Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

REGII ȘI REGINELE ROMÂNIEI

Elena și micul Mihai

– Ne întoarcem în timp cu 100 de ani, prin labirintul plin de intrigi politice și monarhice al României, pentru a vă spune povestea uitată a reginei Elena. O reparație necesară pentru cea care a fost mama Regelui Mihai, care și-a ajutat, cu discreție, tânărul fiu în rolul de suveran, care a ținut dreaptă statura morală a Casei Regale. Pentru cea care, cu ruga ei fier­binte, deprinsă, de mică, de la apriga bunică Olga, s-a rugat pentru Româ­nia, înaintea Sfintei Fecioare, până în ultima clipă a vieții sale. N-a avut talentul, poate nici autoritatea Elisabetei, n-a avut personalitatea explozivă a Mariei, dar a avut, în schimb, o eleganță desăvârșită și o forță morală cum rar întâlnești în istoria regalității. Dreptatea pe care n-a avut-o în viață i s-a făcut după moarte. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile, și astăzi regina Elena s-a întors definitiv din exil și-și doarme somnul de veci alături de fiul ei drag, regele Mihai, la Curtea de Argeș… –

Nuntă sub Acropole

Principesa Elena

„Sitta e adorabilă, într-o rochie de satin lungă, cu un voal frumos de dantelă cu volane, oferit de orașul București. Poartă diadema noastră cu dia­mante. Dulce și drăguță, calmă și senină, are tot ce ți-ar putea dori inima! El – înalt, bine făcut și foarte mândru de fata frumoasă care îi e alături. Arată fericiți și foarte îndrăgostiți!”.

Regina Maria nu-și poate lua ochii de la principesa Elena a Gre­ciei, aleasa fiului ei cel mare, zvă­păiatul Carol, moștenitorul co­roanei României. Ritualul că­să­toriei, condus după tipicul gre­cesc, în impozanta catedrală din Atena, dă și mai multă solem­nitate momentului. Maria e mută de emoție. Se rugase atât de mult Cerului să-l întoarcă pe drumul cel bun pe Carol, după episodul dezonorant al dezertării de pe front și al căsătoriei pe furiș cu Zizi Lambrino. Și, iată, cum după numai trei ani, Dumnezeu le-a rân­duit pe toate, iar Carol stă mân­dru la brațul Elenei – „Sitta”, cum o alintă cei din familie. În atmosfera deja văratică a Atenei, printre portocali în pârg, chipa­roși și pini, Regina Maria e în al nouălea cer. O tânără de o frumusețe aparte, cu zâmbet cald și gropițe în obraji, de o eleganță distinsă, chiar și în lumea selectă a capetelor încoronate ale Europei, jură să-i fie alături, „la bine și la greu”, fiului ei. „Ca­rol și iubita lui soție, în fața mea, jurându-și unul altuia dragoste și fidelitate… dragoste și fide­litate… mulți își promit unul altuia asta – fie ca ei să o păstreze cât de mult pot. Voi face tot posibilul ca viețile lor să fie ușoare și însorite”, își promite Maria, în timpul cununiei.

