Cazul DONNA LEON: „Pe primul loc se află mereu iubirea”

– Este cea mai de succes autoare de romane polițiste din lume. A scris 30 de cărți, traduse în 34 de limbi. Celebritatea a cunos­cut-o prin Comisarul Brunetti, devenit erou de seriale TV –

Comisarul Brunetti

Donna Leon spune oftând că astăzi se simte exact ca o „mașină veche și rablagită, care trebuie să meargă la atelierul auto pentru verificări”. Scri­itoarea a călătorit două ore, din sătucul ei pitoresc, aflat în munții Graubünden, până la Zürich, pentru a rezolva câteva probleme cotidiene. Lucruri neplă­cute, precum igienizarea dentară și verificarea dioptriilor la medicul oculist. Comparația cu revi­zia făcută unei mașini uzate este totuși o dovadă de cochetărie din partea autoarei în vârstă de 78 de ani, cu tunsoare paj. „Caracteristica mea cea mai ame­­ricănească este energia”, afirmă Donna Leon, originară din New Jersey. „Urăsc să irosesc tim­pul”. Ea spune că este „curioasă ca un viezure”, animalul ei preferat, și că e o persoană nocturnă și aventuroasă. Probabil că a devenit o scriitoare pro­lifică și datorită curiozității ei debordante. Donna Leon a ticluit în 29 de ani 30 de cărți polițiste, iar cea mai nouă dintre ele, intitulată „Dorințe trecă­toare”, a apărut la sfârșitul lunii mai. Personajul creat de ea, comisarul Brunetti, a dobândit un statut emblematic, iar ecranizările TV ale seriei rulează cu mare succes în toată lumea. Romanele din seria Brunetti au fost traduse în 34 de limbi, fiind ono­rate și cu ocuparea primelor poziții pe listele realizate de „New York Times”, ale cărților cu cele mai mari vânzări. În 1998, adică la șase ani după primul roman al seriei Brunetti, tradus în limba română sub numele de „Moarte într-o țară străi­nă”, scriitoarea depășise deja un milion de exem­plare vândute.

Și totuși, Donna Leon a aterizat mai degrabă întâmplător în rolul uneia dintre cele mai de succes autoare de literatură polițistă din lume. Scriitoarea povestește cu plăcere cum a mers cu un prieten la un spectacol al teatrului liric venețian „La Fenice” și cum însoțitorul ei s-a înfierbântat vorbind despre nepriceputul dirijor: „Îmi vine să-l omor pe indi­vid!”. „O fac eu pentru tine”, l-a liniștit ea, „dar într-un roman”. Și astfel s-a născut ideea cărții ei polițiste de debut.

Necunoscuta din Veneția

Prin personajul polițistului venețian Guido Brunetti, Donna Leon a creat un erou mai degrabă discret, un melancolic înzestrat cu un fin discernă­mânt, care se întristează că răul nu este atât de ușor de alungat din lume. Alături de mereu neschimba­tele personaje secundare ale romanului – adorabilul sergent Vianello, secretara Elettra, cea cu alură de elf, și vice-chestorul Patta – Brunetti luptă cu lăco­mia, cu corupția, cu mașinațiunile Mafiei și cu de­lăsarea politicienilor parazitari. Iar în paralel, cri­mele se țin lanț. Descrierea făcută de ea orașului lagună, cu ape tulburi și idile înșelă­toare, nu are prea multe în comun cu adevărata „Serenissima”: în Veneția au loc, ce-i drept, nenu­mărate furturi de buzunar, dar pungășiile de anver­gură sunt rare, iar infracțiunile capitale, inexistente.

Acesta este probabil și unul dintre motivele pentru care autoarea nu a vrut să-și publice cărțile în limba italiană. Ea a povestit odată, pe când mai trăia încă la Veneția, că preferă să se plimbe prin Piața San Marco fără a fi recunoscută. Să fie mai degrabă identificată de localnici drept „americanca cu păr alb, care locuiește lângă spitalul de boli min­tale”. Dar probabil că nu vrea nici să atragă resen­timentele venețienilor, care ar putea considera că au fost denigrați, fiind descriși ca rezidenți ai unui oraș decăzut în mlaștina criminalității. Pe de altă parte, povestirile despre Brunetti nu sunt nici­de­cum întru-totul sumbre. Ele vorbesc și despre fami­lia perfectă. Soția comisarului, Paola, este o mamă grijulie, iar copiii deveniți între timp adulți șed, ade­sea, alături de părinți, la masa la care se cele­brea­ză mereu pasiunea pentru mâncare. Autoa­rea vorbește, astfel, și despre sine, fiindcă și ea iu­bește mâncarea italiană. Dar, înainte de toate, trebuie spus că ea însăși provine dintr-o „familie foarte fericită”.

