvesc, mă îmbolnăvesc. Griji nu-mi fac atât pentru mine însămi, cât pentru cei mai vârstnici, cum sunt părinții mei sau unii vecini. În rest, ca noi toți, sper din tot sufletul ca această coronacriză să treacă repede. Dacă ar trebui să mă tem mult timp de-acum încolo, după fiecare contact, că voi lua vreo boală, aș ajunge să înnebunesc. Dincolo de asta, privesc situația fără să mă panichez. Deși, din punct de vedere economic, nu ne merge bine. Eu fac muncă de birou în cadrul întreprinderii soțului meu, multe contracte au fost anulate și a trebuit să solicităm șomaj tehnic pentru colaboratorii noștri, care au acum un program de lucru redus. Dar soțul meu și cu mine am crezut și în timpul crizei financiare, din 2008, că suntem terminați. Am reușit atunci și ne vom descurca și acum. Probabil că ne vom restrânge, și lucrurile vor arăta altfel, dar vom merge înainte. De asta sunt absolut sigură! Și dacă încep, totuși, să-mi fac griji, atunci încerc să-mi iau mintea de la asta. Că doar îi am pe bărbatul meu și cei doi copii ai noștri, și acum ne petrecem mai mult timp împreună, gătim, ne jucăm și, de regulă, râdem mult. Asta îmi dă energie pozitivă.
Foto: Shutterstock – 3