Intrigi cu final fericit

În port românesc

Regina Maria pusese de mult ochii pe fiicele lui Constantin al Greciei, una mai frumoasă și mai delicată decât cealaltă. În buna tradiție moștenită de la bunica ei, împărăteasa Victoria a Angliei, avea ambiția de a fi și ea o mare „soacră” a Europei re­gale. Maria născocește o dublă alianță: o convinge pe Elisabeta, fata ei cea mai mare, să se mărite cu George, principe moștenitor al Greciei, și speră ca lui Carol să-i placă principesa Elena, fata cea mare a regelui grec. Logodna dintre principesa Elisabeta de România și George al Greciei e deja stabilită, iar pentru Maria, acesta e un motiv numai bun ca să invite familia mirelui într-o vizită în România. Iubirea dintre Carol și Elena se înfiripă însă câteva săptămâni mai târziu, când cei doi o însoțesc pe Regina Maria, cu trenul regal, în Germania. La în­toarcere, Carol oprește în Elveția, iar acolo prin­cipesa de Grecia și principele de România se întâl­nesc de mai multe ori, departe de ochii lumii. „Sunt atrasă de el și, în timp, sunt sigură că m-aș putea îndrăgosti de el”, i se destăinuie Elena surorii sale. Îndrăgostit, și el, năvalnic, de cea dintâi fată cu sânge nobil din viața lui, Carol cere mâna Elenei. „Fața și trupul său aminteau întocmai de statuile celui mai frumos muzeu al lumii, cel de pe Acro­pole”, ne-o descrie rafinata Martha Bibescu pe Elena. Înaltă, bru­netă, cu gropițe în obraji, cu o dis­tinc­ție aparte și un zâmbet irezistibil, Elena se face re­marcată la tot pasul. Năzurosul Carol nu i-ar fi făcut pe plac mamei sale nici în ruptul capului, dacă nu ar fi fost fascinat de principesa cu trup de zeiță. Se pune precipitat la masa de scris și îi așterne un scurt răvaș iubitei pe care tocmai o părăsea, Zizi Lambrino: „Azi, în­torc o pagină nouă în cartea vieții!”. În drum spre țară, în tren, Carol îi povestește Elenei, de-a fir a păr, teribila aven­tură cu Zizi, fuga din țară, cununia în Odessa, drumul înapoi, sub es­cor­ta trimisă de Regele Ferdinand, scandalul mon­struos care a ur­mat… Crescută într-un mediu auster, principesa Elena nu mai avusese de-a face cu bărbați dezinvolți, liberi, de felul lui Carol. Dar faptul că principele își deschide unghe­rele cele mai întunecate ale sufletului o face să se apropie și mai mult de el. Simte că între ei e mai mult decât fiorul primelor zile de iubire. Aplecată pes­te filele jurnalului ei, Regina Maria exultă: „Nu există o persoană mai drăguță și mai plăcută decât Sitta! O iubesc! Sitta scumpă și bună și răbdătoare. E cea mai mare fericire în viața lui Carol. De-ar fi demn de ea – pentru că are toate calitățile dorite”.

Elena, numele speranței

Elena și Carol, logodnici

„Arătau fericiți și foarte îndrăgostiți”, și-i amin­tește Maria, înainte să se despartă de ei, după nuntă. Cei doi își petrec luna de miere în Gre­cia, unde Carol e încântat de frumusețile vechii Elade. Dar pe cât de captivat e Carol de Grecia, pe atât de impresionată e Elena de noua sa țară. „Biata Grecie, mică și distrusă de atâția ani de suferință! Ce deosebită este această Românie plesnind de bunăstare!”. În Bucureștiul interbelic, totul este occiden­tal, și luxul casei regale, și opulența afișată a lumii bune, și pofta de viață a unei țări între­gite după Marele Război. Cuplul moștenitor vine din luna de miere tocmai la timp pentru serbările naționale de 10 Mai. România în­trea­gă e sedusă de povestea de iubire dintre Carol și Elena – „Principesa Mărilor Albas­tre” – despre care se zvonește c-ar fi deja însărcinată și c-ar purta în pântece un viitor rege al României Mari! „Elena arăta ado­rabil, toată numai un zâmbet. Am mers cu ea în caleașcă și toată lumea a observat ce zi deosebită a fost pentru mine să merg cu Prin­cipesa Moștenitoare alături, eu, care mă zbătusem atât de tare să-mi salvez fiul”. De peste tot din țară sosesc cadouri care o co­ple­șesc pe Elena: armata îi oferă două dia­mante și o limuzină „Voisin”, doamnele Bucureș­tiului, o cutie de călătorie din argint vechi și o splendidă colecție de costume românești din diferite regiuni ale țării, Ilfovul îi oferă un inel cu smaralde, Iașiul – o broșă frumoasă, cu safir la mijloc, Buco­vina, o casă de vacanță. După un lung război și după toate necazurile prin care trecuse Casa Regală, România întreagă speră că dinastia care-i redobân­dise țării ștaiful occidental este, în fine, grație Elenei, pe drumul cel bun…

