* Dorian Galbinski, „Viața trece ca un glonț. Memoriile unui reporter BBC”, Editura Humanitas (tel. 0723/68.41.94), 372 p.
Numele Dorian Galbinski îmi era necunoscut până să citesc acest volum, în schimb numele Dorian Galor, asociat cu o voce inconfundabilă, îmi era familiar de la radio BBC în limba română, ascultat de multă lume la noi, pe vremea comunismului, în paralel cu Europa Liberă. Abia acum am aflat că jurnaliștii de la Londra, pentru a-și proteja rudele rămase în țară, foloseau pseudonime. (Ceea ce nu înseamnă că Securitatea, prin informatorii ei infiltrați, nu cunoștea identitatea lor reală, dovadă – dosarele de urmărire de la CNSAS). Vă recomand cartea aceasta inteligentă și ușor de citit, fiindcă povestea personală a lui Dorian Galbinski, începută în 1944 într-o familie de evrei din Constanța, e jalonată de istoria celei de a doua jumătăți a secolului 20 și de ceea ce a urmat până azi, în România și în lume. Totul scris clar, cu un gen de obiectivitate (și prudență) marca BBC, de un martor norocos. „Dorică”, așa cum îi spuneau părinții, și-a trăit primii 20 de ani, cei în care se leagă prietenii pe viață, în Republica Populară Română. În 1965 a plecat legal cu familia în Israel, unde avea deja multe rude. Nici în România nu fusese prea studios, nu-i plăcuseră constrângerile de nici un fel și pusese mai presus libertatea de a se distra după pofta inimii. Pentru că era simpatic, năstrușnic și cu o înfățișare plăcută, la Constanța nu i-au lipsit prilejurile. Când a emigrat, făcuse un an la Facultatea de Istorie din Iași și voia să continue la Universitatea din Tel Aviv, dar a fost luat în armată, instruit sumar ca tanchist și trimis pe front în Războiul de Șase Zile. Sunt relatate scene dramatice de luptă din care a scăpat cu viață doar printr-un miracol. După ce a fost demobilizat, s-a însurat cu o fată originară tot din România, Anda Nadler, și a avut alt mare noroc: socrul lui foarte întreprinzător, Nae, a aflat că BBC scoate la concurs posturi de reporter pentru secția română și l-a înscris, deși nu îndeplinea nici una dintre condiții. Până la 26 de ani, Dorian nu avea nici o calificare și nici nu știa ce profesie i-ar fi plăcut. Dar o fatalitate binevoitoare a înlesnit, doar datorită vocii, angajarea lui „de probă” și astfel și-a descoperit vocația de jurnalist radio, o meserie pe care a învățat-o pe parcurs de la oameni cu experiență. S-a mutat la Londra cu soția, au avut o fetiță și s-au stabilit în Anglia definitiv. Dorian Galbinski a urcat apoi în ierarhia secției române a BBC World Service, redactând și prezentând la microfon evenimente din 38 de ani, până la desființarea postului în 2008. În paralel a lucrat și ca translator independent pentru guvernul britanic, atunci când veneau delegații la nivel înalt din România. Povestește miezos scene inedite la care a fost martor în această calitate, inclusiv vizita soților Ceaușescu din 1978 (impusă Reginei de guvernul laburist care voia să vândă românilor un tip de avion considerat în Occident prea poluant) sau primirea lui Dăscălescu la Margaret Thatcher. Amintirile – în care viața particulară, nu lipsită de tragedii, curge în șuvoiul de evenimente ale Istoriei – sunt redactate alert, multe într-o lumină comică. Găsim și portrete necomplezente ale colegilor de microfon, cu relațiile nu totdeauna cordiale dintre ei, ca în orice colectiv unde există concurență pentru posturi mai înalte și mai bine plătite. Pofta de viață, umorul, puterea de a nu se lăsa copleșit de depresie, pasiunea pentru jurnalismul la standarde ridicate și pentru limba română fac din Dorian Galbinski un povestitor savuros, care scrie despre ceea ce a trăit nemijlocit.
Romanian