SOS – CAZURI DE EXTREMĂ URGENȚĂ

„Fetița mea are tumoră malignă”

Stimată doamnă directoare, stimată redacție,

Mă numesc Predoi Viorica, și împreună cu fetița mea, în vârstă de 12 ani, suntem într-o si­tuație disperată, mai ales eu, ca mamă. În iunie, anul acesta, a fost diagnosticată cu tumoră malignă vertebrală, la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Grigore Alexandrescu” din București, unde a și fost operată. De atunci suntem tot pe drumul spitalului, fetița face citostatice la Institutul „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” din București. Peste nenoro­ci­rea bolii fetiței, s-a mai adăugat un necaz: mi-am pierdut, în aprilie, locul de muncă și am fost plătită cu ajutor de șomaj până în septembrie, când am mers la Comisia de evaluare a gradului de handicap al fetiței și am fost încadrată pe post de asistent personal al copilului. Sunt singură. În februarie 2019 am divorțat de tatăl fetiței, după ani de căs­nicie trăiți în scandaluri. La mijloc a fost o femeie, cu care a și rămas. Sunt presată și de grija datoriilor făcute la diverse persoane care m-au împrumutat din economiile lor făcute pentru iarnă și cărora trebuie să le restitui banii urgent. Nici până acum n-am cumpărat lemne. Am mai avut din anul trecut, dar s-au terminat. Trăim din salariul meu de asistent personal și alocația copilului. Am nevoie disperată de ajutor. Apelez la sufletul citi­torilor revistei, la mamele care au copii și știu ce înseamnă să-ți vezi copilul suferind și să nu-l poți ajuta. Dar în primul rând, apelez la dvs., doamnă Sânziana Pop, om cu frică de Dumnezeu, care ați ajutat atâția nefericiți, aşa cum suntem și noi. Publicați-mi, vă rog, scrisoarea!

PREDOI VIORICA – str. Mihai Viteazu, bl. 11B, sc. B, ap. 5, Zimnicea, jud. Teleorman cod 145400

(Scrisoarea e însoțită de documente medicale.)

„Sunt bolnavă, n-am casă, locuiesc la oameni care au milă de mine!”

Stimată doamnă director al revistei „Formula AS”,

Vă trimit această scrisoare în primul rând să vă mulțumesc pentru tot ce am auzit că faceți pentru oamenii săraci și bolnavi! Nu am crezut că mai pot exista în vremurile acestea oameni cărora să le pese de suferința altora, amărășteni aflați în mari nevoi fi­nanciare, săraci care și-au pierdut ori­ce speranță de a mai trăi. Iar prin­tre acești osândiți mă număr și eu! Mă numesc Mihai Camelia, sunt o femeie văduvă, singură, foar­te să­racă și bolnavă. Locuiesc în orașul Hunedoara. Poate Dum­nezeu a ho­tărât să aud de revista dumnea­voas­tră, printr-o cunoștință care cunoaște situația mea, și mi-a recomandat această revistă „For­mula AS”. Și văzând binefacerile făcute, m-am gândit că pot spera și eu la ajutor. Sunt o femeie de 53 de ani, dar din cauza bolilor pe care le am și a situației în care trăiesc, arăt de o vârstă mult mai îna­intată. Am probleme la coloana vertebrală și mă de­plasez foarte greu, umblu în cârje. Necesit o operație, pentru că tasarea coloanei îmi apasă nervii de la picioare, mai ales că am și gradul de obezitate III, cauzată de o suferință pe care o am la glanda tiroidă. Trăiesc dintr-o pensie de boală, cu revizuire de două luni, s-a făcut de 800 lei, dar vă rog să mă credeți că abia îmi ajung pentru medi­ca­mentele necesare, vreme de o lună. Dar cea mai mare nenorocire este că nu am o casă a mea. Am mare noroc cu niște prietene bune, care au avut milă de mine și pe timpul sezonului rece, din toam­nă până în primăvară, m-au luat acasă la ele, pe rând, câte o săptămână, și pentru asta nu am cu­vinte să le mulțumesc. Nu numai că m-au găzduit, dar m-au și întreținut cu mâncare, deși sunt familii cu copii mulți și trăiesc, și ei, de pe o zi pe alta. Sunt vă­duvă de 10 ani, am avut și o ca­să, dar după ce a murit soțul meu, am rămas fără bani, fiind nevo­ită să iau împru­mut de la o persoană particulară (cămătar) cu do­bândă foarte mare, pentru că din altă parte nu pu­team lua, că nu aveam venit. În câteva luni, a cres­cut do­bânda la împrumut atât de tare, că nu am mai putut să plătesc și în cele din urmă, am pierdut și casa pe care o aveam de la părinți. Și mai bine de 5 ani, am rămas pe stradă!