Donna Margaret Leon, în vârstă de 78 de ani, a crescut în orășelul Bloomfield, din New Jersey. Părinții ei aveau origini germane, irlandeze și spa­niole. Tatăl era contabil, iar mama, secretară. Aveau doi copii și un câine. „Eram imaginea per­fectă a vieții americane”, își amintește scriitoarea. Ea a crescut simțindu-se ocrotită, crezând în de­mocrație și în faptul că „putem realiza orice, dacă ne dăm suficient silința”. Donna Leon a citit mult și a găsit unul dintre motto-urile vieții ei într-un citat din Henry James: „Trei lucruri sunt importante în via­ța unui om: omenia, omenia, omenia”.

Opțiunea elvețiană

După ce a studiat literatura, s-a mutat în Europa și și-a continuat studiile în Italia, la Siena și Perugia. Scriitoarea a lucrat ca profesoară de engleză, ca ghid turistic în Roma și ca redactor de texte pu­blicitare în Londra. A ajuns în China și în Arabia Saudită, un­de și-a croit drum în calitate de lector uni­versitar. În Iran, a avut par­te de o peri­oa­dă fericită, în care și-a petrecut zilele ju­când tenis și lu­crând la dizerta­ția despre Jane Aus­ten. Când a fost silită să pără­sească în grabă țara, în tim­pul re­voluției din 1979, toate foile tezei ei de doctorat s-au pier­dut. „Un no­roc”, spune astăzi Donna Leon, „alt­fel aș fi rămas blo­cată într-un par­­curs aca­de­mic”. Ea a aterizat din nou în Italia, în Veneția, orașul ma­gic care a fas­cinat-o încă de când era adoles­cen­tă, și a văzut fil­mul „De-a lungul verii”, cu Ka­tharine Hepburn. Veneția a rămas patria ei timp de decenii, dar senti­mentele față de ea au început să osci­leze la un moment dat, între dragoste și exas­perare. Orașul „a decăzut, ajungând un soi de Dis­neyland”, s-a plâns autoarea, „nu se mai poate face o plimbare”. Prea mulți turiști, prea mul­te maga­zine cu suveniruri. Unde să plece? Pentru ea, Ame­rica nu mai intră în discuție. Donna a mers în ve­chea ei patrie înainte de pandemia cu coronavirus și a descoperit că „sunt multe lucruri acolo pe care nu le mai înțeleg”. Prin urmare, a decis să se stabilească în Elveția.

Scriitoarea continuă să pună mare preț pe inti­mitatea vieții personale. Numai când și când mai amintește că, pe când se afla în Iran, a avut o lungă legătură cu un bărbat. Astăzi, casă înseamnă pentru ea o casă mică, veche, țărănească, din mij­locul unui sătuc aflat în zona romanșă Val Müstair din cantonul elvețian Graubünden: 350 de locui­tori, multe vaci, un loc modest. Sătenii vorbesc retoro­mană, italiană sau germana elvețiană. Expa­triata spune că ei încearcă să se înțeleagă folosind un amestec lingvistic, și că „funcționează”. De fapt, funcționează atât de bine, încât anul trecut a adop­tat cetățenia elvețiană. Însă Veneția tot nu i-a ieșit din „sistem”, așa că americanca petrece acolo câte o săptămână pe lună, în casa de oaspeți a unor prie­teni. În fond, are nevoie să mai audă câte o bârfă care să-i inspire următorul roman polițist. Donna a călătorit mult și prin alte părți, înainte să lovească coronavirusul. Mare iubitoare de muzică barocă, promovează de ani întregi orchestra inter­națională Il Pomo d’Oro și o însoțește prin orașele Europei. Cea mai mare pasiune o are pentru com­pozitorul Georg Friedrich Händel, „pur și simplu pentru că muzica lui are un stil îngrijit”.

Dată fiind toată această dragoste de viață, abia îndrăznim să ne întrebăm de ce Donna Leon nu s-a că­sătorit, de fapt, ni­ciodată, și nu a avut copii. Fotografii pri­vate nu există. Scri­itoa­rea răspunde to­tuși că, la cum stau lucrurile, e de prefe­rat să nu fie aduși co­pii pe lume. Poluarea aerului, poluarea me­diului înconjură­tor… Gândul la „toate cele care urmează să mai vină e pentru mi­ne un semnal de alarmă cu privire la soarta acestei lumi”.

Ce consideră că i-a adus cea mai ma­re implicare în viață – împlinirea artistică sau iubirea? „Pe pri­mul loc”, spune Don­na Leon, „se află me­reu iubirea”.