Agonie și extaz

Mama și fiul

„Sitta umple lumea cu gropițele ei în obraji!”. Elena își face imediat loc în inimile Regelui și Re­ginei. Moștenise din familie un teribil simț al umo­rului, care o ajută să se împrietenească ușor cu cele­lalte fete ale reginei Maria. Se distrează împreună, râd zgomotos, își spun povești. Vara lui 1921 e, poate, cea mai frumoasă din viața ei. Tânărul cuplu se mută la Foișor, unde Elena își petrece zilele renovând și decorând vechiul palat, iar Regina Maria, care nu se rabdă să nu facă o vizită „de control”, e impresionată de bunul gust al Sittei. În timp ce Elena e prinsă cu decoratul, Carol e prins cu obișnuitele lui lecturi și cu pasiunea pentru tim­bre. Dar cu cât se apropie nașterea, cu atât Elena e mai fragilă. Sarcina e pe săptămână ce trece mai complicată, iar marea temere a celor din jur e că nici mama, nici copilul nu vor supraviețui. Dar zarurile destinului cad altfel: Mihai se naște prema­tur, la 7 luni, pe 25 octombrie 1921, iar Regina Maria trebuie să facă ea însăși pe moașa, cu sângele rece care o caracterizează în momentele critice, ajutându-i pe doctori să ducă nașterea la bun sfârșit. „O iubesc foarte mult, este atât de mult «d’apres mon coeur», sunt atât de fericită să am o noră ca ea. Și e și foarte frumoasă! Nașterea unui fiu, mai ales când este Principele Moștenitor, nu poate fi decât o mare și sfântă bucurie”, povestește regina, în culmea fericirii. A doua zi, la București, se trag 101 salve de tun în onoarea nou-născutului, Mihai de România: destinul Coroanei României e asigurat pentru încă o generație.

Chemarea sângelui

Coarol și Elena, frumoși și îndrăgostiți

Elena insistă ca bunicul din Grecia, tatăl ei, re­gele Constantin, să-și poată vedea nepotul. Imediat după botezul lui Mihai, cuplul moștenitor pornește spre Atena. Carol nu poate sta prea mult: revine în țară, pentru căsătoria surorii sale mai mici, Mignon, cu Alexandru, principele moștenitor al Iugoslaviei, o nouă lovitură de maestru dată de „Soacra Balcanilor”, regina Maria. Elena întârzie la Atena, alături de mama și tatăl ei, patru luni: „Să-l lași pe Carol singur câteva luni însemna să îți provoci des­tinul”, comentează biografii de mai târziu ai lui Carol al II-lea. Dar în familia grecească încep să se succeadă dramele, una după cealaltă, Elena nu știe cum să se împartă. Nu revine bine în România să asiste la încoronarea fastuoasă, din ’22, a Mariei și a lui Ferdinand, la Alba-Iulia, că e, deja, pe picior de plecare. Tatăl ei e pe moarte. În timp ce zvonuri tot mai deocheate împânzesc terasele și saloanele lumii bune bucureștene, Elena e la Palermo, unde regele Constantin își dă ultima suflare. Biografii lui Carol calculează, rece, că în primii doi ani de căs­nicie, Elena a fost plecată 9 luni de lângă Carol…

Scrisori încrucișate

În zilele bune

Din Italia, Elena îi scrie rânduri calde soțului ei, încercând să-l facă părtaș la drama prin care trece. „Dulcele meu iubit, această întâmplare m-a termi­nat cu totul… nu știu ce să mai fac… Iubirea mea, iartă-mă, te rog, sunt atât de disperată, încât am nevoie să-ți relatez totul și vreau să cunoști întreaga situație. Starea mamei mele îmi sfâșie inima, nu pot să o părăsesc acum”. Doar că în timp ce Elena în­cearcă să-și îmblânzească consortul, semnând scri­sorile cu „Pisicuța ta”, Carol e deja angajat în alte „corespondențe”. „Micuța și dulcea mea țigancă, aștept cu nerăbdare scrisoarea ta. Voi reveni să te văd. Așteaptă-mă! Te admir mult. Tu rămâi pentru mine cea mai frumoasă femeie. Și asta mă face gelos. Pe curând! Vom încerca să fim fericiți îm­preună, cât se poate de tare”, îi scrie Carol actriței Mirella Marcovici, care tocmai devenea un mare star de cinema la Paris.

