– Povestea unui întreprinzător român care se luptă cu morile de vânt –
Cea mai importantă plantă din lume și cea mai greșit înțeleasă

Canabis. Pe românește, cânepă. Simpla pomenire a acestei plante, atunci când vine vorba de produse preparate din ea, provoacă priviri neîncrezătoare, pline de semnificații sau chiar îngrozite. În mintea majorității oamenilor, cânepa este echivalentă cu drogurile. Aproape nimeni nu asociază canabisul cu partea lui bună: extractul natural de canabidiol, care are potențialul de a revoluționa medicina. În fiecare an apar în întreaga lume mii de studii noi privind însușirile pozitive ale canabisului: gestionarea durerii (chiar și în cazul cancerului), tratarea bolilor neurologice, autoimune și degenerative. Sau utilitatea fibrelor de cânepă rezistente, care ar putea înlocui plasticul dăunător mediului, în industria vestimentară, de încălțăminte, aeronautică sau automobilistică. Ca să nu mai vorbim de cânepă ca plantă energetică sau ca furnizor de oxigen, care protejează clima. După cum explică antreprenorul român Andrei Apetrei, care s-a specializat, din 2016, în cultivarea canabisului, sunt cunoscute peste 50.000 de utilizări durabile ale acestuia. Totuși, mulți asociază cuvântul canabis cu un singur lucru: marijuana! Canabisul este, fără îndoială, cea mai greșit înțeleasă plantă din lume. Dar o prejudecată este greu de înlăturat. Chiar și printre așa-zișii experți. Cum sunt, de exemplu, cei din Ministerul Agriculturii din România, care stabilesc reglementările pentru cultivarea și vânzarea preparatelor din cânepă. Andrei Apetrei se numără printre păgubiți. Semințele lui ecologice au căutare în întreaga lume. Uleiul de cânepă ozonat, cu extract de canabidiol îmbogățit (CBD) și spectru natural complet de bioflavonoide și terpene, pe care îl produce împreună cu partenerul său de afaceri, Daniel Hanganu, a câștigat anul trecut un premiu în Anglia, la Birmingham, la cel mai mare târg comercial pentru producătorii de CBD din Europa.
Cine acționează primul, câștigă

Andrei Apetrei este un om de afaceri pasionat. De-a lungul timpului, s-a îndreptat din ce în ce mai mult către produse ecologice și sustenabile. I-a fost clar că acesta este viitorul. Apetrei a construit „Adnana Residence” în Buftea, primul sistem de case pasive din România, cu energie solară și pompe de căldură, și a înființat peste 250 de hectare de culturi de Paulownia, un gen de arbori din China, cu creștere rapidă, al căror lemn este utilizat în construcția navală, la fabricarea celulozei, hârtiei și mobilierului, dar care este adecvat și pentru producerea bioetanolului și a peleților. Pasiunea pentru cânepă și-a descoperit-o mai degrabă întâmplător. La o conferință despre biomasă, l-a auzit pe ministrul de atunci al Agriculturii, Daniel Constantin, afirmând într-o discuție cu un secretar de stat, că ar fi „dat liber la cultivarea cânepei” și că nu mai era necesară o autorizație de la DIICOT. „L-am întrebat imediat cine cultivase până atunci cânepă în România”, își amintește Apetrei. „Ca om de afaceri, am sesizat imediat o oportunitate. Legea era complet nouă și cine acționează primul câștigă piața!”
Restul poveștii sună ca un roman de aventuri: Apetrei a telefonat la Ministerul Agriculturii, de unde a fost trimis la „mai-marele cânepei” din România, prof. Valeriu Tabără. Acesta a deplâns declinul plantei, care era odinioară cultivată în mod tradițional (înainte de 1990, existau la noi în țară 36 de centre industriale pentru prelucrarea cânepei, care au dispărut aproape complet după Revoluție, din cauza „isteriei marijuana” și a legislației restrictive impuse de UE), recomandându-i, însă, un expert: pe profesorul Constantin Găucă din Secuieni (Piatra Neamț). Andrei Apetrei s-a suit în mașină și nu s-a mai oprit până la Secuieni. „Ne-am înțeles din prima”, povestește el despre întâlnirea cu Găucă. „Aveam 5.000 de lei în buzunar, din care am cumpărat imediat semințe de la el”. În weekendul următor, Găucă i-a trimis experți care să-l instruiască. „Mai întâi am împrumutat utilajele, apoi le-am importat din China. Am construit fabrica și am montat-o iarna, la minus zece grade. Producția trebuia să înceapă în primăvară, iar clienții băteau deja la ușă. A fost o provocare de nedescris!”. Până la sfârșitul anului 2017, Apetrei cultivase, în Botoșani, aproape 1700 de hectare de cânepă. În următorul an, au fost 3.100 de hectare. A investit apoi într-o fabrică pentru curățarea și prelucrarea semințelor de cânepă. „A fost ca un vis!”
Superaliment pentru oameni și animale