Vă rog mult să mă iertați că am îndrăznit să vă scriu o scrisoare așa de lungă, dar sunt într-o situa­ție disperată, în primul rând, că nu am o locuință cât de mică, cu strictul necesar. Îmi este foarte greu, așa bolnavă cum sunt, să mă tot mut de la o familie la alta, și ei sunt așa cum v-am spus, oameni săraci, cu copii mulți și nu au posibilități să mă întrețină și pe mine! Din toate motivele pomenite mai sus, vă rog să mă ajutați și pe mine atât pentru a mă trata, cât și ca să am o locuință, măcar în chirie. Vă mulțumesc mult dacă vă gândiți și la mine și mă puteți ajuta, ar fi un miracol de la Dumnezeu! Și tot el să vă răsplătească cu viață veșnică și multă pu­tere!

Vă dau contul meu în care primesc pensia, titular cont MIHAI CAMELIA, CEC Bank Hu­ne­doara, cod IBAN RO87CECEB00008RON1148979.

MIHAI CAMELIA – str. Alexandru Vlahuță, nr. 3, bl. 3, sc. A, Subsol, ap. 19, Hunedoara, cod 331092, tel. 0758/42.79.29

„Mă simt o povară pentru familia mea”

Stimată doamnă director Sânziana Pop,

Mă numesc Codreanu Ștefăniță-Marian, am 36 de ani și locuiesc în orașul Brăila. Sunt dintr-o familie numeroasă, am 7 frați, și mama ne-a cres­cut singură, muncind din greu, cu ziua, ca mena­-jeră. Tatăl nostru a murit și mama a fost pentru noi și tată, și mamă. Ea este stâlpul casei noastre. În ce mă privește, la vârsta de 18 ani, în urma unui accident, am rămas paralizat, având diagnosticul de tetrapareză spastică postmielitică, cu atrofiere de mușchi. Mă deplasez foar­te greu și am dureri foarte mari de coloană. Pentru a spera că voi putea merge într-o zi, aș avea nevoie de un medic specialist neurolog, care să mă trateze și să-mi redea încrederea că voi putea fi iarăși un om normal. Mă rog lui Dumnezeu și Maicii Domnului ca visul acesta să mi se împlinească. O altă speranță a mea este să mă puteți ajuta și dvs. financiar, ca să pot să aduc acum, în prag de Crăciun, un zâmbet pe chipul mamei și al fraților mei mai mici. Mă simt ca o povară pentru familia mea. Știu că ați ajutat mulți oameni și știu că sunteți niște îngeri pe pământ. O să mă rog pentru întreaga echipă a revistei „Formula AS” și pentru cititorii ei, ca să vă mângâie Dumnezeu cu căldură și cu blândețe, și să vă dea tot binele din lume.

Dumneavoastră, personal, vă doresc multă să­nă­tate, doamnă director Sânziana Pop, și putere, ca să duceți mai departe munca și binele pe care îl faceți de-atâția ani! Nu mă uitați, sunt un suflet ne­căjit în căutarea sănătății și a mântuirii. Vă îm­bră­țișez și vă mulțumesc!

CODREANU ȘTEFĂNIȚĂ-MARIAN – str. Culturii nr. 10-12, bl. 9, sc. 7, et. 3, ap. 134, Brăila, jud. Brăila, cod 810422

(Scrisoarea e însoțită de documente medicale.)