La revenirea în țară, Sitta află despre aventura lui Carol, dar se încăpățânează să nu dea ascultare bârfelor care-i ajung la ureche. Apare peste tot ală­turi de el, e implicată în proiecte de caritate și afi­șea­ză peste tot zâmbetul cu care cucerise România. „Aveam multe gusturi comune pe atunci și viața era tare plăcută. Dar pentru că educația și încli­națiile lui Carol erau fundamental deosebite de ale mele, armonia dintre noi a început să se destrame încet, încet. Și astfel am început să bănuiesc că tem­peramentele noastre nu erau așa de potrivite cum crezusem la început”. Elena suportă tot mai greu stilul furtunos al lui Carol, care devine, în via­ța de zi cu zi, tot mai grosolan. Îi impută lipsa de maniere și gusturile vulgare, adesea râde de el. În cercul casei regale se șoptește chiar că, de la o vre­me, îi refuză avansurile și că se încuie în dormitorul ei…

Îndoielile Elenei

Zâmbetul Elenei

Dincolo de bârfele de salon, Elena e realmente preocupată de soarta relației cu Carol. Ar fi fost mai bine dacă ar fi fost mai autoritară și mai aspră? Sau ar fi tre­buit, dimpotrivă, să accepte compromisuri? Să nu fi avut căsătoria, de fapt, nicio șan­să, încă de la început, pentru că apa și uleiul nu pot fi amestecate? Sau, poate, ar fi reușit să o salveze dacă ar fi avut mai multă experiență de viață? Cum Elena e în­con­jurată de sora și mama ei, prezente constant la Bu­cu­rești după moartea regelui Constantin, principele Carol e și mai distant, și mai plic­tisit, și mai absent. În vara lui ’25, după patru ani de mariaj, Principesa Elena face o încercare disperată de salvare a căsniciei. Acceptă să se mute peste vară la Foișor, în Sinaia, alături de Carol, exact în locul în care își petrecuseră cele mai frumoase zile de după căsătorie, dar imediat în zonă apare Elena Lupescu, amanta fatală, despre care vor­bea tot Bucureștiul. Carol dispare nopțile, iar fap­tul că se vede, în secret, cu Lupeasca, e dincolo de orice bănuială. De data aceasta, e mai mult decât o aventură pasageră… Regele Ferdinand îi scrie rân­duri grele lui Carol. „Dragă Carol, sunt adânc miș­cat că tu și Sitta nu trăiți împreună cum ar trebui. Nu lăsa să ajungă lucrurile până acolo ca eu să fiu silit să iau măsuri severe, spre a te obliga de a te comporta ca prinț, ca soț, ca fiu și ca gentleman. În­toarce-te la calea cea dreaptă cât mai e timp”.