În prezent, Andrei Apetrei mizează pe ferma sa din Dobrogea, unde realizează produse certificate bio. Pe lângă cele 14 hectare de cânepă, destinate producției de semințe și ulei CBD, cultivă pe alte 20 de hectare coacăze și coriandru. Mergem, alături de el, cu o mașină de teren, pe drumuri de pământ, pline de hârtoape, care îi străbat proprietatea, în timp ce el nu contenește să povestească. Despre cercetările care au arătat că CBD previne canibalismul la porci, o problemă majoră în crescătoriile mari, unde este combătută prin utilizarea medicamentelor psihotrope. („Pe care le ingerăm, desigur, odată cu carnea de porc”.) Despre îmbunătățirea calității laptelui de vacă, atunci când se adaugă semințe de cânepă în furaj. Același lucru este valabil și pentru porci: datorită echilibrului perfect dintre acizii grași omega-3, 6 și 9 din semințele de cânepă, grăsimile dăunătoare din slănină și carne sunt transformate în grăsimi sănătoase. La pui, structura gălbenușului se schimbă, de asemenea, în bine. Datorită semințelor de cânepă puse în furaje, laptele, ouăle și carnea devin superalimente. Desigur, același lucru se întâmplă și în cazul oamenilor: „Cel mai sănătos este să consumăm noi înșine semințele de cânepă”.
Efecte antibiotice

O altă problemă pe care o întâmpină marile ferme de animale este că în crescătoriile de păsări e nevoie de cantități semnificative de antibiotice, înaripatele fiind deosebit de sensibile la infecții. Dacă li se administrează CBD natural, doza medicamentelor poate fi redusă cu mult. Acest lucru este important, fiindcă atât în cazul păsărilor de curte, cât și în cazul oamenilor care le consumă, expunerea constantă la antibiotice crește probabilitatea apariției rezistenței la aceste substanțe. De fapt, este doar o chestiune de timp până când antibioticele își vor pierde eficacitatea, deoarece bacteriile s-au adaptat la ele. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră rezistența la antibiotice, pe lângă pandemii, drept una dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății publice globale în viitorul apropiat. Există, de asemenea, o legătură dovedită științific între consumul de antibiotice și dezvoltarea cancerului. CBD natural are efecte antibiotice și poate ajuta, și în cazul oamenilor, la reducerea utilizării antibioticelor.
Metoda Keshe
Andrei Apetrei este o enciclopedie ambulantă. El citește permanent toate studiile care apar pe piață, dar participă și personal la cercetări cu produsele sale, de exemplu, la „Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție” (IBNA) din Balotești. La ferma sa din Șiriu, Constanța, folosește pe post de îngrășăminte ecologice și pentru irigarea prin picurare așa-numita „apă GANS” ori „apă plasmatică”, după metoda fizicianului iranian Mehran Keshe. Asta i-a sporit randamentul cu aproximativ 20%. Cu această metodă s-ar fi obținut, la Universitatea din Iași, creșterea cu 40% a producției de roșii. Metoda Keshe ar ajuta, la rândul ei, și la înlăturarea dăunătorilor. Într-adevăr, nu se vede urmă de insectă în cele trei sere acoperite cu folie, în care plăntuțele de culoare verde pal, aflate în diverse stadii de creștere, formează un adevărat desiș, unde la fiecare câțiva metri e atârnată o sticlă de apă GANS.
Înlocuitor al opiaceelor sintetice
Condiția folosirii cânepei este să nu se depășească valoarea de 0,2 la sută de THC conținută de plante și prevăzută de UE. Dacă în timpul unei inspecții se constată încălcarea acestei valori, întreaga cultură trebuie distrusă. Pe lângă numeroasele substanțe valoroase din punct de vedere terapeutic, THC este singura substanță psihoactivă prezentă în cânepă, care i-a dat plantei renumele de drog. Substanța nu este însă prezentă decât în floare. În cultura lui Andrei Apetrei, conținutul de THC este de doar 0,03%, deci cu mult sub această limită legală. În plus, la noi în țară, specia care prosperă este doar canabis sativa, așa-numita „cânepă industrială”, care produce, în mod natural, puțin THC. Marijuana propriu-zisă se obține din canabis indica.
Hrană pentru creier

