– Cu dragostea nu-i de glumit –
Nimeni nu scapă de suferința din dragoste. Bărbați sau femei, tineri sau bătrâni, săraci sau bogați, pe toți ne atinge în egală măsură o dată sau de mai multe ori în viață. Când te îndrăgostești nebunește și ești respins, când o relație se destramă și „omul vieții” dispare în necunoscut. Te simți trădat și pierdut, umilit și jignit. Cauți ascunzișuri și fugi de lume, suferind în tăcere. Stai noaptea cu ochii ațintiți pe tavan și-ți compătimești neputința. Te simți părăsit de Dumnezeu și de lume, inutil, fără nicio valoare, fără speranță. Așteptând, totuși, cu inima zvâcnind în piept, un semnal.
Boala dragostei
O stare psihică anormală? O rană sufletească, vindecabilă în timp? Un amestec dăunător de vanitate lezată, teamă de sigurătate, mâhnire produsă de pierderea unei persoane dragi? Sau o boală gravă și-adevărată, care îți amenință trupul și viața, sfârșind în depresie, ba chiar în moartea prin sinucidere?
Abia în ultimii ani, oamenii de știință s-au preocupat mai intens de acest fenomen pe care îl numesc „Lovesickness” (boala dragostei) sau „Broken Heart Syndrome” (sindromul inimilor frânte).
În 1992, psiholoaga austriacă Gerti Senger a inițiat o disertație pe tema suferinței din dragoste. A căutat, prin intermediul radioului, persoane atinse de acest sindrom, selectând în cele din urmă un număr de 30 de femei și 30 de bărbați, între 23 și 53 de ani, pe care i-a pus să completeze chestionare întocmite anume. Din cele 2000 de pagini de anchete transcrise și din evaluarea chestionarelor și a testelor, Senger a putut fixa fazele de evoluție a suferinței din dragoste și a stabilit strategiile pe care trebuie să le folosească „bolnavii”. Ca efect secundar, psiholoaga a fost uimită să afle ce potențial creator uriaș produce suferința din dragoste, ce forțe sufletești și spirituale pot fi mobilizate prin intermediul durerii. În mod paradoxal, spune ea, scriitorii și creatorii de artă ar trebui să aleagă deliberat suferința din dragoste ca un stimulent excepțional. În cazul lor, calmul sufletesc duce la opere medii, cu emoționalitate redusă.
Treptele vindecării
Aproape fiecare bolnav din dragoste trece, în perioada de criză, prin 5 etape. În prima fază, el simte că ceva nu este în regulă, că siguranța de până acum a relației sale este amenințată – prin nuanțe de limbaj modificate, priviri ciudate sau prin lipsa apropierii fizice.
În cea de-a doua fază, despărțirea devine concretă, bolnavul intrând într-un soi de paralizie, de gol sufletesc și prostrație. Ești incapabil să mai gândești sau să reacționezi. Nu mai ai niciun sprijin, nicio raportare la viața de zi cu zi. Niciun rost. Pur și simplu, acționezi mecanic, ca un robot.
Unul dintre participanții la test spunea: „Pentru mine, lumea se prăbușise. Parcă eram telecomandat. Mort. Când ieșeam pe stradă, nu vedeam unde sunt, nu vedeam pietonii și nici mașinile. Umblam de colo-colo ca într-un delir”.
În faza a treia licărește din nou o speranță, încercarea de a amâna despărțirea sau măcar de-a o „amortiza”. În această etapă se produc frecvent apropieri temporare, dar ele sunt adeseori pe cât de dificile, pe-atât de lipsite de perspectivă. Abia în faza a patra devine limpede faptul că dragostea a eșuat. Definitiv! Senzația că ești în plus, că nu mai este nevoie de tine devine atât de puternică, încât salvarea e căutată, câteodată, în moarte. Suferința din dragoste rămâne, și în mileniul nostru, cauza principală a sinuciderilor. Există mai multe metode „de trecere” pentru a scăpa din infern: jurnalul intim, pictatul, scrisul, cântatul la un instrument muzical sau înnoirea hainelor din dulap, o nouă coafură sau – de ce nu – descoperirea unor energii noi, pentru a merge la o sală de sport sau de dans, la un curs de fotografie sau de limbi străine.
Există și oameni care încearcă să scape de suferință fugind de ea în mod fizic, alergând la propriu, antrenându-se zi de zi, eliberându-se, prin efort, de durere. Și sufletul chiar se lasă alergat. Uită. Se întremează. Alții, dimpotrivă, evadează în muncă, până ce ajung să se „căsătorească” cu ea. Folosul? Detașarea. Oricum, mult mai bine decât consolarea în alcool sau – specific bărbaților – într-o sexualitate confuză, schimbând mereu partenerele.