Dar pe zi ce trece, atmosfera din Casa Regală e tot mai tensionată. Nici Elena, nici regina Maria, nici regele Ferdinand, nici „micul Michael” nu-l pot distrage pe Carol de la pasiunea nebună pentru „Du­duia” Lupescu. În ieșirile publi­ce, Carol o ignoră de-acum os­tentativ pe Elena, iar inevita­bilul se produce câteva luni mai târziu, când Carol e trimis să reprezinte Casa Regală a Ro­mâ­niei în Marea Britanie. Sitta presimte ce va urma, fumează nevrotic, doar grija pentru Mi­hai o mai ține pe linia de plu­tire. Iar temerile i se confirmă: plecat din țară, Carol se aruncă în brațele Lupeascăi. După un sejur de amor la Paris, el dă, de la Milano, lovitura de grație: îi trimite Regelui Ferdinand o scri­soare prin care renunță la drepturile sale la tron! „L-am chemat pe Majestatea sa și am stat toți trei ca și cum am fi fost loviți de trăsnet. Dar Sitta, copilul, noi, părinții lui, țara sa, armata în care a servit! Rușine! Rușine! Rușine!”, scrie Maria. Crăciunul care vine peste câteva zile e mai trist ca oricând. „Obișnuita slujbă religioasă. Când s-au făcut rugăciuni pentru Ca­rol, am îngenuncheat cu toții și am simțit cum agonia ne sfâșie inimile. Draga noastră Sitta și dragul Micuț Miky, care aveau deja privirea tristă a unei mame și a unui copil abandonați…”.

Prințesa în lacrimi

Elena și Mihai, în perioada exilului de la Florența

În lunile care urmează, Elena face eforturi disperate de a se întâlni cu Carol, cu gândul că va reuși să-l întoarcă în România. Sunt luni cumplite, în care stră­lucitoarea și eleganta Elena arăta „doar cu puțin mai bine decât o fantomă”. Moartea Regelui Fer­dinand și a premierului Ion I.C. Brătianu, doi dintre susținătorii fideli ai Elenei, complică și mai mult situația tristei principese. Ele­na se dedică asiduu educării fiului său, Regele Mihai. Din exilul autoimpus, Carol face presiuni uriașe pentru desfacerea căsătoriei cu Elena. Într-un sfârșit, Elena acceptă să depună ea însăși cererea de divorț. „Nepotrivire” – scrie pe actul emis de Curtea Supremă.

Revenirea în țară, în 1930, a lui Carol, surprinde pe multă lume, dar mai ales pe Elena și pe regina Maria. Scena revederii dintre Carol, Elena și Mihai este dramatică: „Mama privea pe terasă. Deși stă­tea cu spatele la mine, știam că plânge. Iar acolo, așezat călare pe un scaun, se afla bărbatul pe care nu îl cunoșteam. Înalt, arătos, cu mustață scurtă. Era tatăl meu. M-a privit îndelung, apoi m-a luat în brațe, strângându-mă foarte tare. Mă simțeam pri­zonierul lui. În timp ce el mă strângea în brațe, eu întorceam capul spre mama, care plângea pe tăcute. Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie…”, povestește Regele Mihai, pes­te ani.