Cânepa este un fel de omolog botanic al oamenilor: compoziția acizilor grași omega din semințele sale corespunde întocmai aceleia din creierul uman, prin urmare semințele de canabis sunt hrană pentru creier. În organismul uman există un întreg sistem endocanabinoid, fapt care explică diversele efecte ale canabinoizilor, de la combaterea durerii și epilepsiei, până la modularea imunitară. Acest sistem nu a fost explorat pe deplin nici până în zilele noastre. Dar în momentul de față, pe această temă există o adevărată explozie a cercetărilor științifice în toată lumea. Țările cu legislație mai puțin restrictivă dețin deja un avans. O piață uriașă, ratată de cei care consideră canabisul ca fiind un drog! De altfel, cunoștințele despre diversele sale efecte terapeutice nu sunt noi. Descoperirile arheologice demonstrează că planta s-a folosit de milenii întregi ca remediu natural, atât în Egiptul antic, cât și în cultura locală Cucuteni-Tripolia. Andrei Apetrei își amintește din propria sa copilărie, petrecută în Moldova: „Pe atunci, fiecare gospodărie cultiva cel puțin o plantă de cânepă. Din semințe se presa laptele de cânepă, care era folosit când copiii aveau dureri de stomac sau de cap”. Toate acestea au fost date uitării după ce cânepa a fost demonizată drept drog și interzisă.
Protecția mediului
Canabisul ar putea juca totodată un rol important în tranziția către o industrie sustenabilă, fără emisii de carbon. Ca expert și fost vicepreședinte al „Asociației Naționale pentru Biomasă”, Andrei Apetrei cunoaște proprietățile energetice ale plantei: „Un kilogram de cânepă uscată echivalează cu două kilograme de motorină”. Cojile semințelor dispun și de putere calorică. În plus, cânepa este un adevărat model de sustenabilitate: „Totul poate fi folosit, de la rădăcini la tulpini și până la frunze, flori și semințe”. Canabisul ar putea fi important și pentru protejarea climei: „Un hectar de cultură de cânepă produce de două ori mai mult oxigen decât o pădure”. Fibrele de cânepă sunt mai lungi decât multe alte fibre naturale, sunt rezistente la rupere, frecare și torsiune, se caracterizează printr-o extensibilitate elastică și plastică ridicată și sunt potrivite pentru țesăturile necesare unor ramuri industriale extrem de diverse. În timp ce soiurile sălbatice naturale, care erau în trecut utilizate în mod tradițional pentru fabricarea țesăturilor de îmbrăcăminte (cânepa era „baza” veșmintelor țărănești), conțin 10-12% fibre, soiurile ameliorate produc până la 32%. Utilizarea lor variază de la industria îmbrăcămintei și încălțămintei, până la frânghii de navă, construcții de avioane, fabricarea și construcția de mobilier și chiar și la industria automobilistică. Covorașele de cânepă sunt imbatabile ca material izolator natural: sunt rezistente la insecte, la mucegai, nu putrezesc și ard greu.
Andrei Apetrei povestește despre un congres din Canada, la care a participat acum doi ani. Acolo a aflat că producătorii de pantofi sport „Nike” și „Adidas” sunt implicați într-un proiect din Kenya, unde cânepa este cultivată pe o suprafață de peste 20.000 de hectare. Scopul lor este înlocuirea țesăturii artificiale de la suprafața pantofilor sport cu o țesătură de cânepă. „Deoarece cânepa este un material care respiră, ea nu provoacă transpirație, infecția numită ciuperca piciorului ori alte boli ale pielii. Cânepa este cea mai importantă plantă tehnică a lumii”, spune Andrei.
Lupta cu morile de vânt

La întoarcerea de la Șiriu, „ghidul” nostru a făcut semn către marginea drumului: „Iată, cânepa sălbatică crește peste tot aici, în Dobrogea”. Dar dacă o recoltezi și nu poți dovedi originea certificată, vei fi pedepsit ca traficant de droguri. Dacă în grădina cuiva își face apariția o astfel de plantă, acela e obligat să o distrugă. Cultivarea nu este permisă, nici măcar pentru uz personal. În aceste condiții, Andrei Apetrei și-ar dori ca guvernul să inițieze o discuție pe această temă, la Bruxelles.
O altă problemă ține de legislația locală vizând aplicațiile medicale ale plantei. Studii promițătoare, în care CBD a fost utilizat la Institutul „Marius Nasta” din București împotriva infecțiilor respiratorii virale severe, au fost întrerupte, deoarece protocoalele de tratament nu permit folosirea sa terapeutică. (În schimb, internetul e plin de preparate cu canabidiol, produse în Elveția, Germania și Italia, care se bucură de mare încredere printre consumatorii români.) Între timp, Andrei Apetrei continuă să lupte împotriva morilor de vânt. Iar România va pierde, probabil, din nou trenul.
Două rețete simple cu semințe de cânepă
Semințele de cânepă necojite sunt o sursă vegetală bogată în fier, fiind așadar deosebit de valoroase în dieta vegană și vegetariană.
Iată două rețete:
* Lapte de cânepă: turnați într-un recipient o cană de semințe de cânepă și 5 căni de apă. Lăsați-le 8 ore la înmuiat și amestecați bine cu blenderul manual. Compoziția se filtrează printr-o cârpă fină și gata. Rămășițele pot fi amestecate cu aluat de pâine ori musli sau oferite ca hrană animalelor de casă și celor de curte.
* Prăjitură de brânză, fără blat, cu semințe măcinate de cânepă: amestecați două pachete de brânză de vaci (250 g fiecare), cu 4 ouă și 1 lingură de miere. Turnați compoziția într-un vas de sticlă de yena. Amestecați apoi 1/2 cană de semințe de cânepă măcinate cu 1 linguriță scorțișoară, 1 lingură de miere, 1 lingură de rom și 3 linguri de stafide. Introduceți amestecul în masa de brânză. Coaceți 45 de minute la foc mediu, fără a acoperi vasul. Lăsați să se răcească.
NINA MAY
[Traducere de Alina Olteanu – „Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien” (ADZ)]