Aici începe, deja, cea de-a cincea și ultima fază. În care accepți că partenerul a dispărut, în care te orientezi spre viitor și treci iarăși de la cuvântul „noi” la „eu”. În care sunt activate vechile prietenii și se leagă altele noi. Și în care, călit sufletește, poți fi din nou receptiv, chiar și la un nou partener. În acel moment, suferința din dragoste a trecut.
Femeile, în linia întâi
Suferința din dragoste, considerată frecvent drept o slăbiciune, este adeseori bagatelizată. Cei care o trăiesc încearcă să o ascundă, să se descurce singuri, se simt jenați că au fost părăsiți. De altfel, părinții, frații sau prietenii cărora li se cere ajutorul tratează fenomenul cu oarecare reținere: „Adună-te, omule, nu e chiar așa de grav”. Și totuși, este. „Durerea provocată de o ruptură sentimentală e adesea cumplită, groaznic de suportat”. Despărțirea are, uneori, gustul morții. În cartea sa „Despre dragoste”, scriitorul francez Stendhal spune: „Când dragostea moare, inima noastră zvâcnește dureros, în fiecare fază a luptei cu moartea”. Dar nu toți oamenii trăiesc acest „gust al morții” cu aceeași intensitate. După o despărțire, unii au nevoie numai de-un scurt răgaz ca să-și revină, în timp ce alții se chinuie ani și ani. Deosebit de afectate de suferință sunt femeile, mai înclinate spre stări depresive sau izbucniri nervoase și boli somatice. Ideea sinuciderii le preocupă pe 30% dintre femei și doar pe 6,7% dintre bărbați.
S.O.S. adolescenții
Cea mai dureroasă este însă, fără nicio îndoială, suferința din dragoste, la vârsta adolescenței. Iar faptul că prima „rană” este percepută aproape mereu ca fiind cea mai profundă are mai multe cauze. Trecuți de problemele emoționale ale pubertății, adolescenții visează imediat la siguranța romantică pe care le-o oferă prima dragoste. Iar dacă aceasta eșuează, dezamăgirea poate atinge proporțiile unei catastrofe. Primul ajutor pentru adolescenții bolnavi de dragoste este Internetul, unde pot schimba impresii despre problemele lor cu tineri necunoscuți de aceeași vârstă, iar sfaturile sunt anonime și pe gratis. Din 1992, în Germania și Austria s-au înființat centre speciale în diverse spitale, unde zeci de mii de tineri pot afla răspunsuri la întrebările lor. Fiindcă la fel de ușor cum un simplu flirt poate fi transfigurat într-o mare iubire, tot așa se poate întâmpla și cu ultimul pas, atunci când dragostea eșuează, iar acesta este cel mai adesea motivul pentru care adolescenții, dar și adulții tineri recurg la sinucidere.
Pe de altă parte, oamenii tineri înclină mai puțin să se piardă într-o încercare lungă și grea de a ieși din suferință. Fiind mai mobili și mai comunicativi decât adulții, ei au mai multe șanse să-și regăsească mai repede fericirea.
„Inima frântă” are certificat medical
Medicii de la Universitatea John Hopkins din Baltimore au consultat 19 pacienți internați cu simptome clasice de infarct – dureri în piept, probleme respiratorii, un randament redus al cordului. Ei bine, niciunul dintre ei nu făcuse infarct, absolut toți sufereau de „sindromul inimilor frânte”, care produce o concentrație ridicată a hormonilor de stres în sânge. Prea multă adrenalină este dăunătoare pentru inimă. Cercetătorii americani studiază de ani de zile fenomenul iubirii. La început, ei le-au făcut tomografii studenților proaspăt îndrăgostiți și au constatat că mereu, aceleași zone ale creierului erau active. Pe urmă, au repetat investigațiile pe subiecți care tocmai fuseseră părăsiți de parteneri și au descoperit că durerea despărțirii este prelucrată în aceleași zone ale creierului ca și fiorii dragostei. Că suferința produsă de pierderea persoanei iubite produce același „cocteil” de hormoni ca starea de fericire. Dar acum, „răsplata” lipsește: mângâierile, afecțiunea, sexul. Simptomele frustrării sunt aceleași ca la consumatorii de droguri aflați la dezintoxicare: dorință violentă, melancolie, epuizare fizică, tulburări. Așadar, dragostea funcționează ca un drog. Când ea nu mai există, pot să apară simptomele unei depresii puternice, care va trebui tratată de specialiști. Cu psihoterapie și tratamente capabile să reinstaleze echilibrul psihic și sentimental. Proverbele au dreptate: cu dragostea nu-i de glumit.
NORICA POPA FISCHER
Romanian