Spre exil, cu lanterna

Revenirea din exil

Revenit în țară cu ajutorul lui Iuliu Maniu, care crede sincer că noul rege va reveni la fosta soție, Ele­na, și la micul Mihai, Carol știe clar ce are de făcut. Își izolează mama la Balcic, îi pune sub urmă­rire pe politicienii incomozi, îl ia pe Mihai la Palat și începe persecuțiile la adresa Elenei. Iluziile mai-marilor din Guvern și Biserică cum că Regele Carol al II-lea s-ar recăsători cu Sitta, trecând astfel la o viață demnă, se risipesc numaidecât. Elena Lupescu își face apariția în București, Carol îi cumpără o vilă în Parcul Modrogan și nici măcar nu se mai sin­chisește să păstreze aparențele. Presa străină vuiește despre situația de la București. Din Austria și Franța, până în Marea Britanie și Statele Unite, toată lumea deplânge soarta tristei prințese. „Daily Herald” și „Paris Midi” scriu chiar că Sitta ar vrea să se călu­gărească și să se retragă la o mânăstire. Șicanele lui Carol se înmulțesc. Elena și cei care o vizitează sunt puși sub filaj, 24 de ore din 24. Toate portretele oficiale ale reginei-mamă sunt date jos din insti­tuții, iar ofițerilor fostului său Regiment 9 Roșiori li se interzice, prin ordin militar, permisiunea de a-i aduce flori cu ocazia zilei sale onomastice. Chiar și așa, pe toată durata zilei, pe adresa Elenei sosesc taxiuri după taxiuri, care îi aduc flori. Elena înțele­ge că prezența ei nu face decât să scindeze și mai mult România. Izolată, umilită, separată acum și de fiul său (conform statutelor, ca rege, Carol avea drepturi depline de a conduce viața prințului moș­tenitor, iar ea, ca mamă, nu se putea opune oficial), Elena știe că zilele ei în București sunt numărate și că o așteaptă exilul. Chiar Iuliu Maniu, care sperase atât de naiv în reînnodarea relației cu Carol, are ingrata misiune de a negocia acordul de exil al Sittei. Elena se obligă să nu mai revină în România. Se mută la Florența și primește dreptul de a-l vedea pe Mihai doar două luni pe an. Nici nu se usucă cerneala pe acordul cu guvernul, că mașina poliției e la poarta Sittei, gata să o escorteze la gară, unde aștepta după ea Orient Expres-ul de ora 23. Un cordon de polițiști înconjoară „obiectivul”. Pe peron e beznă totală. Șeful poliției, generalul Nico­leanu, o așteaptă cu o lanternă în mână și o conduce spre vagon. Tot trenul e cu storurile trase și cu ușile compartimentelor încuiate. „Când mi-am luat ră­mas bun de la Nicoleanu, ochii i s-au umplut de lacrimi. Mi-a sărutat mâna, dar glasul i s-a frânt când a zis: «Aceasta este cea mai dificilă sarcină din viața mea. Dumnezeu să vă binecuvânteze! Veți fi întotdeauna a noastră»”. Primită, cu un deceniu în urmă, ca o mare prințesă, însoțită, în caleașca regală, de uralele unui întreg oraș, Elena părăsește România în noapte, sub escortă militară, ascunsă de ochii lumii…

(Text documentat pe baza paginilor de jurnal ale Reginei Maria și a volumelor „Elena, regina-mamă a României”, de Arthur Gould Lee, „Carol al II-lea al României – Regele trădat”, de Lilly Marcou și „Regina-mamă Elena – Mariajul și des­părțirea de Carol al II-lea”, de Simona Preda.)

Culise de palat

„Cele trei hlizite”

Sitta și marea ei pasiune, caii

Topită după nora sa, căreia îi aprecia eleganța și bunul gust, Regina Maria aprecia în mod deosebit la Sitta simțul umorului. De altfel, Elena era mult diferită de morga ei tristă din fotografiile de epocă. „Soacra mea mă ruga insistent să îi imit mersul printre mulțimile care o aplaudau și, când o imitam, râdea până îi dădeau lacrimile. Odată, când mă aflam în spatele ei la o ceremonie, s-a întors brusc și mi-a șoptit: «Acum fii atentă cum fac și să mă imiți mai târziu»”. Mariei îi plăcea atmosfera veselă din jurul Elenei, și chiar le-a etichetat pe Sitta, pe sora aces­teia, Irina, și pe fiica sa, Mig­non, drept „cele trei hlizite”.

Comandant de Roșiori

Dintre persoanele din antu­rajul Reginei Maria, principesa Elena călărea cel mai bine. Pa­siunea aceasta comună le-a apro­piat foarte mult pe noră și pe soacră, care petreceau zile în șir în lungi plimbări călare. Sitta comanda propriul regiment de Roșiori, Regimentul 9, și făcea figură exemplară călare, la para­dele de 10 Mai. „Sitta era fer­me­cătoare în uniformă și cu că­ciula ei mare, de husar, gropi­țele din obraji erau adorabile sub imensa căciulă. Ea l-a că­lărit pe Jumbo și a defilat per­fect când i-a sosit rândul, cu absolută corectitu­dine. Amân­două am avut mult succes și publicul a fost foarte cald și primitor”, evocă Regina Maria momentul în jurnalul său.

„Dreaptă între popoare”

Prima fotografie oficială a Elenei după revenirea din exil, în 1940

După 8 ani de exil, odată cu abdicarea lui Carol al II-lea, dictatorul Ion Antonescu i-a permis Elenei să se întoarcă în țară. În septembrie 1940, Elena primește titlul de Regină-mamă și apelativul Majestate, devenind cel mai apropiat consilier și confident al Regelui Mihai, care abia împlinise 18 ani la acea vreme. Elena, alături de fiul ei, au încercat, cât au putut, să influențeze deciziile lui Antonescu. Datorită intervențiilor Reginei Elena, numeroși evrei au scăpat de deportarea în lagărele morții. Meritul i-a fost re­cunoscut mai târziu, de către Statul Is­rael, care i-a conferit titlul de „Dreaptă între popoare”.

De la Vila Sparta, la Curtea de Argeș

După abdicarea forțată a Regelui Mi­hai, în 1947, Elena a împărtășit soarta fiului ei, trăindu-și restul vie­ții în exil. A revenit la Florența, la Vila Sparta, acolo unde locuise și în precedentul exil impus de Carol. În ultimii ani ai vieții, din cauza să­nătății, s-a mutat mai aproape de Mihai, la Lausanne, apoi la Ver­soix. A murit în 1982, fără a mai putea vedea vreodată România, țara căreia i-a dăruit un rege. Anul trecut, după mai bine de șase decenii de „exil”, Regina-mamă Elena a fost reînhumată la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș, în data de 19 octombrie 2019.

Mihai, la un pas de moarte

Permanent, pe durata exilului mamei sale, Mi­hai a venit la Florența, însoțit de doi aghiotanți, care nu îi permiteau să iasă din cuvântul impus de Carol al II-lea, fapt ce îl agasa enorm pe tânărul moș­­tenitor al tronului Româ­niei. Dar cei doi aghiotanți a­veau să fie în cele din urmă, îngeri păzitori, rugându-l cu ce­rul și pământul pe Carol, să accepte o operație de urgență a lui Mihai în Italia, după ce fă­cuse o criză de apendicită la Florența. Deși se zvârcolea de durere, sub privirile neputin­cioase ale mamei sale și ale medicilor, Carol era, la Bucu­rești, total inflexibil, ordo­nând ca fiul său să fie operat în Ro­mânia. Până la urmă, convins de aghiotanți, Carol își dă ac­cep­tul pentru opera­ție, iar Mi­hai scapă cu bine din­tr-o situa­ție extrem de cri­tică. Deși avea nevoie de re­paus după opera­ție, Carol a trimis mașina după el și l-a readus imediat acasă. Dar în ciuda distanței, relația din­tre Mihai și Elena avea să fie mai puternică, cu fiecare an.

Elena și Icoana Maicii Domnului din Tinos

Regina Maria, principesa Elena și principele Mihai (1927)

Elena ținea enorm la tatăl său, regele Con­stantin, iar absențele ei din România, din primii doi ani de mariaj, apar într-o altă lumină, dacă înțelegem cât de puternică era legătura dintre cei doi. Un episod din tinerețea principesei de Grecia explică, nu doar legătura cu tatăl ei, ci și religio­zitatea pe care avea să i-o transmită, mai apoi, Regelui Mihai. Regele Constantin era grav bolnav și niciun medic nu reușea să-l mai pună pe pi­cioare. „Când tatăl meu a devenit inconștient, oamenii au insistat să i se aducă la pat icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Ti­nos. Multe mii de bolnavi aflaseră vin­decare prin pu­te­rea acestei icoa­ne sfințite. Icoana nu părăsise nicio­dată insula Tinos, dar acum a fost adusă de preoți la Atena”, povestește Elena. „Tata era pe moarte. Am luat icoana încadrată de pietre scumpe, i-am ținut-o în față tatălui meu și am așteptat, rugându-mă în șoaptă. După câtva timp, ochii lui slăbiți au zărit icoana. În timpul nop­ții cumplite care a urmat, de câte ori își recăpăta cunoștința, Sfântul Chip se afla lângă el. Dimineața, temperatura îi scăzuse spectaculos, iar criza trecuse. Fusesem mar­tora unui miracol”.

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian